De ce zimbim oamenilor?

Din care motive obisnuim sa zimbim oamenilor, atunci cind acestia apar in fata noastra? Suntem fericiti de ai revedea sau ca am nevoie ceva de la acestia? De ce nu-i zimbim unui criminal?

Eu cred ca deja tu stii raspunsul

Simtul propriei importante

admin, eu nu cred ca tu nu ai fost in situatia in care nu ai vazut o persoana cum se spune de 1000 de ani, si cand o vezi zambesti fara sa vrei. Asta-i un caz ideal; desigur ca noi in foarte multe cazuri suntem falsi si zambim oamenilor din dorinta de a arata "bine" din perspectiva lor, si recunosc ca si eu am aceasta obisnuinta...e greu de scapat cum a spus Dumitru de simtul propiei importante, acest simt e cu noi pretutindeni. Si pentru mine acest lucru e "pervers"... sa fii amabil cu oamenii numai pentru a-ti reflecta propria importanta in opinia altora...pan la urma asa suntem majoritatea din noi, ne formam imaginea de sine in conformitate cu "ambiantul" nostru.
Asta la mine deam e o obisnuinta, nush cum sa scap de ea, uneori vad oameni de care ni-i in cot sh tot zambesc...shiiit....gata de ai nu mai zambesc

Zimbim oamenilor pentru ca:
1. sintem binevoitori...asta ar fi ideal, dar nu e asa...
2. sintem fatarnici...atunci cind NU stim cine e in fata noastra...zimbim ca sa facem impresie buna...vorba ceea..."te intilnesc dupa haina (zimbet), te petrec dupa minte
3.sintem fatarnici...atunci cind STIM cine e in fata noastra...dar zimbim ca sa nu stie persoana cine sta in fata ei...sau ce ginduri avem vis-a-vis de ea
4. sintem rautaciosi...si in spatele zimbetului...oarecum ascundem rautatea si intentiile negative pentru a "surprinde"
5. avem un zimbet perfect sanatos si extraordinar de alb....e scris in ultimul rind...pentru ca sint putini cei ce au asa un zimbet

zimbetul ... din punct de vedere hermeneutic valoreaza foarte mult... este o deschidere catre dialog, catre socializare. Oamenii care stiu a zimbi ... au succes social. Primul contact al copilului cu societatea este zimbetul ... El este pozitiv... Daca totusi noi zimbim ... avem sansa sa ne zimbeasca si noua.

Sorn, iat mia venit acu in cap ca zimbetul e arma veninoasa - omul are nevoie de victime, pentru a le folosi, nu? Deci pt succes... Defapt e aceeasi abordare analoaca cu a ta, succesul cu spirit pozitiv... Da eu? Arma -venin-victime, ujas

Bine Admin ... incerc sa te sustin .... Cum inteleg zimbetul il identifici cu o forma de manipulare? Am citit undeva ca in specia pisicilor s-a facut o mutatie, filosogenetica: motaneii, se ridica repede in picioare, ridica coada sus (pentru a fi observati) si meauna la oameni ... sau merg in urma lor (astfel de comportament nu este intilnit la pisicile salbatice) stii de ce? - fiindca incearca sa manipuleze, sa-i induioseasca mila umana, si astfel sa fie "luat acasa". ... Probabil ca acelasi mecanism il consideri si la oameni ... rpin zimbete. Intrebare cu ce fata ai iesi la un ceai: cu una care zimbeste simpatic sau cu una care are o fata posomorita? A?

