Azi simt....

Iluminator, ție îți reușește să trăiești prezentul?

Îl înghit cum pot: cîte o dată am vomă, atunci beau cu mai multă apă, dar dacă nu are nici un gust mai adaog sare şi piper Da aşă paşăsc îninte !!!

N-am fost explicit, poți trăi cu prezentul făcând abstracție de viitor, de ceea ce TREBUIE să faci, de ceea ce ți-ai pus în plan să faci? Dacă tot suntem la rubrica ”Azi simt...” - simt și înțeleg că sunt legat în mare parte de ceea ce va urma să fac, simt cum nu pot să fiu ”aici și acum”, simt cum fiecare clipă este o așteptare a ceea ce urmează să vină sau să fie realizat, simt cum trăiesc cu proiecțiile de viitor și n-am loc ”în moment”, simt cum fiecare zi decurge cu ideea de ”пик моего дня” și fiecare moment practic e trăit cu referire la acel punct la care trebuie să ajung. Iar când punctul culminant al zilei este atins de dimineață, mă simt ca aruncat în mijlocul oceanului, nu am de ce mă agăța și încerc cu toată ființa să trăiesc prezentul, însă propria-mi natură se împotrivește...

Orice rana se vindeca prin fibroza.O cicatrice inseamna , de fapt , o fibroza.Nu stiu cum e cu "cicatricea emotionala, psihologica" dar exista rani care nu se vindeca pentru ca nu au conditii de vindecare .Cu alte cuvinte nu se poate sta si astepta o rana sa se vindece de la sine...Trebuie antibiotice, antiseptice...pentru ca altfel se suprainfecteaza, si s-a zis cu vindecarea..Ma gandesc ca o analogie ar exista intre ceea ce am spus mai sus si rana "emotionala".
Problema este...daca nu ai cele trebuincioase?
Atunci trebuie plecat in cautare...si ..este foarte periculos in acele conditii de stat si asteptat...
Oricum , este o experienta si arareori ideile si cuvintele misca ceva pentru ca este vb de rana , si realitatea ingrijirii primeaza.

Un soi de lupta pentru existenta

Eu nu aş dori să reduc spiritul uman, cu tot alaiul său de problemel existenţiale la o viziune mai mult sau mai puţin medicală, îndeosebi occidnetal-medicală. Consider că corpul uman atît la nivel de somatic cît şi la nivel de psihic deţine nişte mecanisme de redestribuire, de vindecare desinestătătoare. Desigur că sunt cazuri cînd intervenţia antibioticilor este binevenită, chiar necesară, dar să nu uităm căte efecte adverse crează medicamentele. Probabil că Descartes a avut un piculeţ dreptate şi nu doar el cînd a stabilit un dualism: gîndirea şi întinderea. Prima este tărîmul ideilor (şi a celor înăscute) cu ajutorul cărora se analizează realitatea, şi a doua e întinderea corprală - cu alte cuvinte corpul. Există o interindependenţă între aceste două substanţe. ca un fel de mens sano in corpore sano (o minte sănătoasă în corp sănătos). Dacă ai un sistem bun de cogniţii, atunci influenţez pozitiv şi partea somatică (cîte cazuri sunt în medicină cînd speranţa face minuni, cînd medicul deja te conduce la mormînt şi pacientul prin forţa sa se vindecă???). Este elementul psiho-somatic, care valorează foarte-foarte mult. Gîndurile se proiectează pe sfera corporală, dacă gîndeşti malefic se proiectează pe corp, chiar şi pe cutele de pe faţă. Nu neg că poate să fie efectul invers somato-psihic, desigur că da. Pînă la urmă omul trebuie singur să se determine: sau corpul conduce cu mintea sau ar fi bine mintea să conducă, să-l menajeze, să aibă grijă de corp? Eu de exemplu aleg varianta a doua!!! Şi înaintez ideea că chiar şi dacă corpul este supra -extenuat, cu ajutorul gîndurilor pozitive, motivaţiei (care ţine mult de sfera psihică) îţi poate oferi resurse considerabile. Probabil un medic asta cunoaşte ..... Succese

