Ayer A.

Ayer.
De multe ori sunt convins că "Istoria filosofiei" nu e nici un fel de istorie, ci o logică anumită ce susţine un punct de vedere. Isotira filosofiei cade sub tutela istorismului. Anume faptul că istoria are un sens şi anume sensul e cel prezent, (un fel de hegelianism), unde contemporanitatea este sinteza Fiinţei - o "noutate mult mai amplă şi mai perfectă". Este adevărat doar într-o oarecare măsură însă în principiu nu rezonez cu această idee. Mulţi .... prea mulţi filosofi sunt arhi - "de treabă", doar că de ei nu prea se ştie, sau se ştie într-o oarecare măsură, ca o constatare şi Ayer poate fi considerat unul din ei. Funcţionalitatea lor contemporană poate să se rezume doar la completarea unei Bibliografii sau ca o "umplutură" de text şi nume.
Nu mă pronunţ în nici un fel să fiu un expert în problemele ridicate de Ayer, chiar mai mult - nu sunt aderentul la curentul - pozitivismul logic. Poate că pur şi simplu nu mă pricep, sau poate nu am spiritul analitic de care e nevoie pentru a asalta bastionul acestor filosofi. Şi totuşi ca reacţie mă voi strădui, în incompetenţa mea, să apăr "mutanţii", fiindcă oarecum mă doresc să fiu plasat şi eu undeva la periferie (un vis idiot).

Ayer face parte din pozitivismul logic, de fapt el este printre ultimii continuatori versaţi şi cu o consistenţă de probleme şi analize de invidiat. Pozitivismul logic vine din demersurile frumoase şi înţelepte ale lui Wittgenstein, anume din prima sa perioadă, din perioada Tractatus-ului, după care a derulat Cercul de la Viena (Schlik, Carnap, Neurath şi alţii). Ceea ce este important de reţinut e că ei toţi luptau cu "metafizica", cu alte cuvinte punea subt semnul întrebării existenţa a unei duble realităţi - demers pornit încă de Platon. Ei considerau că este o speculaţie pură dacă te referi la lumea ideilor, drep fundament al realităţii şi cunoaşterii (tocmai de aceea ei nu putea să fondeze cunoaşterea relaităţii prin Imagini fie ele humiene, sau fie ele psihologice [sub forma arhi-cunoscută de reprezentări]).

Ce este totuşi realitatea? - Este ceva care ne vine din experienţa trăită! (să nu uităm că Ayer, ca orice cetăţean adevărat, britanic, este un patriot al empirismului englez) Cum ea (realitatea) poate fi cunoscută? - simplu prin limbaj. Limbajul este Fiinţa, nu poate fi nimic cunoscut dacă nu există relaţii noţionale, dacă nu există predicate, şi anume ele oferă consistenţă substantivelor. Pentru a demonstra aceste adevăruri el scoate din capul său cartea, devenită în scurt timp celebră: "Limbaj, adevăr şi logica". În ea Ayer afirma că fundamentul cunoaşterii ştiinţifice trebuie să fie anume matematica şi logica (în manieră kantiană) ca fiind analitice şi a priori, pe cînd experienţe sunt sintetice şi deci a posteriori şi ele nu pot avea consistenţă ştiinţifică (deci universale şi categorice). El propune un stil de verificare, ce se ţine pe două principii:
1. Propoziţia trebuie să fie legată, mai bine zis în conjunctură, de o altă propoziţie pentru a o putea fi verificată [aceste idei eu le-am tradus din rusă, şi cel care va putea totuşi să intervină cu vre-o corecţie, fără ezitare să o facă, recunosc "primitivismul" meu în trătarea problemelor logice]
2. Propoziţia de referinţă trebui să fie analitică sau şi ea la rîndul său verificabilă

Ce face Ayer prin această manevră? În primul rînd el poziţionează ştiinţa pe logică, cu alte cuvinte termenologia să fie inter-relaţională să pară ca un monolit cu posibilităţi de a se ataşa de ea noi cunoştinţe congruente. În al doilea rînd se excludă din ştiinţă aargumente metafizice fiindcă sunt sau tautologice, sau ne-verificabile. Realitatea la el este pur lingvistică şi logică, în acest context elementele, sau esenţele, sau entităţile metafizice iau loc în erorile de limbaj sau în logică.

Pe de altă parte Ayer, undeva afirmă că nu poate să fie o realizare a unei unificări termenologice unitare findcă aduce la formalizare - ea este negativă. Iată aici cam în capul meu se bat ideile cap-în-cap pe de o parte: hai să facem reliatatea ştiinţifică (oarecum adevărată), pe de altă parte susţine un NU pentru o unitate de termeni. Problema mă depăşeşte (nu am prea mult timp să o pot morsoca), dacă cineva va putea să soluţioneze şi această problemă atunci "un pivak" filosofic de la mine .
Cam aşa eu îl văd pe Ayer "monstru" şi filosofia sa "mostruoasă"
P.S. Flori şi Şampanie peste capul meu - am scris despre pozitivismul logic, să ştie profesorii de epistemologie că "îl elogiez" pe Ayer mă vor pupam în stil Brejnev, de dimineaţă pînă seară. https://www.youtube.com/watch?v=8hUWqZyxZUA