Jocul „De-a libertatea” la moldoveni

„Cunoaşterea este putere !!!” – Arhi-cunoscuta teză a lui Bacon Fr., scrisă în maniera sa de iluminism ştinţific. Din cîte ştiţi, mai încolo, în Noul organon, el scrie – realitea este în ascundere şi omul trebuie să-i descopere secretele (care de fapt ea nu prea doreşte să ni le ofere, parcă dorim să furăm. „Furtul” în numele ştiinţificităţii poate să ia loc a unei paralele cu Mitul lui Prometeu. Interesant faptul că în sistemul comunist Prometeu reprezenta simbolul revoltei, privită foarte pozitiv, chiar ca sens. Însă el a FURAT – Kant l-ar fi „împuşcat”).
Sus este o mică introducere în problema libertăţii. Libertatea ca o problemă filosofică rezonează în toate lucrările filosofice – este o temă dominantă. Vin şi eu să „murdăresc” această categorie. Libertatea poate reieşi din două perspective:
1. Este legată de maniera kantiană – libertatea este modalitatea de a te comporta în rezonanţă cu cunoaşterea şi respectarea principiilor morale. Fii liber să faci ceea ce trebuie să faci – ştii legile, cunoşti, cu ajutorul puterii raţiunii, menirea lor – păiiiii ... nu-ţi rămîne decît se te comporţi astfel. Aceeaşi manieră vine şi socraticul „Cunoaşte-te pe tine însuţi” – Dacă te cunoşti, ceea ce presupune (psihanalitic şi psihoterapeutic la general) motivele, pulsiunile, complexele, frustrările etc. poţi să te domini, de aici şi tezele stoiciste: îmblîzeşte-ţi patimile tale , căci ele te fac să-ţi pierzi libertatea. În fine ... aproape toată filosofia, şi psihologia acceptă Cunoaşterea este putere. Puterea la rîndul ei te face liber. E totul ok. Cunoşti legile, cunoşti motivele interioare, cunoşti „ascunsul” şi multe altele, pînă la urmă ce avem: structuri de legi, strucutri motivaţioanle, structuri şi iarăşi structuri ... în cele din urmă însăşi omul se transformă într-o structură, într-o previzibilitate – aici paradoxul ... cu cît cunoşti mai mult cu atît formezi structuri (te comporţi în ele, te fierbi, te plăsmuieşti) – unde-i libertatea?
2. Este legată de maniera Schopnhaur-eană, Nietzsche-iană, Existenţială – libertatea nu ca formă ci mai mult ca substanţă în legătură cu un conţinut de tip: impuls, voinţă, manifestarea directă a inconştientului, a pornirilor de moment, a emoţiilor, a pasiunilor etc. Cum a spus T.A. Kuzmina (vezi lucrarea Filosofiskaia suiţidologhia de Serghei Avanesov) „Poznanie mira, kak on esti, v ego obiectivnom-zakonomernom suşcestvovanii niskoliko ne meniaet suşcestva celoveceskogo bîtia” – super nu? Fiinţa umană nu este în dependenţă de cunoaşterea „lumii obiective şi legale”, adică cu cît le cunoşti cu atît tu îţi pierzi libertatea. Libertatea este altceva, un „ceva” înainte de „ceva”. În mmentul cînd deja ai făcut ceva ... şi consideri că ai făcut-o liber ... gata ... ţi-ai pierdut-o. (În general vorbind libertatea este arhi-departe de lumea, de societatea, non-filosofică. Omaneii nu se gîndesc, decît atunci cînd citesc posturile TV în perioada electoralului – libertatea ar reprezenta o cultură a libertăţii, o tendinţă de a o reflecta, de a o nega, de a o „simţiţ”pînă la urmă. Oamenii „simpatici” nu au în arsenalul lor (vorbesc în mare) această categorie filosofică. Eu duc un mod „programat de viaţă”, un mod „comod” de a trăi). Libertatea este înainte de raţiune, este o categorie a priori transcendentă. Libertatea este pierderea capacităţii de a înţelege ce „este corect, ce nu”, ea nu reprezintă siguranţă sau încredere, mai mult ca atît ea este pierderea lor. Atunci cînd omul se pierde pe sine, cînd nu ştie ce se întîmplă, cînd nu ştie el cine sau ce este, cînd totul se duce pe rîpă, cînd nu ştii ce te aşteaptă ziua de mîine. Libertatea este simţită ca trăirea anxioasă a haosului (a Daseinului  heideggerian). Libertatea se manifestă atunci cînd omul se află într-o stare de disconfort, de anxietate, de frică. Ar fi echivalent atunci cînd te duci în pădure să faci frigărui ... şi nu ştii unde să te opreşti: parcă aici e bine, acolo e tot bine, dincolo e bine, poate mai există şi altă parte? – în momentul cînd te-ai plasat ... libertatea „alegerii locului te-a lăsat”, desigur că apare şi în altă circumstanţă: unde să te duci să găseşti lemne pentru frigărui: la dreapta, la stînga, sus sau jos, în timp ce mergi conştientizezi că poate că ai uitat chibritele, şi nu eşti convins de asta. Aceasta este libertate, unde antipidul pare a fi: Pleci în codru ... ştii exact cînd şe la ce oră, ai un locuşor sigur că va fi liber pentru mîine, în maşină mai pui şi lemne, sau mai bine găteşti de acasă frigăruii... acolo doar îi încălzeşti la o plită de aragaz. Cu alte cuvinte Ştii sigur ce, cînd, unde, cum se va întîmpla momentul dat.
