timpul redefinit

Timpul,
dimensiune a Universului după care se ordonează succesiunea ireversibilă a fenomenelor. II. S. n. și (înv.) m. 1. Durată, perioadă, măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesivă de momente; interval, răstimp, răgaz. ◊ Loc. conj. Cât timp... = în toată perioada în care... ◊ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe măsură ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; până nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodată. (În) tot timpul = mereu, întruna. În același timp = simultan; de asemenea. ◊ Expr. E timpul (să...) = a venit momentul (să...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (și așteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioadă determinată istoric; epocă. ◊ Expr. Pe timpuri = demult, odinioară. ♦ (La pl.) Împrejurări. III. S. n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioadă dată, determinată de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S. m. și (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei mișcări, ale unei operații, ale unui fenomen, ale unei acțiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei mașini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie. V. S. n. Categorie gramaticală specifică verbului, cu ajutorul căreia se exprimă raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referință și momentul în care se petrece acțiunea sau în care este adevărată o anumită stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă categoria gramaticală a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.
Aşa cum două entităţi/univers nu pot ocupa acelaşi spaţiu în acelaşi timp la fel o entitate/univers nu poate avea acealaş timp în două locuri diferite în convenţional sau orice entitate/univers nu poate măsura timpul în acelaşi timp în două puncte diferite din spaţiu. Oricît am încerca să vizualizăm două imagini sau două transformări din spaţii diferite în acelaşi timp nu vom reuşi niciodată, eventual putem produce două convenţii diferite. Nu vom putea măsura niciodată acelaşi timp în două locuri diferite putem doar să convenţionalizăm în raport de un loc sau un timp comun faţă de care ne vom raporta. Oricît de precise vor fi două instrumente de măsură a spţiului sau al timpului sau oricît de mic spaţiul dintre ele niciodată ele nu vor măsura acelaşi spaţiu sau acelaşi timp, totdeauna ele vor fi diferite chiar dacă diferenţa este infinit de mică. Măsurarea timpului convenţional este de fapt o comparare a timpilor convenţionali ale două sau mai multor entităţi/univers şi în nici un caz raportat la timpul neconvenţiona nelimitat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru transformare dar aceasta nu are încă o unitate de măsură convenţionalizată ca generalitate a ei ci doar unităţi ale elementelor ei. (şi doar a unor elemenete ale ei)
Iniţial am crezut că spaţiul este tridimensional aşa cum am învăţat la matematică sau fizică sau filozofie, apoi am constatat că şi timpul este tridimensional pentru că este definit de trei direcţii respective prezentul, trecutul şi viitorul, chiar dacă ele ca realitate sînt simultane, sau unul în continuarea celuilalt, din întîmplare însă am descoperit că pe fiecare axă a timpului există spaţii orizontale şi timp şi transformări aparent simultane ca timp. Doar transformarea neconvenţională este nelimitată şi unică în univers ca şi timpul şi spaţiul neconvenţional, celelalte sînt secvenţe ale acestora. Astfel prezentul defineşte timpul pentru toate entităţile/univers şi în tot spaţiul existent la un moment dat (fiecre cu timpul ei convenţional), la fel trecutul sau viitorul, doar că noi dacă dorim să mergem în alt univers în acelaşi timp nu putem, acelaşi timp al unei entităţi/univers este viitorul timpului nostru şi doar prezenzul timpului acelei entităţi/univers întotdeauna şi nicidecum prezentul lui nu este şi prezentul nostrum. Ca noi şi acel univers să avem acelaşi timp convenţional ar trebui să ocupăm acelaşi spaţiu în acelaşi timp convenţional (de aceea timpul şi spaţiul convenţional este deformabil în timp ce acel spaţiu şi timp neconvenţional nu este deformabil). Aşa cum remarcă Mircea Eliade în cartea sa “Sacrul şi profanul”, “ca şi spaţiul, timpul nu este nici omogen şi nici continuu pentru omul religios, (eu aş spune pentru orice entitate/univers). Există intervale de timp sacru, ca de pildă timpul sărbătorilor”. Eu spun că intuiţia lui Eliade nu l-a înşelat, timpul ca şi spaţiul convenţional nu sînt omogene, sînt neomogene şi discontinue şi deformabile cum de altfel Einstein le-a demonstrat matematic şi cum le simt şi oamenii simpli în neştiinţa lor şi orice entitate/univers din punct de vedere convenţional, măsurabil. Doar spaţiul şi timpul neconvenţional este nemăsurabil şi omogen şi continuu şi nedeformabil pentru orice entitate/univers (ceea ce este valabil şi la transformare).
