Hermeneutica de "a asculta"

Noi suntem programaţi să ascultăm anumite cuvinte în anumite locaţii, schimbaţi locaţiile cuvintele îşi pierd din esenţa sa. Chestiii faine în stilul fenomenologiei existenţiale heideggeriene - acolo limbajul este Fiinţa, cu alte cuvinte Fiinţa îşi ia forme datorită lui, eu exist prin cuvînt, uit cuvinte ... uit existenţe (aşa cum îl înţeleg eu, greşit pe Heidegger).
Discursivitatea Fiinţei este plasată în curente paralele: citesc o carte - un curent, în timpul cela sună telefonul, las cartea la o parte şi vorbesc cu prietenul meu - un alt discors (presupune o istorie comuncă, o lume a reprezentărilor etc.), după care iarăşi iau cartea şi o continui să o citesc, pe urmă mă uit la ştiri la TV - alt discurs etc. Sărim dintr-o formă în alta. Această realtiate e şi normală, e firească pentru noi, însă dacă la un moment dat, aceste demarcaţiuni le scoatem şi formăm un discurs luuuuunnnngggg. La o întrebare a prietenului noi răspundem din carte, la o dilemă filosofică "Moş Gheorghe" ne poate oferi nişte ecuaţii fascinante (pur şi simplu aşteptăm ca aceste "genialităţi" să se emane din "genialitate" (psihologii să soluţioneze probleme psihologice, medicii sfaturi medicale, străinii - sfaturi străine, profesorii de filosofie să ne explice cum stau "filosofii" etc.)
Adesea am observat că ele se intersectează, atunci cînd lecturezi o carte după ce vorbesc cu părinţii sau cu altcineva, nu mai este aceeaşi de pînă la convorbire. Cineva ... ştiu eu cine ... îmi va spune -"E o chestie de mecanică cuantică" - deacord, păi şi nu doar, se paote spune că e şi o schisofrenie, şi o hermeneutică, şi o psih-analiză (deşi mai puţin). desigur să încurcaţi la 100 de procente nu ar fi posibil, însă aici eu doar constat că a ri fi psibilă această "posbilitate" de a o vedea realitatea - ca un tot întreg. La un moment dat totul se încurcă: casa, familia, serviciu, ura cu dragostea (fiindcă noi avem regiuni bine delimitate de ură: comportamente, atitudini, personaje, emoţii, cît şi regiuni de dragoste: iarăşi persoane, emoţii etc.), neplăcerea cu plăcerea, viaţa cu moartea - totul poate să formeze UNU - un discurs LUNGG, DISCONTINUU, NEUTRU (putem oare vorbi despre Nirvana? - idee nu am). Aceste cuvinte am scris în timp ce-l ascultam pe https://www.youtube.com/watch?v=wynYMJwEPH8&feature=related
poate asta vă va ajuta să mă înţelegeţi mai bine. Succese

