singurătatea

Despre singurătate, eu am avut o stare de singurătate, nu fizică, dar undeva în interiorul meu, undeva adânc, nuştiu poate că doar mi sa părut aşa dar eu cred că acest lucru a fost o singurătate adevărată. cazul a fost că m-am nimerit prima oară în străinătate unde nu aaveam pe nimeni cunoscut, da am făcut cunoştinţe acolo pe loc, dar oricum mă simţeam singur, şi cred că era aşa deoarece îmi părea că eu sunt altfel decât cei din jurul meu.

Da, se intimpla ca poti fi in centrul multimii si sa te simti intr-o pustietate de mare... Atunci cind fregventa proprie a starii de spirit nu rezoneaza cu acelor din jur... Si tocmai aici poate fi inteleasa ca singuratea este o stare ontologica si nu un fizica... Cum zicea aici Sorn, singuratatea iti poate provoca si o muzica sau un anumit spatiu... sau tocmai aceste stari creaza anumite stari de spirit cu anumite rezonante... Or aceste stari de spirit daca se rezoneaza cu cei din jur individul nu se simte singur, insa daca aceasta nu rezoneaza cu cei din jur, noi simtim singuratate in mijlocul multimii...

Din punct de vedere ontologic ... singurptatea există. Totuşi în existnţa contemporană a megapolisurilor ... unde nu "poti să cayi în genunchi ca sp te rogi, fiindcă dai de un fund de un om"... singurătate are semnificaţii deosebite. Ea nu este estimată din punctul de vedere a "oamenilor simpatici" - se fuge de ea ... pe cînd filosofia existenţei, cît şi psihanaliza recunosc importanţa sa pentru om. În singurătate e posibilă auto-cunoaşterea, se poate realiya dialogul, întîlnirea cu sine însuţi. În spatele ei te aşteaptă existenţa. Însă nu poate fi singurătatea doar dacă se atinge de non-singurătatea, căci dacă te afli mult în singurătate nu profiţi de ea, se platizează sensibilitatea şi atunci devii surd. de aceea existenţa, precum nişte bucate preferate dacă mănînci prea des nu le poţi suporta, dar daca nu probezi de mult timp uiţi de existenţa lor. Sunt unii oameni carenu ştiu a profita de singurătate ... ei pur şi simplu se chinuie ... sau nu fac nimic... Atunci cînd nu există stimuli sistemul psihic se conservează... cazi în anabioză ... te deconectezi de la existenţă. De aceea cînd eşti în singurătate ai ocazia să îţi pui întrebări şi să te asculţi (nu se va izbuti ... dacă aştepţi monoloage şi "cuvinte înţelepte" ... e o prostie ... este pur şi simplu o surîdere, un ecou, o simţire a prezenţei de sine - cuvintele curg ... unele se opresc mai mult în atenţia ta (pară se uită la tine) ... acesta e dialogul cu tine însuţi. Cel puţin o formulă - dacă mă întrebaţi de o realizez - nu, pur şi simplu mă gîndesc sa o fac. Deşi undeva ... intuitiv ... e corect. Dialogul cu tine însuţi îl realizezi în singurătate - aceasta este valoarea sa.

