Filosofia confortului

Confortul - Totalitatea condiţiilor materiale, care asigură o existenţă civilizată, plăcută, comodă şi igienică (DEX)
Confortul nu e un lucru rău - el este bun, chiar mai mult, el este exces de bun şi prin exces e rău. Confortul ar reprezenta starea omului de bine în anturajul amenajat frumos şi plăcut din apropierea sa. De fapt lucrurile îl menajează pe om, adică el le agoniseşte pînă la o vreme, le aranjează pînă la un dat plăcut după care, omul se aşează între ele şi ele-l recompensează cu o stare specială (de exemplu ai făcut un lighean de plăcinte şi te aşei să le mănînci, sau ai făcut o reparaţie şi reparaţia lucrează epntru tine. (În această întindere de idei nu mă refer la confortul spiritual - încă nu am ajuns la el.)

Ideea fundamentală pe care o vreu să o spun - logica confortului: de a crea noi condiţii pentru confort. Pentru noi, cei care locuim în apartamente sau case, ne-am menajat lucrurile într-o anumită măsură, însă datorită felului nostru uman de a ne plictisi, el, confortul nu ne mai crează pentru ceea ce este preconizat, de aceea încercă să ajungem la o altă altitudine de confort, schimbînd ceva pentru o calitatate mai bună, căci numai prin asta se simte diferenţa plăcută. Procuri un calculator mai performant, o maşină mai luxoasă, o casă mai "confortabilă" etc. Confortul este bolnav de bulemie - doreşti incontinuu să-l înalţi şi să-l înmulţeşti. Mulţi dintre noi cad pradă acestei tehnologii a confortului.

Există şi o altă cale, o cale stoică - de a te dezice pentru o anumită perioadă de confortul tău şi de a trăi într-un non-confort, după care, atunci cînd te vei reîntoarce vei re-simţi o stare de confort pentru o aceeaşi organizare. probabil că mulţi au simţit plăcerea reîntoarcerii la casa ta, după ce ai locuit o perioadă în altă parte ...
Deci ... propun o nouă formă de re-porni senzaţia de armonia a confortului "pierdut", o perioadă trăim în afara sa, după care revenim

Interesantă tehnică ai propus. Și ea e valabilă nu doar în domeniul confortului. Revenirea este plăcută într-un aspect mai larg. Spre exemplu: fiind pasionat de tobe, observând că de-acum am exagerat și am ajuns la plictis, fac o pauză de 2 săptămâni, pentru ca în momentul revenirii să simt acel fior și acea satisfacție pe care o aveam la începuturi. Așadar, ridicăm revenirea la model de metodă eficientă de a-ți trăi viața kaifova))
Aș vrea să fac o paralelă între confort și libertate (așa pentru distracție). Ne complacem în confort și pentru o perioadă avem sentimentul plăcutului. Dar oare chiar nimeni nu s-a gândit că în confort de fapt suntem în robie? Libertatea poate fi interpretată în mai multe feluri, de la faptul că noi totuși avem alegerea de a ne supune constrângerii, la faptul că libertatea constă în detașarea de lucrurile lumii s.a.m.d.
Ce au toate astea cu confortul? Păi, confortul este o cușcă, o cușcă în care suntem constrânși de propriul sentiment de comoditate, iar aceasta din urmă poate influența extrem de mult deciziile noastre. Putem spune că în confort judecata noastră ”rece” se cam încălzește. Un exemplu excelent ar fi faptul că confortul casnic în cele mai multe ori influențează negativ asupra procesul de învățare. Eu voi avea o eficiență mult mai mare dacă o să stau la bibliotecă, acolo unde e frig, nu e pat în care să mă întind, unde nu pot să intru pe net să văd ce mai e nou pe Agora. În bibliotecă eu sunt limitat la condițiile pe care le am și care sunt perfecte pentru o pregătire eficientă pentru seminar.
În condițiile comodității voința mea de a alege este bruiată de sentimentul confortului care se impune cu o cvasi-necesitate, iar necesitate e o constrângere. Atunci sunt eu liber în confort?

Observaţia ta faţă de confortul casnic şi luctabilitatea de la bibliotecă merită subliniată. Recunosc - acasă nu pot lectura filosofie, am nevoie de bibliotecă .

De eşti liber în confort? - În dependenţă de dependenţă (tautologie simpatică), dacă nu te poţi rupe de ideea îmbunătăţirii confortului atunci nu eşti liber, dar dacă î-l poţi "trimite2 destul de departe şi nu doar prin cuvinte, ci şi prin act - te aparţii.

Problema se aprofundează atunci cînd eşti înconjurat de oameni confortabili, deşi anume celalţi şi îţi crează frămîntări, deci evoluţie şi schimbare. Persoanele care îţi provoacă disconfort te vor face să evoluezi mai mult .poate să existe confortul psihologic, însă poate să existe confortul ontologic?

