Unde-i Eul?

Iluminator a atins o tematică care-mi prăjește mozgu, abordând condiția post-modernă a limbajului. Ca să nu deviez acolo de la subiect, am venit aici. El a spus ”Suntem în distanţă Eu faţă de Eu ... Adic am spus ieri sau alaltăieri, însă astăzi e astăzi, m-am cam schimbat nu? ... şi mîine oarecum voi fi altul”. De asemenea la o lecție de filosofie a științelor naturii, profesorul spune ”Din punct de vedere dialectic, tu nu ești tu nici o secundă, permanent ești altul, în fiecare secundă în tine se produc milioane de schimbări” ... ceva de genu asta. Cu altă ocazie am întrebat o persoană cine se consideră a fi: ”Ești personalitatea ta, gândurile tale, corpul tău sau altceva”. N-am primit un răspuns care să mă satisfacă. Și eu mă gândesc: pe parcursul întregii vieți personalitatea se schimbă și caracterul variază, gândurile trec prin cap precum se derulează ”lenta” în aparatele vechi de proiectare a filmelor, fizicul nostru ... nici nu mai spun. Totuși rămâne ceva constant, acel ceva care îți ține în integralitate ființa (nu cred că poate fi vorba de memorie pu că și ea de astfel e relativ-fidelă) și care îți permite să-ți dai seama că ești unitate, totalitate și integralitate. M-am gândit că eul poate fi auto-conștientizare, însă aceasta din urmă este de asemenea un gând, în lipsa căruia rămâne doar existența și reflecția realului. Unde-i eul?

Omule ... tema este mega-tare !!! - irevocabil spus
În primul rînd, tu ai delimitat poziţia Heraclitiană - Phanda rei (TOtul curge) - e o poziţie de o continuă mişcare. Dilema de bază a acestei, să zicem paradigme constă în faptul că dacă totul se schimbă atunci cum eu pot să percep schimbarea? - Răspuns - ceva în tine nu se schimbă, sau se schimbă într-o ritmicitate diferită. Am lecturat într-o poveste tip fantastică. În două-trei cuvinte o voi reda-o: O persoană, în condiţii castnice a făcut o "maşină a timpului", însă nu o utiliza, fiul îl întreabă de ce nu? - Fiindcă dacă am să plec în trecut atunci pot să schimb prezentul. În fine ... copilul a încercat, după cîteva minute în trecut el a revenit înapoi. S-a apropiat de tatăl lui şi i-a spus: "Ştii tată, eu am fost în trecut, în perioada dinozaurilor, şi vezi nu s-a întîmplat nimic" după cele spuse a dat din coadă şi şi-a scărpinat faţa acoperită cu un păr puhav de adolescent. .... Nu ştiu de s-a înţeles explicaţia mea.
Şi a doua "paradigmă" constă în celalaltă extremă, anume Parmenidică, nimic nu se schimbă, Fiinţa este una şi aceeaşi Ieri, astăzi şi mîine .... Asta ar însemna că existenţa adevărată nu se schimbă.
Pînă la urmă există şi Kant care afirmă că timpul este în interiorul nostru, cu ajutorul lui se stabilesc relaţiile cauzale etc. După care vine Einstain care îl rupe şi demonstrează că timpul, schimbarea este în afara noastră. (Acum eu prea grotesc fac relaţia între timp şi schimbare .... sorry).
Pentru mine ... personal eu zic că noi ne schimbăm într-un orizont al cărorva referinţe: Haine, obiecte, fenomene etc. De exemplu pentru casa în care locuiesc se schimbă mai lent decît eu pot să o observ, pe cînd musca din spaţiu se schimbă mai repede. Deci există trei orizonturi, sisteme de referinţă: CAsa, Eu şi Musca. Cam asta e

Îmi place să gândesc că personalitatea e haina eului, care se schimbă pe parcurs, la fel cu gândurile, și se primește că toată viața-i o joacă de-a personalitatea între personalități. În genere ideea că viața-i o joacă tare-mi place, are prea mult sens ca să nu fie adevărată