Să nu ne minţim că distanţa de la pămînt la lună este spaţiul universal şi să nu confundăm o suprafaţă oarecare cu spaţiul universal neconvenţional care este suport pentru acea suprafaţă, sau o linie sau un volum să o confundăm cu spaţiul volumului universal nedeformabil. Spaţiul universal este neconvenţional în timp ce o suprafaţă sau o linie nu este decît o convenţie, la fel timpul şi transformarea care aparent în convenţional sînt tridimensionale în realitate şi ca realitate sînt infinit dimensioanle ca şi realitatea neconvenţională presupun. În timp ce pentru transformarea, timpul şi spaţiul convenţional putem găsi formule (convenţii) de calcul sau legi sau principii, pentru cele neconvenţionale nu putem face nici o interpretare fiind infinit de infinite chiar nelimitate. În univers sînt infinit de infinit entităţi/univers şi chiar nelimitate ca număr sau ca diversitate, fiecare la un moment dat “t” are un alt timp şi un alt spaţiu şi o altă transformare faţă de oricare entitate/univers ca şi faţă de entităţile/univers ale sale component. Momentul “t” este unic doar raportat la timpul neconvenţional sau dacă în mod convenţional îl stabilim noi sau o entitate/univers ca punct de echilibru. Dacă o entitate/univers ar dori să verifice acest timp ca simultaneitate reală nu poate deoarece spaţiul dintre entităţi/univers (nu există identitate în univers şi deci există un spaţiu şi timp indiferent cît de mic sau de mare între oricare două entităţi/univers) nu-i permite, ar trebui să fie în acelaşi timp în două locuri diferite, memoria nu poate face comparaţii simultan. Timpul nostru nu este identic cu timpul niciunei alte entităţi/univers ca dovadă că de la o stea dispărută primim după mii de ani datele prezentului său în prezentul nostru. Eu nu pot spune “acum” simultan în două locuri diferite chiar dacă spaţiul dintre cele două locaţii este mic, ne trebuie un timp diferit din acest punct de vedere sau o convenţie comună celor două locaţii sau să devenim neconvenţionali. Acest lucru demonstrează că şi timpul este infinit dimensional în neconvenţional, chiar dacă pentru cele trei dimensiuni ale sale prezent, trecut şi viitor noi am stabilit déjà o convenţie, legăturile dintre ele sînt mult mai complexe în realitatea convenţional/neconvenţională. Ca să măsor prezentul sau trecutul în mai multe locuri diferite în acelaşi timp nu se poate, ca să fac această măsurătoare îmi trebuie ori să fiu în toate acele locuri simultan ori să transmit datele simultan, în ambele variante este imposibil ca dovadă că noi vedem la televizor prezentul din altă ţară dar acel prezent este iluzie pentru că transmiterea de la un loc la altul are o diferenţă de timp şi de spaţiu. Trecutul sau viitorul nu sînt separate de prezent, (acest prezent nu există) dar nu numai atît între prezent şi trecut sau prezent şi viitor este continuitate în toate planurile în aşa fel încît prezentul nostru este trecutul sau viitorul altei entităţi/univers dovadă fiind arheologia sau determinarea trecutului unei planete după milione de ani în prezentul nostru, sau copii noştrii care sînt viitorul nostru în present. Prezentul trecutului unei cetăţi descoperit prin arheologie nu este nicidecum prezentul real al acelei cetăţi dispărute de mult şi totuşi este un prezent real (un prezent al nostru despre trecutul nostru) pentru noi. Un exemplu elocvent al timpului infinit dimensional sînt elementele spiritului şi spiritul în sine ca orice entitate/univers de efect, ceea ce duce la concluzia că este un timp al formei, al existenţei şi al spiritului, simultan cu un timp al entităţii/univers în sine. Toate aceste interferenţe demonstrează că spaţiul, timpul şi transformarea sînt nu doar tridimensionale ci infinit dimensionale şi că ceea ce pentru noi este trecut pentru planetă poate fi viitor sau prezent sau ceea ce pentru noi este prezent pentru univers este déjà trecut, ş.a.m.d.. Să nu ne înşelăm crezînd că noi cu unităţile noastre de măsură, măsurăm spaţiul sau timpul sau transformarea universală neconvenţională (eventual particulele elementare infinit de infinit de mari sau de mici) . Nu, noi măsurăm (comparăm) doar transformarea, spaţiul sau timpul unei entităţi/univers convenţionale cu cele ale altei entităţi/univers, sau mai multe, convenţionale finit/infinite. Respectiv distanţa între pămînt şi lună pe care o măsurăm cu unităţile noastre de măsură (metrul sau kilometrul) sau cu sentimentele, sau intuiţiile noastre. Adică noi comparăm unităţile noastre de măsură (convenţiile noastre cu convenţiile acelor entităţi/univers ca dovadă că în aceste aşa-zise spaţii apar întotdeauna entităţile/univers comparate şi convenţiile acestora. În realitate ambele elemente ale comparaţiei au ca suport o transformare un spaţiu şi un timp infinit de infinit de mare sau de mic în timp ce convenţiile noastre sau ale altor entităţiunivers rămîn finitinfinite.
