Timpul

Am ales acest topic, din dorinta de al depasi pe cel numit "help me" dar si de a ma simti mai confortabil in timp ce o sa delirez.

Cu putin timp in urma am vazut un film foarte dar foarte prost, in schimb ideea filmului este foarte buna, desi expusa prost daca ne departam de film, merita sa comentam ideea. Este vorba de filmul In time.

Propun sa despicam subiectul in doua sub-parti, timpul si timpul ca moneda.

->Timpul ca moneda

Mi se pare interesanta ideea sa platesti in timp bunurile si serviciile, asa cum se intampla in film, sa dai cateva minute din viata ta pentru o cafea. Dar oare suntem chiar atat de departe de aceasta realitate ?

Noi suntem proprietarii propriului corp, iar restul drepturilor de proprietate sunt obtinute ca extensie a primei (teoria lui John Locke). Prin propriul corp ne punem la dispozitie in folosul societatii, oferim munca (timp in care facem ceea ce ni se cere) si primim bani, cu care putem cumpara serviciile altora (timpul lor). Aici ne putem referi si la bunuri, pentru ca si acestea necesita timp pentru a fi fabricate si vandute.

Dezutilitatea muncii poate fi vazuta ca timpul irosit pentru a castiga o suma de bani cu care poti cumpara "timpul altora". In film, s-a taiat legatura cu bani, si s-a facut o conexiune directa, schimbul fiind de timpul timp pe timp.

Desigur ca apar si nereguli, unii dau mult mai mult timp decat primesc, si raman fara timp ... apoi mor (conform filmului). Ne putem gandi la omul de rand care munceste ani intregi, pentru a putea sa traiasca la limita subzistentei, isi asigura existenta la un nivel primar si se pune in serviciul societatii, oferind altora, prin serviciul sau, satisfacerea unor nevoi inalte.

Inca o mica precizare care merita luata din film, acele ceasuri de la mana, pe care eu le vad ca pe niste implanturi (micro-cip) in care se afla si contul bancar. In America platesti cu cardul fara sa scri pinul, decat tragi cardul prin acel aparat pentru a plati, asa ca nu suntem prea departe; un cip in mana care sa faca legatura cu contul nostru bancar, putand sa il utilizam doar prin simpla apropiere de un "aparat de extragere a banilor" ... la fel am putea sa fim si platiti.

In termeni economici, nu exista nici o diferenta intre o ora de munca pe santier si o shaorma, ambele sunt bunuri economice.

O sa discut intr-un alt post, posibilitatea de a trai la infinit, asa cum se putea in film ..

Facem o trecere rapida de la subiectul fimului la subiectul timp. "Timpul este moneda vietii tale. Este singura moneda pe care o ai si numai tu poti hotari cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva sa-i lasi pe altii s-o cheltuie pentru tine." Carl Sandburg

-> Timpul

Trecerea timpului poate fi perceputa de fiintele care au o durata limitata in aceasta forma, in cazul in care am putea trai vesnic atunci nu am putea percepe timpul. Uneori avem impresia ca avem prea putin timp si ne-am fi dorit mai mult ... dar daca citim poezia lui Octavian Paler "avem timp", o sa observam ca avem chiar foarte mult timp, tocmai de aceea ne permitem sa pierdem o buna parte din el sa lenevim si sa stam intr-o stare inactiva indelung timp, uni dintre noi au stiut mai bine sa isi dozeze timpul, "Viata nu e doar de o suta de ori prea scurta, pentru a ne ingadui luxul de a ne plictisi?" Friedrich Nietzsche.

Poate daca am trai mai putin, am realiza mai multe, pentru ca am sti ca finalul este mai aproape, iar timpul nu merita irosit. "In viata risipim ani, iar la moarte cersim clipe." Nicolae Iorga

Schopenhauer spunea ca viata nu este nici prea scurta nici prea lunga, doar ca noi ne raportam propria viata la cele ce ne inconjoara; adica luam ca etalon speranta de viata si ne comparam sau o folosim pentru a analiza. Trebuie sa stam x ani in scoala, apoi y ani sa muncim ca mai apoi sa ne bucuram de z ani de pensie ... o treime din viata dormim ... si asa mai departe.