Ca o concluzie mică de tot, însă importantă pentru mine. Moldovenii simt libertatea existenţial, mult mai mult decît cel kantian (cu toate că sunt acum „haina lui”). În occident sună Fii liber şi fă ceeea ce doreşti – problema că deja tu eşti oformat în maniera de „a şti ceea ce doreşti”. La Moldoveni ... noi nu ştim ce dorim ... noi nu avem o constructă mai mult sau mai puţin realistă vis-a-vis de viitor, de scop, de fiinţare. Noi suntem liberi fiindcă „nu ştim ceea ce vrem” . O diferenţă mai bine profilată: „Fii liber să cumperi Coca-Cola, Mitschubischi Pajero, o casă etc.” – valabil pentru occident. Acum pentru noi „Fii liber să faci ... (nu ştiu eu ce, cu cine, cu ce etc.)
P.S originalitate ... nu ştiu dacă este ... cu siguranţă nu pretind. Pe de altă parte nici că ştiu de l-am înţeles adecvat pe Kant, Hegel, Schopenhauer şi restul ... am scris pur şi simplu să scriu. Dacă o să doriţi să interveniţi .... vă rog faceţi-o. RU-PE-ŢI-MĂ !!!!!!!!!

Nu ştiu dacă o să se primească să te rup, dar eu cred,( fără ai citi pe Kant şi pe alţii, că ) că omul în esenţă nu poate fi liber. Da, noi avem conceptul de libertate, dar acest concept tot noi l-am inventat, tot noi l-am format, liber cred că poţi fi, dar eu concep libertatea şi libertatea totală că sunt două lucruri diferite (cred că este o bună temă pentru Agora). A fi liber eu înţeleg a face ceia ce doreşti în limetele eticii, moralei, drepturilo, obligaţiilor etc. Dar să pune libertatea totală eu cred că noi nicicând nu să putem să o avem pentru că raţiunea pe care o avem, nune permite să facem unele lucruri. Ca exemplu aici eu po să spun: când mergem undeva noi mergem cu un scop oarecare, dar acest scop este şi gândit, noi nu mergem după ceva unde noi ştim că acel ceva aclo nu este, noi gândim unde este, noi analizăm. Deci pot să spun că un struţ care are un creier de 3 ori mai mic ca chiul său el caupă mâncare fără a se gândi la ceia unde trebuie să o caute, el merge instinctiv, instinctul le face pe toate animalel total liber, ele nicicând nu o să gândească ce fac, cum fac şi pentru ce fac, ele ştiu că aşa trebuie, dar poate că nici aceasta ei nu o ştiu, ele doar fac aşa. Dar omul mereu ajunge la ceva întrebări de tipul pentru ce? de ce? de unde? etc. Aceste întrebări ne face să depindem de ceva, acest ceva în primul rând este gândirea noastră, eu de fapt cred că omul a evoluat cu o aşa gândire pentru că doar aceasta, raţiunea, a fost unica şansă ca să nu dispară ca şi alte animale care au dispărut de pe pământ (exemplu sunt dinazaurii). Însă acestă raţiune nea făcut şi să depindem în într-o măsură totală de ea. Noi am devenit nişte paraziţi, ceimai mari paraziţi ai pământului, numai că noi nu doar suntem nilte paraziţi, dar suntem paraziţi care suntem conduşi de ceia ce avem în cap, de raţiune, asta cum ar fi să luăm o grupă de paraziţi (nuştiu care) şi sub hipnoză ei ar face tot ce ar dori cel ce îi hipnotizează. Cred că am relatat pe înţeles, dar totuşi cred că această ideie se poate de inclus într-o discuţie la Agora, cred că se mai poate adăuga câteva idei, acum nu mai ştiu ce să scriu şi nici timp nu am, deaceia finisez aici.