Dacă noi sau o entitate/univers măsoară o şosea nu înseamnă că măsurăm spaţiul universal al şoselei ci doar comparăm şoseaua cu unităţile noastre de măsură convenţionale, (metrul, centimetrul, sau kilometrul, etc.) în timp ce şoseaua aparţine planetei sau unei ţări sau oraş. Gîndiţi-vă că Einstein a demonstrat “curbarea spaţiului”folosindu-se de traiectoria unui fascicul luminos, în realitate el a demonstrat interacţiunea dintre entităţi/univers, sau a entităţilor/univers de efect în raport de entităţile/univers de sine în nici un caz curbarea spaţiului neconvenţional pentru că distanţa de la pămînt la soare nu este deformabilă ci doar traiectoriile entităţilor/univers sau cîmpurilor, el a constatat că distanţa de la pămînt la soare a luminii nu este o linie dreaptă, ci se curbează, stabilind că spaţiul se curbează este evident vorba de spaţiul convenţional, cel al razei de lumină şi nu de cel neconvenţional care nu este deformabil. Este vorba de spaţiul pe care putem noi sau alte entităţi/univers să îl reflectăm şi nu de realitatea în sine. La fel şi timpul sau transformarea, doar că la transformare nu avem o unitate general valabilă de măsurare, deocamdată. Nu avem o convenţie generalizată ca la orice paradox, axiomă, convenţional ceea ce face ca noi să comparaţii prin celelalte convenţii existente respectiv spaţiul sau timpul, sau altele. Şi transformarea poate fi considerată infinit dimensională, dar nu s-a remarcat pînă acum, astfel transformarea poate fi materială sau ideală sau metafizică, sau transcedentală sau cu existenţă de sine sau cu existenţă de efect sau catalogată după oricare elemnt al transformării (individ sau grup, formă, existenţă sau spirit, etc.). Se impune aşadar o nouă definiţie a timpului în neconvenţional care se enunţă astfel, timpul în neconvenţional este,
parametrul ce defineşte elementele variabilele unei transformări.
Este infinit dimensional, variabilă infinit de infinit a transformării. Pe tot domeniul de definiţie al unei entităţi/univers convenţionale, reale sau neconvenţionale timpul este variabil. Timpul este variabil nu doar pentru aceiaşi entitate/univers faţă de univesul ei dar şi în relaţia dintre entităţi/univers în cadrul aceluiaşi univers sau de la o entitate/univers la alta. În condiţiile neconvenţionale unde timpul, spaţiul şi transformarea sînt nelimitate, acestea îşi pierd sensul convenţional, dovada o reprezintă rezultatele fizicii cuantice, teorii ca Big- Bang, Găurile Negre, etc., unde timpul şi spaţiul trebuiesc altfel convenţionalizate şi poate că este imposibil pentru orice entitate/univers.