Am ajuns la concluzia ca limitarile sunt bune, cu cat traim mai mult cu atat tindem sa facem nimic, o viata eterna ar fi un calvar, pe cand una scurta ar fi una intensa in care traiesti clipele, pentru ca ele sunt putine.

Trecerea timpului, transformarea viitorului in trecut, ne incarca mintea cu amintiri si tragedii, ne face sa fim sceptici, mai pesimisti si mai putin visatori. Noi, oamenii, suntem singurele animale care se gandesc atat de intens la trecut si viitor, ne indepartam atat de tare de momentul prezent incat nu mai traim in el, ne complacem intr-un viitor mai bun (prin speranta) sau stam morti(inactivi) analizand trecutul ca si cum am putea sa il schimbam. Gandirea ne determina sa ne planificam viitorul in functie de trecut(al nostru, al familiei, al societatii...), rareori planurile ne ies, costul fiind pierderea prezentului.

"Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp" Albert Einstein

Voi ce parere aveti despre timp ?

ĂĂĂĂĂĂĂăăăăăă.....ÎÎÎÎÎîîîîîîîî ... trebuie să mă mai gîndesc

vin cu expromturi: - mersi pentru ideie: Timp este egal cu banii. Metaforic sau nu totuşi este o corelaţie foarte apropiată şi interdependentă. Problema este că totul se termină - timpul este mult mai valoros decît banii. Omul este o fiinţă a sfîrşitului! Pe noi toţi ne aşteaptă marele măcelar undeva după nişte dealuri, pentur el banii nu semnifică nimic, ca şi nişte kg-uri de aur pentru o pisică înfometată. Este un mit, absolut real (straniu sună un mit real ... şi totuşi ...) banul ca Fiinţă - este o realitate a omului eonomic (homo oeconomicus), xistă foarte multă realitate ce nu o poţi procura cu "banii" - dragostea unui om pe care-l vrei, ca apropiaţii tăi să nu moară. Şi realitatea este de aşa natură că "bogaţii la fel ca şi săracii bocesc, sunt nefericiţi, sunt singuri, sunt neînţeleşi, sunt nepricepuţi la fel ca şi cu oamenii de rînd. Ceea ce am spus mai sus, mai mult ţine de natura mea impulsivă, şi sincer să fiu mult prea romanitcă şi idealistă. Eu am valorile mele, şi voi ţine morţiş, voi lupta pînă la urmă pentru faptul că Banii nu presupun realitatea însăşi, nici timpul, ci timpul este o calitate a spiritului de o înălţime mai înaltă. ... voi reveni asupra problemei

-> Timpul ca bani

Sa spun si cateva despre bani, si despre cum ii percepem noi in prezent.

Banii au aparut ca o necesitate, se dorea trecerea de la troc la comert. Pentru ca lumea sa se poata specializa (sa poata produce un singur bun, bine si in cantitati mari), aveau nevoie sa faca comert, adica vindeau un bun, obtineau "bani" cu care mai apoi puteau achizitiona restul bunurilor de care aveau nevoie. Interesant este ca rolul de bani a fost jucat tot de niste bunuri, cum ar fi sarea, mierea ... pana s-a ajuns in mod natural la aur. Asa ca nu era deloc iesit din comun sa nu mai folosesti banii pe post de bani, ci ca pe niste simple bunuri consumabile.

Trecem repede la timpul prezent, s-a rupt legatura dintre bani si aur, iar acum banii sunt simple hartii produse in mod fraudulos de catre guverne si se mentin atata vreme cat respectam valoarea lor si ii folosim.

Tot in film am auzit de multe ori si pe buna dreptate "nu poti fura ceva ce este deja furat". La fel si cu banii, nu poti falsifica ceva ce este deja fals, pentru ca banii nu mai sunt ce ar trebui sa fie, simple bunuri care sa aiba anumite caracteristici si sa fie alese liber de catre societate.

