Miopia sufletului conteporan

Aș dori să inițiez o sferă de discuții vis-a-vis de tema miopia sufletului contemporan.... fără să insinuez originalitate, vreau să previn că acestă temă este anunțată ca motiv de întîlnire pentur clubul universitar Socrate... la ora 17.30. Marți 11 noiembrie în Blocul I, auditoriul 30...

Deci ce ar reprezenta miopia sufletului contemporan?

Mă pornesc de la formula clasică ... ce de fapt semnfică MIopie în medicină.
Mws - din greaca veche se traduce prin a-și miji ochii, dar opsis - privire (a arunca o privire)... și iată că avem o etimologie cînd arunci o privire minjind ochii.

Un pic mai medical:

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie. Wikipedia

Ideea că atunci cînd te uiți la obiect el apare focalizat înaintea retine ... cu cîteva milimetri si nu se proiectează pe retină, așa că obiectul în vedere clară este într-o distană de cățiva milimetri de retină, de percepția sa. Și de fapt toată realitatea obiectuală, fenomenală este și se desfășoară în cîțiva milimetri de retină. În interiorul nostru, dar în același timp într-o anumită distanță.

Ce ar reprezenta mioia sufetului? - pornind de la alegoria mai sus amintită și aș afirma că omul este într-o „relativă surditate” la cele ce se petrece în apropierea sufletului său. Formal vorbind sufletul ar fi un set de valori, principii, ganglioni sau nuclee gravitaționale ale rezonanței obiectelor din jurul său. ÎAdică în forma ideală Obiectul este îmbrăcat de anumite rezonanțe. Un exemplu se cere - atunci cînd un copil este bătut în fața ochilor unui om, el normal va putea să simtă o rezonanță negativă (atunci cînd este construit setul de valori), dar dacă este miop el nu deține această rezonanță în maximalitatea sa.... parcă el vede că este lovit și parcă nu simte. Iată aici se naște și formul asuperbă, mai mult în maniera existnețială - omul este la un moment dat distant la cele ce se întîmplă în jurul lui. El poate să treacă pe alături fără să „simtă emoțional” la cele întîmplate, undeva în cîmpul percepției și chiar al intelectului/rațiunii el va conștientiza acest fapt, dar nu mai mult.

Lumea, în teatralitatea sa, în dramaturgia sa, nu se atinge de anumite valori, e un fel de dislocare, o distanță arteficială undeva, o insensibilitate naturală (presupun eu) dintre lume și suflet.

Ar fi foarte bine să se explice totuși ce ar semnifica suflet, n acest caz? - arunc o definiție intuitivă și prealabilă (cu o posibilitatea de a mă refuza de ea). Deci sufletul - o parte a omului, un orizont în care sălășluiesc valorile, emoțiile, atașamentele, atitudinile sale - ele generează o profunditate ale acțiunii omului cît și generează o rezonanță interioară a realității perceptive. Sufletul meu nu este un sălaș al gîndirii (cum ar fi la Descartes) ci este un element al credinței (cum e la Kierkegaard - posibil*).

Și atunci ar fi, în final o împreunare a acestor două concepții: suflet, miopie și desigur contemporanitate... Această contemporanitate ar fi semnificat pentur mine dictatul liberalismului și postmoderismului... o realitate de distanțe de incomunicabilitate, înstrăinare, inautenticul existnețial, o criză a valorilor - în sens că deja monolitele ideologice nu mai pot ține piept și atunci fiecare gîndește și procedează în unicalitatea sa... iată aici dacă s-ar întîmpla cu cineva ceva - atunci nefiind fuzionați și de fapt realitatea este că suntem dezlipiți social, noi în acest caz pur și simplu nu vom reacționa în interiorul nostru. Eu nu vorbesc de faptul că este cumva lovit un copil, sau un bătrîn nu este ajutat și furat ... însă vorbesc de faptul a oricărei acțiuni ea este emanată într-un pustiu, într-o societate miopă, într-o societate care este cu cîțiva milimetri în distanță de ceea ce se petrece în jurul lor.


