Citatul zilei
Playlist
Gandire, suflet, spirit

Mar Iul 28, 2015 1:42 am Scris de FiicaInteleptului

'' Gandirea ridica sufletul la rangul de spirit. '' Hegel

Comentarii?

Ce este gandirea? Ce este sufletul? Ce este spiritul? Sunt sufletul si spiritul identice? Ne …

Comentarii: 0

problema adevarului la Berkeley

Mar Dec 09, 2014 12:57 am Scris de virlan.nelu

Salut, am nevoie urgent de ajutor, nu gasesk informatie despre conceptul de adevar la berkeley!!!


Comentarii: 0

Cunoasterea si limitele ei

Dum Noi 02, 2014 9:03 am Scris de Pathei Mathos

'' Adevarata ta fiinta exista anterior nasterii oricarui concept. Poti tu, ca un obiect, sa intelegi ceva care exista inaintea aparitiei vreunui concept? In absenta constiintei …

Comentarii: 21

Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mar Feb 26, 2013 11:07 am Scris de Volodea

Suntem nevoiţi să recunoaştem că omul este o fiinţă limitată. Limitele sale nu sînt trasate doar de instrumentele imperfecte de cunoaştere, de o infinitate de …

Comentarii: 12


Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Volodea la data de Mar Feb 26, 2013 11:07 am

Suntem nevoiţi să recunoaştem că omul este o fiinţă limitată. Limitele sale nu sînt trasate doar de instrumentele imperfecte de cunoaştere, de o infinitate de posibilităţi ce nu pot fi realizate sau de corpul care blochează accesul la multe din aceste posibilităţi ci şi de limbajul prin care acesta receptează şi emite judecăţi despre această realitate. De multe ori, oamenii se angajează în diverse speculaţii metafizice abordînd probleme şi concepte ce depăşesc sfera tangibilului. Aceste abordări ideatice sunt inepuizabile şi totuşi fiecare din noi înţelege sub diferite aspecte şi nivele ce înseamnă: bine, adevăr, morală, dreptate etc. Nu am putea spune că astfel concepte trebuiesc ignorate sau depăşite din simplu motiv că nu o au o structură rigidă, nu satisfac cerinţele ştiinţificităţii şi depind ca esenţă de context. Rolul lor este unul major pentru înţelegerea naturii umane şi asigurarea unui confort existenţial atît la nivel de individ cît şi la nivel de societate. Nu degeaba mulţi gînditori au recunoscut supremaţia eidos-ului asupra lucrurilor trecătoare şi veşnic schimbătoare. Există însă idei care nu pot fi cuprinse nici măcar parţial de mintea umană dar cu toatea acestea ele servesc unor crîncene dispute ideologice care nu sînt altceva decît nişte artificii demagogice.
O astfel de idee care s-a implantat adînc în conştiinţa omului dar a cărei origine rămîne a fi foarte dubioasă şi chiar paradoxală este cea de Dumnezeu. Se înţelege că omul are nevoie de o astfel de idee pentru a-şi lămuri lucrurile ce îi depăşeasc condiţia; atîta doar că paradoxul apare atunci cînd ne întrebăm de unde iar fi venit în minte unei fiinţe dependente, limitate şi schimbătoare ideea de perfecţiune, de absolut care nu se încadrează în sfera raţionalităţii. Istoria cunoaşte diverse răspunsuri la această dilemă care pornesc în a postula ideea de Dumnezeu ca fiind o structură apriorică a conştiinţei noastre şi pînă la explicaţiile oferite de creştinism care afirmă că Dumnezeu singur s-a revelat omului. Independent de toate răspunsurile această problemă rămîne deschisă doar că nu atît originea acestei idei cît posiblitatea de a o gîndi ne interesează.
În tradiţia creştină se consideră că atributele divinităţiii sunt sfinţenia(separat de păcat şi incoruptibil), justeţea (are dreptate în toate), suveranitatea (are voinţă proprie), omnipotenţa (este atotputernic), omniştiinţa (este atotştiutor), omnibelevolenţa (este atotiubitor) şi ubicuitatea ( este omniprezent). În ciuda faptului că aceste atribute reflectă calităţi supraomeneşti, ele pot fi totuşi gîndite sau cel puţin potenţate de către mintea umană. Luate separat, fiecare din ele poate servi drept ideal ce punctează vectorul spre care ar trebuie să fie îndreptate eforturile umane. A ne imagina însă o fiinţă care posedă în totalitate aceste atribute echivalează cu încercarea de a pretinde la statutul de Dumnezeu. Acest concept nu poate fi încadrat în limitele unei raţiuni suficiente. Mai mult decît atît, aparatul categorial cu care operează omul e unul imperfect, în continuă dinamică şi se prezintă ca o dedublare şi mascare a realităţii obiective. A gîndi sau a vorbi despre Dumnezeu înseamnă al anula, al limita. Iată de ce cînd vorbim despre Dumnezeu nu facem altceva decît să cădem pradă prejudecăţii, poate chiar ereziei într-un sens mai profund. Dacă şi există o cale de a cuprinde divinitatea atunci la sigur nu e cea raţională, dacă şi există un mijloc de al trăi pe Dumnezeu atunci la sigur e unul pur individual, dacă şi există oameni în stare să conceapă şi să explice natură divinităţii atunci la sigur sunt schizofrenici.
avatar
Volodea