Atat banii cat si timpul sunt resurse limitate. Iti ia timp sa faci bani, dar nu poti cumpara timp cu bani, este un drum cu sens unic; poti converti timpul in bani, dar invers nu.

Putem intr-o masura limitata, atunci cand cumparam sanatate sau produse care s-ar presupune ca ne maresc durata de viata. Dar prea mult timp nu castigam.

-> Timpul

Spuneam ca timpul este limitat pentru noi, ceea ce nu inseamna neaparat ca este un lucru rau. Petre Tutea spunea ca mortea este o binecuvantare. O viata prea lunga te incarca cu prea mult trecut, si la un moment dat ne dorim in mod natural un sfarsit.

Atunci cand ai sti ca ai timp infinit, atunci ai aborda altfel viata, ai lasa totul pe mai tarziu, ai amana tot, pentru ca ai sti ca ai timp sa faci in viitor. Planurile ar fi facute pe termen lung, foarte lung, si probabil ca niciodata nu ar fi duse pana la capat.

Atunci cand ma gandesc la eternitate, ma gandesc la zeii din olimp (stiu sunt simple legende), care erau nemuritori si nu de putine ori interveneau in lumea muritorilor ... se coborau si ii imitau, se indragosteau, simteau alaturi de ei, traiau clipa ... pana la urma ii inteleg, la un moment dat incepi sa te plictisesti pe muntele olimp; precum noi ne minunam de modul in care simt animalele si traiesc condusi de simturi si momentum, asa si zeii isi coborau atentia asupra noastra.

>Timpul

Fiecare il resimte prin propriul sau filtru subiectiv si in fuctie de starea celui care il percepe. Uneori avem senzatia ca trece prea repede alteori prea incet.

Putem sa nu facem nimic timp de ore in sir si sa nu ne putem explica cum de au trecut atat de multe ore fara sa facem nimic si fara sa ne amintim, alteori, intram intr-o cronostaza intensa si avem impresia ca o secunda dureaza o vesnicie.

Cred ca fiecare masoara timpul (intr-un mod inconstient) in functie de cantitatea de informatie perceputa si constientizata. Cand suntem mai receptivi si ne concentram, pierdem masurarea timpului pentru ca uitam sa "numaram" cantitatea de informatie acumulata (pentru ca suntem implicati foarte mult in ceea ce facem). Starea de plictiseala, lipsa de directie si scop, ne fac sa ne concentram prea tare pe timp, ne dorim ca el sa treaca mai repede si sa se creeze o discontinuitate a stari de plictis.

Amintirile joaca un rol fundamental in perceperea timpului. Un trecut incarcat ne face sa fim mai reflectivi asupra celor intamplate iar atunci cand avem un trecut usor (o varsta frageda), ne concentram mai tare pe prezent. De la o varsta, incepe sa se diminueze capacitatea de memorare, atunci cand nici nu se merita sa mai memoram ceea ce facem, pentru ca sunt doar actiuni repetitive si nu mai vrem sa ne schimbam in vreun fel planurile. Neconstientizarea a ceea ce facem intr-o zi duce la dezinteres asupra timpului pierdut, pentru ca este ceea ce ne dorim, sa treaca timpul mai repede.

atunci cînd cinea începe să se gîndească cu înverşunare asupra timpului ... să mediteze asupra lui - există o problemă . O problemă care declanează anumite mecanisme de revalorizare a priorităţilor sale: o iubire dezamăgită, o eşuare în examene şi chiar aşteptările lui faţă de ele, familie, etc. , prin lte cuvinte o eşuare de proiect. Ce se întîmplă? Alex_M. Tam-nisam joci cu "problema" temporalităţii .

