Merita justificata valoarea sinceritatii de sine cit mai sintem in viata???

Azi a murit un om. Ceea ce a ramas din el s-a compresat intr-un suflet. Uitindu-se la corpu-i nud ce statea pe patul unde zacuse atita vreme se lasa dus de valul melancoliei. Toate gindurile ce il macinau zburau prin sufletu-i plin de spaima ca niste fluturasi multicolori. Amintirile vietii sale isi gasisera loc in adincul sufletului,putea sa le vada ca intr-o oglinda. Unele din ele erau frumoase si placute la atingere altele insa il cutremurau atit de tare de parca ii erau inproprii. A incercat sa ucida amintirile neplacute dar zadarnice ii erau eforturile. Vazind aceasta le-a selectat pe cele frumoase si le-a asezat de-asupra sufletului iar pe cele urite le-a lasat in adincuri. A pornit pe drumul predestinarii lasind in urma trupu-i neinsemnat. Dumnezeu l-a privit cu repeziciune si nu a spus nimic. Omul a decis ca Dumnezeu n-a observat amintirile din adincul sufletului, bucurindu-se a intrat in rai caci D-zeu nu-i inchise usa. A trecut un timp, e greu de spus cit pentru ca acolo timpul nu avea masura si omul s-a intors din nou la D-zeu.--De ce te-ai intors?--a intrebat D-zeu.--Doar eu nu am inchis portile raiului pentru tine.-- D-zeule, a spus omul,--nu ma simt bine in raiul Tau. Ma tem sa pasesc--prea putine amintiri frumoase in sufletul meu , ele nu le compenseaza pe cele neplacute. Ma tem ca toti vad cit sint de rau--Ce vrei atunci?--a intrebat D-zeu, dupa cum El era creatorul timpului il avea din plin ca sa poata raspunde oricui.-- Tu esti atotputerinc si milostiv--a spus omul--Ai vazut sufletul meu pina in adincuri dar nu m-ai oprit cind am incercat sa-mi ascund pacatele. Fieti mila de mine si omoara tot raul din sufletul meu!?--Am asteptat cu totul alta rugaminte--a raspuns D-zeu.--Dar am sa fac asa cum ma rogi. D-zeu a luat din sufletul omului tot raul pe care il facuse: tradarea, minciuna, lasitatea, fatarnicia, ura , lenea ... Dar, uitind de ura , omul a uitat si de dragoste, uitind caderile sale a uitat si de inaltarile sale. Sufletul omului statea inainte lui D-zeu plin de goliciune, era mult mai gol decit ziua in care a vazut prima data lumina. Dar D-zeu a fost milostiv si a umplut inapoi sufletul cu tot ce ii apartinea.Si atunci omul a intrebat din nou : -- Ce sa fac D-zeule? Daca binele si raul erau atit de compresate in mine atunci unde sa ma duc?--in iad?-- Intoarcete in rai --a raspuns Creatorul--Eu nu am creat nimic in afara de rai. Iadul il porti singur in tine. Omul s-a intors in rai dar nu a trecut mult timp si a revenit la D-zeu.--Creatorule!!!--a spus omul--nu ma simt bine in raiul Tau. Tu esti atotputernic si milostiv.Fieti mila de mine si iarta-mi toate pacatele.--Am asteptat cu totul alta rugaminte--a raspuns D-zeu.--Dar am sa fac asa cum ma rogi. Si D-zeu i-a iertat omului toate pacatele savirsite.Nu a trecut insa mult timp si omul iar s-a intors la D-zeu.--Ce mai vrei si de data asta?--a intrebat D-zeu.--Creatorule!--Nu ma simt bine in raiul tau — Tu esti atotputernic si milostiv, m-ai iertat dar eu nu pot sa ma iert. Ajuta-ma??--Am asteptat aceasta rugaminte--a raspuns D-zeu.--Dar aceasta e piatra pe care Eu nu pot s-o ridic

Fain ... nu pot sa zic nimic ... pur si simplu placut (insa asta inseamna mult)