Ratacit in filosofie

O chestie paradoxala in filosofie contemporana sau mai exact posmodernista... Ce vrem noi de la filosofie? Observa cineva ca noi nu avem nici-un sens? Nici-un vector de orientare? Societatile pentru a se misca inainte, isi fixeaza idealuri, cu toate ca este unul conventional, o fantezie, o inventie, o iluzie... Dar este necesar sa si-l fixeze pentru a merge undeva... Stiinta cauta certitudinea... Arta cauta contemplarera, simetria sau frumosul... Bietul om, cauta bani, cariera... este un punct de sprijin, de orientare catre ceva...
Da, filosofia cindva pretindea spre adevar, oridne, ratiune etc... Da acu ce cauta? Acu cind aude de adevar i se face greatza, cind aude de idealuri, prefera sa se spinzure, cind aude de valori, se arunca sub tren...
Care adevar, care valori, care idealuri? Nimic nu exista decit in fantezia umana....
Eu am ajuns pe punctul ca idee nu mai am pentru ce fac filosofie? Pur si simplu inot in ea... Dar idee n-am pentru ce inot, si in ce directie sa not...
Nu se faci oare in zadar palavrageara, nu ca aiurea, dar care nu urmareste nici-un scop? Ori este doar un simplu joc? Dar si jocul isi are sensurile sale...
Ce totusi vrea astazi filosofia?

Ascultam niste cursuri ale kabbalistului Mihail Laitman unde vorbea despre calea pe care trebuie sa o traversam in viata, scopurile materiale care pina la urma ne aduc la acelasi scop spiritual. Si-a spus parerea si privitor la filosofie remarcind ca filosoful care ajunge la o anumita etapa de dezvoltare cind nu mai simte implinire si nu mai intelege de ce face si ce face nu se intimpla nimic altceva decit trecerea la un alt nivel spiritual. Simptoma principala care te-ar ajuta sa intelegi daca ai atins acest "nivel de cercetare" spirituala este golul din sufletul tau pe care el il numeste " Точка в сердце". Daca simti acest ghiont, acest punct din inima care te apasa inseamna ca trebuie sa pornesti in cautarea a altceva, in cautarea de sine. Vreau sa mai fac o aberatie contra filosofiei si sa va adresez o intrebare la care nu astept raspuns....Ce-a aparut mai întîi omul sau cuvîntul? Cineva spune ca cuvîntul dar el nu putea aparea fara om. Daca omul a aparut înaintea cuvîntului înseamna ca a avut nevoie de un timp îndelungat în care a dat nastere asa-zisului cuvînt. Deci cuvintul e o inventie omeneasca. Pina la cuvînt totul era asa cum era si nimeni nu-si punea intrebarea de ce? unde? cum? cind? Totul era clar de la sine si oamenii vedeau si simteau lucrurile intuitiv si obiectiv. Un germene vicios in partea de sus a capului pe care azi il numim creer a pornit tot mecanismul de creare a realitatii impunîndune sa credem în ceea ce singuri am plasmuit-CUVÎNTUL......el este cel care ne duce în eroare şi ne impune sa ne definim propriile definiţii....aceasta este si filosofia......un joc de cuvinte ...... am zis ca am sa pun o intrebare da am pus 10 ..nu conteaza....Admin incearca din rasputeri macar odata sa-ti eliberezi creerul de ginduri si vei simti intr-un moment toata lumea in palma ta. Pare imposibil, pare absurd iar pentru a combate aceste dubii adu-ţi aminte mereu ca şi dubiile sînt o invenţie a creerului tau....cam atit.....defapt mai este ceva....NOI doar realizam ca orice parere este subiectiva atunci de ce ni le facem? De ce purtam atitudine? De ce concluzionam? De ce facem toate aceste lucruri daca stim ca niciodata nu vom putea reflecta esenta adevarului pina la absolut...N-ar fi mai bine sa privim adevarul asa cum este el, caci el este, e in jurul nostru