Timpul este dincolo de controlul uman, el curge doar într-o direcţie (evit să pornesc discuţii arhi ştiinţifice tip cuanţi, fotoni, atemporalitate etc., doar psihologie şi filosofie) de la ieri în viitor. Augustin, în genere afirma că timpul nu există: Ieri nu poate fi schimbat, viitorul de asemenea, prezentul imediat trece din viitor în trecut, aşa că noi suntem dincolo de timp. Viziunea lui Augustin era clară - vine din religie. În religie este principiul providenţialismului ... totul este scris dinainte, predestinat, ceea ce întîlnim la o serie de filosofi de exemplu Spinoza. Din punct de vedere academic (jos ) există mai multe forme de temporalitate:
1. Psihologică - ceasul biologic, în interiorul nostra care determină ora mesei, a somnului, a trezirii etc. (în dependenţă de reflexele condiţionate); dar totodată şi starea psiho-emoţională influenţează senzaţia curgerii temporale: dacă vem o dispoziţie proastă - timpul curge încet, dispoziţie bună timpul curge repede. Mai mult decît atît - în diferite preioade ale vîrstei noastre noi diferit simţim timpul. În copilărie timpul curge foarte încet - o zi este îmbibată de evenimente (se formează noi reţele neuronale - este determinată de plasticitatea SNC-ului), în adolescenţă timplu se accelerează, şi este bestial de rapid în perioada vîrstei a treia (datorită insuficienţei neuronilor disponibili pentru formarea reţelelor neuronale)
2. Culutrală - diferite culturi au diverse forme de redare a curgerii temporale. DE exemplu cultura contemporană timpul este măsuratfoarte migălos: mimi de secundă, pe cînd în culturile mai sedentare timpul curge mai temperat şi mai lent. Snezaţia timpului în partea rurală versus cea urbană (se simte foarte bine atunci cînd noi vizităm rudele de la ţară - acolo nu prea se îtnreabă cît e ora şi nu-i prea mare diferenţă între 30 de minute o oră; pe cînd la oraş într-o jumătate de oră se pote întîmpla extra-multe lucruri).
3. Astronomică - legat de mega-realitate: milioane de ani, trilioane şi bilioane. Din păcate omul nu poate să se înalţe la perceperea acestor distanţeatît temporale cît şi spaţiale aşa că pentru noi este eternitate. Soarele va mai străluci pentru noi 5 miliarde de ani (el are doar atît combustibil). 5 miliarde de ani pentru mine este o eternitate, este chiar eternitate
4 Fizică - aici se includ totalitatea de teorii ştiinţifice asupra timpului: Newton şi Einstein fiind cele mai cunoscute... multe paradoxuri temporale, multe teorii etc.etc.etc. prea mult de vorbit ... aşa că la s problema deschisă (pentru tentacole ştiinţifice)

Aceste forme ale temporalităţii sunt cele mai generale. Însă sub aspect filosofic eu zic că omul deţine doar un timp: cel prezent, cel de aici şi acum. Extensiuna prezent este diferită şi subiectivă de la om la alt om, dar se măsoară cu capacitatea ta de a schimba, sau de a reliza anumite sisteme cauze-efecte. Iată de exemplu tu acum citeşti, mai departe judeci ce să faci: închizi şi te duci la bucătărie să-ţi prepari un ceai, sau scrii şi tu ceva aici, sau "n"-nu-ştiu-ce-faci-mai-departe, însă totul este în gîndire, în conştientizare a ceea ce poţi să faci la momentul dat. Acesta este timpul meu, de existenţă. Ce fac eu acum -a- asta-mi dă existenţă cu ea şi temporalitatea.

Ai ghicit oarecum ca ma preocupa destul de tare aceasta tema din anume motive. Nu stiu daca aceasta insistenta a mea vine de la o problema aparte, poate ca aceasta perioada ma face sa reflectez mai mult asupra timpului(urmeaza sa am examene). Intr-un fel vroiam sa epuizez oarecum acest subiect pentru a renunta pe moment la el si a reveni altadata la el, sunt multe altele(tematici,subiecte ...) dar nu vreau sa trec prea repede peste.