Cristi ... nu prea îmi aduc aminte anume unde... dar aici s-a scris cîte ceva despre "viaţa ca un joc". Daă doreşti apelează la "Căutare"

Sint de acord ca se schimba aproape tot...coperta, haina, suprafata...tot ce este superficial si in fond nu prea esential...stiti ce nu se schimba?
ceea ce este FUNDAMENTAL, profund si de baza...nu se schimba codul genetic...el se transmite din tata-n fiu, din generatie in generatie...cu usoare modificari din cauza ca intervine un alt ADN al celui de-al doilea parinte, dar in esenta....baza ramine neschimbata....schimbati-va doar in masura necesitatilor si mai mult spre bine

Nu vreu sa-mi complic viata... In stil marxist eul meu este o retea de atomi
(ps atomii poseda informatie) Restul is niste chestii de sinergetica... Viata ii simpla si frumoasa

dezertorule)))

Eu-l e  sentimentul de sine pe care il avem despre noi insine constituit sub forma unei identitati in care ne definim ca individ si persoana. Eu-l sau ego-ul.
Iar noi nu suntem acesta identitate care poate suporta atatea schimbari.
Noi ca entitate interogativa care s-ar intreba despre sine insasi suntem reflectia din spatele acestui act al interogarii.
Eu cred ca noi suntem constiinta , fiecare din noi este constiinta sa , si nu ca si continut prin tot ceea ce poate cuprinde ea ci mai degraba ca structura a ei dandu-ne posibilitatea derularii a unei vieti interioare incarcata de temeri, indoieli, visuri, sperante , intrebari fara raspuns, observatii si mai ales invataminte avand totodata capacitatea de a contempla si a privi ca la un spectacol atat ceea ce se intampla in  sinele nostru cat si in afara noastra definindu-ne pana la urma ca si supra-constiinta. Eu-l detasat de toti si toate, chiar si de sine insusi.

Este absolut necesar pentru ca să fie reflecția unui obiect, unui fenomen, trebuie să ai în vizor alt fenomen. Adică pentru a vorbi despre Fenomenul (Kant) de EU este necesar să fie un Non-EU sau cel puțin un Alter-EU, un EU al eului. Filosofia strigă vis-a-vis de această problemă încă de la originile sale. Eu ca obiect de studiu – este un eu creat, gîndit din afara sa, de instituții, de mama-și tata, de instrumente sociale, eu-l acesta trebuie să fie palpat, dojenit, penalizat în anumite situații. Ce reprezintă acea perspectivă care poate să-l surprindă pe acest eu social (așa zic eu), un alter care la rîndui poate fi o alternativă a ceea ce te cunoști, a ceea ce formează/gîndește actul de eu. Zici că este o conștiință… - poate fi și asta… dar iarăși, din perspectiva mea (sceptică și nicidecum pozitivă) te întîlnești cu un EU poate un pic mai diferit. De aceea noi în interiorul nostru avem mai multe eu-ri (nu am în vedere despre dedublare de personalitate) ci mai multe eu-ri în stil de fa Tu în variate circumstanțe (un fel de teoria „self”-ului). Cum poți să ajungi la eu-l pur? – nu cred că prin rațiune… în acest sens sunt mai mult plotinic – ci prin extaz… (din greacă ar semnifica o ieșire din stare)
Da… apropo cel ce scrie acum… este și el un Eu sceptic care nu a dormit noaptea… Tot Eu dacă îți va scrie în altă circumstanță voi fi altul, după care iarăși mă întorc în mreajele unui EU. Presupun că undeva metaforic vorbind… Eu-conștiință mă pot prinde într-un vas: de exemplu un vas de sticlă de șampanie, sau într-un aquarium, sau într-un pahar. Și în momentul cînd sunt mai multe pahare alături…. De exemplu cei care sunt acum conectați la Agora… vorbesc despre chestii păhărești, de vei fi în momentul dat un Aquarium nu o să-ți fie interesant și … neapărat trebuie să-ți găsești alte aquariumuri. Este o amăgire să consideri (presupun eu) că există o Valoare superioară, ceea ce presupune un EU generic, fundamental, un Atman, un ego transcidental, un Sine (Jung). Da…. Nu neg că există o idee… că totuși e ceva care luminează de departe umbrele din capul meu, dar ca formă și conținut e total diferit ce umbră sau valuri versus apă…
Eu am cunoscut persoane care și-au format un EU bizar, care avea un specific al său – să contempli apatic, distant realitatea – pur și simplu o altă formă și nimic mai mult se limitează cu o nebunie…
Deci … ce ar semnifica totuși că eu sunt sceptic? Sau de ce totuși noi avem posibilitatea de a Avea mai multe Euri? Cum să le împrietenești pentru a fi coerent? E posibilă oare însăși procesul de raționalizare a realității? E posibil să te împaci cu tine? Sunt multe întrebări care chiar m-ar interesa… de moment…. Ca să nu finalizez chiar super-sceptic…