Acum imi dau seama de cite mitze am fost manipulat... mda, dragutza chestie
Da la ceai, evident ridic si eu "coditza", dar pur si simplu asta uneori imi pare atit de banal si superficial... Dar asta e si o necesitate... Dar iata nu vrei sa zimbesti in nici-o situatie, nu vezi sensul, nici cauza sau motiv... Sens este ca necesitatea asta de a manipula... Dar iat la ceai, pare a fi mai vesel daca se zimbeste si discutia mai penetrata, dar de ce am nevoie eu de zimbetul celuilalt dac stiu ca el e superficial si este utilizat asa ca manipulare, dar el chiar n-are motive de zimbete si nici eu la fel... Da stam ambii si zimbim aiurea... Atunci ar fi o conventie nici eu nici tu nu zimbesti... si poate fi ok dac stam si asa cu fetzele serene

Zîmbetul este totuşi un fenomen trans-cutlural, poate să fie considerat chiar şi cel mai primitiv, ontogenetic contact de aprobare a realităţii. Din cîte ştiu eu rata de zîmbet se schimbă cu cultura subiecţilor... de exemplu Ghinejii folosesc zîmbetul mai răruţ decît americanii, aşa stau lucrurile şi în Europa ... Germanii vs Spaniolii sau Italicii.
Pe mine mă derajează mai mult un zîmbet arteficial... un zîmbet de mască. De exemplu cînd intri într-un magazin şi vînzătorii din toate puterile încearcă să crispeze o "figură" prietenească pe faţa lor. Sau chiar cînd eu însumi construiesc un zîmbet (m-am prins singur). DE CE ZÎMBIM OAMENILOR ... SĂ NE DESCHIDEM, SĂ INTRĂM ÎN VIAŢA LOR, SĂ FURĂM (EMOŢII SAU SENTIMENTE), cîte o dată să ne folosim de ei. (în sens machiavelic).

hm,de ce zambim,interesant subiect.de acord cu toate spuse, mai adaug doar ca mai zambim de multe ori pentru ca asa se asteapta, sa aratam ca l-am inteles pe celalalt crispand un zambet cat mai adevarat posibil! si, citind cartile de dezvoltare personala vom gasi ideea potrivit careia zambetul si imbratisarile sunt cele care ne asigura (intr-o anumita privinta) o relatie deschisa catre celalalt in sensul capatarii atentiei si apoi, poate a increderii.pana la urma tot noi avem de castigat...

Cu atte cuvinte - zîmbetul este un instrument de manipulare, de a face sau bani sau poziţie pozitivă în mintea celor din jurul tău. A zîmbi este o muncă, o investiţie chiar, şi poate că pensionarea va fi mai non-dureroasă + un portmoneu de relaţii. Eu sunt pentru manifestarea firească, pentru a zîmbi atunci cînd vrei să zîmbeşti, şi nu la comandă.

PS Înţeleg eu ideea - zîmbeşte ca să-ţi zîmbească (şi încă mai dai că.... ea - FUNCŢIONEAZĂ)

hai acuma, sa vedem ca de multe ori am zambit la "comanda" (motivele le gasim daca analizam bine)

despre zîmbet e tare super să vorbesti, chiar poți și să zîmbești uneori cred că oamenii mai oferă zîmbete pentru ca sa le primească inapoi, ăn cazul în care avem nevoie vitală de a primi această afectiune.

și încă despre zîmbet -
poate fi o formă de cunoaștere a celuilalt - o spun în legatură cu mesajele despre manipulare si "arme".

sunt și eu pentru manifestarea firească (sau vreau sa fiu pt asta !?!) deși folosesc zămbetul ca investiție personală (din pacate) .

Zîmbetul este cea mai scurtă cale între două inimi ... un aforism de-a lui Paler

Poate că nu doar zîmbetul pur, ci un zîmbet legat de sinceritate - anume el loveşte în ţintă şi anume el este aşteptat de la alţii. În "filosofia" lui Paler - zîmbetul este o comunicare între două inimi - zîmbetul e un semn al comunicării.