Nu avem timp sa citim toate cartile pe care ni le dorim, am observat ca exista o oarecare continuitate in cartile pe care incepi sa le studiezi, asadar iti creeaza o oarecare frica aceasta alegere a urmatoarei carti .Ceea ce incerci sa preiei din exteriorul tau va influenta si iti va determina viitoarele cautari (te vei concentra pe anumite teme).

Nu stiu cat de mult ne este dezvaluit prezentul. La nivelul gandirii, avand in vedere ca ne ia 0,5 secunde ca un gand sa se formeze, exista un timp de latenta (lag) , acesta se formeaza pe baza informatiilor din trecut, iar ceea ce constientizam, acel gand, si el face parte din trecut pentru ca a fost necesar timp pentru ca el sa apara. La nivel senzorial, din nou avem nevoie de timp pentru a percepe, sunetul are nevoie de timp sa ajunga la noi, apoi ca el sa ajunga de la ureche la aria auditiva;
Pana si persoanele cu care vorbim fata in fata, noi le vedem in trecut, din simplul motiv ca luminii ii trebuie timp sa ajunga de la acea persoana la noi. Asadar prezentul pe care il percepem face parte din trecut, pentru ca avem nevoie de timp pentru al percepe. Nu poti simti prezentul.

Cat despre eternitate ... daca te-ai putea vedea dintr-o alta perspectiva, pe acelasi sistem de gandire (folosind acelasi raport intre viata ta si la ceea ce te raportezi), ai vedea ca si durata vietii noastre poate fi considerata o eternintate. Sunt unele insecte care traiesc doar o zi, daca ar avea discernamant, atunci 80 de ani nu li s-ar parea o eternitate ?

Limita timpului ma face sa cred ca oricat de mult am avea, atata vreme cat el se sfarseste in cele din urma, atunci nu poate fi considerat eternitate. Nu este o critica asupra ta, ci doar analizam ceea ce poate fi considerat eternitate din diferite perspective ...

>Timpul

Ne reamintim ca este o resursa neregenerabila si epuizabila.

Oare este posibil sa facem rost de mai mult timp ?

Este dificil de raspuns la aceasta intrebare, dar dintr-un anumit punct de vedere se poate. O sa va arat cum fac eu rost de timp. Atunci cand avem de facut o serie de activitati intr-o zi, dimineata de baut un ceai, apoi de mers la facultate, cursuri+seminarii, apoi restul zilei este liber pentru mine.

Dimineata cand beau ceai-ul, in acelasi timp, ma uit pe tot felul de lucruri pe net, fie scriu mail-uri (cum am facut azi), sau alte tipuri de actiuni usor de intreprins o data cu delectarea ceaiului. In drum spre facultate, imi iau o carte(sau mai multe) cu mine, si cand stau in autobuz si apoi in metrou, in acest timp citesc din acea carte, este adevarat ca citesti cu o viteza mica, dar tot se aduna pagini citite. La facutlate, la seminariile si cursurile la care profesorii fie intarzie, fie fac altceva neporoductiv (adica nu predau), citesc din acea carte sau astern ganduri pe hartie ... uneori arunc tot felul de prostii pe hartie, ciudat este ca arunc ce este mai pretios si pastrez banalitatile, ideea este sa gandesc scriind, ce este important se retine inconstinet ...

Bun, si uite asa ajung eu sa castig timp, cate 2-5 minute la micile pauze, 10-20 de minute pe drum ... acesta este timp castigat, si il utilizez in masura in care pot intr-un mod productiv si cu un anumit scop.