Sunt total de acord cu ideea că te deții pe tine însuți dacă ”trimiți” confortul cât mai departe, în aceasta și constă adevărata libertate a omului, de a merge împotriva propriilor dorințe. Doar că nu mergi împotriva dorinței de exemplu de a mânca, nu e absurd doar în cazul când vrei să te sinucizi prin foamete doar ca să fii liber de propriile necesități. Mergi împotriva dorinței de a lenevi spre exemplu (aceasta probabil este cea mai pronunțată dorința care se impune aproape cu necesitate), sau de a fuma, de a trage un pui de somn după ce ai mâncat 2 găini și un porc, întrucât acestea îți vor provoca daune dacă te vei lăsa dus de ispită. Confortul în multe cazuri este vicios, de aia noi trebuie să ne manifestăm libertatea în fața lui.
Cât despre confortul ontologic, aș spune mai degrabă existențial. Dacă tot sunt molipsit de Heidegger în ultima vreme, confortul existențial ar putea însemna să fiu Dasman, să nu am starea de ființă-întru-moarte, să scap de propria autenticitate și să alung gândurile angosante cât mai departe din capul meu. Un confort existențial sau ontologic ar fi o rezonanță a stării mele sufletești cu însăși faptul de a exista, să nu fiu deranjat de gândul inutilității vieții, de absurditatea acesteia s.a.m.d. Confortul existențial este o împăcare cu sine și cu lumea ... kaaaif ... ar trebui de găsit metode eficiente pentru a atinge aceste stări

Am reflectat mai mult timp asupra "cofortului ontologic" şi probabil că sunt aproape verde - o idee de serviciu, care va fi mai apoi rescrisă (ştiu din experienţa mea). Ontologia, ar reprezenta nişte orizonturi în care sunt adunate diverse obiecte. Metaforic spus ontologia ar fi în forma cepei, pe straturi. Existenţa de suprafaţă şi poate că existenţa de profunzime. Un singur strat al cepei ar presupune anumite cîmpuri: obiecte de bucătăie, obiecte de spălat rufele, obiecte de destindere, obiecte de comunicare etc.

Confortul ontologic este atunci cînd eşti înconjurat de obiectele care-ţi ajută să susţii orizontul de profunzime. De exemplu pentru un bucătar libertatea, fericirea, împlinirea de sine, adevărul etc. se realizează la bucătărie între obiectele de tocat, de tăiat, de gătit, de copt, de păstrat alimentele, de savurat bucatele ş.a.m. Şi atunci fiecare profesie, fiecare om se înconjoară de astfel de ustensile de a capta profunzimele sale. Nu ştiu dacă putem să obţinem fericirea, adevărul şi libertatea prin ele însele, adică la nivel de idee şi fără experienţe, noi le facem prin ceva. DE exemplu să ai plăcerea existenţei o poţi face prin lecturarea unei cărţi, prepararea unor bucate, mirosirea unor flori, să faci sex, să te uiţi la TV, libertatea pură nu se obţine. CHiar şi atunci cînd vom apela la Dumnezeu, el tot cade sub incidenţa ustensilelor. De aceea un muzicant o să se înconjoare de partituri, instrumente, melodii ... un filosof, oare prin ce atinge libertatea şi fericirea? care sunt instrumentele sale?

PS În această albie de idei, mi se profilează anumite arialuri de obiecte. NU pot să le spun care, voi fi prea intim... poate doar una - cărţile (mă simt împlinit, chiar dacă mă uit la ele, fără a le citi)... - atunci obţin un confort spiritual.

Pentru Cristi - la varianta cu filosofia existenţială nu mi-a venit ... poţi să te extinzi în explicare mai mult? - mersi anticipat.

Eu am egalat confortul ontologic cu cel existențial, pentru mine sună mai potrivit. Este în mare parte ceea ce ai spus tu (dacă am înțeles corect spusele): confortul ontologic este o cufundare în sfera ta de activitate, de cotidianitate. Am mai spus-o, dar o să mă repet. Fiecare om a simțit disconfrotul în momentul în care și-a rezolvat ”problema” zilei de dimineață. În asemenea momente, pentru acea zi restul este o groapă, un neant - apare disconfortul, pe care eu iubesc să-l numesc existențial, un disconfort de trăire în acel segment al vieții. Nu știu cât de general este această situație, dar eu am un confort existențial când știu că am ”în fața mea” anumite activități de făcut (planificarea). Este vorba de însăși ideea că peste un anumit timp voi avea o activitate oarecare. Această anticipare îmi umple golul existențial. Cu cât este mai de durată această ”gaură”, cu atât mai pronunțat este disconfortul. Noi instinctiv ne aruncăm în oricare activități în dată ce suntem în situația lipsei acesteia. Straniu ... e o chestie firească (întrucât lumea ființei umane este o proiectare ustensilică), sau ne e frică de ”propria companie”?