Mitul Filosofului Moldovean

Acum, la o margine de mine, stau în fotoliul confortului meu şi încerc ceva să-mi adun gîndurile. Ele, zbuciumate, îşi caută interconexiunea şi disperate se bat cap în cap. (Ceva de genul unui început)

NU voi scrie mult. Filosofia ca "viaţă" nu există în MOldova. Ceea ce este aici, la noi, doar oseminte şi ca nişte adevăraţi "vagabonzi" răzleţi ai vieţii, împrăştiaţi, monadici analizăm şi catalogăm oasele: Ce a spus Aristotel despre ..., ce vine să confirme Nietzsche, care sunt limitele lui Husserl ş.a.m. Filosofia de la noi cataloghează mormintele şi pe departe se ocupă de "crearea" filosofiei. Crearea unui orizont, unei optice de a aranja şi organiza obiectele şi fenomenele lumii. Ea nu este vie ... ea nu fecundează viaţă, ea nu seduce (nu poţi să seduci un pervers cu nişte oase şi citate raţionale).

Probabil că am să ies din filosofie şi mă avînt într-o mistică pură... Filosofia se naşte în intersecţii, se naşte în discuţie, între oamenii care o gîndesc. Ea, filosofia ca şi o muză poate intra în dialog, formîndu-i rezonanţe - nu poţi să o captezi, ci doar să-i oferi loc pentru a se "încălzi". Sunt oameni-şamani care o pot solicita şi chema - însă şi lor le reuşeşte de puţine ori. Ce a fos Agora? - o zonă în care ea, filosofia, cîte o dată poposea - şi era bine. Fiecare din participant, cu doar prezenţa făcea loc ei. La un moment dat, dincolo de raţiunea noastră, această muză, a plecat în alte orizonturi să fecundeze speranţe şi plăcere, pur şi simplu a plecat. Dacă se vor reuni alţii, poate spre surpriza lor, undeva într-un loc pustiu, sau aglomerat o să se pomenească cu filosofia alături.

Cineva o să zică, adică tot eu - este Hegel!!! Absolutul se vede pe sine într-un format de sinteze foarte bizare - noi cei care cîndva am fost ostaşii agorei am simţit-o. Nu ne rămîne decît să vizităm ruinele sătucului nostru - ca o nostalgie pentru timpurile trecute. Pentru timpurile care rămîn într-un trecut prezent. Filosofia singură (ca şi Dumnezeul la Augustin) îşi alege locul, îşi sapă fundement şi costruieşte, după care singură, fără să o putem stăpîni pleacă undeva dincolo. Ca o muză îşi are logica ei, incognoscibilă logicii noastre. Acum ca un copil, cu nişte propoziţii răzleţe, într-o fomă de liricism lînced (singur îmi iese), revin la mormîntul Agora. Aici nu există filosofie - sunt nişte pustiităţi rămase dintr-un ţărişoricuţă, fundamente care nu înseamnă nimic ...totul a murit. Chiar şi dacă ne vom mai auzi, ne vom mai îtîlni - ea poate să nu apară.