Eu is cu gandirea mai simpla, mai taraneasca, dar d'asta imi plac forumurile , pentru ca pot spune ce prostie vreau ...in cel mai rau caz sunt bann-uit.
Dar, cred ca ( parere proprie ...si personala) ca si psihologic sunt aceleasi etape ca si vindecarea fizica.Acuma, nu as putea aduce un argument forte dintr-un sistem filosofic bine pus la punct.
Ceea ce ar putea face diferenta intre corp si minte ar probabil REVERSIBILIATEA acestui proces de vindecare...dar tot ce spun eu e eclipsat de obicei de argumentele voastre..offf..greu cu filosofii astia...
Aveti un vocabular dezvoltat, propriu voua care nu este nicidecum accesibil celor "obisnuiti"...
Acum simt deznadejde ...
Azi am simtit mai multe..am simtit disperare,am plans sanatos...sincer...nu plans d'ala bolnav.
Acum simt ca nu ma mai pot ridica deasupra situatiei pentru ca sunt josnic .Nu stiu de ce ma simt josnic-poate asa sunt...
Acum ma simt ranit...si acum incepe sa doara asa cum doare o rana dupa ce s-a dus anestezia.
Am speranta ca totul va fi bine insa.
Am speranta ca exista un Dumnezeu .
Si voi astepta....

Am anticipat, oarecum senzaţia ta de acum ... este ceva absolut firesc. Pe de o parte întradevăr, ca un medic pentru corp aşa şi un psihoterapeut (în situaţia filosofică ... consilierea filosofică, ce pune în funcţie "funcţia terapeutică" a filosofiei) vine să ajute, să vindece oarecum mai rapid (şi se implică în situaţii cînd sistemul psihic s-a blocat - nu mai ştie cum să lupte. Această perioadă se numeşte - perioada "de doliu", oricare reziliere, ruptură psiho-emoţională (intimă între doi oameni) are ca o consecinţă absolut firească ceea ce simţi tu. Aceasta indică faptul că eşti pe drumul bun "fiul meu" de ce bun? Fiindcă prin recunoaşterea că te simţi ca la o operaţie fără narcoză - doare nespus, faptul că plîngi în hohote, faptul că vii aici şi scrii, asta semnifică luptă. Din păcate îţi spun un lucru nu v-a dispărea rana definitiv - prea-i puternică, dar de fiecare zi te vei simţi mai bine, mai adaptat la durere, mai puţin stîlcit. Aşteaptă activ - ar rerpezenta fă ceva în timp ce aştepţi, însă să o faci cu tot sufletul , să o faci pentru a te uita, a uita de sine - fă sport şi dublează rata de distanţă, de exemplu, dă muzica tare, după care mă dă şi mai tare ... asta e
. Crezi că tu singur treci, sau ai trecut prin asta? Faptul e cert tu te îngraşi cu o experienţă să zicem "marginală" ... Trebue să suferi - aşa e omul se învaţă minte. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum ... atunci cînd omul se îndoieşte, acest proces adesea este cauzat de suferinţă, omul există. Da, acum tu te îndoieşti de tot ... de tine însuţi în primul rînd - tu începi să te gîndeşti la propriile-ţi esenţe: cine eşti tu? de ce eu? de ce la mine? cu ce am păcătuit? ce trebuia să fac? sau să nu fac? şi ce să fac mai departe? - Şi cogito ergo sum - semnifică însăşi actul de existenţă. Paradoxal dar anume acum, în momentul dat ... tu trăieşti, tu exişti ... Poţi să lecturezi un piculeţ de Kierkegaard .. dacă găseşte prin net ... el aproximativ a trecut prin, cam aceeaşi stare.
nu ştiu dacă te ajut cumva? Dar încerc să te susţin, să-ţi descriu simptomele şi poate că ţi-e mai uşor ... măcar aşa cred. şi sper ca să-âi fie mai leger să duci piatra. acei care au aruncat şi nişte cuvinte de susţinere, probabil că ar dori să te simţi mai bine - Ulîbnisi - i vsio budet horoşo ... cu respect Iluminator

azi simt ca am mancat prea mult si ma doare burta

simt cum e ciudat cum aici pe forum nimeni nu a spus macar o data " la multi ani Romania !" ca e ( inca , sper ) 1 dec , ziu a Marii Uniri.La multi ani Spatiu romanesc si romani de pretutindeni !

suntem toți comuniști

ok...foarte bine; fiti in continuare;si daca sunteti , fiti cu totii si pana la capat ca asa poate se mai misca ceva ; uite, China este prima putere mondiala in aproape orice domeniu si tot respectul!

