Azi simt....

Azi simt, simt cum filosofia imi reinvie mortul instinct de a trai. Ceea ce ieri era aberatie azi e inspiratie. Vreau sa scriu si sa nu ma las marginit de limite si de oameni. SA ma extind, sa ma dilat, sa ma afund in adincul constiintei mele nemarginite. Am doar 19 dar viata mi se pare ca deja traita datorita faptului ca am dezbracat-o. DAAAA, am dezbracat-o !!!!!!! iam demascat adincurile inselatoare caci ceea ce facea ea e cu siguranta un joc FALS de SERIOZITATE. Vrea sa para dura si necrutatoare dar ceea de ce nu tine cont este faptul ca eu sint liderul. Eu o dirijez, eu o falsific si eu o dezmarginalizez. DESTIN? PREDESTINATIE? ROB AL SORTII? Fii serioasa si da-ti masca pe fata, nu sint exponentul tau. EU te creez, esti un prototip, un schelet, o proiectie a imaginatiei mele...Esti la o mana cu creerul si complotati impreuna, vreti sa ma distrugeti si sa ma inecati in cotidian, dar nu, NU DE DATA ASTA !!!!!!!

.... Pot sa-ţi măsor pulsul? ... NU ai? ... Oho ...
- Da maca să te tin "de mînă" ştiu şi înţeleg că vei refuza ... şi totuşi ...
Ce simt eu la "ce simţi tu" Esti dezbracat? ...Păi eşti acoperit de piele oase, carne şi cel mai greu suman - dorinţa de a trăi ... pare-se omul "mort" (de-spirat ce eşti) începe să aibă emoţii .... cu alte cuvinte să respire .... WWAAAWW ... Începe să-ţi bată inima ... Simt pulsul ... Aha ... gata ai revenit ... HUUUUU ... am rezut că nu mai eşti printre noi (nu vreau să te las să pleci .... ... pur şi siplu ... nu pot să nu te chinui ... vreau ... faptul că eşti intresat ... şi ai scris aici... şi încă ceva... faptul că ai să accesez şi vei citi cele scrise de mine (de altfel nişte absurdităţi ... sută la sută) ... asta ar demonstra interes ... omul mort ad starto nu poate fi interesat de viaţă (ai văzut vreodată un mort cum face sex? la mod direct ... NU? ... Din păcate suntem ambii încorsetaţi ... suntem destinaţi ... ca să dorim să scriem şi să citim ... suntem vii.... Tu ai nevoie să ştii că cineva ... cel puţin eu simte de pe urma celor scrise de tine. Sunt convins ... şi fii sincer că ai lecturat ... fiindcă te interesează să trăieşti. Dacă ai lecturat ... fa din mînă .... fi sincer ... ca ai revenit şi te-ai interesat că ceva s-a interesat de ceea ce simţi tu .... Scrie asta ... recunoaşte ... desigur că dacă eşti sincer cu tine şi cu mine... şi eu aştept asta .. NOi toţi aşteptăm asta....

Da, m-am intors; Da, am lecturat; Dar pot sa clasific eu asta ca pe o curiozitate ? Sau pot sa afirm cu certitudine ca am o dorinta nesăţioasă de a mă exterioriza?NU....nu creerul meu spune NU, el ar vrea sa zică da....Eu spun NU...De ce? De ce totusi am facut-o?Intr-adevar mai sint carne si oase, respir , traiesc dar cel mai important-IUBESC...iubesc viata. Asta nu inseamna ca m-as teme de moarte , asta nu inseamna ca stau inchis intr-un corset , odata ce iubesc mii indiferent ....AICI......SAU ACOLO!!!!!!!!Dar totusi am scris ceva aici....Sa fie asta o dorinta, o adevarata dorinta de a fi inteles sau apreciat? NU....Eu as numi asta un act de binefacere pentru cei care sint in stare sa INTELEGA, SA SPERE, SA SIMTA SI SA DOREASCA!!! Am stiut din start ca cineva vede actiunile mele ca pe schizofrenie iar cineva, poate, sper-SPER ca SPERA sa simta si el.....................CEVA