Mesaje : 91
Puncte : 129
Reputatie : 6
Data de inscriere : 29/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Ractia unnui schisofrenic

Mesaj  iluminator la data de Mar Apr 23, 2013 10:30 am

Salutare omule Smile

Se pare că ideile înșirate mai sus sunt cîntărite, gîndite, lămurite destul de bine (se simte că sunt coapte).

În multe sunt gata să te cuprind, în unele nu prea. Ceea ce se afirmă că Ideea de DUmnezeu este apriori, oferită chiar de EL însuși (în maniera augustiniană) omului, astfel oferindu-i posibilitatea spre înălțare. De unde oare să vină acastă idee? - este o enigmă ... mă întreb de multe ori. Însă dacă este o prostie să discuți despre ea - nu admit.

Undeva în străfundurile existenței noastre izvorăște dorința, stihia (erosul la Platon) de transcendere. Îndrăgostitul o face prin dragoste, părinții prin copii lor, obsedații prin obsesiile lor (aceste sunt niște atribute ale acelui EROS) Și tot asta ne spune că noi nu suntem ființe împlinite prin sine, ne trebuie ceva continuu să ne suplinim, să existăm (suntem incompleți). NU putem să îl cuprinde pe D-zeu prin cuvinte, prin analiză; însă putem prin speculție, prin educație (pentru cineva) să trezim silința de a cauta în sine însuși ceea ce este pur, o licărire de lumină, adîncă, deasupra căreia s-au asediat straturi, nivele de ignoranță și ne-simțire. În fine ... să fii arheolog nu este suficient, ai nevoie și de altcineva care să te susțină, să-ți bată capul că există totuși ceva. Dar în nici un caz să nu respecți drumul parcurs de ei, căci ei au făcut-o pentru sinele lor, și nu este valabil pentru sinele tău. Este o demagogie curată să construiești sisteme, biblioteci de cărți, educații și masteruri pe fundamentele acestor drumuri particulare (unicul creștin care a fost, cu adevărat creștin - este Cristos - el și-a dus crucea sa pînă la capăt). El a arătat calea sa nu pentru a-l urma pas cu pas, ci pentru speranța celor că dacă cauți, cu adevărat cauți, îți pui tensiunea existenție tale la mijloc, sau găsești ceva sau pieri (mementul to be or not to be) - acesta cred este meritul lui. Religia odată constituită, și respectată cu strictețe nu face decît să mortifice ceea ce este dincolo (nu poți intra de două ori în aceeași apă - spunea Heraclit). Subiectul uman este nevoie să-și construiască propria religie, reieșind din anturajul său, din fobiile și dorințele sale, educîndu-se într-u-spirit. Fiecare om își duce propriul său univers, unde într-un colț de o planetă vine, poate, să se nască propriul IIsus, dacă și numai dacă nu va fi cei ce-l vor anihila de mic....

Succese
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Pathei Mathos la data de Dum Oct 19, 2014 5:02 pm

Omul nu este o fiinta limitata. Este o fiinta care nu isi cunoaste  suficient inca toate posibilitatile. Ideea de Dumnezeu ca si paradox - paradoxul in sine nu exista pentru  ca o structura limitata nu poate suporta o interogatie care i-ar sfida natura.
Daca este posibila o asememenea interogatie in mintea/imaginatia unui om inseamna ca si acesta  in sine ca posibilitati este nelimitat pentru ca nu poate  (re)cunoaste ceea ce  nu este  sau nu poate fi si el insusi.
Consider ca este absud sa sustii ca paradox  existenta  interogatiei despre ideea de D-zeu.
Nu e deloc paradoxal, ca structura care isi pune intrebarea sa doreasca sa isi cunoasca esenta pentru ca face parte din ea indiferent de explicatia -ideea aparuta sub forma de raspuns.
Astfel ca , daca apare si exista ideea unei fiinte nelimitate in constiinta omului acest lucru nu face decat sa  ne tradeze in sine capacitatea omului de a fi o fiinta la fel de nelimitata.