De pierdut timpul stim cu totii cat de bine ne pricepem la asta, asadar nu este nevoie sa exemplific (pierderea timpului prin nerealizarea obiectivelor zilei)

- Alex - eşti mult mai productiv decît mine - conectat incontinuu la carte. Nu fac asta, din păcate în ultimul timp.
Timpul nu ne aparţie nouă, noi putem să reflectem foarte multe despre el, însă să punem mîna şi să-l oprim, ţinem e cu neputinţă. El este, metafori spus o apă care curge continuu. Posibilitatea de a-l simţi ar fi schimbarea planurilor dintre obiecte sau în obiect (care şi el este alcătuit din anumite părţi, mai mut sau mai puţin independente). Timpul îl măsurăm indirect. Problema se schimbă atunci cînd încercă să coordonezi cu obiecte şi cu sensuri. Planificarea ar fi o strategie de a simţi crugerea temporală orientată în favoarea ta. Cum Alex a scris, "puţin ... dar foile, cu timpul, se adună". Totul este legat de anumite sensuri !!!
Augustin undeva spunea, şi logica sa este bună: Timpul nu există, deoarece trecutul este memorie, viitorul este iluzie, prezentul nu îl putem simţi, el foarte rapid trece în memorie (interpretarea î-mi aparţine). Pentru mine planificarea timpului, adică ce trebuie de făcut, cîte pagini şi de unde se lecturează, îmi aduce o satisfacere, un fel de control al timpuli. O senzaţie că profit din el şi-l orientez în direcţia ce-mi convine. E cazul poate să fac o nouă Programă la "Program de autorealizare", seria II ....
mă gîndesc, pînă mîne ce ar fi fain să citesc şi am să afişez aici, algoritmul trening-ului intelectual

Chiar ma gandeam sa te "plagiez" si sa realizez si eu un program de autorealizare . Eu unu imi propun uneori sa citesc o serie de carti, si imi notez evolutia ... dar niciodata nu am facut-o public. Avantajul este acela ca vei scrie ceva mai mult, si directionat catre un public, ceea ce implica mai multa rationalizare a materialelor citite.

Pentru a castiga timp, am nevoie sa fiu stimulat de mediul exterior, sa fiu agitat de catre el, sau de o emotie puternica ... intr-un mediu prea confortabil incepi sa pierzi timp.

Ma tot gandeam uneori, oare cum ar fi sa opresti timpul, sa nu imbatranesti nici o secunda, sa te poti face tot ce vrei iar restul oamenilor sa fie "imobilizati temporal" ,si sa incepi sa faci tote cele nefacute, sa iti termini toate "proiectele" de la cele mai importante la cele mai banale ... sa epuizezi tot ce ai de facut, si sa ai o eternitate pentru asta, sau pana zici "start" si viata sa se reia din acel moment oprit, iar tu sa ai toate rezultatele. Oare ar fi bine ?

Initial ar parea ca da, dar inevitabil, cititnd o carte ajungi sa vrei sa citesti alte 3 care au legatura cu prima, apoi de la cele 3 alte 9 ... o sa vrei din ce in ce mai mult, prea mult. Poate ca daca am avea o eternitate ne-am preocupa sa citim toate cartile din aceasta lume, asa ca o nebunie pentru ca nu am avea chiar nimic de pierdut ... dar apoi cand le-am termina pe toate, am mai vrea s
a dam drumul la timp ? Cred ca ne-ar fi frica sa ii mai dam drumul inapoi. Cel ce am deveni, ar fi atat de departe de cel ce am fost, incat am crede ca nu am mai fi neadaptati acelui mediu. Frica ca intr-o zi ar trebui sa murim, ne-ar putea determina sa stam intr-o singuratate continua, fara sa mai zicem "start" niciodata. Am ajunge sa fim tristi, si cu frica sa nu ajungem si mai tristi.


Ma gandesc la directiile diferite pe care le-as fi luat in cazurile in care am reflecatat la stoparea timpului ... de fiecare data as fi luato pe un alt drum. Este un exercitiu imaginar destul de interesant.