Destul de interesantă temă a propus dumitru (îmi pare rău că el nu prea se vede în ultimul timp), şi chiar îmi pare rău că nu prea e solicitată această temă.
Azi simt ...
Chir cu aproximativ 15 minute în urmă ap sfîrşit de privit un film ... despre vampiri ... la un nivel destul de relativ ... tema este generală ... "sfîrşitul lumii... invazia vampirilor, pe aici-colo a mai rămas nişte oameni ... în afară de vampiri, pentru a supraveţui, terbuie să te mai lupţi cu cei răi .... şi la sfîrşit, după multe încercări, hapy end-ul". În acest tip de film interesantă este pustiitatea: oameni puţini, comunicare puţină, fiecare regiune sau "sătuc" îşi are stilul său. Aici, în acest forrum simt o aceeaşi senzaţie: Sfîrşitul lumii, rar se mai întîlnesc oameni, ca să completeze golurile counicării, regizorul şi scenaristul umple segmentele cu reflecţiile personajelor - cu alte cuvinte ceea ce fac acum eu.

Eu simt că vreau să păstrez tăcerea...

Tacerea prin excelenta e una filosofica...

...

Exact in momentul acesta merg in tren spre Chisinau, in casti ascult muzica depresuha... pe geam vad cum se perinda imaginile in fata ochilor... Trist, melancolic, nostalgic, rece, plumb... Si nia ni-i paralel de tat...

Ei.... tu încă eşti în formă ... poţi să scrii ... Eto eşcio oceni horoşo.

Azi simt cum un cancer emotional ma acapareaza si cum devine tot mai mare si culmea ! din mine se hraneste, devin tot mai slab atat fizic cat si psihic...inima bate tare , tamplele imi zvacnesc, as da cu pumnii in pereti dar nu mai am forta psihica ,mai mult decat fizica .Simt cum imio creste miopia si cum tot mai miop si mai miop voi fi ...
Simt ca si cum as fi dat afara din camera de camin in frigul si in ploaia de acum cu toate ca contractul nu ar permite asa ceva .Simt cum sunt obligat sa dau examene si sa traiesc in frigul si umezeala si sa le dau bine , pentru ca nu am de ales.Simt cum sunt obligat sa continui sa traiesc in mizerie ..desi toata fiinta mea se impotriveste .Simt ca nu am de ales .
Insa realitatile sunt relitati.Se creeaza o disociatie in interiorul meu astfel incat sunt impartit in doua cu toate ca aveam impresia ca sunt intreg.Ba chiar convingerea ca sunt intreg.Si acum umblu pe jumatate sa imi caut jumatea cealalta.Sau mai rau bucatelele din mine .Fiinta mea vrea una , realitatea este alta .Si tot timpul realitatea sta inaintea dorintei, a ceea ce vreau.Probabil vor aparea discutii ca si in "Secretul maestrului" cum ca ideea sta inaintea realitatii .Da, e adevarat, insa in conditiile in care realitatea iti permite.Pentru ca ideea sa stea inaintea materiei ( a realitatii ) trebuie sa o poti accepta si sa ai puterea sa o infrunti .Insa cum un om ar putea infrunta o furtuna devastatoare ?Singur, fara adapost ?E si absurd sa te pui in fata unui uragan.Insa ce faci atunci cand nu ai de ales ?
E simplu: mori.
Deci , nu trebuie sa imi fie frica de moarte .