cu succesele Chinei, Moldova cât de expansionistă e - moldovizăm planeta

... chestia-i care. Intuesc că Cristi ironic a spus că "suntem comunişti" şi de aia nimeni nimic nu a scris. Eu, spre exemplu sunt român - sărbătoarea ţării mele. De ce nu am scris eu mesaje de felicitare? - fiindcă, personal, agora nu este forumul cu această tentă, foarte sensibilă, de altfel, şi incomodă. Aici nu se vorbeşte despre politică sau apartenenţă la o anumită cultură, ci să sărbătoreşte ziua internaţională a filosofiei. Sunt gata să vorbesc despre existenţă, fiinţă, fericire cu toţi, indiferent de minorităţi de care ar fi ele, naţionalităţi, partide şi viziuni politice etc. - este opinia mea personală. Da ... există totuşi, recunosc, momentele de frică, de incomoditate, de nu mai ştiu eu ce, că mă cam blochez să afişez în mod mai activ, însă asta e .... (locuim în satul MOldova)

iluminator are intuiție foarte bună)) aș vrea să scriu că noi, cei din domeniul filosofiei nu avem treabă cu naționalitățile și tot ce intră în sfera asta, dar mi-am adus aminte de Fichte care promova ca naționalismul și dorea să trezească în oameni conștiința națională de german, care la timpul cela era divizat în mai multe provincii, corectați-mă dacă greșesc. Noi avem 20 de ani de independență și tot n-a ajuns conștiința națională la capu nostru. Poate totuși ar trebui să facem un pic de propagandă?

=))
Mie mi se pare foarte interesant faptul ca in Romania exista mult potential social ( si in Moldova de altfel ) ;fiecare individ luat in parte este talentat inteligent etc., insa mai muti indivizi inteligenti , talentati pusi la un loc , nu vor face o societate prospera , sanatoasa...
Motivele ar putea fi multe , insa unul , cu siguranta este acela ca lipseste un spirit care sa ii puna in concordanta , sa ii alinieze...

1.01.2012
Azi simt...
NU simt sărbătorile, ele mie niciodată nu mi-au plăcut. În sărbători oamenii nu sunt oameni, sau se transformă în nişte leneşi, care, în faţa TV-ului aşteaptă pasiv ziua de mîine, ziua de lucru, sau se avînturează în nişte combinaţii de dute-vino în ospeţie, să vorbeşti despre probleme banale, să-ţi aduci aminte de nişte evenimente năstruşnice. În sărbători, omul se preşte din mersul său, face popas. Problema e că atunci cînd omul îşi sărbătoreşte ziua sa de naştere, ziua cînd el nu ştiu ce a făcut, s-a doborît pe sine ... asta încă mai merge, e ceva personal şi toţi lucrază pe alături - e mult mai simplu. Atunci cînd toţi se presc din "mers" şi stau la taifas, stau şi vorbesc, se relaxează - e catastrofă! Atunci cînd nu este presiunea datoriilor, cînd omul devine "liber" de serviciu el decade. Ce facem noi? - stăm de dimineaţă pînă seara la o masă, servim la început, mai apoi bem şi la sfîrşit "ne îndopăm". E o mizerie - eu nu ştiu ce să fac. Doresc să "cuceresc ziua" şi ea nu este, toţi se lasă cuceriţi. Imaginaţi-vă cînd un "războinic" îşi îmbracă zalele şi duşmanii dorm, fac sex, chefuiesc, cu alte cuvinte - eu nu au chef de luptă (toţi zîmbesc, sunt amabili, şi discuţiile despre luptă nu sunt solicitate) ... cum se va simţi el?

O să lase zalele jos, o să înfige sabia în pământ și o să meargă să facă și el sex, să chefuiască, să se îmbete tufă, după care o să-și ia sabia din pământ, zalele de pe jos, și o să meargă acasă satisfăcut și ... viu))

Iluminator, cum se spune- ea v shoke! credeam ca doar eu am asa dezgust fata de sarbatori!))) mm... adica mai cunosc kiteva persoane, dar imi ajung 2 degete maximum sa le enumar

De fapt, nu pot sa zic categoric ca nu le suport- ba uneori chiar imi plac), insa totusi sa fim sinceri- sunt PREA multe... iar in TOT trebuie sa existe limita... mai rarutz- mai dragutz))