Presupun eu că zîmbetul intră în arsenalul comunicării transculturale - orice cultură are în palmaresul său acest semn, doar că îl reţin sau îl expun în anumite circumstanţe. Chiar şi în cultura noastră zîmbetul este localizat în anumite situaţii comunicative: de exemplu să zîmbeşti, atunci cînd îl înmormîntezi pe cineva (chiar şi să fie îndepărtat de tine) poate fi privit ca ofensator, sau zîmbetul în situaţii de concetrare (îndeosebi cînd ea se şi solicită), la fel nu este binevenit. Mai mult decît atît zîmbetul presupune nuanţe, foarte fine care-i dă o conotaţie diferită. De exemplu zîmbetul unei fete faţă de o propunere a unui băiat se deosebeşte de zîmbetul ironic ... cu toate că avem în vedere de "acelaşi" zîmbet.

Este simplu, oarecum să zîmbeşti, însă profesionalii cunosc tipologia zîmbetelor, care le-au repetat înaintea oglinzei şi poate (de exemplu în america există şi cursuri de competenţe sociale), că au avut un mentor pentru a le genera şi mima corect. E prea simplu pur şi simplu să zîmbeşti, trebuie să zîmbeşti corect, pentru a transmite exact mesajul dorit.

Să zâmbești corect ... chiar mi-a provocat un zâmbet pe față, nu știu cât de corect l-am efectuat Ideea de zâmbet corect mă duce cu gândul la ”holywood smile”, acel rânjet învățat în stil profesionist în care se vede tot maxilarul, și în plus la vedere aduce aminte de craniul lui Hamlet)) Ei învață să zâmbească corect pentru a transmite un mesaj, în cele mai dese cazuri fals cred eu. Și totuși ei zâmbesc corect, pentru că are priză la mediocritate.
Am scris ieri un coment la tematica aceasta dar nu știu din ce motive nu a apărut, cred că am uitat să apăs butonul magic.
Eu am făcut o tipologie a zâmbetului . Clasificarea e următoarea: zâmbet total artificial, zâmbet impus și cel natural. Zâmbetul total artificial este acela în cazul când vezi o persoană care-ți provoacă idiosincrazie totuși zâmbești, zâmbești pentru că știi că urmează să ai anumite foloase de la ”relația” cu ea. Zâmbetul impus este acel zâmbet care-l schițezi când ești indispus sau indiferent, și vezi o persoană care-ți este oarecum simpatică; zâmbești din politețe pentru a nu părea shiomag cu tătu. Și în final, zâmbetul natural, care se impune cu necesitate, greu de controlat și care oarecum îți provoacă satisfacție. Este cazul când la vederea unei persoane inevitabil lărgești buzele până la urechi; este un zâmbet necontrolat, care pune în evidență simpatia dintre oamenii, sau dintre om și obiectul simpatiei. Iak așă tipizare am făcut eu)))

.... vezi Cristi ... eu mă refeream la limbajul zîmbetelor, un limbaj care prin sine implică conotaţii fireşti, naturale şi plăcute. Zîmbetul nefiresc este un zîmbet, să zic brut - zîmbetul de civilizaţie, zîmbetul orientat spre producere de bunuri. Ceea ce ai scris mai sus, practic sunt toate zîmbetele arteficilae şi lipsite de naturaleţe - cu excepţia celui natural (mersi că l-ai notat).

Psihologia pune întrebarea cum să deosebeşti zîmbetul arteficial de cel natural? Simplu ... dacă persoana cînd zîmbeşte formează nişte cute la marginea ochilor, sunt implicaţi o serie mult mai largă de muşchi şi zîmbet care este doar la nivelul părţii feţei de jos. Anume ultimul este considerat arteficial.

După cela scrise de tine stau și mă gândesc la faptul: cu cât noi descoperim mai multe semne prin care depistăm un anumit comportament fals (de genul zâmbetului) cu atât mai spre perfecțiune evoluează competența de falsificare a comportamentului uman. Iată eu azi am aflat cum trebuie să fac ca să schițez un zâmbet artificial fără să fiu depistat de specialiști (nu e mare lucru să formezi intenționat niște cute la marginea ochiului). ”Deconstrucția” limbajului trupului a dus prin consecință la formarea de maeștri persuasivi, niște deghizații în carne și oase prin comportament intenționat fals. Mâine-poimâine se mai descoperă ceva. Și astfel ajungi să înțelegi că falsitatea umană este inepuizabilă din punct de vedere a procesului dinamic în istorie. Trist