Cîte o dată aşa ţi-i dor să fii sincer ... Cu siguranţă acestă temă puţin se intersectează cu "singurătatea" - nu doresc să pornesc o temă nouă ... e prea populată agora de teme, în ultimul timp - prea se umflă.
M-am trezit cu gîndul la "sismtemă" ... acolo despre universitate s-a mai vorbit cîte ceva depre ea. Sistema este o maşină de pavat astfaltul care merge înainte fără a se uita ce-i în calea sa, ea nu prea are frînă, să lupţi împotriva-i ar fi o prostie şi unsacrificiu prostesc. Sistema ar reprezenta oamenii incluşi într-o relaţie, într-un joc de instituţie: acolo se realizează şi sentimentul de "noi" ... "noi am făcut asta!!!" cu toate că o singură persoană s-a muncit s-a sacrificat pentru o anumită realizare. Cum ar fi înţelept să rezişti tentaţiilor de a deveni om al sistemului? Atunci cînd toţi fură, ia mită, sistemic şi astfel se dezvoltă ideea ca "ceva absult normal", ai dorinţa şi tentaţia ca şi tu să te incluzi în acest joc .... însă mia mult decît atît eşti deja inclus ... ştii oamenii care o fac şi nu poţi să afirmi nimic fiindcă poliţia, justiţia la fel este jucată de acest "monstru" - eşti singur (nu o simţi continuu ... nu .... înţelegi atunci cînd se ajunge la nişte principii mai serioase , peste care nu poţi trece, pur şi simplu NU POŢI, doar la gîndul că "există posibilititatea că totuşi ai putea să faci" încalci şi nu te simţi bine, însă restul o fac simplu ... chiar şi oamnii "apropiaţi" o fac fără scrupule, te simţi dat la o parte din "joc" - ştii însă nu poţi să faci niic fiindcă se încalcă alte principii: o aşa zisă prietenie de serviciu etc. Ar fi echivalente cu situaţia cînd la examene cunoscutul tău, pe care-l simpatizezi, cu care îţi place să serveşti o bere, un ceai, la un moment dat îl vezi că copie, şi observi că nu doar el copie ... ci majoritatea pe care-i vezi - colegii tăi. Te gîâdneşti şi tu să o faci ... însă NU POŢI ... ai nişte principii ... ţi-i ciudă, fiindcă ştii că o să obţină nişte estimări peste ale tale, că ai muncit şi ei nu prea ... însă nici ca s-ă ridici mîna şi să-i spui profului că "Uite , d-nul prof. ei copie ..." Tu înţelegi, ororos că El CUNOAŞTE de acest fapt, ÎI VEZI CĂ EL ÎI VEDE şi nu face nimic (este interesat şi el ca studenţii măcar ceva să scrie, să nu rămînă restanţe ... dacă rămîn atunci prea multe, o să fie mustrat de şefi ..."da şi .... nu preadai ca lumea că pui prea multe restanţe? studenţii nu înţăleg şi predai?") - te simţi trădat şi te simţi foarte-foarte-foarte singur.
Poţi să ai două, cel puţin acum sesizez că două, comportamente: sau devii un Iisus cristos ... care intră în biserică şi începe să ""dea" în oamenii de acolo care profită de bisercă, care trăiesc din biserică" - devenind un monstru pen tru ei (pe de o parte în înţeleg şi pe ei ... ei nu locuiesc într-un mediu în care să
poată să realizeze terbuinţele lor, dorinţele, aspiraţiile - pentru ei nu s-a găsit nici un avocat. Bine că măcare a apărut "avocatul Diavolului" (film) ... bietul diavol ... el pătimeşte extra mult fiindcă este Singur ... (bine măcar că are nişte lighioane ... însă devii mult mai singur atunci cînd înţelegi că totuşi nici cu un astfel de Dumneze nu poţi trăi, dar nici ca DIavol nu poţi să fii ... cînd Diavolul se zakalibeşte de rolul de Diavol - se simte singur.)
Şi al doilea comportament e atunci în stil machiavelic .... să te tradeţi un piculeţ -viaţa-i totuşi e o încercare, e un joc, profiţi de oameni şi înţelegi singur că ei profită de tine. Înţelegi că soţia, părinţii, prietena, iubita, într-o aorecare măsură se foloseşte de tine, însă încercă să "vinzi" ceea ec le trebuie lor mai scump, mai spre "plăcerea ta". E ca şi cum florile manipulează cu insectele prin mirosul său. Şi să încerci ca să ademeneşti şi tu .... petru a avea şi un profit.
Poate să fie şi o a treia cale - Cînd cedezi şi tu deseori ... devii un jucător al sistemei - fără ca să-ţi reproşeze careva. Însă să ai tendinţa ca cîte o dată se ieşi din ea şi să l-e descoperi oamenilor sistemici că există "încălcări" însă care stun puţintel incomode şi totuşi rezistibile (suprotabile), cu alte cuvinte să fii "cîte o dată Cristos". Să îi înveţi şi pe ei să aibă "singurătate", pare-se m-am calmat un piculeţ . Adică proful totuşi ar trebui să mai permită să se copie, însă în acelaşi timp să predea interesant ca la un moment dat să se prindă studenţii că ştiu informaţia, o cunosc, şi nu mai au nevoia de a copia, însă acei oameni care copie ... să fie "singuri", ca la un moment dat să vadă (înainte de a scoate fiţuika") că nimeni nu o utilizează, din jurul său ... şi ei să se simtă SINGURI. HU .... totuşi am ajuns şi eu l a o formulă .... parcă mă simt mai împăcat .... nu mai scriu ..... Succese