Condiţia post-modernă a limbajului.

Condiţia post-modernă a limbajului.
Limbajul ca instrument al fiinţei, mai bine zis "sălaşul" Fiinţei (Heidegger), astăzi este devalorizat la maximum. Se aruncă cu cuvinte la dreapta şi la stîngă, se spun cuvinte deşarte,f fără esenţe: "te iubesc", "doamne ajută-mă" sau facem promisiuni, fără vreo posibilitate de a se realiza. Limbajul a ajuns de doi bani, la zero. Ok.... şi în trecut se spunea multe, însă oarecum erau evidenţiate "cuvintele" celor mai de seamă, celor care spunea că ştiu şi ce-i drept o mică parte dintre ei, cu adevărat ştiau ce spuneau. Condiţia post-modernă constă în faptul că spui ce ştii şi nicidecum ştiic ce spui. Ne înecăm de cuvinte !!! fiindcă acum toţi au dreptul să strigăm, să blamăm, să mimăm filosofie, psihologie (chiar eun acum ce fac?). Din acest forum adcă găsim nişte idei, un 5 procente, dacă nu mai puţin cu adevărat valoroase - nicidecum nu aş dori să diminuez importnaţa Agorei - însă toate mesajele pot şi sumate în doar cîteva. Suntem absolut pierduţi în drumul de a spune o idee cu tîlc, e ca şi cum la început se face o carte, după care încă una pentru a o explica, după care încă vre-o cîtevasprezece pentru, la rîndul lor explica cele două şi aşa mai departe - de ce oare să nu fim laconici??? Ştiţi, probabil de distanţele interpersonale (intimă, socială etc.) păi şi la nivelul limbajelor s-a creat nişte zone destul de vaste - s-au încolăcit oamenii actual, ca o plapumă groasă de o zonă a sa şi atunci pentru a spune o "noutate" e nevoie să penetrezi mult acea plapumă de cuvinte.
Tot gîndul spus acum se sumează - prea neatenţi suntem în vorbele noastre, prea mult vorbim şi asta ne împiedică să fim sinceri. pentru a ajunge la sinceritate ne înecăm în argumentările nesincerităţii noastre. În Dzen-buddhism este o tendinţă, sau o şcoală în care se antrenează arta vorbitului: dai tot la o parte ce este nesemnificativ, vorbeşti doar în situaţiile de necesitate - şi încerci să îmbraci gîndul în cît mai puţine cuvinte.
Dacă sumăm cele scrise de mine mai sus atunci aş zice doar:
"Nu vorbim îndode" şi gata - tăcere deplină .

Bine spus, doar că cineva spunea nu demult ”mai scrieți ceva pe Agora” , după mesajul ”nu vorbim în dodii” Agora în genere o să fie Gostforum, o să șuiere vântul printre articole))

---- m-ai amuzat nespus. Mersi pentru dispoziţia bună.
Suntem în distanţă Eu faţă de Eu, în acelaşi fel ca Eu faţă de Tine. Adic am spus ieri sau alaltăieri, însă astăzi e astăzi, m-am cam schimbat nu? ... şi mîine oarecum voi fialtul. (Desigur că fac sofistică. E altceva la mijloc, nu doar am vorbit despre forrum, Probabil că aici tocmai este solicitată gîndirea, analiza etc.etc. aşa că facem lucru bun ... doar că nu cîte o dată ne reuşeşte . Cele scrise mai sus se referă - subliniez - la condiţia postmodernă a omului, pe cînd eu văd ieşirea din această mocirlă lingvistică, ca să fim mai atenţi la cuvinte. Să spunem lucruri importante în mai puţine semne, cu alte cuvinte să fim mai calculaţi )

Se vorbeste mult, intr-adevar. Voi incerca sa nu generalizez motiv pentru care voi vorbi despre mine.Nu stiu cum altii fac.
Gandesc dispersat si vorbesc dispersat ,dar , imi dau seama ca vorbesc incomplet si atunci incerc sa imi duc pana la capat dispersiile -un enorm consumd energie. chiar si cele mai mici ganduri , care in mod normal nu trebuie spuse sau carora nu trebuie atribuita o dimensiune reala , eu le spun si le fac reale .Ii fac pe cei din jur atenti -uite ce gandesc eu - si asta e felul in care sunt perceput .

Cu toate astea stiu ca nu asta e ceea ce vreau sa fiu ,nu gandurile astea ma reprezinta ( sau da ? marunte , fara o prespectiva de dezvoltare, de a construi ceva pe ele - refuz sa cred asta ) dar e cam si cum unul din lobii mei frontali nu poate inhiba impulsul de a spune , de a exterioriza.Daca am un gand nespus incepe sa doara capul , sa se bata cu alte idei , si apare o discordanta in capul meu , un soi de autoimunitate-reactie de a mea impotriva mea .