Reieşind din faptul că omul este o structură, care se dezvoltă, adică o creaţie non-naturală. Este firesc să adiţionezi noi comportamente şi noi tehnici de supraveţuire. DE ce nostalgic? - ci progresiv. Din perspectivele pragmatismului american - este adevărat dacă funcţionează. Nostalgic pentru faptul că totuşi omul este arteficial? este construit? - este ştiut deja! - şi totuşi e trist pentru "firesc"-ul din noi, care pierde din tradiţie ...

Zambetul face parte din limbajul indirect, cel al corpului, si are rolul de a transmite informatie (mesaj). Un zambet duce cu gandul la fericire, sau bunastare emotionala sau echilibru psihic ... oricum ceva de bine.

Luand in calcul ca mintim prin cuvinte ... din ce in ce mai mult si mai des ... pentru a fi mai convingatori, pentru a determina pe cel cu care relationam sa creada ca "o ducem bine", ne folosim si de limbajul corpului; o particica mica din acest limbaj indirect este zambetul.

Dupa cum bine a-ti analizat, a-ti delimitat zambetul natural de zambetul fals. Intr-un zambet natural sunt implicati 17 grupe de muschi, coordonarea si utilizarea unui numar atat de mare in deprinderea unei actiuni nu are cum sa fie intreprinsa decat predominant incostinet. Constientizarea necesita concentrare si timp ridicat de latenta, miscararile fiind rigide ... naturaletea este spontana si armonioasa.

Aduc in discutie un grup aparte de oameni care sfideaza aceste reguli; la ei nu mai exista limita intre un zambet fals si unul natural, ei zambest artificial intr-un mod natural, expresivitatea este de necontestat si este greu de caracterizat tipul rasului. Este vorba de actori, cei care isi intra in rol atat de bine incat ne rup si pe noi de realitate. Acesti oameni, reusesc sa se transfigureze in situatii imaginare in care emotiile se transmit natural prin gesturi ... asadar zambetul vine natural nu din realitate, ci din planul imaginar, unul care este confundat cu realitatea (il trateaza ca fiind real). Asadar, de aici vin si multe depresii ale actorilor, care se simt cel mai bine pe scena, in afara ei sunt niste muribunzi frustrati si alcoolici, asteptandu-si urmatoarele momente de glorie.

Iluminator, nu stiu daca iti amintesti de relatia de tipul eu-el, eu-tu ... in acest caz se aplica foarte bine, iar explicatiile se regasesc mai usor si mai metodic.

Pentru a fi afectati de un zambet, trebuie sa avem o receptivitate sporita prin implicarea (deschiderea) catre o relatie de tipul eu-tu. In cazul in care nu dorim asta, atunci devenim impartiali si ne inchidem receptorii emotionali, stabilidn o relatie de tipul eu-el.

In al doilea caz, zambetul este fals (schitat) pentru a ne atinge scopurile, iar in primul caz, el fie vine natural fie nu vine, pentru ca nu ne gandim constienti la el.

A-ti criticat destul de dur zambetul fals, dati-mi voie sa-l tratez si dintr-o perspectiva pozitiva. Mai exista si cazuri in care pur si simplu nu suntem fericiti, schitand un zambet evitam ca interlocutorul sa simta (sau sa nu simta total) situatia dificila prin care trecem.

Alteori, zambim fals, din dorinta de a fi fericiti, de a trece la zambete naturale. Dorinta de a fi fericit, dar incapabil pe moment.

In alte cazuri, zambim fals dar exprimam tristetea noastra, asfel devenind mai misteriosi si mai ... atragatori, in cazul in care stim sa o facem bine, atragem atentia asupra noastra si punem pe ganduri interlocutorul "oare ce ascunde?, oare ce are pe suflet?"

