Filosoful și atitudinile sale față de restul

Am avut azi o deosebită plăcere să călătoresc în troleibuzul 22. Foarte rar îl iau, însă astăzi am nimerit-o la timpul potrivit și în locul potrivit. Am fost martor la o scenă tipic moldovenească, în care un pasager se revoltă pe conductor și tot troleibuzul începe să coctcodășească. Asta era culmea umorului pentru mine. Transportul public din Moldova este probabil locul de baștină a ignoranței și a situațiilor prostești. Să aducem totuși elogiu prostiei. Situația a meritat vizionată și am făcut-o cu zâmbetul până la urechi. Mai pe scurt situația era așa: O doamnă care posibil că era la mijlocul vârstei a doua era indignată pe conductoare chipurile că aceasta îi cere să prezinte permisul (de pensionar probabil) ... și făceau scandal amândouă până a început să se implice un pasager, al doilea, până la urmă jumate de troleibuz cânta. Și ca de obicei s-au împărțit în două tabere, una care dădea dreptate conductoarei, și altă parte respectiv viceversa. Eu eram outsider ... și zâmbeam și mă prăpădeam în mine. Cum vă uitați voi la asemenea lucruri, tolerați, vă implicați, dați pumni în gură, demonstrați care e corect? Cum vă comportați și ce atitudine de obicei aveți în asemenea situații?

Hm... interesant. De exemplu eu mă strădui să stau deoparte (parcă sunt într-o epoche fenomenologică), să prin pur şi simplu situaţia şi să o analizez nu din aspectul cine-i corect sau cine nu. Fiindcă ambii sunt şi nu sunt corecţi în acelaşi timp. Atenţia mea sunt cuvintele, intonaţiile, jocul între participanţi, gesturile, mimicile, tempoul, reacţiile oamenilor din jurul lor. Mă mai întreb care ar fi motivaţia? Stau şi analizez, mă strădui cît de rece pot, adică fără implicaţie. Odată ce ai scos un cuvînt, un gest, o mimică, deja ai intrat în joc, îţi pierzi totul. Poate că îmi mai fac nişte însemnări în gînd vis-a-vis de o temă la psihologie sau filosofie, în interiorul meu pot să discut cu Hegel sau Marx, sau u vre-o teorie despre comportamentul oamenilor în situaţii de conflict sau în situaţii de iubire, chiar. Asta o fac eu particip neparticipînd

La filosofi persistă treaba asta cu critică... adik nush... la mine era într-un timp. Voi cum credeți, au dobitocii și idioții dreptul la existență?

DA e super-bine ca noi să existăm
Sunt un dobitoc cînd nu mă comport în anumite situaţii aşa cum trebuie, deşi ştiu cum ar trebui să mă comport
Sunt un idiot în prea multe chestii - în matematică, în fizică, în chimie, în multe-multe.

Da noi idioţii şi dobitocii treb să fim (cel puţin eu)
Plus la toate poţi să dai vina pe altcineva, atunci cînd nu te simţi idiot
şi în general Idioţii sunt cei mai nostimi oameni, cei mai curaţi, ei de la natură nu au anumite capacităţi de a vedea palitra tridimenională a existenţei. (Să se înţeleagă că dobitocii ar semnifica să te comporţi ca nişte animale: bou, vacă, cîine sau pisică; însă idioţii sunt pur şi simplu înceţi de la natură, au o abilitate, plasticitate mai mică decît la restul - ei nu sunt de vină că sunt aşa, pe cînd dobitocii mai mult)
Îmi aduc aminte de o frază din biblie: lăsaţi copii să vină la mine,căci a lor este împărăţia cerurilor. Idioţii sunt ca nişte copii, aşa că în conformitate cu "legea" religioasă a lor este împărăţia cerurilor.
Desigur că societatea îi atribuie aceleaşi calităţi la ambele tipuri de personaje, pe cînd eu îi sesizez direct diametral-opus.

'Cind te certi cu un idiot, asigura-te ca el nu face acelasi lucru' )))))

Acesta-i adevărul

1. In asemenea cazuri cu situatia din trolebuz am aceeasi atitudine precum as avea atunci cind trec pe linga o shpalera infipta in pamint. Nimic interesant, chestii firesti, naturale, necesare... Cei drept amuzante...
2. Blin, m-am zakalibit (sorry de expresie) sa impart lumea in idioti si dobitoci, in prosti si intelepti, in filosofi si restul, in debili si genii... Un intelectual roman vorbea ca "geniul este verisor primar cu debilul..." asta e fenomenal, in sens ca ne poate conduce spre alte idei...
[...] Ca sa ne oferim dreptul de a imparti lumea in ... si in... , ar trebui sa fim non-oameni... Cine incearca sa jongleze cu aceste divizari rsica sa devina un idiot la superlativ, arucinduse pe sine in acelasi cazan cu gloata intreaga care face acelasi lucru mediocru - a diviza lumea in itioti si dobitoci, in prosti si intelepti, in filosofi si restu, in debili si genii...
Ah da, ne complace... Primim incredibila satisfcatie de la aceste divizari... Profilindune astfel defapt in evidenta superioritatea eului nostru... (imi este deja voma de aceasta practica, de care totsi inca cei drept inca nu ma pot deparazita integral)
Cam in acelasi context cineva zicea despre noi "va simtiti ca niste ingeri cazuti in mizerabilitate, si va dati mari victime al acestei societati bolnave, sunteti obsedati de a critica si diviza societate, de parca ati fi venit ca niste zei pe pamint"... Dar am auitat ca suntem acelasi aluat...