In felul acesta parca sunt damnat sa vorbesc ... mult ... sa spun ce imi trece prin cap constant ca si cum m-as arunca ala gunoi putin cate putin.

Arr fi asta o explicatie de ce oamenii vorbesc mult si degeaba .
Am putea generaliza folosind ( de la exemplul meu ) o metoda ca cea a inductiei matematice ?
Ce parere aveti ?

E o conditie necesara a contextului contemporan, a vorbi mult si in dodii... Relatiile sociale au devenit arhi-complexe, ele trebuesc totusi tretinute, altfel nu se functioneaza. Si cum le vei intretine, daca e sa nu vorbesti in dodii? Cindva pe tipurile cind erau inca dinozaurii, un individ intra in relatie cu doar citva alti indivizi, iar aceasta din stricta necesitate, atunci limbajul se construeste pe stricta necesitate, deci valorica... Azi un individ este inconjurat de 1000 de indivizi, care nu vin din necesitate, dar sistemul ia pus fata in fata... Atunci este evident ca vei vorbi aiureli timpite, de simplu drag al comunicarii... Le zici la toti ca-i iubesti... Se face o deprinderi.. vii acasa si-i zici sotiei cu aceeasi deprindere "te iubes" si cu semnificatie "zero"... pentru ca astfel ai utilizat cuvintul dat...
Se vorbeste mult si in dodii, caci 7 mlrd de oameni vorbesc, dar toti vrem sa vim auziti, atunci trebuie sa vorbim si mai mult si sa ne punem la formula 1 cu vecinul... Vrem sa fim auziti... Asta e...

Mie-mi plac filmele Chineze (cu lupte marţiale) - am observat un lucru (desigur în întinderea mea subiectivă): sunt foarte multe cadre cînd ei "stau şi gîndesc" (parcă e într-un stop-cadru) şi altceva - vorbesc puţin. Ei acţionează mult .... daaaaa.... jumătate de film se aude bam şi bum cum se lovesc săbiile de săbii (chiar dacă este o artă frumoasă ... cînd se exagerează mă oboseşte şi mă enervează cumplit). În cele din urmă vreu să subliniez - ei vorbesc puţin!!!! A vorbi mult, pentru mine, ar semnifica uitare de sine.

Înainte de a spune ceva, omul trebuie să gîndească. De exemplu: dacă îl întrebi pe X: - ce este mai bine Z sau X? El îşi coboară ochii (din punct de vedere al sinergologiei - ştiinţa despre semne - gîndirea interioară este dependentă de mişcarea ochilor, anume cînd omul se uită în jos ... parcă în gol atunci este un semn că el gîndeşte) şi după cîteva momente de ezitare îşi face alegerea. În această situaţie eu sunt mult mai sigur (dacă nu se face teatru) că alegerea îi aparţine lui; dar dacă el fără nici o ezitare, prea firesc îţi răspunde ... îndeosebi cînd este centrat pe privirea şi faţa ta (ceea ce ar spune că el caută în tine alegerea lui) sunt mai mult sigur că sau el nu s-a gîndit suficient, sau el o face "de mîntuială", sau el o face de suprafaţă (ca mai apoi să o facă cum vrea). Mulţi studenţi o fac: încearcă să răspundă ţinînd cont de mimica feţei profesorilor - dacă profesorul dă din cap - alegerea lor le este bună, de nu, schimbă neapărat direcţia tezelor sale.

Oamenii de astăzi vorbesc cu sine prea puţin - ei nici nu ştiu ce ar semnifica "conştiinţa de sine". Apropo ... ce semnifică "conştiinţa de sine"? - vine din teoria self-ului (prea complicat să o explic în 2-3 fraze aşa că de doriţi căutaţi singuri ). Conştiinţa de sine ar reprezenta existenţa unei camere, undeva în adîncul nostru, unde noi ne relaxăm şi încercă să fim noi înşine. Această teorie afirmă că "conştiinţa de sine" (nu are de-a facere cu conştiinţa tip filosofic) mulţi din oameni nu o deţin, sau nu este formată, sau au uitat de existenţa ei. Fiecare om este "obligat" să o deţină, să fie singur cu gîndurile şi problemele sale. El este obligat să aibă grijă de sine însuşi.

Din cele scrise mai sus rezultă:

- noi nu prea ştim să vorbim cu noi înşine
- acei care vorbesc mult-mult de fapt nu au capacitatea şi timpul de a reflecta asupra celor zise
- acei care vorbesc mult - au o posibilitate mai mică de a fi responsabili pentru cuvintele, promisiunile, certitudinile afirmate de ei
- Îninte de a spune ceva, într-o situaţie mai importantă pentru voi, nu vă grăbiţi să oferiţi un răspuns ... lăsaţi să se aşeze decizia - totuşi vă priveşte
- Feriţi-vă de cei care vorbesc mult - ei nu ştiu despe ce vorbesc

şi tot aşa ....