Afisarea realitatii prin mimici negative nu este tocmai dorita intotdeauna, realitatea este dura si urata, fugim de ea si ne construim o lume iluzorie care care este mai placuta. Trebuie sa avem grija cum ne jucam, pentru ca nu merge sa o facem pe termen lung.

Mi-a plăcut ideea cu receptorii emoţionali ... niciodată prin minte nu mi-a vinit
Pare-se că zîmbetul se poate descifrat şi încifrat de inteligenţa socială, cît şi de cea emoţională. latfel spus inteligenţa emoţională răspunde de procesele de empatie, pe cînd cea socială de unde şi cu cine zîmbim.Dacă continui, jazzul (improvizaţia), zîmbetul se include într-un sistem de memorare circumstanţială. De exemplu noi comunicăm cu o persoană, el ne zîmbeşte, ce facem noi? - lipim zîmbetul de situaţie, de om, de problemă etc. Atunci cînd se solicită o reluare a problemei, sau cînd nimerim într-o situaţie oarecum similară - zîmbim. Ce rezultă? - zîmbetul este social plasat într-un context bine determinat, doar că "organele" de percepţie sunt dezvoltate la fiecare om diferit. Unii au o inteligenţă de redare emoţională alţii sunt mai anozi, de aceea cu unii oameni putem confortabil să zîmbim, cu alţii ne simţim bine cînd punem masca seriozităţii ...
Alex - î-mi este straniu că ai acceptat să "te conectezi" în acest topic - pari o persoană ca citeşte, meditează şi-i foarte serioasă (zic eu - analitică) ... fără supărare ...

Pare ca sunt de partea intunecata a fortei, un lord sith :p. In realitate sunt foarte flegmatic, si mai tot timpul caut (cred ca imi si iese) sa trezesc emotii puternice asupra persoanelor(de orice natura), sa deziluzionez si sa distrug cliseele ... asadar prin seriozitatea mea pare ca nu zambesc mai deloc, dar nu este tocmai adevarat, compenesez intr-un fel sau altul, rad foarte mult in sinea mea.

Unii oameni se pricep sa faca anumite lucruri fara sa poata sa le explice iar altii nu le pot face dar pot sa le observe ... eh eu fac parte din a doua categorie.

Din pacate, pentru mine, este mai tentanta aceasta parte umbrita a fortei. Tocmai de aceea nu este chiar o tema la care sa fi reflectat foarte mult, dar unele conexiuni pot sa le fac. Astfel poate sunt si eu de un folos pe aici .

Forţa e cu noi
În primul rînd ţin să te dezamăgesc.... nu ştiu dacă există vre-un care să nu zîmbească. Poate că nu ate-ai prins singur? ... Ştii care-i problema zîmbetului? el se stdiază doar ca efect, este secundar, însă dacă îl trăieşti, îl obţii mai profund. MĂ gîndesc că tocmai faptul trăirii, "deschiderii" e fain să-l trăieşti.

De ce zîmbim oamenilor?