S-ar parea ca vorbesti de fapt despre mai multe ipostaze ale Eu-ului in functie de stari.
Cand te simti bizar, sceptic, cinic etc esti un Eu bizar , sceptic, cinic , etc..
Dar eu-l ca structura, constructie ramane acelasi chiar daca variaza prin continut.
Tu esti tot tu atunci cand vesel sau trist doar ca te regasesti in  stari si ipostaze diferite dar  tu ca subiect este cel care le simte si le traieste pe amandoua. Ba mai mult poti fi chiar un eu superior  lor detasandu-te de ele .
Omul e intrebarea Cine sunt eu? si nu raspunsul.

De fapt nu chiar așa… nu sunt ipostazele eului, ci mai mult. Sunt niște constructe, niște optici prin intermediul cărora noi privim realitatea.
Ttul se începe de la Kant care ar afirma că obiectul prinde contur în limitele unui subiect. Dacă sunt doi subiecți atunci există 2 obiecte de fapt: fiecare subiect își are experiența care îmbracă obiectul în fora sa inedită – îl adaptează pentru percepere. După care prin Husserl (nu explic)… nu explic noema-noesa… este captat original de Heidegger. El afirmă că omul are anumite modusuri de existență, fiecare din modus este însoțit de o stare (fiinare) alături de ceva (ființă-întru-X). Fiecare din modus crează un raport special cu Daseinul (Ființa). De exemplu omul în fața morții altfel percepe viața, poate să realizeze un restart al proiectării de sine, la Heidegger sună așa – ființă-întru-moarte (sau cînd omul este îndrăgostit – totul i se pare în roz). Iată la ce eu mă refeream cînd vorbeam că în noi există mai mulți EU-ri, cu alte cuvinte mai multe optici de a vedea Daseinul … Ființa … a avea un raport special cu REALITATEA.

Tot ipostaze ale Eu-ului imi par a fi, traduse prin stari: omul trist, omul vesel, omul indragostit, omul in fata mortii  sau eu-l luand contact cu mai multe momente ale existentei.
In noi le traim pe toate. Iar sentimentul , senzatia de -eu- care -traiesc -si -reflectez -asupra a ceea ce mi se intampla indiferent de momente este cred cel mai aproape de cine suntem noi de fapt. Devenim in cele din urma o suma a experientelor noastre.