omul este o fiinţă a graniţelor. El trăieşte între limite: aici este apartamentul meu, haine, gînduri, comportamente, dorinţe. Ele au fixaţii, o dorinţă are ora naşterii, ora cînd apare din inconştient şi se manifestă, si ora cind moare (indiferent de faptul că se realizază sau se uită). Problema e că toate aceste liniii se intersectează, doar că noi nu la ptem vedea. O interesantă viziune vine socielogia cu conceptele sale despre procese sociale: există două fenomene care la prima vedere ele sunt independente, dar dacă te uiţi sub o altă perspectivă influenţează: dacă de exemplu nu încălzeşte în universitate în timp ce studenţii scriu lucrare, nu poate să nu influenţeze. Însă noi totşu cauzele eşecurilor, succeselor noastre adesea le vedem absolut în alt ceva, poate chiar nesemnificativ. Dacă în sens psihanalitic, noi suntem orbi - noi nu vedem decît în structurile care ni le-au programat părinţii, personajele semnificative în viaţa fiecărui. Noi suntem nu doar în lumea limitelr ce şi închişi într-un mod de a vedea lumea, de a o sintetiza, de a o reproduce etc.
Ce semnifică totuşi să ieşi din limite? însă în general este posibilă evadarea? - Cred că da .... doar în situaţii excepţionale (situaţii cînd te face să nu eşti ceea ce eşti - iarăşi plonjez în dimensiunea discursului meu "viaţa este suferinţă", omul fuge de suferinţă, suferinţa este posibilitatea de a fi altceva, altcineva, în cele din urmă omul fuge de "a fi" mai mult decît el este).
Cum să întreci limita ta? ar fi echivalent cum să fugi din închisoarea fiinţei tale? - Suicidul? (idee nu am, cred că moartea este o experienţă care va veni oricum, aşa că cel mai bine "prikăleşte-te" şi încearcă să kaifuieşti din ceea ce eşti) pentru mine, cel puţin nu este cale de rezonanţă. Cu toate că nu am împotriva-i nimic, dacă simţi că doreşti să te suişidezi - e problema voastră şi pînă la urmă resprezintă o opţiune de a te desăvîrşi. Nu ştiu de ce dar acum aş spune un lucru .... Să te urăşti pe tine însuţi .... să nu te suporţi .... să-ţi fie greaţă de ceea ce eşti, de ceea cum te comporţi, de rezultatele tale, de faptul cum vorbeşti, de faptul că eşti leneş, de faptul că nu-ţi reuşeşte muuuuuulllltttteeeee lucruri - Urăşte-te pe tine cel ce eşti acum. Asta nu e finalul ... e doar începutul ... fiindcă dacă te opreşti aici ... te blochezi (cum fac mulţi ce se lamentează continuu). Te urăşti ca să te cauţi şi să te creezi. În maniera lui Nietzsche sună cam aşa "Dacă vezi că omul cade ... ajută-l să cadă, căci în lucul său vine ceva mult mai superior - vine supraomul. Pentru mine ar semnifica, să mă ajut să mor, ca o limită prezentă, şi în acelaşi timp, ceea ce rămîne din mine, să fie un fundament pentru un alt mine. Faptul că Socrate a afirmat: Cunşte-te pe tine însuţi, mă încurajează. Fiindcă sunt mai mult decît eu sunt - Eu sînt posibilitate de a fi. Sunt doar un proces şi nu o finitate. Eu astfel continuu nu sunt. E ca şi cum aş construi o casă, după care o dărîm şi încerc să o construiesc alta - de obicei oamenii ajung la o sumă de existenţă şi se stopează. Au înăţat o casă comodă - gata se liniştesc. NU. Eşti obligat în faţa fiinţei tale să o zdrobeşti, să o faci ţăndări. O pratică în acest sens este la buddhistii tibetani. Săptămîni sau luni, din nisip, la rîndul său avînd o palitră destul de largă de culori, se "pictează" o mantră ... e o muncă de precizie enormă .. şi atunci cînd este gata se face o dată cu mînă amestecînd tot nisipul. Aceasta o fac pentru a se demonstra că totul este trecător, şi că nu ai sens să te ataşezi de ceva. Cu adevărat ... dacă doreşti să fii - să fii liber - nu e cazul să te ataşezi de ceva anume: nu e cazul să oferi promisiuni, să ţii la cuvintele tale, să faci ceea ce ai spus să faci - aceste sunt mai mult comprtamente sociale - comportamente şi atitudini ce întăresc limitele şi construcţiile. Omul avînd nişte principii dure, sigure ... este non-liber - Lao-tzî recomandă să fii apă: plastic, abil, etc. ...

Heddeger era departe de a se intersecta cu mecanica cuantica, cu toate ca putea sa o faca, de aia si afirma ca Fiinta este in dependenta de limbaj, da si nu, e perspectiva existentialista si, ca orce perspectiva e una ingusta, o linie din spectru, asta tot ce poate crea un biet de om... Atunci la el ceva de genu "limbajul percede Fiinta" iar "Fiinta percede Esenta", eu sunt ceea ce fiintez, insa eu fiintez in dependenta de limbaj. Asa,nu? Dar aici el o poate da in bara cu limbajul lui, caci limbajul nu este o forma abstracta fata de Fiinta, care este inseparabila de o anumita tonalitate de spirit. Adica cuvintele isi schimba esenta nu doar in contextul limbajului, dar in contextul starii de spirit... Atunci cind ne intersectacm cu diferite medii sau oameni, nu ne intersectam cu limbajul acestora, dar in primul rind cu starea de spirit... Revenind pe pozitiile noastre, observam faptul ca interiorul nostru a fost tulburat, nu de cuvinte, dar de spirit, sentimente sau emotivitate... Daca se merge intr-o seara la o intilnire romantica, iar dupa daca deschis Cioran, cuvintul "moarte" va fi altul decit in cazul cind in cazul in care iubita in acea seara te-a exmatriculat din viata ei...
Atunci esenta cuvintelor nu sunt dependente de contextele limbajelor dar si al starilor de spirit... Dar starea de spirit nu poate sa urmeze dupa limbaj, limbajul doar le transmite, dar nu le creaza... Atunci ceea ce sunt eu, nu pot fi in dependenta de limbaj, dar mai curind de spirit... Limbajul e doar instrumentul exterior...
Defapt in acelasi timp ar fi absurd sa abordam aceste genuri de relatii "obiect - subiect" "cauza - efect" etc... Conform sinergeticii sau mecanicii cuantice fiinta mea nu este o dependenta de limbaj, dar ambele atit fiinta cit si limbajul functioneaza si conlucreaza simultan, o interdependenta...