în primul rînd îţi mulţumesc că ai avut suficientă răbdare ca să lecturezi pînă la urmă - mersi încă o dată. Şi de aici voi încerca, nu zic să mă apăr, ci să mă fac un piculeţ mai clar:
1. Nu neg că astfel de principii sunt dincolo de Fiinţa omenească. Şi tot-odată noi putem destul de lejer să vorbim despre ele - înseamnă că totuşi ne intersectăm. Libertatea noumen versus fenomen (destul de vulgar pot să smă exprim)
2. Sunt forme de libertate: J S. Mill şi-a făcut-o pe a sa, Spinosa, Kant pe a sa, şi toţi pe a lor, eu în schimb am vrut s-o fac pe a noastră.
3. dacă ne raportăm la lumea animală, atunci întradevăr sunt guvernate de instincte, însă omul totuşi, conştientizînd el oarecum se plasează dincolo de instinct. Nu aş dori să-l explic pe J.J. Rousseau - aneume el a început să vărbească destul de mult vis-a-vis de principiul libertăţii.
4. În sfîrşit noi putem despre "ceva" să vorbim ... la o temă oarecum filosofică, asta e fain.
5.- încă o dată mersi

Cu plăcere, eudefapt poate că ceva nu am înţeles ce ai scris, poate eu puţin nu am lămurit corect ce am dorit, şi totuşi cred că în tema aceasta ca să ne înţelegem corect trebuie de vorbit la o discuţie, pe forum nuştiu cum mă pierd între idei, pot să le scap din vedere sau să le repet.

Super ... atunci cînd omul "este pierdut între idei" de fapt el intră în regiunea libertăţii. Libertatea, la un mod existenţial, este simţită ca neplăcere, ca dissonanţă, ca ceva care trebuie să fie, dar încă nu e. Consider că da... ar trebui ca să mutăm discuţiile mai mult pe "filosofie" să discutăm pe NIetzsche - facem o temă în laborator, de ce să nu vorbim despre Fericire - aşa cum o înţelegem noi "MICUŢI" .

Navigînd printre cărţile de filosofie, am dat în cartea de L. Marinoff „Citeşte Platon, nu Prozac” (ceva de tipul acesta), de un citat de-a lui Buber M. „A te elibera de credinţa că nu există libertate înseamnă să fii cu adevărat liber”. Şi mi s-a trezit o dorinţă de a continua reflceţiile mele absolut „necoapte” (scrise ad hoc, fără vre-o grijă de a fi re-lecturate), despre libertate şi anume – libertatea luată în esenţa sa.
Buber, din cîte cunoaşteţi, era şi el bolnav de filosofia existenţei, doar că şi-a scris într-o dimensiune evrească (fără vre-o intenţie conştientă poate). Libertatea e dincolo de libertate, ea se află acolo unde nu o poţi aştepta. Căderea în confortul de „a fi” lipseşte pe om de libertate şi-l încarcă cu responsabilitate – ceea ce ar trebui să facă fără a avea plăcerea actului, sau o are însă dominat de o motivaţie extrinsecă: „Mă bucur că am scăpat de ceea ce trebuie să fac” o uşurare care nicicum nu poate fi considerată plăcerea de a face ceva, ci de a finisa să se facă ceva ce nu este pe plac. Plăcerea actului este mai în primul caz e cauzată de o oarecare direcţie a vieţii personale, pe cînd cea de a doua, se referă la faptul că subiectul poate să se întoarcă la drumul său, în sfîrşit.