Iluminator... ca de obicei încurcă toate sau le amestecă încît nu poți înțelege ...
Fix așă și cu apa. APA - H2O - este boubilă, dar avem Apă Gazată, Apă Swaps, Apă Grea, Apă nu mai știu cum. Undeva ele sunt asemănătoare, dar pe de altă pare sunt deosebite... Ca un Brand Tot face de exemplu apă dulce Coca-cola sau Fanta, sau Pepsi dar fiecare își are istoria sa -  fiecare este cu gustul său, fiecare este cu proprietatea privată.
De exemplu cînd ai fost mic aveau anumite valori - tot erai tu, dar în adolescență - valorile sau schimbat - tot tu rămîi, dar diferit, dar la maturitate voobșce esti diferit de cel din copilărie. așa că se poate undeva să afirmi că tot Ipostazele eului, doar că în copilărie tot rîdeau sau erai trist, ca și în tinereță. Presupun trebuie să fii sensibil, sau poate un constructuvist să admiți că există mai multe EU-ri.
Cu respet față de Iluminator, dar nimeni nu este sfînt... fiecare își construiește cușca sa - cineva cu o cameră cu multe nuanțe, dar altcineva încearcă să-și facă pristroici.

Am să țin în secret unde-i Eu-l dar am să vă spun unde nu-i Eu-l. Nu e aici pe forum în timp ce citeşti sau scrii un mesaj, nu e atunci când te gândeşti unde e, nu e şi nici n-o să fie cât timp spui "al meu", "eu sânt", "eu cred", "eu fac", "eu simt" etc. Eu-l care credem noi că sântem poate fi identificat doar cu senzațiile şi mintea noastră dar nu cu ceea ce este adevărat Eu. Nu văd cum am putea ajunge la acesta în sens fenomenologic( printr-un alter-ego) căci acest alter e şi el o umplutură dintre minte şi senzații. Poate că ar fi mai corect să spunem că avem conştiința de sine datorită altor subiecți la care ne raportăm dar nu văd cum am putea demasca eu-l nostru autentic prin ceilalți. Sunt de acord că acest noumen, Atman, Sine etc. nu există în genere ca entitate separată deoarece ajungând la El dispare conştiința de sine iar noi devenim Totul. Toate acestea sunt speculații mulți stimați Euri iar în timp ce noi speculăm o frunză argintie cade din copac, un câine dă bucuros din coadă, o pasăre ciripeşte melodios iar viața trece fără ca Eu-l nostru să le observe

Nuştiu dacă am citit asta mai sus sau mi-a venit acum dar ce ar fi dacă am admite că noi suntem însuşi schimbarea? Unicul lucru irevocabil chiar şi pentru Parmenide. La dânsul defapt nimic nu dispare şi nu apare...şi în timp ce vă spun astea frunza a căzut din copac, câinele s-a dus în cuşcă, pasărea a zburat la altă casă iar viața? continuă să treacă. ...

Unde este Eu-l? - Nicăieri.
Unde nu este Eu-l? - Nicăieri .

Nu poți să fii fixat pe o negație fără să recunoști elementul negat. Non-eul și Eu se susțin reciproc - apriori. Mister Dumitru - ești prea budist. Nu zic nici de rău, da nici de bine. Însă sistemul acesta este prea diferit de al nostru... occidental. Pe drept vorbind nici pentru orientali - un sistem cu o logică a alogicii - cu un ceva apriori în spatele realității ... și ajungem la o aceeași speculație pe care o au fie Germanii clasici, fie Empiriștii, fie cei cu Știința la tîmplă. Ne place să jomglăm cu niște cuvinte - și avem plăcerea de la jonglare, - și asta fecem noi aiși. Ca și cum ne-am întîlni într-o orgie și fiecare face sex cu fiecare și dacă termină odată - atunși tăt îi klasna!!!
Eu - NON-Eu, e un joc, este absurd să negi ceea ce recunoști din start că există în cîmpu parmenidic. Doar că el nu se aventura în exercițiile speculativ-metafizice - el nu-și dădea cu părerea asupra acestor probleme, ce făcea el? - vroia să afle niște cauze și efecte, legități, pe baza cărora să poată înțelege realitatea non-mitologic.

