Clavell James - Sogun

Cum a evindeţiat mai sus nu este o carte de filosofie în stil Kant sau Pascal, sau Sf. Augustin (chiar şi dacă se deosebesc prin formă totuşi au un conţinut filosofic) Am finalizat-o cu 15 minute de aceea nu pot să fiu atît de aşezat în descrierea sa. Este un roman, citit în luxul debutului de concediu, care relatează despre Anjin-San (numele japonez), Blackthrone (nume englezesc) şi peripeţiile sale din Joaponia sogunatelor a secolului 16. Cartea fusese scrisă după o istorie reală, în acelaşi timp autorul utilizează personaje şi situaţii cu o validitate istorică. E o carte frumoasă şi în primul rînd înţeleaptă. Protagonsitul navighează prin simbolistica, ritualurile, "condurile" culturale ale unei japonii originare atunci cînd "senul vieţii este moartea şi sensul morţii este viaţa"(citat) cînd viaţa nu este lihnită şi înăbuşită de dorinţa exagerată de "a trăi", ceea ce este foarte amprentat în "codul" nostru occidental şi de aceea în unele pasaje este cu neputinţă să înţelegi dacă nu te laşi de această haină putredă de existenţă occidentală. Pentru să penetraţi în adîncurile sensului acestei splendide cărţi pot să vă propun un pasaj, de-a dreptul strălucitor.
În urma unei furtuni nafragiase, la malurile Japoniei, o navă din Anglia. Au supraveţuit cîţiva oameni, printre care şi protagonistul. Au fost aruncaţi într-un puţ pentru a "se educa" (în maniera japoneză). Au încercat să evadeze şi nu reuşi. Ca pedeapsă a fost ales o persoană prin care să se şteargă necuviinţarea lor. Fu pus într-un cazan şi chinuit prin fierbere, pînă la răsăritul soarelui. Dacă pierdea cunoştinţa, atunci era adus în ea. Principalul samurai, singur, stînd toată noaptea în picioare, contempla pe fundalul urletelor de durere, asupra problmelor de viaţă, existenţă etc. Acum fiţi atenţi: el a făcut o faptă destul de nobilă. Dimineaţă conştientiza ceea ce este viaţă anume plăcerea de a o exista (se sensibiliza dorinţa de viaţă şi frumosul din existenţă: răsăritul soarelui, natura, cîntatul păsărilor... ceea ce pînă la urmă îl făcea mulţumit pe samurai şi el astfel putea să administreze mai eficient tertoriile sale. Şi altceva, ei, prin provocarea chinurilor, îl făcea ca să renască, în viaţa ce va să urmeze după ce murise, într-un samurai. Desigur că eu am omis luxul de amănunte în care abundă scenele, chiar şi se utilizează fraze în limba japoneză (puteţi să începeţi să studiaţi japoneaza . Cartea este imensă ca volum (sunt 3 volume şi fiecare undeva 400-500 de pagini.... se merită oare? - DESIGUR !!!! Un capitol aparte îl are explicarea stratificărilor sociale din acea perioadă, dragostea, trădarea, onoare, moarte, viaţă, sens al vieţii etc. etc.
Ce este necesar să cunoaşteţi, sau mai bine zis cheia (pe care o văd în micimea minţii mele):
1. Răbdare, răbdare şi răbdare ... nu se cuvine să citiţi deodată TOT (nu o face cum am făcuto eu, 300 pagini pe zi). AM fost prins în mreaja "interesantului" şi sigur că mi-a scăpat multe .... prea multe lucruri interesnte ... pe care e nevoie de timp pentru a le aşeza în cap. Îmi pare rău că nu pot face delete la file-ul deja băgat în capul meu - aş mai lectura încă o dată.
2. Să cunaşteţi un pic din cultura japoneză: dzen-buddhism, şintoism, catolicism, protestantism, şi neapărat de codexul samurailor - bushido.
3. să aveţi o minte "open mind" sau cel puţin o dorinţă să înţelegeţi "cum gîndeau japonezii medievali"
4. Vă rog citiţi cu atenţie... sunt multe nume japoneze, multe titluri, multe linii de rudenii şi să nu uitaţi că sunt multe pagini .. aşa că trebuie să puneţi corespunzător, ca în jocul de şah, piesele fiindcă vă veţi încîlci şi nu veţi pătrunde în intrigile, înţelesurile, sau liniile de sens (care sunt multe). De nu jucaţi bine "şah" - nu veţi avea plăcere - şi-i păcat
PS Cartea se citeşte uşor, este totuşi o dramă, personajele sunt foarte viu colorate, dezlegarea-i chiar la sfîrşitul romanului. Eu vorbesc de cea finală, căci multe mini-dezlegări apar pe parcursul romanului şi de fiecare dată re-construieşte din nou sensurile romanului
PS pentru PS - Cartea m-a învăţat multe, acum rezonez în dimensiunea ei (ceea ce ar reprezenta o calitate), chiar şi în deciziile, relaţii cu anturajul, sau reflecţiile mele cotidiene. Conceptul de Karma este pur şi simplu fascinant de bine redat în carte. Dacă poezia pentru Blaga a semnificat un rit estetic, aparte, dat de filosofia sa, atunci romanul este o filosofie japoneză învelită într-o haină estetică de proză.
Succese la lecturare