În contextual definiţiilor în neconvenţional timpul fiecărei entităţi/univers are variantele lui şi fiecare entitate/univers se raporteză la un timp al ei conveţional, real sau neconvenţional, motiv pentru care fiecare entitate/univers poate fi un exemplu în vederea unei analize raportate la timp, o analiză individuală sau de grup, convenţională, reală sau neconvenţională. Astfel, cuvîntul, arta, Dumnezeu , vidul, atomul, omul, animalul, planta, planeta, idea, materia, etc., pot fi analizate din acest punct de vedere al timpului convenţional şi neconvenţional, fiecare este un caz particular demn de analizat în noul context de definire a timpului şi finit/infinit ca analiză. Transformarea convenţională este reversibilă şi evident o dată cu ea timpul ca şi spaţiul convenţional este reversibil, dar nu şi cele neconvenţionale. Pentru transformarea neconvenţională sensul acestor convenţii devine absud ca şi convenţiile în sine. Ca şi în cazul spaţiului şi în cazul timpului vom analiza pe exemple concrete reflectarea timpului în teoria lui Eliade şi Kant şi nu vom merge cu analiză la multitudinea de entităţi/univers şi reflectarea lor referitoare la timp. Mircea Eliade priveşte timpul ca şi spaţiul prin prisma echilibrului spiritului uman datorat credinţei omului de la începuturi şi pînă astăzi, chiar dacă în interpretarea lui uită că şi ateismul sau ştiinţa este tot o credinţă dar cu un alt Dumnezeu. Un Dumnezeu care la fel ca cel teist este doar o extrapolare a experienţei umane sau altor entităţi/univers care ne ajută. Timpul lui Eliade este sacru şi profan ca şi spaţiul lui doar că în timp ce la spaţiu datorită faptului că este o constantă poate găsi un punct fix de echilibru în jurul căruia să-şi construiască lumea lui sacră, cosmicizată, în convenţia lui timpul nu mai este o constantă motiv pentru care el şi oamenii lui stabilesc în mod convenţional (ca şi la spaţiu) un timp sacru repetabil ca o constantă. Alegerea punctelor de echilibru sau a timpului de echilibru şi pentru spaţiu şi pentru timp se face ori în mod aleator ori cu elemente ale intuiţiei sau instinctelor sau alte elemente spirituale. Este clar că şi el nu percepe esenţa transformării ca element definitoriu al spaţiului şi timpului şi simultaneitatea lor. Spre surprinderea mea Eliade nu surprinde idea că nu timpul sacru înţeles de el se repetă ci transformarea ce se produce în timpul sacru “ca de pildă timpul sărbătorilor”, sărbătorile se repetă şi nu timpul lor sacru, sărbătorile reprezintă transformarea în sine şi nu spaţiul sau timpul lor în care se produc. De aici greşeala că “timpul sacru este reversibil” ca fiind “timpul mitic primordial readus în present”, fals, transformarea este adusă în present este reversibilă şi nu spaţiul sau timpul. Crcetătorii fac aceiaşi greşeală căutînd întoarcerea în timp, ei ar trebui să caute întoarcerea transformării şi nu doar a spaţiului sau doar a timpului. Spaţiul este readus în timp pentru că este acelaşi (este o constantă) iar timpul este adus doar ca o convenţie care să dea echilibru spiritului uman. Să nu uităm că în univers nimic nu este identic şi nici repetabil ca atare întorcerea în timp este doar o întorcere convenţională sau mai exact a unor transformări convenţionale (limitate şi relative). Spre deosebire de Eliade, Kant priveşte altfel lucrurile, el nu mai vede ca Eliade în mod deosebit timpul raportat la experienţe primordială sau sacră, el încearcă o separare a timpului de experienţă, timpul lui nu este mai puţin convenţional şi doar aparent este mai aproape de neconvenţional pentru că nu reuşeşte să înţeleagă că atît spaţiul cît şi timpul merg şi dincolo de aprioricul său şi dincolo de cunoaştere în nelimitat. Timpul lui Eliade este un timp empiric un timp al experienţelor (morale sau mai puţin morale) timpul lui Kant se doreşte în afara experienţei chiar dacă şi unul şi celălalt ca şi umanitatea intuiesc simultaneitatea convenţional/neconvenţională (experienţă/nonexperienţă, aprioric/empiric) prin infinitatea spaţiului şi timpului şi diversitatea lor convenţională. Niciuna din interprtările anterioare