Apropo, am ceva de adăugat despre orgoliul non-mitologicilor. Ce ne-a spus nouă ştiința în afară de interpretarea asa-zis obiectivă a fenomenelor? Chipurile vântul e rezultatul interacțiunii dintre curenții calzi şi reci, pământul se roteşte în jurul soarelui şi când hop, soarele tot se roteşte împreună cu cele nouă planete, materia este alcătuită din molecule da acestea din atomi care la rândul lor sunt formați din protoni şi neutroni iar mai departe din coante care se mişcă haotic şi care-s autosuficiente determinând materia să nu mai fie materie. Ok, ajunge vă rog! Ce ați descoperit voi prin experimentele voastre şi ați denumit în termeni adecvați vouă, în India se ştia cu 4000 de ani în urmă drept prană. Da mă rog, nu-i asta faza ci faptul că toate definițiile voastre ştiințifice nu spun mai mult decât cele mitologice, ele numai complică lucrurile. Pe mine mă aranjează să mă uit la ceea ce mă înconjoară ca la o manifestare a divinului care nu poate fi încadrată în nici o explicație. Totul în jurul nostru este o minune care nu merită a fi desacralizată pentru nişte flecăreri ştiințifice. Da, zburăm în cosmos, avem telefoane, compuri, muniții de tot felul cu care să ne ucidem între noi, şi mai departe? Cine sântem, unde sântem, de unde venim, ce trebuie să facem? Doar astea erau întrebările care ne interesau, nu? Treacă mearcă, nu ne mai dor pe noi nişte interogații mitice căci există probleme actuale mult mai esențiale: i phone 6, cum au surprins-o paparazzi pe angelina jolie in wc (nereusit exemplu), bmw, loc de casă la malina mică...hai că aberez
Ideea era că gândirea mitică nu alterează realitatea prin explicații logice şi prin asta se arată a fi mult mai obiectivă.
Dar nu acesta era subiectul din câte tin minte insa nu am deviat conştient ci pentru că comunicarea are ea independența şi individualitatea ei iar noi suntem doar nişte instrumente ..bla bla bla

Eu  în genere cred că notiunea de EU nu are un corespondent în lumea reală. E un flatus vocis, cum  le ziceau  nominalistii la asemenea notiunii. Iata eu inventez o noua notiune: BRECAMOCA şi hai să căutăm unde e brecamoca ca niste nebuni, si fiecare ne arungam cu diverse speculatii. In generele notiunea de EU e o inventie ceva mai recenta si dezvoltata de capitalism in scopuri comerciale.
Eu sustin ultimul mesaj a lui Dumitru, prin completarea a faptului că notiunea de EU te limiteaza la un punct minuscul din univers, din perspectiva caruia iti ingreuneaza observatia de care vorbeste Dumitru.   Din perspectiva EUlui lumea e complicata si complexa.
Cand vom renunta de a ne recunoaste intr-un asa zisul EU, atunci ni se vor deschide portile lumii si ne vom dizolva în univers. Atunci observatia va fi una magnifica!!!!! Haideti sa ne vindecam de boala EU-ului!

Mda... Black&White ... deja tu ești agnostic - am observat ca tendință, Dumitru - metafizician și Admin-ul undeva spre nominalism...
Totuși Eu - ne poziționează limitele esenței, ca un punct de gravitație care undeva trebuie să fie aici sau acolo. Un fel de grădină a coacerii de sine... și nu doresc să o neg, nu aș dori să mă avînt în discuția „ce este dincolo de EU” - pentru mine întradevăr este o speculație, însă nu putem nega faptul că utilizăm angro această prepoziție magică. Poate prin Fichte totuși aduc o mică doză de pozitivitate - la început era nimic-ul în bebeluș - după care părinții i-au dat un NUme, se adresau ca la un obiect separat de celelalte obiecte - copilul a conștientizat că este diferit și că are o lume interioară (dorințe, expectanțe, frici etc.) - în adolescență se străduia să-și capete autonomie - în tinerețe începe să se extingă: apare al meu economic, social, politic: casă, masă, mașină etc. - cu timpul Eu+ al meu începe să se extingă asupra copilului meu, soției mele, deja nu copilul a făcut ci copilul meu, deja nu sa construit un proiect de casă ci proiectul meu... și astfel în casa construită de mine locuiesc alții - după care eu mă extind într-un univers social extrațară extracultură - ajung să fiu EU -OM - Existență.