No ..m-am intins mult

Scuze.Era vb de "Sistemul Maestrului " de Haanel

Salutare fuitociwcu !!!!
Vorbeai de Haanel - chestii de gîndire pozitivă, ceva de tipul filmului The Secret ... deseori mă prind de ideea că această "Găndire pozitivă" este mai mult o gîndire psiudo-pozitivă. De ce? Fiindcă într-o oarecare măsură destul de arteficial se exagerează: te simţi prost de tot, dar tu mimezi un confort - nu e treabă, mai bine o sticloaie de vodcă fără un gram de pîine.
Poate e cazul să-l iai pe Cioran în mînă sau pe Schopenhauer??? - e o chestie bună... fiindcă mie personal îmi ridică dispoziţia, înţeleg că sunt persoane care suferă mai mult. Suferinţa nu e nicicum legată de avea sau nu cartofi sau o bucată de cîrnaţ "Molocinîi", ci o suferinţă spirituală ... o suferinţă generică fără motiv (stai stupefiat şi nemulţumit nu ştiu de ce ...). Recunoaşterea motivului ar semnifica o posibilitate de a lupta, de a te face mai insensibil (de a te desensibiliza). Mai e şi altceva, poate: Yoga sau Radja-Yoga, nişte tehnici psihomentale de înstrăinare de realitate şi în primul rînd de emoţii - exerciţii de stingere a emoţiilor. Te face aproape de fenomenologie de epoche (paranteze), ceea ce ar semnifica o dedublare: te uiţi la tine, parcă dintr-o parte cum suferi (de parcă-ai privi la televizor sau cinematograf) şi încerci să-ţi faci comodă această privire dintr-o parte, comodă în sensul de sigură în "retragere" (în orice situaţie emoţională să te poţi retrage dincolo de tine)

asta-i gruz de toamnă sau toți au depresie existențială?

nu e gruz...nu stiu ce e aia...e doar sindrom depresiv...am pierdut pe cineva drag

niciodata nu am putut intelege ce se intampla in interiorul unui om...starea asa zisa emotionala este clar legata de fenomene pur fizice interioare asa zise vegetative...creste sau scade ritmul cardiac, salivezi mai mult sau mai putin,uneori apar probleme de mictiune , alteori creste tranzitul intestinal etc.pe scurt, fenomene pur vegetative dominate de simpatic sau paraasimpatic...
exista tot timpul un echilibru intre accestea doua..un soi de yin yang interior si atunci cand un sistem nu poate frana pe celalalt apare suferinta asa zisa sprirituala.
Destept ar fi ca , sa zicem cineva , sa poata controla activitatea acestora.Cu mintea ce o folosim zilnic nu se poate , asta-i clar .Nimeni nu poate sa stea pe un fotoliu nemiscat si sa creasca si sa micsoreze frecventa cardiaca ( pe cea respiratorie o putem insa, o portita de intrare totusi exista ) alternativ-Sau putini.. yoginii in principal sau oamenii cu harul acesta innascut .
Oare de putine ori a-ti simtit cum nu aveti nici un chef sa faceti ceva si ca totusi il faceti pentru ca apoi peste mult timp sa raspunda in vre-un fel sau altul fapta ce a-ti savarsit-o ?De ex sa cititi ceva desi nu aveati de loc chef , sa cititi din principiul ca trebuie citit desi nu aveti de loc convingerea ca ar privi in vre-un fel realitatea in care traiti ?Cu alte cuvinte , simtiti la un moment dat disociati de ceea ce faceti pentru ca apoi rodul , efectul , sa il simtiti pe deplin organic cu propria fiinta ?cu propria existenta ?
Si daca da ...de ce mai conteaza ceea ce simti ?