Vreau și eu să-mi bag nasu prin topicul ăsta și să comentez la cele spuse de Alex referitor la multitasking. Pentru cei ce nu cunosc termenul, el semnifică ceea ce în mare parte a spus Alex, de exemplu când dimineața beau ceai, privesc o emisiune interesantă sau citesc ceva nou, adică când fac ceva care aparent nu necesită mult efort și atenție, mai fac și altceva care se merită și care mi-ar fi de folos.
Vreau să spun că și eu practicam lucrul ăsta, poate că nu chiar cu lucruri importante dar cu chestii de genul: mănânc - ascult muzică (ca fundal), fac sport - privesc un film etc. De la un timp am renunțat la această practică din simplele considerente că mi-am dat seama că provoacă daune. Am observat o regresie a atenției.
Omenirea contemporană are o problemă, nu știe să se concentreze îndeajuns pe lucruri și să le facă eficient și cu satisfacție. Spre exemplu: mâncarea: nu mai mâncăm din plăcere, nu mai savurăm mâncarea, nu ne concentrăm asupra gustului acesteia pentru că în permanență facem concomitent și altceva (vorbim, ascultăm muzică, privim televizorul etc). Muzica - nu mai stăm să ascultăm muzică, ea a devenit fundal (am început să practic ascultarea muzicii, cu un ceai în mână sub ogheal la călduț... caif mare) șamd.
Eu chem națiunea să facă lucrurile aici și acum, să se concentreze asupra lucrului pe care-l fac oricare ar fi acesta, fie el muzică, mâncare, plimbare sau sex)

Sunt de acord cu Cristi - filosofia uită de timpul prezent, ea este (începînd cu primii filosofi, mai cu seamă Socrate, Platon, Stoicii, Epicureicii etc.) axată pe un viitor şi mult mai puţin pe prezent. Prezentul filosofic, este în gînduri despre viitor şi trecut. Cu alte cuvinte filosoful în prezent gîăndeşte ce să facă ca mîine să fie mai bine: principii, construcţii logice, ipoteze etc.
Filosoful nu este omul prezentului - el este atemporal.

Ieri a fost o situaţie de stul de năstruşnică, dar pe atît de profundă. Trebuia să ţin o cuvîntare cu un pocal de şampanie (cu alte cuvinte o urare sau un toast). Şi am făcut un exprimt, o idee în acest timp mi-a sărit în faţă.
Distanţele între persoane - astăzi nu mai sunt ca cele de ieri, acum nu se calculează în metri, k-metri sau mile, nu ca să faci legătura cu America, Spania şi ANglia o faci în cîteva secunde. În general, prin utilizarea telefoniei mobile, relaţia din CHişinău se paote echivala, chiar în unele situaţii prevalează relaţii le din alte ţări. Şi atunci cum se poate e estimat distanţele personale, de unde să ştim că că X este mai apropiat decît Y - timpul sau frecvenţa gîndurilor, a dialogurilor între două persoane. Deci poţi să fii foarte paropiat cu un cunoscut din Merica sau Argentina şi foarte depărat cu un "cumătru", sau "verişor" care trăieşte în casa vecină.

Aşa că eu ... spre exemplu sunt aici destul de mult, în comparaţie cu unii verişori şi rude ale mele. Aşa că, logic, cu acei care comunic aici sunt cei mai apropiaţi oameni ....?!

Totuși pentru adâncimea apropierii contează foarte mult contactul direct, tete-a-tete. Dacă ai fi doar comunicat cu noi, fără să ne fi văzut vreodată ca să comunici în viața de zi cu zi, această apropiere ar fost una oricum superficială. Probabil că relațiile de rudenie (chiar și cele doar formale) ar capăta o adâncime mai mare a apropierii, poate chiar din cauza acestei formalități (suntem cumătri ce dracu!!, spre exemplu), decât simpla polemică filosofică pe un forum. Apropierea necesită mai mult decât comunicare, ea necesită ”penetrarea” membranei intime a individului. Cu cât această membrană este mai slabă între 2 persoane cu atât relația lor este mai apropiată și adâncă.
Curios fapt, această membrană a intimității este oarecum un efect al instinctului de auto-păstrare, sau mai mult? Putem noi reduce totul până la instinctul de auto-păstrare în cazul unei persoane extra-complexate care și-a îngroșat atât de mult membrana încât nimic și nimeni n-o mai penetrează? sau contextul social modern ne impune o altă interpretare?
Mă gândesc că persoana complexată până la culmi care și-a ”baricadat” intimitatea a făcut-o (conștient sau mai puțin conștient) nu din frica de a supraviețui, dar din nevoia de a se simți cât mai confortabil. Complexarea este un efect al necesității confortului interior care atât de mult lipsește la persoanele în cauză. Putem noi vorbi de un ”instinct” al confortului interior? aștept critica psiho-peda-filosofilor