Eu vin cu soluţii - adică o să fiu foarte neinteresant, aberant şi prosac. Totuşi întrăbările au sensul lor, sunt foarte inteligente şi în general pari a fi mai abil atunci cînd pui întrebări şi nicicum atunci cînd naşti răspunsuri.
Filosofia îşi are nota sa practică eu o simt adesea - orice om oare porniri în căutarea esenţelor, în oferirea sensurilor existenţei sale. De ce trăiesc? - aici este un punct radical, cum a zis Dumitru "Punct în inimiă", apare atunci cînd nu este satisfăcut omul de existenţa sa .... ceca nu-i ajunge ... o trebuinţă neclară (ştiţi cînd umbli prin casă, vrînd ceva şi nu înţelegi ce) - se simte disconfort. Filosofia este practică fiindă, dacă eşti deschis către ea, umpli acel vacuum, chiar şi temporar. Admin .... caută sens ... în varianta lui Nietzsche sensul este de a căuta sens - asta-i cel mai sănătos filosof. UN filosof sănătos se chinuie, nu este multumit de sine, vrea ceva ...
Sensul filosofiei eu îl văd în oferirea unor suporturi în situaţii de crize ... între consilierea psihologică cu cea filsoofică, de exemplu eu nu prea văd diferenţe: doar că psihologia îţi oferă materialtiate - obţii prin anumite gestionări comportamentale, a sistemelor gînduri anumite scopuri, pe cîd filosofia încerci să dai difiniţie vieţii, sensului vieţii, fericirii, ele oricum tangenţionează. Toţi psihoterapeuţii fac şi filosofie. Din punct de vedere educţional ... de ce se predă filosofia în universităţi şi colegii? de ce în România se dă BAC-ul la disciplina filosofie? - E un sens: O înţelegere mai profundă a vieţii, o racordare a gîndurilor tale cu intenţiile cu posibilităţile fiecărui om. Ideea centrală: Omul nu poate atinge fericirea supremă, atît timp cît el este om. Taie, taie dur în viaţă. NU poţi obţine nici dragoste perfectă, nici libertate, nici adevăr,nici înţelepciune deplină - noi suntem imperfecţi - pentru mine e ca şi cum în timpul caniculei să sorb apă proaspătă, limpede, rece. Filosofia stinge cînd focul te mistuie prea mult ...

Nu pot sa nu recunosc valoarea filosofiei. Ea poate sa faca dintr-un om ignorant, rau si amoral unul bun, aspirant si visator sau din unul bun aspirat si visator unul igonorant , rau si amoral (Nietzche-nustiu daca e cel mai bun exemplu) . In fine valoarea ei este indiscutabila. Dupa cum a spus Iluminator, filosofia ne ajuta sa umplem acel vacuum dar specificarea a fost mult mai precisa caci detaliu cel mai important se ascunde in cuvintul TEMPORAR.
Cind am inceput sa ma interesez de filosofie o cotitura radicala s-a petrecut in viata mea. Acel vacuum incepea sa se umple treptat dar limitele lui nu ramineau aceleasi ci se extindeau. Incercind sa umplu acest vacuum ma impleteam in definitii si maream gaura neagra din inima mea. E ca si cum ai dori sa stingi un foc dar el dovedeste sa se extinda mult mai repede decit cantitatea de apa pe care i-o torni. Acest foc din mine se marea pe zi ce trece si eu nu mai gaseam forte ca sa-l sting. La acest stadiu de dezvoltare filosofica constientizezi acea stare temporara de satisfactie care o primeai de la filosofie si care nu te mai multumeste. E la fel ca si drogurile-prima senzatie e incomparabila, pe urma efectul scade treptat transformindu-se in reflex. Filosofia a devinit reflex pentru mine cum si pentru o buna parte din cei ce "cauta raspunsuri" aici pe forum. Dar oare noi asta am vrut? Noi am avut alte aspiratii, mult mai inaltatoare. Am vrut ca aceasta foame sa fie permanenta, sa maninc si sa nu ma satur. Cred ca a-ti observat ca cea mai mare placere noi o primim la inceputul procesului cind foamea ne cere iar noi ii dam, treptat insa stomacul se umple si atunci si dorinta noastra scade. Am sperat ca filosofia o sa ma flaminzeasca mereu dupa cum a-ti sperat si voi. Acum insa cind o fac din reflex nu ma mai poate satisface. Intrebarea defapt este : "ce sa fac mai departe?" . EU va pot spune ce sa faceti mai departe dar e doar parerea mea , e ceea ce am facut eu.....APELATI LA SPIRITUAL.....CAUTATI-VA PE SINE....cam atit

