Agorafobia

Bună ... este interesantă totuşi situaţia cînd descoperi că există o anumită fobie faţă de agora. Imaginaţi-vă unde noi am ajuns ca să oficializeze o fobie, a noastră .
Afora-fobia este o frică, cu elemente de panică, ce apare în situaţiile de spaţiile deschise. Ca reacţie omul se "închide" în casa sa, îşi trage, ca o plapumă existenţa în limitele a un or 40-70 metri pătraţi. Legătura cu realtatea poate să o întreţină telefonic:doreşti ceva să mănînci? - faci comandă, vrei o relaţie sexuală? - faci comandă vrei nu ştiu eu ce? faci comandă! - şi-i ok. Societatea contemporană, face impresia că tutelează astfel de fobii, poţi în general să nu te scoli din pat.
Desigur gluma-i glumă însă este prea complicată viaţa lor, rituaizată, simbolizată şi se chinuie cumplit. Îndeosebi că o fobie treage cu sine şi celelalte fobii - aşa că e cumplit.
Pe mine altceva m-ar interesa de-ar exista frica de filosofie? cine oare poate să o aibă? - Sistemele totalitare?

De frică nu sunt sigur. Vorbeam cu cineva de la facultate și îmi spunea că iată știi cum ”bâcota” are mecanism de apărare împotriva filosofiei; stai cu unu la masă și îi spui: ”Iată tu înțelegi existența ... ” și el imediat face fața , îți pune diagnosticul și spune: ”Way lasî filosofia, hai mai ghine sî bem pivă!!!”. Poate că într-un fel oamenii ăștia se tem de tentația întrebărilor întrebătoare, sau pur și simplu sunt cu gândire pur pragmatică, sau neuronii lui nu drujesc unu cu altul, poate că au ideosincrazie de la filosofie. În orice caz e cert că ei doresc să blocheze această informație ca să nu ajungă în sfera lor cognitivă. Tot e-un fel de frică: FILOSOFIE?!!!! ... ș-o iau la fugă

daaa...am observat si eu acest 'reflex facial' la oameni ( ) kind aud cuvintul "filosofie" ))))

mm...dar privitor la frica de Filosofie....eu cred ca ea exista.., insa NU nemijlocit de filosofie, ci de "consecintele" acesteea.
Aici deja vine chestia cu asociatiile, si anume faptul ca oamenii care nu au idee de filosofie, o egaleaza intr-un bun sfirshit cu 'schizofrenia'..., adica pur si simplu ei nu vad/ sau nu admit o alta perspectiva a acesteea... respectiv, si privesc cam sceptic filosofii, evitind sa-si lege viata cu ei...s.a.m.d..

Omul are in exces probleme in viata... el cauta instinctiv ceva ce sa-i odihneasca creierul, sa nu se incordeze intelectual... tinde spre o simplificare maxim-posibila... de aici si a aparut cultura de masa ieftina... care invadeaza de peste tot... Omul tinde sa fuga de probleme, dar nu sa se aprofundeze mai tare in ele, analizindu-le cu lupa...sau mai ales sa-si 'alcatuiasca' altele noi - ceea ce e specific filosofilor:) mm...iata o presupunere a mea ce ar putea fi numit drept frica de filosofie... -frica de probleme...intrebari continue si irezolvabile, frica de cautare vesnica.. si indoiala permanenta...

Ce facultate faci? - Schizofrenia

Anna cît de existenţial ai vorbit ?!
Termenii corespunzători, filosofici, pentru a explica "frica de filosofie" de fapt sunt foarte bine identificaţi în filsofia existenţei: Dasman şi Dasain. Das -manul este orizontul oamenilor: faptul de a ajunge la un confort existneţial, în această situaţie omul este liniştit, calm, logic, teoretic şi previzibil (în starea cunoscută în Filosofia lui Nietzsche de Apolinic): omul şe să muncească, cît timp îi trebuie pentru relaxare, cum să se relaxeze corect , ce fel de ingredinte se pun atunci cînd faci o supă, în ce odine se prepară, se realizează fiecare operaţie etc.etc. şi Daseinul - echivalent, poate, cu pornirea dionisiatică a omului, Daseinul ar fi o posibilitate de ieşire a omului din programa confortului său, o evadare din faptul ce el este [se ştie că dilema esenţială între Hegel şi Kierkegaard constă anume în viziunea originii a lui este şi există. Vulgar vorbind omul este: student, prof, şofer, femeie sau bărbat, după care el există, cu alte cuvinte aceste roluri îi oferă şi identitatea lăuntrică, de exemplu lucrul de poliţist generează şi solicită anumite atitudini de viaţă, valori, cît şi comportamente, şi totodată ştiindu-se că spaţiile sociale nu pot fi atît de bine limitate, de fapt ele se intersectează reciproc, aflăm situaţia că profesia de poliţist nu doar este temporară, localizată instituţional ci şi orientează omul în afara profesiei. Kerkegaard însă afirmă diametralul: Existenţa precede esenţa - la început este subiectul, care datorită formei sale mentale, formei sale active (kantian), rupe şi apropie realitatea apropiată de sine, de interesele sale şi atunci - omul singur şi-a ales profesia de poliţist, fiindcă simţea atracţie sau o anumită potenţialitate care doreşte să se actualizeze (ca un fel de voinţă schopenhaureană, această voinţă doreşte să iasă, şi omul cugetă postem şi nu antem, după ce a realizat şi nu înainte).

Daseinul, ruperea programei, presupune: risc, instabilitate, necunoaştere, beţie şi orgasm. Apu ... frica, teroarea, angoasa, anxietatea, apatia, deznădejdea, stress-ul, inconsecvenţa, etc.etc. vin şi-l captează pe om în situaţiile cînd Das-manul nu mai este valabil pentru el (sau din Plictis sau din Ciocnirea subiectului cu stările limită a existenţei: moartea - în primul rînd, cataclisme, nenorociri etc.) Şi acum atenţie ... de ce apare frica de Filosofie? Deoarece filosofia obligă omul, prin funcţia sa critică, cît şi funcţia de a găsi noi modele de existenţă alternativă, să depăşească condiţia existentului său, să iasă din casă dezbrăcat, să pună mai multă sare, sau să nu pună ingredinteul X sau să exagere cu ingredinetul Y, să se scoale din pat şi să facă ceea ce nu ar fi făcut niciodată, să pună o bombă sub capul său, sub patul său şi să aştepte mai departe consecinţele ei - distrugerea proiectului şi oarecum fiinţarea unui nou proiect. TOate operaţiile sunt dureroase, ele ard, ele taia în os, şi absolut normal ca oamenii să se fereasă de situaţii cu un potenţial de stress ridicat, însă fără asta nu poate să apară un nou EU. UN EU nou, cu un potenţial de simţire deosebit, care vede fiinţarea dintr-un punct nou de vedere - de fapt Fenomenologia existenţială anume că spune (dar asta e o interpretare personală) - Fiinţa se descoperă în dependenţă de moduri de fiinţare: Fiinţa-întru-moarte, etc. Filosofia în cazul acesta este bîţul care loveşte într-o organizare de sticlă, este toporul care taie din casă, masă sau nu ştiu eu ce, este buldozerul care merge prin oraş nerespecîtnd regulle circulaţiei. Oamenii se tem de astfel de maşini cînd funcţionează fără reguli, neaşteptat, dur ... De aceea şi apare "frica de filosofie"