nu vrea să înţeleagă că dacă noi sau entităţile/univers de orice natură nu am fi nici noţiunea de spaţiu, timp sau transformare nu ar exista şi nici o altă convenţie, de unde concluzia că şi spaţiul, timpul şi transformarea sînt tot convenţii şi universul lor doar convenţional pentru orice entitate/univers. Kant spune printre altele “timpul este o reprezentare necesară, care se află la baza tuturor intuiţiilor”, “o formă pură a intuiţiei sensibile”, înţelegînd prin aceste interprtări că timpul este o noţiune intuitivă care apare înaintea experienţei, (orice transformare este o experienţă) ceea ce este fals, timpul şi spaţiul sînt convenţii care apar o dată cu transformarea iar transformarea nu poate fi definită fără convenţiile de spaţiu şi timp ca şi altele simultan. Trebuie remarcat ceea ce spune Kant, “timpuri diferite nu sînt decît părţi ale aceluiaşi timp”, ca şi la spaţiu, doar că aici greşeşte pentru că în infinitatea lui timpul nu este niciodată acelaşi, în timp ce spaţiul este acelaşi. Şi Kant ca şi alţi filozofi, ca şi oamenii simpli au remarcat timpul ca variabil dar nu au înţeles niciunul că nu timpul este variabil ci transformarea şi că transformarea se analizează ca variabilă în timp şi nu invers, aceasta este o esenţă a convenţiei timpului. Dacă nu ar fi transformare timpul nu are ce măsura, ce reflecta. Ca să modifici spaţiul trebuie să deplasezi convenţia, în timp ce pentru a modifica timpul nu trebuie să faci nimic, modificarea se face indiferent de acţiunea unei entităţi/univers sau alta. În convenţional timpul are evoluţie orizontală dar şi verticală, astfel dacă plecăm dintr-un punct şi determinăm timpul faţă de un punct fix timpii determinaţi sînt diferiţi ca în cazul fusului orar stabilit în raport de primul meridian. Pe fiecare meridian este un alt timp şi am face mare greşeală dacă nu am ţine cont de ele. În acelaşi timp orele se modifică permanent indiferent de fusul orar, aceste două direcţii sînt valabile în convenţional pentru că în neconvenţional nu mai se respectă aceste reguli. Reprezentarea timpului kantian presupune “că ceva este în unul şi acelaşi timp (simultan) sau în timpuri diferite (succesiv)”, în realitate este valabilă doar reprezentarea de succesiv a timpului şi nu de simultan în convenţional. Doar în neconvenţional se poate vorbi de simultaneitatea în timp şi chiar a timpului, pentru că dispare ca noţiune. Nu există acelaşi timp pentru nici o entitate/univers nici ca formă nici ca existenţă nici ca spirit, reflectarea timpului de la o entitate/univers la alta presupune diferenţe de timp asemănător fusului orar, idiferent cît de mică sau de mare este diferenţa.Timpul este o variabilă permanentă şi nu o constantă permanentă ca spaţiul. La un moment dat Kant spune undeva “numai în timp, adică succesiv, pot fi întîlnite într-un lucru ambele determinări contradictoriu opuse”, acest lucru este doar o convenţie şi nu o realitate. Ca dovadă că binele şi răul sînt simultane ca şi forma, existenţa şi spiritul sau transformarea/spaţiu/timp, fiecare element cu proporţia lui, toate contrariile sînt simultane, dar şi necontrariile, libertate/constrîngere, moral/imoral, bine/rău, etc. şi nu successive, ele sînt successive pentru că neputinţa noastră nu poate să le convenţionalizeze (reflecte) ca realitate, adică simultan.
Înainte de a trece la analiza efectivă a subiectului nostru principal vom defini în neconvenţionnal ceeea ce denumim noi univers, respectiv

Salutare Tudorxxx
Spune-mi te rog, care e rațiunea suficientă pentru afirmația că în timpul neconvențional contradicțiile sunt simultane?
Și încă ceva ... treaba cu timpul neconvențional; despre ce este vorba? din câte am înțeles timpul convențional pentru tine e acel timp referențial, care este relativ la subiect; să înțeleg că timpul neconvențional este o oarecare transformarea în sine care nu implică participarea subiectului?
Și încă un lucru ... categoria de spațiutimp; ce se înțelege prin ea? faptul că dacă ne abstractizăm de concepția convențională despre spațiu și timp atunci între acestea două nu mai există nici o diferență?