Da, doar ca iarasi vorbim de un stil clasic al filosofiei, de cunoastere profunda a vietii, de umplerea unui vacum etc... Defapt ea nu solutioneaza nimic concret spre implinirea noastra, caci ea creaza mai multa drama si tragedie decit un confort psihologic prin aceasta aprofundare a vietii sau a umplerii de vacum... Da tocmai esenta filosofiei vine pentru a provoca intrebari decit a da raspunsuri... Profunzimea vietii nu se extinde defap calitativ in cunoaste, dar in cantitativ intrebari, sau cel putin domina in raport... Afli un raspuns dar se nasc alte zece intrebari... Problema fiinte deci se multiplica inzecit si tot asa in progresie aritmetica...
Dar defapt al moment ma nelinisteste, nesiguranta in nimic... Dupa cum afirma Eminescu "Doctrinele pozitive, fie religioase, filozofice, de drept ori de stat, nu sunt decāt tot atātea pleduarii ingenioase ale mintii, al acestui advocatus diaboli care e silit de vointa ca sa argumenteze toat celea." Fiecare avem careva convingeri, dar cind te gindesti ca toate acestea sunt pure pure inventii ale argumentarii si ca in aceasta masura poate a fi argumentat orce, absolut orce, atunci imi pierd credinta in orce convingere personala... Nu esti in stare sa-ti afirmi pozitie... Dar nici cu simplu joc dialectic nu ma impac... Sa faci filosofie doar de dragul jocului si al abilitatii de a manevra cuvintul sau silogismele logicii, aceasta nu mi se pare nimic altceva decit aceeasi sofisti antici...
Oricum ar trebuie sa existe o anumita convingere pentru a fi in stare a formula ceva... Insa convingerea implica eminamente in sine ideea de adevar...
Dar daca filosofia n-o mai duce bine cu adevarul... atunci nu prea inteleg rostul si restul tuturor...
In cit priveste gestionarea unor crize sau probleme de orid social, aici deja avem stiinte concrete in orce domeniu care se ocupa de ele...
Atunci nu ramine nimic altceva decit o instanta subiectiva... Acel gol din noi care cere a fi umplut cu ceva... si fiecare defapt isi gaseste o anumita metoda de umplerea vacumului, conform cu rezonantele lor energetice... Cineva in poezie, altul in betie, cineva in filosofie si altul in curvie... Pina la urma toate realizeaza acelasi echimbru psihologic al omului... si nu vad in asta nici o inaltare catre spiritual...
De exemplu, Dumitru, pentru mine practic filosofia nu mia implut acest facum, inict sa fiu saturat de ea, cu toate ca la un moment dat, de citeva ori, am simtit aceasta si doream sa evadez in spiritual, dar mai tiziu am inteles defapt, ca simteam implinirea facumului, defapt prin lipsa unor intrebari provocatoare in filosofie... Din momentul in care iarasi am prins intrebari interesante, revin iarasi in filosofie...