Acum scriu, chiar în dimineaţa următoare .... pentru, poate, a vedea ce simt? în urma lecturări acestei cărţi, de după o noapte (somnul şi visele au o semnificaţie deosebită deosebită pentru viaţa mea).
În primul rînd simt o insatisfacţie. O insatisfacţie nu pentru că nu mi-a plăcut cartea, în nici un mod, ci pentru că nu s-a sfărşit aşa cum vroiam eu. O astfel de carte, sunt obişnuit cu scenariile occidentale, ar trebui să se termine cu un hapy end - nu, nu a fost aşa să fie şi de aceea sufăr. CUm am recomandat mai sus, citiţi lent şi savuraţi, lent ("mama ciotcului de mine" şi nu galopînd cum am procedat eu). Nu sunt împăcat cu mine că nu prea am înţeles multe ... poate pur şi simplu nu s-a scris, accentuat sau înadins a lăsat sub tăcere unele legături, ca o manevră profesională de scriitor? Nu ştiu .... însă sunt covins şi încă demult, cărţile, filmele, spectacolele cu hapy end sunt ca intensitate de rezonană mult mai mici decît dramele (mă bucur chiar şi pentru Shakespeare că ia ucis pe tineri, de fapt doar pentru asta, "Omul care rîde" de Hugo mi se pare mult mai profundă şi genială lucrare). Dramele apropie fiinţa de incomoditate, de suferinţă, de moarte cu alte cuvinte de viaţă. Drama este mult mia aproape de viaţă decît alte genuri (poate că tragedia este totuşi o exagerare şi diferă doar ca intensitate). Din punct de vedere semiotic, prin intermediul acestei cărţi mi s-a oferit un discurs de a măsura lucrurile altfel decît mă obişnuisem, altfel poate fi concepută datoria, speranţa, soarta, suferinţa, astfel ea poate intra în biblioteca terapeutică (biblioterapia) fiind pe raftul din faţă pentru persoanele care sunt în dilemă, sau care s-a confruntat cu "moartea" apropiaţilor săi şi nu o pot accepta. Şi plus la toate ea te învăaţă cum să-ţi găseşti wo (sau pate nu aşa se indică, orectaţi-mă dacă greşesc) - împăcarea cu sine, liniştea sufletească, armonia cu tot ce te înconjoară, calmitatea. Să auzi cum "cresc pietrele" cu să savurezi ceaiul făă să-l torni în cană ... sunt nişte elemente foarte profunde ale unei spiritualităţi aşa de diferite, pot să numesc chiar "curate" de tot ce întîneşti în viaţa cotidiană. Principiul de existenţă, care l-am depistat în interiorul meu, citind această care e să-ţi trăieşti acestă viaţă pe lama de bisturiu, s-o trăieşti din toate puterile, să depui sens în viaţă, trăieşti azi cel mai mult şi nu ai grijă de ziua de mîine căci ea este dincolo-ul Fiinţei, fă tot ci se cuvine la maximum astăzi, mai mult ca atît ACUM. Să fiu atent la Acum şi să-l realizez la maxim: să fiu atent la cele ce mă înconjoară: ciripitul păsărilor, să asculţi liniştea, să contemplezi dimineaţa, lumina soarelui - aducem prezent în viaţă. Din păcate omul occidental trăieşte cu ziua de ieri şi de mîine însă este mult desensibilizat de azi şi acum - asta am înţeles. Ştiu că înţelegerea e de scrută durată, iarăşi marele Se (cotidianul) ma vă înşfăca cu colţii săi de faţă am să mă pierd ca toată lumea asta în jocul existenţei ... doar un piculeţ să o mai simt dimineaţa, doar un pic să mă mai simt japonez.
Asta oarecum înţeleg că mă simt tîmpit fiindcă mor ca Eu-alături-de-Anjin-san. Atunci cînd lecturezi o carte bună te personifici, te faci un alt Eu, imporţi o sumedenie de lucruri în viaţa ta şi atunci cînd romanul, sau cartea se sfîrşeşte apare o nostalgie, atunci Eu-alturi-de-orice-personaj încetează, ar fi să-ţi petreci, să-ţi iei rămas bun de la cel mai bun prieten. O buctă de tine se duce în nefiinţă (a doua oară de oi citi o să fie străină, luxul lecturării pentru prima oară este foarte mare, aşa că consolările de a-l mai citi nu funcţionează - cu o singură excepţie amnezia.)
Cam asta acum ... mai revin poate ... nu ştiu ...

Da eu am inceput sa o citesc cu 15 min in urma , defapt tocmai am inceput sa o citesc inainte de a pleca la practica, am citit doar cam introducerea pina ajung in Japonia. Despre cartea aceasta am gasit o referinta in "psihologia sinergetica" si atunci mi-am adus aminte ca cartea asta era la chiosc si atunci am alergat repede si am luat primul volum. Dupa ce m-am intors de la practica, am lasat-o la o parte pe mai tirziu, caci m-am apucat de "taofizica" de Kapra cartea pe care la fel mi-ati recomandat-o aici, dar dupe cele relatate mai sus despre Sogun, ma reapuc de ea indata Mersi de specificari si recomndar