Moralitatea și comportamentul moral

Aveam impresia că pe aici pe undeva se rătăcea un topic cu moralitatea doar că nu-l găsesc, așa că iată-mă. De mult nu s-a mai scris pe Agora, șuieră vântul a pustiu)). Vreau să abordez aici o temă pe care am încercat s-o explic la o lecția, doar că nu cred că am fost înțeles, probabil vina mea că nu am fost tare explicit.

Voi aduce o ipoteză, precum marele ipoteze care pretind a fi teorii (ex Big Bang) care nici în ruptul capului nu pot fi demonstrate altfel decât prin deducții logice, care par a fi credibile. Astfel, ipoteza pe care voi încerca s-o demonstrez este următoarea: La baza apariției moralei și a comportamentului moral a stat instinctul de auto-păstrare.

La început, poate pare paradoxal, cum poate morala, care presupune ”ajutarea” celuilalt să provină din instinctul de auto-conservare care-ți spune ”ajută-te pe tine!!!”. Pentru demonstrarea acestei ipoteze vom explica mai întâi termenii de bază din aceasta. Prin urmare, ce este comportamentul moral și morala în genere? Conform dex-ului, morala este ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de lege. Urmează a înțelege în virtutea cărui principiu sunt selectate sau adoptate aceste norme de conviețuire. Este de la sine înțeles că conviețuirea unei societăți este posibilă doar în virtutea ”binelui comun”. Astfel, criteriul în virtutea căruia sunt selectate sau adoptate normele de conviețuire este acest ”bine comun”. În așa fel, comportamentul moral este acel comportament care corespunde acestor norme de conviețuire și de comportare a oamenilor unii față de alții într-o societate, la baza cărora stă idea de ”bine comun”. Astfel, să ai un comportament moral înseamnă să acționezi în conformitate cu binele acceptat de toți. Spre exemplu, un om acționează moral când ajută o persoană la nevoie, pentru că acest comportament este considerat a fi un bine, prin urmare moral. Sau alt exemplu, Vasilică are un comportament moral când restituie banii împrumutați de la Gheorghiță, pentru că așa e primit a fi într-o societate.

Astfel, am înțeles că morala se bazează pe principiile și normele de conviețuire, care la rândul lor sunt fundamentate pe ideea de bine comun. Dar ce e binele? Definim binele a fi ceea ce nu este în dauna omului atât la nivel biologic, cât și psiho-afectiv. Astfel, dacă eu îngrijesc de corpul meu când sunt bolnav, eu fac bine, deoarece când sunt bolnav, această stare este în daună mie. Cât despre moralitate, aceasta implică cu necesitate un raport inter-subiectiv. Astfel, eu fac bine din punct de vedere moral atunci când, spre exemplu, îngrijesc de un om bolnav, deoarece boala este în daună lui, iar binele din punct de vedere moral este un bine făcut pentru cineva, prin urmare un bine comun.

În așa fel, am stabilit că binele se prezintă ca fiind ceea ce nu este în daună. Acum urmează a înțelege următorul lucru: de ce omul dorește binele, adică nu dorește ceea ce este în daună lui? Acest răspuns îl putem foarte ușor afla în fiziologie. Ideea de eschivare (adică de ferire) de la ceea ce este în daună nouă poate fi redusă până la instinctul de auto-conservare, prin urmare, dorința de a supraviețui. Dar care-i conexiunea cu morala? Legătura este următoarea: dacă eu am un comportament care are un efect dăunător pentru cineva (adică amoral), în acest fel eu sunt un pericol pentru viața acelui. În așa fel se profilează morala, ca o necesitate de a supraviețui în colectiv. Oamenii la un anumit moment în istorie realizează că fără această conviețuire și ”respectare” a vieții celuilalt sunt toți în pericol de a piere (ceva asemănător cu contractul social la Hobbes). Observăm o legătură între comportamentul moral și instinctul de auto-păstrare. Oamenii se comportă și acționează moral din necesitatea de conviețuire, adică supraviețuire a tuturor oamenilor împreună.

Iată așa ipoteză a comportamentului moral. Desigur că eu nu aș vrea să fie așa, desigur că aș prefera ca morala să aibă un principiu transcendent (de ex Dumnezeu) și nu unul imanent cum e instinctul de auto-păstrare. Ce părere aveți voi la această ipoteză?

Observ o similaritate intre comportamente ... toate sunt fundamentate si restrictionate de ceva.

Cum ar fi legile sunt respectate datorita constrangerilor guvernului (acesta actioneaza impotriva celor care nu respecta legile), astfel individul, din dorinta de a-si imbunatati viata, respecta legile fie ca sunt bune sau nu.

Comportamentul moral rezida in respectarea unor norme informale, aparute de-a lungul timpul ca tipare socio-culturale. De data aceasta nu statul iti impune un comportament moral, ci societatea in sine si proprile convingeri.

Buna functionare se bazeaza si pe aceste institutii informale, cumva aproape tacite, altfel ar fi imposibila o convietuire in cadrul unei societati(integrat in ea). Suma partilor este mai mica decat intregul, astfel incurajarea moralitatii vine si din dorinta bunastarii personale, stiind foarte bine ca increderea reciproca aduce avantaje tuturor. In cele mai dezvoltate societati, oamenii au incredere unii in altii, si asta pentru ca fac eforturi pentru asta, respectand aceste norme nescrise, nepazite de vreo putere coergitiva ci se mentine din cauza dorintei majoritatii.

Comportamentul moral se mentine si datorita constientizarii. Cel care beneficiaza de pe urma altei persoane morale, in cazul in care nu constientizeaza detaliile si regulile pe care le-a respectat, atunci ar putea sa nu le respecte el la randul sau si cel care a afisat un comportament moral, se va reorienta asupra altor valori.

Ca de exemplu, daca eu respect codul bunelor maniere si aplic acele reguli in viata mea, atunci oamenii vor observa o anomalie asupra mea (avand un comportament anormal), in cazul in care vor sti de ce actionez in felul in care o fac atunci isi vor da seama de regulile pe care le respect, altfel voi fi considerat irational si descurajat.

Acum daca incercam sa fundamentam moralitatea pe un transcendent ... mi se pare destul de greu. Moralitatea aplicata este una spontana, foarte putin gandita, cumva un instinct superior care ne determina sa actionam intr-un anumit fel si ne premiaza cu o senzatie de bine, cam asa decurg lucrurile in realitate. O moralitate fundamentata pe ceva rational si bine gandit, pare ceva fortat pentru rapiditatea cu care se decurg lucrurile in societate. Desigur ca se pot realiza tot felul de teorii care sa atraga atentia asupra problemelor in cultura unei societati, dar nu pot fi impuse de pe o zi pe alta, pentru ca acesta este un alt criteriu al moralitatii, optionalitatea sa.

Desigur ca am de studiat despre aceste abordari filosofice.

Vi se pare in regula sa asociem diferite comportamente morale in functie de cultura ? Adica moralitatea sa difere de la o cultura la alta, valorile morale sa fie diferite.
Sau moralitatea atinge diferite niveluri in functie de cultura ? Cum ar fi in triburile bastinase, moralitatea este scazuta pe cand in Japonia este mult mai ridicata.