Salutare ... dacă noi recunoaştem că sistemul uman este un sistem relativ deschis: noi introducem în noi mîncare, apă, stimul, şi generăm reacţii etc. Atunci dee oare timpul de afară să nu fie şi el un element important? El intensifică trăirea, ca şi o muzică pentru un film de groază sa un zgomot pentru convorbirea a doi îndrăgostiţi. şi statistic vorbind că depresiile totuşi corelează cu temperatura şi clima de afară. Aceasta se datorează hipo-activităţii - te închizi şi stai conservat în casă.
Şi altceva se pare prea reducţionistă gîndirea sau optica îna reduce totul la două principi: simpatic şi para-simpatic... dragostea, prietenia nu e doar o reacţie musculară sau digestivă, da sunt de acord că există corelaţii, dar asta mai mult la.un nivel psiho-somatic (psihicul acţionează asupra somei), la început omul nu poate dormi căci anumite idei nu-l lasă în pace, după care se dereglează bio-ritmul. Problema e că dacă restabileşti bio-ritmul atunci nu este sigur că nu se va redresa problema psihologică. Aşa că s-ar cuveni să se lucreze la ambele faze: să-l obosşti corpul aruncîdu-l în diverse situaţii şi paralele cu asta să se lucreze asupra elementelor perturbative ale psihicului: noi interese, noi relaţii, realizări spirituale, unde se va putea de descărcat, redresat, ceea ce te doare cu adevărat, ceea ce te supără - asta se face sau prin comunicare, sau prin artă: pictură, muzică, poezie sau teatru. Aşa că implicăte fuitociwcu în tot ceea ce vezi. Şi timpul totuşi rezonează

daca nu e atat de reductionist cum spui, atunci de ce toata natura este formata asa?totul...in om totul functioneaza pe baza acestui echilibru ...si asta permite existenta .Intr-adevar exista acel Sine care sta deasupra si vegheaza, acel subconstient de n ori mai inteligent decat cea mai ascutita minte.INsa viata este REALA.Viata nu este o idee ci o REALITATE , iar realitatea sta inaintea a toate.Atat timp cat ai un corp care sa functioneze echilibrat mai poti interveni in aceasta realitate .Doar cu sinele nu prea vad cum .Acel echilibru de care vb este ESENTiAL pentru ca un corp ( nu un Sine ) sa se poata manifesta.

Nu am zis ce simt azi ...
Azi simt cum nu mai simt ce am simtit ieri.
Simt ca m-am eliberat si ma simt usor.
Simt cum mi-e TEAMA sa merg inainte pentru ca e prea usor ..trebuie sa imi scape ceva.
Gandesc , si gandul asta chiar nu imi da pace, cum am mai multe straturi in mintea mea si ca de multe ori ma suprind existenta lor in mod neplacut...pentru ca habar nu aveam de ele.
Simt ca , chiar daca ma simt usor, ma voi lovi zdravan si va durea , ca si cum as fi intr-o cadere libera...Va durea foarte tare, poate va muri ceva in mine .
Astept sa ajung jos

Pret la toţi
Realtiatea stă înainte de toate ?????? Mmmmmm ... nu prea sunt deacord. Este foarte notoriu Schopenhauer - "Viaţa este o reprezentare a voinţei mele". Altfel spus viaţa este o reprezentare, între percepţie şi reprezentare este o diferenţă netă: percepţia cere prezenţa obiectului, pe cînd reprezentarea este o imagine fără prezenţa lui. De exemplu casa prăintească poţi să ţi-o imaginezi chiar dacă eşti în distanţă de ea. Problema e că astfel de noţiuni abstracte ca: dragoste, fericirea, libertatea, adevărul, la urmea urmei: suferinţa,frica, disperarea este totuşi o reprezentare, căci fiecare om o înţelege oarecum în felul lui (desigur sunt nişte reprezentări sociale, însă ele sunt stabile doar în nucleu, şi în acelaşi timp poate să există mai multe nuclee, pe cînd periferia este plastică de la om la om). Faptul că omul suferă, el suferă în lumea reprezentărilor sale, în lumea iluziilor, exagerărilor, hiperbolizărilor, exceselor, deoarece memoria omului nu este stabilă, nu are posibilitatea să fie ca o bandă de magnetofon, ci omul mai uită, mai adaogă de la sine, mai scoate cîte ceva şi mai imporvizează. Nu ştiu de am fost înţeles sau ba ... însă totuşi am încercat. Cu alte cuvinte ceea ce se întîmplă în lumea noţiunilor abstracte, anume ceea ce se poate descifra doar cu raţiunea şi cu spiritul atunci vorbim nu de realitate ci de realitatea fiecărui om. de aceea vis-a-vis de obiectele "reale" în interiorul omului ele îşi capătăt o altă realitate, o realitate de rezonanţă interioară, deci realitatea dincolo de subiect, nu există, şi dacă există în interiorul lui, atunci de o "realitate" reală nu poate fi vorba .
Acum atenţie ... faptul că după o furtună de disperare va fi o tăcere reconfortantă este absolut normal, psihicul este epuizat, însă pentru o anumită perioadă, de exemplu peste 2-3 zile, paote că şi cahir astăzi, de va acoperi al doilea val, e mult mai dur fiindcă pierde din intensitate, însă cîştigă prin durată. Iată aici se fac cele mai mari lupte, dacă primul val de suferinţă în urma rezilierii i se datorează mai mult plasticităşii şi puterii omului de a rezista, atunci al doilea val ţine de itneligenţa lui, de anumite tehnici de supraveţuire, de "a închide ochii şi de a te înstrăina" de tine însuţi --- iată problema cu care unii oameni se chinuie toată viaţa. Cu mult respect Iluminator