Cam asta ... aștept undeva rezonanțe.... meditative

Deschid topicul tău, îl recitesc, simt că am şi eu ceva de adăugat dar mă blochez. Nu scriu dintr-o răsuflare şi asta mă face să cred că mă forțez. În fine, iluminator a făcut o deschidere în temă prin precizarea termenilor şi mai puţin prin identificarea motivelor şi soluțiilor. Bănuiesc că a lăsat loc pentru alte opinii ca să poată pune cireaşa pe tort :d.  Metafora care ai propus-o ( nuştiu dacă-i alegorie) îmi pare foarte distinctivă însă nu numai pentru epoca contemporană ci pentru toate de până acum. Omul întotdeauna a pendulat între sacru şi profan cu toate că, chiar fără îndoială, această miopie s-a acutizat grav în epoca în care trăim. Nu mai cred că lentila divergentă poate aduce focarul pe retină, avem nevoie de o nouă tehnologie care ne-ar permite vindecarea acestei boli. Ritmul accelerat de viață, goana după resurse impusă prin educație, multiplele mijloace de divertisment, o societate mult mai competitivă şi o multitudine de posibilități de a fugi de sine fac imposibilă rezonanța cu realitatea însăşi, cu întrebările vitale ale existenței.
Suntem învățați de mici să evităm întrebările fără răspuns şi cel mai rău, să nu ne gândim la moarte. Doar conştientizarea profundă a morții ne poate vindeca sufletele de miopie. Atunci când înțelegi la un nivel mai adânc decât simpla raționalizare că în forma în care eşti te treci în fiecare secunda, că existența ta este atât de neânsemnată pentru acest univers nu-ți rămâne decât să dobândeşti certitudine unei esențe teleologice.
Dacă am şti că moartea ne priveşte de peste umăr nu ne-am mai irosi zilele lăcătuiți în probleme cotidiene, nu am mai trăi ca şi cum am fi veşnici ci am atrage atenția la lucrurile cu adevărat prioritare.
Această surditate existențială despre care vorbeşti este defapt felul acceptat de a privi lucrurile. Din această cauză deschiderea sufletului se complică şi mai mult căci orice tentativă de ieşire din acceptabil este automat ridiculizată. Individul se vede presat să gândească liber şi în teama de a nu fi marginalizat refuză să mai răspundă sufletului. Unica cale de a trece peste teama de a fi marginalizat sau cel puțin una dintre, este iarăşi frica de moarte(în sensul lui Sartre sau Dostoievski). Numai aşa este posibilă o răsturnare existențială, o reevaluare a valorior, o întâlnire cu sufletul.
Propun o soluție: Acaparăm toate mijloacele mass-media şi anunțăm că un asteroid de mărimi gigantice se îndreaptă spre pământ şi în 3 zile planeta noastră nu va mai exista. Nu există nici o cale de a opri asteroidul sau de a fugi pe o altă planetă. Interesant, ar mai sta cineva pe agorasophie....

Inteleg un lucru, ca daca vine un asteroid, atunci esti miop sau vezi nu mai conteaza. Aici sunt toti egali, toti de o mama, toti absolut goi... insa asteroidul nu este si cei cu miopie - nu fac decit singuri sa se faca miopi. Este foarte confortabil ca la un moment dat, cind ceva este anapoda, sa zici - sunt miop!!! si ce vrei de la mine???!!! Nu vad normal. Este o schuza pentru multi faptul ca sunt miopi.... in general filosofii au inventat motivul precum ca - toti suntem cineva, dar trebuie sa fim alt-ceva. Tocma filosofii sunt miopi. deoarece omul obisnuit de pe strada niciodata nu s-ar gindi la el ca este miop. Si atunci filosoful ramine miopul, deoarece anume el introduce acest concept in discutie. De ce oare? Idee nu am - poate ca pentru ca sa-i faca pe ceilalti orbi, dar numai el poate vedea....sau poate ca. nu stiu completati si voi cu ceva.

Ceea ce afirmi precum „miopia” este o invenție filosofică - și da și nu. Da fiincă, totuși filosofia se ocupă de suflet (în afara teologiei și/psihologiei. Problema teologiei că ea vine deja din afară - din Biblie să explice ce este sufletul; psihologie adin știință, tot din afară. Însă filosofia reiese sufet din suflet - prin el însăși (un fel de gîndire a gîndirii)
NU este corcet deoarece - este mai mult o diagnoză că „ai sau nu ai suflet” decît o diținere a ceva și astfel miopia vine cu o diagnoză a diagnozei (un fel de gîndire a gîndire - homo sapiens sapiens).

Altceva ... dacă Newton a descoperit legea gravitației, asta ar însemna că vrei să acoperi legea sau nu doresști ea rămîne descoperită. aceasta nu este pentru că fizicienii doresc să complice viața într-un fel sau altul, descoperind această lege - ea pur și simplu există. Așa și filosoful descoperă o stare de „a fi” al omului contemporan - dacă rezonezi și-i simți simptomatica - ești miop; de nu atunci nu ești miop și ea pentru tine nu există. E altceva că atunci cînd faci filosofie, rezonezi... (în mintea mea) și astea e ....