wwwaaaawww e o criă existenţială - super. Doar că ar trebuie să ai şi greaţă, să vomezi galben-verzui, să miroase a acid gastric, să fie o zeamă cu cele ce ai rumegat iari sau alaltăieri - asta-i viaţa de filosof.
Întradevăr filosofie este soră, frate, sau chiar consoartă cu nebunia. de ce? - fiindcă în filosofie se solicită de a gîndi diferit, non-cotidian, non-Das-manic asupra sensurilor. Este absolut firesc ca să se intre în orizonturi neumblte, hiper-stranii a "posibilităţii de a vedea noi calităţi ale obiectelor". Este destul de interesant procesul de recunoaştere a normalităţii-anormalităţii: Dacă comportamentul X se întîlneşte foarte rar, la unii oameni + acel comportament este nesolicitat de către societate (ceea ce-l face să se chinuie Am în vedere un chin al omului care adoptă şi se conduce de un comportament X), atunci comportamentul X este anormal. Însă dacă mai mulţi oameni [nu ştiu exact cîte procente] adoptă comportamentul X, şi nu trezeşte repugnţanţă a societăţii, atunci comportamentul X este considerat normal . Super nu? Din punct de vedere genetic, freudian, societatea există printr-o anumită neuroză: interese, motivaţii, valori, acţiuni ş.a.m, un pas la dreapta sau la stînga şi omul e considerat "nebun". Şi încă ceva: unul dinsimptomele dereglărilor psihice consta în perturbarea şi/sau reducerea comunicării interpersonale.
A fi filosof este schisofrenie, cu o cale mai mult sau mai puţin reversibilă. Ca să-l înţelegi pe Nietzsche trebuie să te ştii a te ţicni a-lea Nietzsche, doar atunci poţi să înţelegi, să simţi forţa ideilor sale.
Nu spuneţi că sunte FILOSOFI !!! Fiindcă reacţiile sunt ca la a spune "sunt nebun": zîmbete, chicoteli, neînţelegeri etc.
Ca să pun ceva greutate pe balanţa opusă - noi nu suntem FILOSOFI 100 de procente, ci cîte o dată, cîte o dată noi sunte Nietzsche cînd îl citim des pe Nietzsche. Noi doar cîteodată suntem FIlosofi şi nu de dimineaţă pînă seară. E ca şi cu stomatologia - sunt stomatolog în cabinetul meu şi basta. Unica problemă e că esenţa acţioneză asupra existenţei. Cu alte cuvinte faptu lcă lucrezi în medicină, psihologie, sau poliţie generează o frecvenţă comportamentală şi atitudinală. De a fi Filosof "sănătos" ar semnifica să ştii cînd, cum, unde, cu cine, cît, cu ce şi pînă cînd să fii Filosof, dacă uiţi limitele atunci hana (gata), s-a zis cu omul din tine, şi poţi să porţi pe drept certificatul de Schisofren (de grup 1,2 sau 3)

Mai intii de toate (filosof,psiholog, medic,inginer sau contabil) sintem OAMENI; cu un anumit caracter, temperament si nu in ultimul rind educatie (7 ani de acasa) si apoi facem scoala, univer si devenim cine devenim...indiferent de orice...trebuie sa avem BUN SIMT in orice situatie, sa nu ne implicam mai mult decit e necesar si sa nu jignim aiurea in zadar...sa judecam, sa criticam - sintem primii si cei mai buni, dar o vorba spune: nu judeca si nu vei fi judecat
Fiti fericiti si bucurativa de viata, iar cei ce au de certat...sa se certe intre ei...

Poate din simplul motiv că suntem oameni avem dreptul să greșim, în sens că e firesc să judec, să mai trimit pe cineva într-o gaură, și după asta să-mi dau seama (dacă am bun simț cum a spus dandanachi) și să-mi cer iertate mie și față de cel pe care l-am trimis. Obișnuim să spunem despre noi: ”Eu-s așa, eu nu fac așa, eu nu judec oamenii”, dar când colo te prinzi cu gândul că uite ce aiurea îi stă paltonul lui ăla și uite ce dobitoc a fost în situația ceea. Serios, câți dintre noi în momente de astea își dau seama de lucrul asta și-și spun ”stai că o iau razna, nu trebuie să judec, am fost și pot să fiu și eu în asemenea situații”?