Ca bine zici Fiecare om cu realitatea lui...hmmm.elegant..
Sunt atat de absorbit de trairile mele incat vad un singur lucru.Dar da , asa e ...sau asa imi spune un bun simt ca e.
Stiu ca urmeaza o parte mai greu de suportat.Crizele sunt dureroase, dar sunt relativ scurte, si dispar pentru ca dupa sa simt liniste .
Starea muta, surda , fara forma care va exista pretutindeni cu radacini foarte adanci in fiinta mea pe care le-as smulge cu forta ,lucru ce nu il voi putea face pentru ca ar insemna suicid , abia urmeaza.
O crancena contradictie cu mine insumi generata tot de mine...
multumesc Iluminator

- cu plăcere

Azi simt furie...
Simt nevoia sa dau vina pe cineva...
Azi mi se pare ca are o logica ceea ce s-a produs.In mintea mea e totul clar, insa ceea ce simt e animalic, ceva ce sinele meu nu poate sa conceapa.Nu cred ca cineva ar putea sa treaca prin asta.Ca si cum mi-ar da o cupa plina cu cel mai veninos venin de sarpe, si ar trebui sa o beau , si sa supravietuiesc dupa..
Oare poate cineva sa supravietuiasca dupa asa ceva?

fuitociwcu a scris:nu e gruz...nu stiu ce e aia...e doar sindrom depresiv...am pierdut pe cineva drag

Hmmmm....nu stiu daca in urma pierderii unei persoane dragi este vorba de sindrom depresiv, mai degraba cred ca e vorba de "nostalgie"...pentru ca a pierde pe cineva poate fi in mai multe feluri: 1.cind moare cineva; 2.cind te desparti de cineva; 2a. pe o perioada (pleaca intr-o deplasare mai lunga sau mai scurta); 2b. pentru totdeauna (se rupe o casatorie, o relatie, o prietenie)