Ştii Cristi sunt întru totul deacord cu tine - relaţia tet-a-tet, ochi în ochi, alviolă în alviolă, neuron în neuron există. Există şi "membrana", şi cu cît este mai subţire cu atît e mai bine. Dar în acelaşi timp, înţeleg un fapt ... undeva am dreptate. Încă nu-l pot capta, obţine, lega, argumenta, pe cînd la nivel intuitiv este un bob de adevăr. Probabil că relaţiile directe trebuie să se alterneze cu întîlniri telefonice, întîlniri de tipul: "salut ce fac?". relaţiile inteme nu constau nemijlocit în co-prezenţa sută la sută, ci în profunzime. La nivel existenţial, întîlnirea, poate fi de scurtă durată, de fapt ea este atemporală - este ceva atît de neobişnuit, de neprogramat, încît nu-şi găseşte loc fixat (ea se primblă de la situaţie la situaţie, de la întîlnire la întîlnire .... paote că Marea întîlnire de aceea e şi mare că nu poate avea limite. De exemplu o relaţie ... undeva demult ... ea la nivel inconştient se intercalează cu relaţiile ulterioare, aşa şi o ÎNTÎLNIRE este, ca un element sacru, în care oamenii la oricare altă întîlnire îşi aduce aminte de ÎNTÎLNIRE [nu este doar o tautologie, ci ca foră de gradaţie]).

Deci în tet-a-tet este posibilă mai mare şansa să-ţi capeţi o ÎNTÎLNIRE, însă pe parcursul existenţei acestei relaţii, trebuie să fie şi întîlniri telefonice, ca un fel de amintiri simbolice. Cam asta am vrut să spun ... nu ştiu de m-aţi înţeles ... dar ce spunţei voi?

Pentru mine întâlnirea existențială se asociază cu starea în care 2 persoane se simt conectați reciproc în ”aici-ul” și ”acum-ul” momentului, atunci când relația dintre ei se scutură de orice superficialitate, de banalități. Este un moment care marchează întreaga evoluție a relației (legăturii) între aceste 2 persoane. Se aseamănă într-un oarecare punct cu ”ancorarea” - acea stare când un stimul exterior îți trezește o trăire de intensitate ridicată a trecutului, o trăire vie. Pentru mine întâlnirea existențială este un astfel de moment, dar care nu are legătură cu ceea ce a fost trăit cândva, dar cu momentul prezent. Din câte am înțeles acest concept a fost introdus de Buber, dacă cineva s-a aprofundat în tema ar fi binevenită o explicare mai detaliată)

Timpul este elementul restictiv, este resursa cea mai rara.

Oamenii consuma timp, iar majoritatea il irosesc.

Oferta de timp este perfect inelastica. (intradevar tine de economie, poate voi avea timp sa dezvolt aceasta propozitie)

Segmentarea zilei de lucru in diviziuni de timp (de regula de 1-2 ore), duce la o eficientizare a timpului. Sarcini de 15-30 de minute, sunt pierdere de timp, pentru ca deabia te poti informa de ceea ce trebuie facut si nu mai ai timp de facut ... Segmente mai mari de 2 ore sunt iarasi ineficiente, deoarece o persoana nu se poate concentra un timp atat de indelungat pe o singura problematica.

Drucker Peter 2007, Despre decizie si eficacitate, editura Meteor Press