Consider ca este recomandabil doar pentru anumite categorii de oameni de a fi flexibil ca apa si altii de a fi rigizi, pentru unii e periculos una si pentru altii alta... A fi legat de o idee, de un principie, de un sistem, de o dorinta, de un concept, de o paradigma, de o ideologie etc. inseamna ai indemna un sens constructiv, numai in cazul unei asemenea limitari, poate avea loc o anumita constructie...
In cazul in care acestor oameni introduci flexibilitatea, toata constructia lor se naruie. Defap aici este vorba si de abilitatea de a avea potentialitatea de constructie in baza unei flexibilitati... Omului ii vine foarte greu sa opereze cu multilaritatea de idei flexibile...
Omul este defapt o fiinta "MONO", ea poate fi ceva, sa creeze ceva, doar daca este "MONO", genii sunt "STEREO" divinitatea este cea care le depaseste pe toate... Un geniu, o fiinta spirituala nu poate exista ca fiinta "mono", fiinta mono este o stare initiala, primordiala, limitata, terestra, laica etc... Conditia omului este sa mearga dincolo de aceste limite, aceasta presupune a te apropia de Divinitate, a fi ca El, insa a fi ca El presupune aceasta flexibilitate, aceasta depasite a starii de "mono", a te transfigura si a te desfiinta ca fiinta umana...
Da, asta presupune suferinta... Insa omul incearca sa de depaseasca pe sine, cu aceleasi instrumente pe care le utilizeaza in cadrul fiintare ca fiinta "mono" - ratiunea... Occidentalii incearca sa se depaseasca, sa devina divinitati prin ratiune, asta este o perversiune... Sa treci cel putin in "stereo" cu instrumentele "mono"...
Ratiunea este perfecta tocmai pentru existenta umana limitate, dincolo de ea cu ratiunea te poti doar sinucide...

La un moment dat m-am cam obişnuit cu "liniştea" .... scriam şi eu ... în monolog ... calm, liniştit, fără sprirte recalictrante ... însă Admin-ul a venit şi mi-a spulberat de tot ce m-am ataşat. Mersi ... citind cele scrise anterior sunt "scos din temelii". Emoţii ... Lasă că ţi-a răt eu ţie . Mă apuc de treabă, doar un timp să-mi vină mintea la cap.
Sprint:
1. Heidegger întradevăr era departe de principiile mecanicii cuantice
2. Perspectiva existenţei de fel nu este îngustă, pe "malurile" sale stau foarte multe minţi destul de remarcabile, de fapt este un curent puţin definit: literatură, pictură, muzică, teatru, psihoterapie, chair şi un mod de viaţă.
3. Din cîte cunosc la Heidegger nu am întîlnit ideea "limbajul precede Fiinţa" însă am întîlnit destul de "des Limbajul este Fiinţa" (nu pun mîna în foc)
4. Noi nu putem să ne conectăm la Starea de spirit a oamenilor în manifestarea sa directă. Ni nu ştim ce simt oamenii: Doar nu poţi să simţi ce simte fata pentru tine. Unica posibilitate este prin limbaj. Însă .... atenţie maximă ... la fiecare persoană profunzimile semnificaţiilor sunt diferite, dacă ne orientăm spre raţionalism în interiorul nostru senzaţiile şi emoţiile sunt latente, însă dacă mergem pe filiera filosofiei lui schopenhauer şi filosofia vieţii atunci ele sunt active. În genere nu ştiu dacă e bine să ne aprofundăm în dilema monistă versus dualistă a limbajului şi gîndirii.
5. La sfîrşit te-ai reifecat ... aşa că sunt mai mult sau mai puţin împăcat

O lăs pe mai încolo al doilea mesaj trebuie să mă mai gîndesc.
"Ce copil sunt"