In cazul in care ne moare cineva drag, atunci e un pic mai greu sa te resemnezi cu pierderea, dar ar trebui sa intelegem ca toti vom muri intr-o zi...si ca din pacare nu avem cum lupta cu asta...aici trebuie doar resemnare si impacare...
In oricare din celelalte "pierderi" este evident ca ne simtim "distrusi" sau oarecum distrusi (pentru cei care isi asteapta persoanele din deplasare) si devenim foarte tristi, nostalgici, plini de amintiri si emotii din trecut, dar...omul este o fire care traieste in prezent si pentru viitor...trecutul este pentru a ne ajuta sa ne facem prezentul si viitorul mai bun, mai frumos, mai luminos...si orice "sut in fund, este un pas inainte" ...orice experienta acumulata in trecut (buna, rea; frumoasa-urita; pozitiva sau nu prea) ar trebui sa ne ajute sa mergem mai departe...sa nu mai calcam pe aceeasi grebla si sa nu mai cadem in aceleasi gropi...da, in momentul in care te napadesc amintirile si emotiile trecutului, parca uiti de tine, uiti de viitor, dar in asa clipe ne sint alaturi alte persoane, alti prieteni, rude care ne intind mina si ne trag la malul sperantei din mlastina nostalgiei...important este sa vrem noi sa ne apucam de acea mina a sperantei si viitorului...asa e viata asta...cu bune si rele...dar nimic nu-i intimplator...si "absolut orice nu ne ucide, ne face mai puternici" asa ca...sa vedem partea plina a paharului si sa ne facem niste concluzii si reguli de urmat pe viitor si sa incercam sa gasim persoane noi...care ar putea sa inlocuiasca persoana "pierduta" pentru ca "nezamenimih liudei, net"

”nezaminimih liudei net” ... asta așa-i de ... niș nu știu cum să spun ca să nu supăr. Probabil toți au avut experiențe de genu când trebuie sau ești nevoit să renunți la cineva drag. Când e vorba de renunțare conștientă, și când ne dăm seama că timpul oricum își va face efectul, atunci este cel mai dureros moment, când realizezi că acum nu poți fără de acea persoană dar peste un timp vei fi ”bine merci”. Ideea că acum ești ok, că totul a trecut mă ucide cel mai tare, pentru că cândva tot universul se reducea la acea singură persoană, iar acum de parcă nimic n-a fost. Nu știu dacă m-am exprimat explicit, însă pe mine fraza ”nezaminimie liude ne bivaiet” ma scoate din sărite. E simplu de spus când ți-e indiferent...

Totuşi cred că la un moment dat ideea "Nezamenimîh liudei net" - ajută şi ajută muuuuullllllttt, Ceea ce ajută se dovedeşte a fi pragmatic pozitiv, aşa că utilizează.
Totuşi consider că ideea lui Nietzsche "ceea ce nu m-a distru, m-a făcut mai puternic" e bine să se aibă în repertoriul operaţional a oricărui om contemporan. un om care este supus în fiecărui moment a unor multitudini de presiuni şi circumstanţe, încercări neplăcute şi chiar penibile. Omul contemporan este plin de cicatrice, de neuroze, de fobii, dacă ar fi posibil să se vadă "corpul psihic" al omului atuncipeizajul social se va schimba cu desăvîrşire. E situaţia cînd avem răni, îndeosebi proaspete sau arsuri pe suprafeţe mari şi pe locurile sensibile - iată asta este Agonie. Dandanachi are dreptate cănd spune că nu-s oameni care nu pot fi schimbaţi, ceea ce semnifică că pe aceeaşi porţiune de "corp psihic" poate fi aplicat răni de mai multe persoane, în acelaşi sins se vor găsi persoane care vor sufla asupra rănilor ce ard (oare nu este mai uşor cînd pe o rană se suflă???). Se întîmplă însă că cineva vine suflă pe rană, după care se vindecă (deşi rămîne o cicatrice ... neapărat) şi tot ea te taie, mai apoi vine alta. Şi Cristian îşi are dreptatea sa, fiecare cicatrice este inedită - îşi are personalitatea sa: în lungime sau lăţime, de profunzime sau de suprafaţă, de-i veninoasă sau tupa (prosteşte, banal) doare, este provocată cu acid sau cu lom-ul, sau un ciocan mare .
Consider că păharul trebuie de băut, pînă la o ultimă picătură şi cît mai repede posibil. Da va fi agravări, însă este important să nu se întindă pe ani şi ani, să nu se sorbească pe un termen lung - nu se merită, trăim totuşi o viaţă (cel puţin în carnea şi oasele prezente), nu e rost să se întindă vindecarea rănii!!!- Trăieşte prezentul, sunt alte momente interesante, ocupaţii, oameni noi, etc.etc.etc succese la toţi