Nu sunt prea sigur , că ar fi corect să-i tratăm pe toţi cei care ne înconjoară la egal . Eu locuiesc în afara Chişinăului , dar la fel într-un bloc locativ doar că cu patru etaje , aproape că la fiecare etaj trăieşte câte unu doi sau mai mulţi nebuni , şi când spun nebuni , nu intenţionez să îmi evidenţiez superioritatea , doar că eu întradevăr am vecini nebuni în apropierea cărora din nefericire locuiesc , aceştea au certificat de la medic că sunt cu adevărat nebuni . În spitalul de psihiatrie nu-s destule locuri bugetare probabil dar aceasta e cruda realitate , căci am o vecină ţicnită la etajul doi şi strigă toată ziua la motan că nu o ascultă să nu alerge prin casă (sărmanul motan ) la etajul trei alţi doi ascultă Shanson la ora unu noaptea , la etajul patru până nu demult trăia un boschetar Dumnezeu să-l ierte , de la care mirosea a urină , mirosul respingăror se răspândea foarte rapit pe toate patru etaje . Desigur aceştea nu sunt nici pe departe toţi vecinii care mă deranjează , însă cineva anterior spunea aici că dacă; te cerţi cu un nebun trebuie să te asiguri că nu eşti acel nebun , totuşi cu adevărat nebun este acel care a fost astfel apreciat de psihiatru ( el ştie mai bine ).
Undeva am auzit o statistică dramatică care s-a făcut în rusia , dar cred că noi nu suntem departe de aceasta ; atunci când în societate sunt mai mult de 18% de debili , natiunea degradează irecuperebil la nivelul cimpanzeului, astăzi avem 17% de debilli şi numărul lor este în continuă creştere , atunci apate o întrebare - de ce suntem atât de îngrijoraţi că preamărim faptele , realitatea rămâne realitate independent de noi , oare nu ar fi mai bine să ne îngrijorăm de creşterea necontrolată a numărului debililor şi să oprim această situaţie aplicând orice metode accesibile ?

Ovidiu, esti pe bune chiar "nebun", beton!!

Admin , stiu ca iti place sa fii Admin , dar oricum nu esti medic psihiatru ca sa-mi dai o diagnoza potrivita .

Salutare pentru Ovidiu. Tu ai o problemă - nu ştii să te acomodezi la realitatea ta socială, care pare destul de simpatică şi arhi-întîlnibilă (aşa cuvînt nu găsiţi în DEX, nici cu microsopul).

O aceeaşi poveste pot să sriu şi despre vecinii mei de sus - cînva făceau orgii (swing - dacă ştiţi ce e asta e bine, de nu dijiaba mai trăiţi ). Vecina mea de sub mine este cu dereglări psiho-emoţionale, cu crize profunde de isterie - la 4 dimineaţă poate să-i trezescă pe toţi vecinii din somn. Vecinii din dreapta - nu ştiu ce-s cu ei (nu demult s-au mutat). Vecinii din stînga sunt un calvar pentru psihologia educaţiei - Stăpîna nu poate vorbi normal - ea urlă, şi copii ei o copie - ei tot urlă. Da ... am uitat să mai scriu - casa e de fapt veche, nu ştiu din ce-s făcuţi pereţii, dar se aude foarte bine cum "respiră" în apartamentele de lîngă mine - trăiesc în Marea Familie - 5 -etajka mea.

Cu siguranţă va putea să scrie şi vecinii mei, cuvint "dulci" şi despre mine, care pentru mine EU este un "sfînt" nerecunoscut. Interesant Ovidiu tu ce "demoni" ai în tine? - doar de bine şi cu bine

Iluninator, tu știi în practică ce înseamnă swing?

Pe mine situatia pe care ati descris-o din troleu ma amuza teribil ...e exact ca la teatru -privesti cum se desfasoara anumite scene si astepti un deznodamant.
"Problema " e ca rar degenereaza aceste situatii in ceva rau ...si ca oamenii care se implica se amuza si ei insinea lor ..de fapt , cred , este un motiv de bucurie pentru ca , uite , "s-a intamplat ceva diferit de ce mi se intampla in fiecare zi, o ocazie sa ma manifest , sa spun ce gandesc ".
Cand stau sa ma gandesc mai bine ar fi multe motive totusi care ii fac pe pasageri sa intervina.
Insasi ideea de "troleibusul 22" intr-un oras mare cum e Chisinaul ma duce cu gandul la o rutina .
Ma amuza slabiciunea de a intra in joc , de a fi ala care se impune , de a fi alfa...
Sanatate si numa' bine!

Sunt de acord cu fuitociwcu - făr astfel de situaţii viaţa ar fi mult mai monotonă. Trăiască conflictele în troleu ... şi în genere în troleu se crează, într-o oarecare măsură un micro-sistem de relaţii. Ele nu se realizează doar prin intermediul cuvintelor ... ci gesturilor, privirilor etc. Atunci cînd careva intră, cu un "miros" mai special ... oamenii "se uită" unii la alţii, parcă zicînd - Bre .... ce miroase urît - Da ... sunt deacord - spun restul. Asta e ... există şi dragoste ... de scrtă durată. Pînă la urmă poate să se ajungă la concluzia că de fapt în troleu noi ne trăim o mică viaţă. De fapt .... în această încurcătură de idei .. noi murit şi ne naştem de cîteva ori în zi!