Pathei Mathos

Mesaje : 17
Puncte : 24
Reputatie : 5
Data de inscriere : 14/09/2014

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  iluminator la data de Dum Oct 19, 2014 9:48 pm

Salutare din lumea abisală și mitică a agorei
De foarte mult timp nu a im intrat pe aici… și de odată… cineva s-a rătăcit….
D-zeu – este în noi și noi suntem în D-zeu .. spune biblia pe undeva. Pe mine m-a amuzat destul de mult faptul majusculelor din această carte EL și el… EU … TATĂL și tatăl etc.etc.etc..
Mi se pare nu doar problema majusculelor, ci în primul rînd problema deschiderii sau a unei oarecare coagulări a unei potențe din interiorul nostru. Sunt oameni pentru care dumnezeu este doar o abstracție, percepută într-o ecilibristică sofistă și intelectuală… dumnezeul lor este micuț, acela care nu participă la formulele existențelor lor. Pentru alții problema lui D-zeu este de o importanță majoră – ei își construiesc altare, porți, dialoguri, biserici, biblioteci în interiorul său și stau-stau-stau acolo, iată pentru ei aș considera că este dumnezeu cu prima literă, poate + a doua majusculă (un fel de DUMnez…). Dar să scrii DUMNEZEU cu toate majuscule este un non-sens – fiindcă ar însemna să te lași de factura de „a fi” uman (deci pentru mine el nici că se poate atinge de mine).
Dacă omul este nelimitat sau limitat – da … interesantă întrebare… super de morsocată în ultimul timp. Kant … afirma că prin existența noumenelor … lucrurilor în sine… ar fi cu neputință să nu afirmi că nu există ceva, dar în același timp Kant afirmă că oamenii locuiesc în lumea fenomenelor, formelor și fiecare (prin transcidentalismul subiectiv) își formează limitele sale și a lui dumnezeu…
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Volodea la data de Mar Oct 21, 2014 11:59 pm