Deci, Eu trebuie să fie doborît - deacord, un EU infantil, un eu care demonstrează apartenența egoistă și egocentrică - nu poți exclude în difinitiv EU-l, cel puțin nu este în puterea sa... este un atare Ion Rață sau Ion Gîștemulte, nu poți refuza asta, precum nu poți refuza că există un Admin, un DUmitru un Black&White sau un Cleșaru, aceasta/i arată poziția ta față de tine și alții te pot găsi cumva (metaforic)... citiți https://agorasophie.forummo.com/t250-principiul-identitatii )... Eu admit un ceva mai mult decît EU 1, el trebuie să moară, dar nu pot recunoaște moartea lui în Nmic sau în TOT, ci într-un EU2 - și asta trebuie să fie. Oamenii mai pleacă peste hotare, se căsătoesc, se mai naște și copii în viața lor, se descpărțesc, etc. tu trebuie să te schimbi... nu în sens de a crește (hegelian) ci să te schimbi ca sincopă față de tine însuți. Pentru aceasta undeva trebuie să te pui în paranteze, pentru asta ar însemna să te deschizi către moarte, către ceea ce nu poți fi aici dar se paote de a fi acolo. Dacă eu îmi pierd serviciu, atunci un EU întărit de anumite practici sociale, ar „muri”, dar sunt obligat prin existență să trăiesc... EU nu este un nominalism (nu primesc asta) ci o constructă care în spatele ei este posibilizarea - cu asta mă apropii mai mult de un realism aristotelic. Un concept real, care are conținut și formă, prin intermediul căreia mă actualizez - deci trebuie să mă cunosc !!!! poate pe alocuri ar suna diferit - să mă mai cunosc în altă postură (și aici sunt o sumedenie de traninguri, de exerciții spirituale, de tehnicic de autodepășire etc.etc.etc.).
succese ... sorry dar nu admit....

' Voi sunteti inlantuiti de propriile voastre concepte si notiuni. De fapt, iubiti acest simt al ' Eu-ului' ; faceti totul din cauza asta. Nu munciti pentru nimeni, nici pentru natiune ci numai pentru acest simt al ' Eului' pe care il iubiti atat de mult. prin simtul ' Eului' voi simtiti in mod spontan ca lucrati. Dar aflati daca simtul acesta al ' Eului' este real sau ireal, permanent sau efemer.
Eu-ul care apare este ireal. In momentul in care 'Eul ' este dovedit a fi ireal, CINE este cel care stie ca Eul e ireal? Aceasta cunoastere din interiorul vostru care stie ca 'Eul' este ireal, aceasta cunoastere care cunoaste schimbarea , trebuie sa fie ea insasi nescimbata, permanenta . Voi sunteti o iluzie, o incipuire. ( Maya). Dar pentru ca eu stiu ca sunt ireal stiu ca si voi sunteti ireali. Nu este acelasi lucru: Fiindca eu sunt real voi nu sunteti. Lucrurile stau asa : Fiindca eu sunt ireal, totul este ireal.
Constiinta depinde de trup, trupul depinde de esenta mancarii. Daca esenta mancarii nu este prezenta , corpul nu poate exista. Fara corp as mai putea eu vorbi?
Poti face oare ceva ca sa retii simtul de ' Eu'? Cum deodata a venit, asa va pleca.
O indoiala a aparut si incerci sa gasesti solutia, dar cine are de fapt indoiala? Afla singur. '  Nissargaddata Maharaj