Deci libertatea ar reprezenta anume ceea ce doreşti să faci, realizînd „drumul unui om”, însă nicidecum libertatea nu este legată de „a fi”. Libertatea se poate rezuma şi simţi atunci, cînd la un moment dat înţelegi că eşti străin pentru anturajul său (care pînă nu demult l-ai conceput ca pe unul pozitiv şi „plăcut”), mai mult decît atît, a fi liber ar fi semnificat – situaţia omului de „a se pierde” pe el însuşi.
De ce am început cu Buber? De aceea că, recunoaşterea că „libertatea este parţială” ar semnifica ca pentur o femeie să fie „pe jumătate, sau parţial gravidă”. Eşti liber sau nu eşti liber asta e TOT. Chestii de tipul: „da ... noi suntem ... cîte o dată liberi ... însă pentru a se realiza această libertate este nevoie de ceva responsabilitate ...”, sau „Libertatea este în mîinile oricui”, sau, cum se discută în formele filosofiei academice (nu am nimic împotriva-i): „haideţi să ne gîndim asupra problemei libertăţii... Mill, Platon, Spinosa etc. Au spus : ...”. Totuşi consider că libertatea este o stare, nu o formă logică (sau poate fi spus alta: o formă logică, care la un anumit moment, nu este exclus că nu, se va putea ajunge la această stare). Faptul de a fi liber ar reprezenta o maturitate. Atunci cînd este copilul mic, vîrsta de 8-9 ani el încă nu poate să ajungă cu forţele spiritului său la sentimente profunde ... atunci cînd spune un copil „Eu te iubsec” e cu totul altceva cînd spune un om matur (realizat matur, şi nu doar ca formă de matur însă conţinutul fiind un copil) „Eu te iubsec”. Aşa e şi cu libertatea .. libertatea este pentru oamenii realizaţi, însă realizaţi filosofic, ceea ce ar semnifica pentru mine - oamenii care „nu sunt satisfăcuţi de sine şi de anturaj”. Cum am scris mai sus – Libertatea nu este plăcere ... este un chin. Apropo asupra acestui aspect destul de interesant s-a exprimat şi Dostoevski în Fraţii Karamazov, lecturaţi capitolul 5 ... e unul din cele mai profunde tratări existenţiale al libertăţii.
Care este soarta libertăţii la Moldoveni? – E drastică. Moldovenii nu sunt oamenii nietzschieni. Morala supraomului este RISCUL de a miza să „trăiască”, să trîiască fără compromisuri, să rişte valorile, aşa-zisele tradiţionale, să irumpă în ambiguitate, să aibă o plăcere cînd este pus în dilemă. Nietzsche este destul de aproape (cel puţin eu sesizez) de stoicism: Amor fati – iubeşte şi primeşte soarta. Omul Moldovean este un personaj sistemic, fricos în ceea ce priveşte schimbarea. Ceea ce se delimitează foarte uşor, atunci cînd el afirmă „Să nu fie mai rău decît ceea ce a fost”. Libertatea este cu mult mai neclară decît „Stabilitatea”. Stabilitatea asta ar fi „să trăieşti ziua de ieri, de azi, şi speri să fie şi mîine cam tot aşa”. Unde este „îngăduie-ţi-o-nebunie-azi”-ul?, „trăieşte azi-ul, că e ultima zi” – ceea ce ar presupune trăieşte la extrema posibilităţii tale de a trăi, iubeşte fiecare clipă, iubeşte să fii straniu, să fii ne-standart, să fii singur, să fii în conflict cu tine însuţi, să fii incomod pentru alţi oameni, pînă la urmă - să fii tu însuţi.
Fiecare din noi suntem încorsetaţi într-o strategie de viaţă, care, volens-nolens este legată de dialectica ieri-ului, azi-ului şi mîine-ului. Avem grijă de cuvinte, deea ce spunem, de ceea cum spunem, de ceea cui îi spunem. Adesea spunem cea ce nu dorim să zicem. Şi totuşi ce reprezintă libertate? – la nivel de virgulă sunt gata să o spun: Libertate este riscul de a fi tu însuţi. De a face, de a realiza ceea ce doreşti şi simţi „că este bine”, este bine nu doar pentru tine ci şi pentru cei din jurul tău (ultimul gînd prea seamănă a Kant? - Nu şî şi). Vreu şî eu o bucăţîcă de libertate .