Dragii mei agoreeni, zîmbetul, cum am înţeles din experienţa mea recentă, este nu doar un simplu element de comunicare, ci muuulllttt mai mult – un element metafizic. O stare, un element al comunicării (cum vreţi aşa îi determinaţi conţinutul) de la care practic porneşte drumul unui om spre alt om. Prima conexiune inter-umană este zîmbetul: primul contact a unui copil cu părinţii săi este prin intermediul zîmbetului. El rîde, părinţii ca reacţie zîmbesc şi invers părinţii rîd – copilul zîmbeşte. Prima comunicare!!!! – este fenomenal de încărcată, se pare că restul cuvintelor sunt create, doar în sau pentru contextul zîmbetului. În cele din urmă zîmbetul semnifică societate, comuniune, „o mînă întinsă” din neantul Daseinului (ce se oglindeşte în ochii unui prunc). UN zîmbet asta semnifică, eu sunt ceva pentru tine, cît şi tu eşti pentru mine ceva.
Zîmbetul semnifică deschidere, comunicare autentică, pînă la urmă afirmă că este existenţă (paralel mă gîndesc la fenomenul de ură ... aşa-mi sunt circumstanţele... poate că în contextul deschiderii ura este antipodul – închidere, evitare, problemă, frustrare, agresivitate şi violenţă).
De ce zîmbetul este un element metafizic? – deoarece noi nu putem să ne învăţăm a zîmbi, ci invers (deja am scris mai sus) noi ne naştem cu o astfel de stare (la copil nou-născut el apare în vis şi doar cu timpul se exteriorizează), noi nu ne naştem tabula rasa, ci avem anumite instrumente.
Pe de altă parte, poate că în calitate de tînăr tătic, sunt prins în capcana unor procese fireşti biologice de manipulare???? Adică „mama-natura” a relizat un aşa mecanism ca atunci cînd eşti sleit de puteri, strivit de obligaţiile părinteşti, cînd energiile şi bateriile sunt la limită, copilul începe să zîmbească – un fel de a spune eu sunt cu tine ... „simt” că nu eşti un străin.
Apropo, noi zîmbim oamenilor pe care îi vrem să-i apropiem: o fată zîmbeşte unui băiat, un student unui profesor, un copil unui părinte şi invers ... în general nu zîmbim unui străin!!! Şi ne vom uita foarte confuzi la situaţia cînd cineva străin ne zîmbeşte nouă ...

dacă privim un pic nefilosofic lucrurile şi ne întrebăm ce într-adevăr este zîmbetul? Există între buza de sus şi buza de jos a gurii o aşa-zisă cută(nuştiu cum altfel să-i spun). Atîta timp cît buzele nu se desprind una de alta ea poate lua mai multe forme. Cea mai frecventă formă pe care o ia cuta e semicercul. Semicercul cu extremele poziţionate în sus şi cu tendinţa de a se întinde pănă spre urechi îl numim "zîmbet"(bucurie,mulţumire,plăcere) iar cel cu extremele orientate spre barbă îl numim "tristeţe"(ei şi multe altele:furie sau depresie,nostalgie sau melancolie) . De ce oare zîmbetul nu e un semicerc orientat în jos ci în sus? De ce oare nu pot considera că cei care cască defapt zîmbesc?Sau de ce oare noi nu zîmbim scoţînd limba afară?De ce anume un semicerc orientat cu extremele în sus şi cu tendinţa de a se întinde spre urechi ne sensiblizeză?E o convenţie?Cum aşa? mie nu mi-a spus nimeni de ea şi totuşi zîmbesc regulat.Să fie asta ceva înnăscut? păăăăăăiiiiii, eu cînd eram mic, cînd încă nu puteam să vorbesc nu ştiam că oamenii numesc asta "zîmbet" şi totuşi zîmbeam. Primeam zîmbetele fără teamă şi plîngeam cînd cineva îşi întorcea cuta cu extremele spre barbă. Înseamnă că semnificaţia totuşi era undeva în mine doar că sub altă formă. Nu aveam încă spălată conştiinţa cu zămisliri de-a oamenilor, nu cunoşteam noţiunea de zîmbet dar îl percepeam ca pe ceva bun...ce-o fi asta?noi l-am inventat de-a lungul timpului sau şi primitivii zîmbeau? ce n-ar fi dar pe mine asta nu ma aranjează. Nu e just!Înseamnă că toţi pot să înţeleagă în ce dispoziţie mă aflu....Eu nu vreau să fiu o carte deschisă pentru fiecare. De ce exteriorul dă de gol interiorul?Şi dacă am să mă distrez arătînd feţe triste dar fii defapt fericit în suflet o să-mi simtă cineva falsitatea?Dar dacă am să urăsc pe cineva iar în faţă am să-i zîmbesc o să mă creadă? Cred că nu numai odată am facut asta, dar voi?zîmbetul a devenit deja mijloc de manipulare?La dracu, peste tot se bagă raţiunea...dacă n-am avea creier zîmbetul ar fi probabil un mijloc suficient de comunicare.....