Cunoaste-te pe tine insuti

Ce ar reprezenta pentru om a se cunoaste? Cum o faceti voi ... agorenilor atunci cind participati la actul de auto-cunoastere, ce ar trebuie sa facem pentru a ne putea cunoaste??? Cu alte cuvinte Cum .... blin .... sa stiu cine sunt eu?

Luand in consideratie ca radacinile paradigmei mentaliste incep o data cu Augustin, si anume cu "Dubito-ergo sum", putem incepe auto-cunoasterea prin procesul auto-constientizarii, si nu constientizarea cea primitiva pe care o au si maimutzele cand se recunosc in oglinda, insa "auto-constientizarea prin indoiala"...pana la urma nu ma pot indoi de faptul ca ma indoiesc, ar fi absurd, ajungi la un nihilism fara margini. Pentru un filosof senzatia de "EU" nu e indeajuns, ii rebuie demonstrare rationala ca sa fie convins in propria existenta)). Da' la intrebarea "cine sunt eu"...offf))..numindu-te om pui la vitrina o multime de aspecte de genu: zoon politicus sau cum acolo, homo sapiens, homo faber, animal bio-psiho-social, in fine pan la urma astea-s niste difinitii care daca ne aranjeaza putem sa ni le atribuim, insa tottimpu' o sa se gaseasca destepti care sa adaugesi mai multe nuante la notiunea de "om". Cat ma priveste pe mine... mie mi-ajunge ca eu sunt...si faptul ca eu o sa pot s'ma laud ca ma cunosc pe mine n-o s'ma faca mai fericit

Eu tin minte cind eram prin clasa 5-6, intr-un carnet pe prima linie am fixat intrebarea "Cine sunt eu?", mi-am inventat un limbaj secret, cu heroglive de genul celui evreesc, ca sa nu inteleaga nimeni ce am scris acolo... Caci problema era mult prea delicata, ca citind cineva acolo, nu doream sa ma creada ca sunt nebun. La acea virste aveam imaginatii bogate si-mi atribuiam niste calitati supraumane, extraterestre... Da eram fanat de extraterestii, ii numeam prietenii mei Oricum pina la urma nu mi-am mai raspuns atuncea cine sunt. Dar nu stiu din care motiv aveam instinctul eroului sau salvatorul lumii
ceva ma tirziu ma coinsteintizam ca eu am fost trimis aici pe pamint de a realiza o misiune spirituala, ma gindeam ca eu trebuie sa salvez pe cineva, dar nu sunt numai eu, caci am venit mai multi in aceasta lume, undeva prin ani '90, si ca la un moment dat noi toti trebuie sa ne intilnim prin cl. 10 m-am intilnit tipa cu unul din ei, care avea aceleasi inclinatii... Aiureli...
Mai tin minte ca la un moment al timpului incercam sa stiu cine sunt prin oglinda societatii, de a ma vedea pe mine in ceilaltii, dupa feed-back-urile care mi le ofereau oamenii din jur... Aceasta a fost eficienta pina la un numit moment... Cind toti au inceput sa-mi zica ca sunt nebun, dar si acuma evident continua... Am inteles simplu fapt, ca "eu" nu sunt "ei", daca eram eram "ei", atunci eram sa fi considerat om normal... In orce caz prin reflectie sociala n-am aflta cine sunt, dar ce nu sunt... Dar asta nu prea mult m-a linistit...
Apoi la un moment dat am coinsteintizat ca defapt eu nu pot fi nimic, nu ma pot sa ma definesc cine sunt, asta ar fi o absurditate sa-mi atribui ceva de gen o definitie... Ca O. Y Gasset afirma ca omul n-are natura, defapt ca si toti existentialistii... Ceea ce este el este intr-o permanenta fiintare (in termen clasic, nu heideggerian) Ceea ce sunt azi, sunt absolut altcineva decit cel ce am fost cu 10 ore in urma pe chat... Doar temperametru si unele nuante de caracter, fixeaza anumite cadre stabile... dar acestea sunt niste chestii superficiale si secundare in raport cu propria ta fiinta interioara... Observ ca aproape fiecare zi este o noua realitate si eu cu o noua identitate... Ar fi o goana in absurd sa caut sa ma definesc ceea ce sunt... Or unicul mijloc este sa caut o mediana dintre toate modurile mele de a fi... Dar si atunci aceasta ar fi una prea generalizatoare...
Dar totusi este o patima a spiritului, o ispita a cugetului, de a se interoga cine sunt... Chiar daca habar nu are si nu primeste nici-un raspuns... Decit prea mult de "poate"...

In primul rind (dup cele citite anterior --- oricum sunt un filtru .. si sinergetic vorbind ... textul de sus ...micro-element poate sa-mi transforme organic reprezentarea in mine a sinelui meu) consider ca nu avem instrumente pentru a ne cunoaste pe sine... imi aduc aminte de o carte ... nu mai stiu eu care, in care se explica o jucarie, insa a fost atit de filosofic (pe atunci purtam haina de filosof): jucaria era compusa din doua elemente, pe de o parte niste poze in care nimic nu intelegeai, areu niste culori aruncate pe foaie (niste mizgaleli); pe de alta parte un fel de sticla, ca daca o suprapunea-i peste acele postere, vedeai capodoperele de arta. Probabil ca ati inteles de ce? - fiindca forma sticlei era deformata (nu putea-i sa te uiti la obietele din jur, insa asupra acestor poze actiona ca un cod). Pai fiecare din noi are astfel de stile, prin care ne uitam la realitate. problema este ca aceste sticle nu sunt stabile. Eu-l de ieri este un pic altul de eu-l de azi, dar poate filtrele sunt diferite. Eu-l tot se afla in lumea noumenala, atunci cind ma privesc pe sine - nu sunt decit un fenomen. E ca si cum ciinele se roteste crezind ca coada sa nu este El, si din neatentie poate s-o muste - va simti oare ceva???? (ian muscativa piciorul). Studierea Eu-lui nu este decit acel segment de strainitate, care este supus studierii.
INtr-o cu totul alta perspectiva vine Foucault M., care In Hermeneutica subiectului afirma ca acea forma de "Cunoaste-te pe tine insuti" ar reprezenta a cunoaste pentru a avea grija de sine. Cu alte cuvinte acea structura de Eu sa fie cultivata, ingrijita. Cunoaste-te pe tine insuti este o forma de a te ingriji pe tine, de a fi responsabil. INsa totul este la nivel Apolinic, si slava domnului caci omul are posibilitati (desigur disonante pentru o forma de Eu) de a iesi din Confortul unui Eu stabil, intr-un Eu dionisiatic, reintoarcerea in Apolinic (te obliga societatea) nu mi poate fi aceeasi. Si aici asistam la schimbarea de "Pe tine" ... cine este acel care Cunoastele acel Pe tine (POate ca e, cu siguranta e, acel Eu care se afla dincolo de Fiinta (in sens Parmenidic), poate ca Schopenauer in Vointa si reprezentare are dreptate? - Vointa sta dincolo de mine, Minele fiind mai secundar nu poate sa se intoarca si sa priveasca (doar in cazuri exceptionale - in extaz neoplatonic, in nirvana buddhista, in illuminare, in saatori, in revelarea lui D-zeu etc. - fiindca eu nu as fi putut sa scriu despre asta de nu am fi avut acestea in cap) esenta.
Eu sunt in sok de cele scrise de mine - afeghiteli-no sa intelegi, acum la moment, ca Eu generic sunt nu Sron, ci cel care sta in spatele sronului (amuia am kaif). Mersi pentru toti care ai scris aici