Zile de odihna trebuie sa existe dozat!)) iar in fiecare "partida" de sarbatori sa existe maxim 2 zile consecutiv de odihna! caci de altfel omul risca sa fie total "dezorientat de la viata" iar NIMIC mai neplacut nu exista, dekit la sfirshitul zilei sa-ti dai seama ca practic nimic util astazi nu ai facut- e catastrofal)

ah da, este insa un avantaj in sarbatori si zilele de odihna dupa care te simti "neomogen" cu lumea inconjuratoare))- doar atunci incepi a pretui zilele lucratoare si ritmul greu al vietii de care pina atunci nu erai multumit)); doar prin comparatie se cunoaste binele))

multumesc pentru atentie, aplauze nu trebuie:D

Haide-ţi să sărbătorim nedorinţa noastră de a sărbători . Anna mersi pentru înţelegere

oo, mai este lume ca mine:) mie nu stiu de cand a inceput sa nu imi placa sarbatorile, cert e ca daca apare vreuna abia astept sa treaca. motivele, cred eu ca sunt multe, da unul din principalele e ca trebuie sa te conformezi unor norme zise morale, traditionale, conservatoriste. nu numai ca trebuie sa te conformezi, da devii si conditionat: "cum tie nu iti place Craciunul? cand toata familia se aduna ca sa barfeasca, sa rasfoieasca amintiri, sa manince mult si de toate s.a." si pe buna dreptate iluminator, e o pierdere de timp! dar profitam totusi de ele (de sarbatori, cand nu suntem la munca) ca sa citim ceea ce ce ne place, sa rasfoim reviste si sa vedem ce mai nou se intampla pe lumea asta!

Pare-se că valoarea sărbătorlor este de a întări spaţiul privat, mai bine zis de a bate o linie de demarcare între ceea ce este familie şi ceea ce este serviciu. În spaţiul privat se vorbeşte doar despre privat (cîte o dată şi despre serviciu, dar în linii extra-mari, şi sperficiale: Lucrezi? - Lucrez!, dar dacă intri în amănunte, atunci vai şi amar de discuţie şi relaţie ...), cît şi în spaţiul public se afişează "rufe", "haine" publice. Apropo, dacă vorbim de moda, poate că, dun punct de vedere antropologic, hainele, vestimentaţia sunt printre primele atribute de a nu încurca spaţiul privat de cel public. Dacă o să vii în pijama la serviciu? - aş dori să văd reacţia celor din jur.
Îmi aduc aminte de o grupă universitară, care făcea pijama-party. Iată acolo relaţiile de colegialitate se cam încurca cu relaţiile private (printre altele doi colegi din acea grup sau şi căsătorit - şi mă bucur petnru ei).

PS Mi se pare important e să ne fie comode atît vestimentaţia publică cît şi cea privată. Undeva totuşi noi dăm prioritate, cineva pune kg-uri pe balanţa publicului, altcineva pe cea privată. Important să nu le excludem. Da, mie îmi place să port pijama, însă mă satur destul de repede - vreau cravată !!!

Azi simt? Azi nu mai simt... NU mai simt de ceva timp. S-a vorbit la o ședință despre filosofia ca lift. E adevărat, e un lift fără întoarcere. Filosofia te ridică în altă sferă existențială, în alt câmp de trăire. Senzațiile nu mai sunt aceleași care erau înainte, parcă sau spălăcit, parcă nici eu nu le mai pot observa intensitatea (doar cu mici excepții). Gândirea permanentă te sustrage de la viața sensibilă propriu-zisă, lumea pentru mine devine alta. Doar când renunț la gânduri văd cum mă catapultez înapoi ”pe pământ” ... simt intesitatea vieții din nou. Acest etaj al liftului își are propriul farmec, însă lăsăm în urmă o lume plină de culori, de sunete, de ”trăire imediată”. Uneori ajung la ideea că unele gânduri păstrate prea mult timp în câmpul cognitiv îți alterează trăirea....

Super spus ... Cristi ... faci filosofie ca să trăieşti din plin - AVE AGORA

da, vestimentatia, la noi in cultura autohtona chiar delimiteaza nu doar spatii, private, publice ci si statuturi sociale. pentru ca lumea s-a deprins sa vada lucrurile ca fiind intr-o anumita normalitate si cind nu te incadrezi in aceasta normalitate esti perceput ca un individ cu deficiente si prin 'bunatatea" celor din jur, in cel mai bun caz devii si marginalizat. vizavi de unele culturi occidentale (franceza spre exemplu) unde comoditatea este primordiala, poate chiar si cea data de pijama:)

azi simt o nemulțumire.
fără efort cerebral imi dau seama că- să asculți niște indivizi castrați intelectual înseamnă un chin pt suflet.(vorbesc despre unii profesori universitari)
imi ramâne să fug.
da poate-i bine, că macar știu cum nu vreau să fiu.
mâine poate simt altceva.