După noile descoperiri din fizica cuantică şi altele, sentimentele sînt vibraţii la nivelul ADN-ului, în final vibraţiile nu sînt alceva decît efectul energiilor de diferite tipuri. În acest fel ajungem la o simultaneitate esenţială respectiv că baza universului înseamnă simultaneitatea materie/energie. Mai mult la nivelul Universului în Sine (dincolo de Dumnezeu şi de infinit) materia şi energia nu se mai pot separa convenmţional ele devenind o secvenţă materie/energie nelimitat de mică (evident în afara puterii nostre de convenţinalizare, neconvenţională, secvenţă "0"). Dovada în acest sens este faptul că cele mai noi teorii nu ştiu ce să mai creadă despre Big- Bang, sau Găurile Negre unde confuzia ceretătorilor merge pînă la a crede că materia se naşte din energie. Fals, nu există nci o dovadă că materia se naşte din energie în schimb toate dovezile ne spun că energia este un efect al materiei şi că în lipsa materiei energia dispare mai devreme sau mai tîrziu. Aceste erori sînt datorate neputinţei entităţilor/univers inclusiv om de a determina materia dincolo de convenţiile sale. (unităţi de măsură, comparaţie,etc.) Timpul neconvenţional este timpul nelimitat şi cred că eşti convins că nelimitatul există, aşa că şi timpul şi spaţiul dar şi transformarea nelimitată există. Timpul pe care noi l-am luat şi îl luăm în discuţie este un timp limitat şi convenţional el este timpul fiecărei entităţi/univers în parte şi este limitat la existenţa entităţii/univers respectivă. Nu eşti convins că timpul pe care îl ştii tu sau spaţiul sau transformarea vor dispare o dată cu tine pentru tine. Eu sînt convins. Acesta este timpul convenţional idiferent cît de mare sau de mic este el sau ni-l imaginăm şi este constant şi nu variabil cum s-a crezut. Spun asta pentru că după moartea noasră acest timp rămîne cel pe care l-am trăit sau gîndit noi invariabil în nelimitat. Ca şi spaţiul şi transformarea noastră sau cea imaginată de noi. Toate acestea continuă însă şi după noi indiferent de voinţa cuiva. Eu am scris ceva cărţi în acest sens dar într- o ediţie mică s-ar putea să fie foparte interesante. Aşa cum ai înţeles timpul convenţional ca orice convenţie umană sau mai puţin umană este relativ şi finit, în timp ce timpul neconvenţional este nelimitat şi absolut. La fel şi spaţiul dar şi transformarea. Realitatea este o simultaneitate de convenţional/neconvenţional iar noi sîntem o realitate dar nu pentru noi. Pentru noi sîntem o realitate/interpretată sau o realitate obţinută prin intermediari (simţuri, sentimente, formă, existenţă, etc.) în concluzie sîntem o simultaneitate iluzie/realitate. Oamenii voit sau nu fac greşeala să limteze filozofia cum fac greşeala să creadă că ceea ce văd este realitate. Eu pot să continui mult şi bine pentru că este un întreg sistem şi foarte bine fundamentat cu valenţe pe toate domeniile convenţionale urmăreşte-mă şi pe facebook, apropo de valenţe. Ttimpul referenţial este doar în mintea noastră în realitate nelimitatul nu are puncte de referinţă. Timpul neconvţional implică subiectul pentru că noi sîntem simultaneitate convenţional/neconvenţională ca realitate doar cănu puten să-l reflectăm, convenţionalizăm, etc. neconvenţionalul (nelimitatul) din noi pentru că sîntem limitaţi. Am introdus noi catgorii filozofice cum ar fi formă/existenţă/spirit pentru entitate sau transformare/spaţiu/timp pentru univers, pentru orice formă de organizare am definit entitate/univers sau libertate/constrîngere, etc. pentru că în realitate nu veţi găsi niciodată şi nicăieri libertatea perfectă sau constrîngerea perfectă, unii spun că totul ete gri pentru că extremele sînt doar perfecţiune. Fiţi convinşi că este mult mai reală simultaneitatea lor decît separt dar ambele variante sînt la fel de utile.

Condrea Cristian a scris:Salutare Tudorxxx
Spune-mi te rog, care e rațiunea suficientă pentru afirmația că în timpul neconvențional contradicțiile sunt simultane?
Și încă ceva ... treaba cu timpul neconvențional; despre ce este vorba? din câte am înțeles timpul convențional pentru tine e acel timp referențial, care este relativ la subiect; să înțeleg că timpul neconvențional este o oarecare transformarea în sine care nu implică participarea subiectului?
Și încă un lucru ... categoria de spațiutimp; ce se înțelege prin ea? faptul că dacă ne abstractizăm de concepția convențională despre spațiu și timp atunci între acestea două nu mai există nici o diferență?