As dori totuşi să mai adaog un piculeţ de Filo ... face filosofie este plăcere, ceva care umple un vacuum existenţial. E un fel de "sete" fără nume şi care la un moment dat simţi plăcere atunci cînd sorbi din "apă". îndeosebi dacă această apă este rece, curată, plină, plăcută în toiul caniculei. Atunci cnd împletesc o anumită idee, cînd pun pe un "portativ" al structurilor logice nişte idei, ipoteze, îmbrac altceva. Sau fac cunoştinţă cu alte opinii despre "diverse": viaţă, fericire, suferinţă, plăcere, dezamăgire etc. înţeleg că nu sunt singur în căutarea-mi. aceasta se întîmplă atunci cînd citeşti filosofie.
Mie, o perioadă de ceva timp încoace, îmi era foarte straniu despre ardoarea multora de a pleca în călătorii prin ţări şi oraşe.
- Am fost la Paris !!!
- WWWAAWW.
- A fost foarte simpatic
- Te invidiez,.. şi ce ai văzut?
- Am fost în Luvru şi am văzut tablouri ....
Discuţii în acest format întîlneşti la tot colţul .. însă mă întrebam ... de ce să nu iei o carte despre Paris, despre Luvru şi să nu "fii acolo". Mulţi intră în Luvru ... însă nu înţeleg nimic în tablourile celea ... "se uită la ele şi - nimic" .... mai fac nişte poze pe fundal (desigur în faţa Monei Lisei), ca mai apoi să o plaseze pe Odnoklasniki şi basta. Ei nu au fost în Luvru ... poate că ei nu au fost nici în Paris (dacă se fixau doar pe schoping). Filosofia este o călătorie în capurile a nişte oameni foarte stranii. Este o carte de Sri. Srimud. Bhagtivedanta Swami Prabhubada "Călătorii uşoare către alte planete" - e teosofică ... (spune cam tot) ... însă în acelaşi mod a-l citi pe Aristotel sau pe Scheling ar semnifica "o călătorie ....ăăăăăăă... mai complicată ... către alte căpăţîni nu simple". Descoperi teritorii noi, gînduri bestiale, un fel de animal planet + discovery + history + cultura +multe ... asta-i plăcere.

Da.... am uitat să mai fac un PS
... deci PS
- Dacă ţii sete, atunci cele mai plăcute sorbiri sunt primele, însă în momentul cînd ţi-ai potolit setea şi plăcerea scade ... dacă mai insişti - îţi vine rău, înaintezi şi mai departe - apare vomă. exact aceeaşi formulă şi despre filosofie. Prea mult STRICĂ ... şi apare apatie.

Eu ... azi am înţeles un lucru - noi nu corect ne apropiem de filosofie!!! noi încercăm să o înţelegem şi nimic mai mult. Ar fi , de exemplu, să discutăm ore în şir despre orgasmul sexual, despre dragoste, despre ură şi niciodată să nu o trăim. Filosofia se trăieşte, se există, altfel spus, se desfăşoară în perimetrul de a exista şi nu în de "a fi". Schopenhauer, Nietzsce, Kant, Hegel, Platon etc, vin cu o etică, cu un fel de "a fi" în faţa vieţii, şi autnci cînd încercăm să pătrundem în esenţă, o pătrundem doar la nivel intelectual, logic, constructiv, însă nu ca în Grecia Antică. Cirenaicii, stoicii, scepticii ei probau etica sa: mîncau cu cîinii din acelaşi os, dormeau pe podea, etc. noi ce facem? - Citim o carte de filosoful X, unde se vorbeşte despre sinceritate, libertate şi ce facem apoi? ne închidem în casă cu cîtevasprezece lăcăţi şi dulapuri în uşi ... spunem că suntem ocupaţi, dar de fapt murim de plictiseală.

P.S Filosofia se trăieşte, este un orizont al existenţei, te îmbraci în hainele sale, e ca o religie: cu principiile sale, cu alimentaţia sa, cu adunările sale, cu poliţia sa şi cu incheziţia sa. Noi filosofia o trăim superficial, ştim, cunoaştem dar nu realizăm, nu probăm realitatea - suntem filosofi cu ecuson, cu suprafaţă, dar nu la nivel profund ... cel puţin vorbesc despre mine