Pe 19 octombrie 2014 mi-am adus aminte că există forumul agora. L-am accesat imediat şi în nas mi-a bătut a mort. Am deschis un nou topic care se numea "un căutător nu scrie pentru alții". Am confesat în câteva aliniate singur cu mine şi când eram gata să apăs "postează" mi-a sărit netu şi mi-am pierdut mesajul. Starea uşoară de iritare apărută fără dorința mea m-a făcut să-mi recunosc că nu sunt destul de sincer cu mine şi că defapt nu am deschis topicul in afara unor expectanțe. În fine, primesc notificare pe e-mail că un oarecare utilizator Xeighna pe 20 octombrie postează un răspuns la o temă începută dar nerugumată mai bine de un an în urmă. Nu vreau să-mi exagerez surprinderea dar impulsul "electric" de-a lungul coloanei vertebrale, serveşte, cel puțin pentru mine, drept argument, că învierea morților din cimitirul agora(categorie scutelnicianaă) a fost catalizată de o forță transcendentă care a răspuns la chemarea mea indirectă a căutătorilor. Îți mulțumesc dragă Xeighna pentru acest cadou prin care ai conturat linia între mine şi ceea numeam cu ceva timp în urmă, Dumnezeu.
Dacă sincer, după atâta timp, punctele de vedere sau mai "maturizat" dar multe din cele spuse mai sus îmi rămân încă valabile. Ideea principală pe care vroiam s-o expun, după cum țin minte, ține de imposibilitatea de a-l gândi şi mai ales verbaliza pe Dumnezeu. Paradoxul, care este încă valabil pentru mine, doar că într-un context mai larg, apare atunci când încerc să cuprind cu mintea ceva nelimitat, neschimbător, omniprezent etc. şi ajung să înțeleg că acest ceva poate exista în mintea mea doar ca potență. O imagine vagă, dacă pot să o numesc imagine, care mai mult complică decât clarifică lucrurile. Să presupunem că accept ideea de Dumnezeu chiar dacă rațiunea nu e suficientă să o înțeleg. Problema care apare mai departe e cine la creat pe Dumnezeu şi cine l-a creat pe cel care l-a creat pe Dumnezeu etc. etc la infinit. Deci mintea mea nu e în stare să accepte o cauza prima nelimitată de timp şi spațiu care ar fi autosoficientă şi nedeterminată. Iată de ce în unele tradiții orientale cum ar fi budissmul sau linia lui Mahavira, ideea de Dumnezeu este pur şi simplu evitată. Nimeni nu spune că Acesta este dar nici că nu este. Probabil că dacă şi există o posibilitate de a concepe această idee atunci ne-ar trebui o facultate alta decât rațiunea. Cineva o numeşte intuiție care se dezvăluie prin revelație. Unde este localizată această facultate sau cum se numeşte nu ne interesează atât de mult cât însuşi faptul că o astfel de experiență este pur personală şi poate fi realizată doar prin introspecție. Nu degeaba toți prorocii de la care au pornit religii vorbesc despre această autoritate supremă în maniere diferite.
Ce n-am înțeles referitor la obiecția ta e de ce o structură limitată nu poate accepta o interogație care i-ar sfida natura. Ei bine, pentru mine omul este limitat în sensul cunoaşterii raționale şi totuşi aceasta nu îl împiedică să contempleze idei care îi sfidează natura: bine, rău, adevăr, infinit, dumnezeu etc. Toate aceste idei nu au o bază materială sau chiar ideal contemplativă. Noi le acceptăm dar nu le putem explica până la capăt şi nici chiar cum am ajuns la ele nu ştim dar totuşi le gândim în pofida faptului că pentru rațiune ele sunt paradoxuri. Un paradox este tor ceea ce se loveşte de o contradicție, ce nu poate fi încadrat într-o definiție logică şi general acceptabilă.
Într-adevăr iluminator, domnul Nietzsche zicea la fel ca tine: "primul şi ultimul creştin a murit pe cruce". El nu a scris nimic şi mai ales cu majuscule. Diferența dintre noi pseudo-creştinii şi El(cu "E" mare?) E că noi suntem religioşi iar el era însuşi religiozitatea. Nu am atras niciodată serios atenția la majuscule dar fără îndoială că în ceea ce spui este o doza de adevăr. Şi acest rol al vasalului pe care ni-l impunem prin structura tiparului pare un act mai mult inconştient şi este defapt limita pe care o trasăm între noi şi transcendent. Am impresia că isus şi-ar fi dorit mai degrabă predecesori în fapte şi nu creatori de dogme scrise cu majuscule. Dar impresia e doar impresie şi nu merită a fi luată în serios. E mai simplu şi mai eficient să ne sculăm dimineața şi să spunem din suflet rugăciunea învățată mot-a-mot, sā ne închinām şi să venerăm pe cineva mai insistent în căutare decât noi, să adormim cu speranță si să murim tot cu dânsa. Amin
avatar
Volodea

Mesaje : 91
Puncte : 129
Reputatie : 6
Data de inscriere : 29/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Pathei Mathos la data de Mier Oct 22, 2014 9:26 am

Everything you can imagine is real.
Poate ca totul s-ar reduce ca si problematica la imaginatia noastra in cazul de fata,
nascandu-se  inevitabil o alta intrebare: De unde ne vine imaginatia? Se naste din noi? Ne este indusa?
Tot ce reusim sa ne imaginam este continut in plasa posibilitatilor inscrise in  Univers, mai mult sau mai putin haotice, ilogice, vag plauzibile sau aparent imposibile de-a dreptul.
Daca nu ar exista nimic fie si sub forma unei posibilitati acesta nu s-ar manifesta.
Cred si in ideea de vid absolut ca opus la tot ce exista dar aceasta stare nu o putem
experimenta  decat conceptual. Fizic nu o putem experimenta deoarece ar fi imposibil de constientizat.
Nu mi se pare chiar atat de inexplicabilfaptul ca omul a putut sa isi imagineze o fiinta mai capabila si potenta decat el deoarece nu a facut decat sa  ii atribuie acele calitati-absente existente ca si calitati imperfecte in el.
A avut un model pe care sa construiasca imaginandu-si un ideal de perfectiune omeneasca in fond.
D-zeu este creatia exclusiva a imaginatiei omenesti izvorata din neputinta si teama.
Intrebarea ar fi alta: daca ceea ce omul si-a imaginat ca model suprauman ar fi posibil pentru el insusi dat fiind ca e real ca posibilitate ce exista prin imaginatie .
E posibil ce nu stim inca daca exista  si cum ar putea sa existe.
Putem avea noi oare certitudinea vreunei imposibilitati absolute? Cine ne-ar da acest drept daca nu decat limitele propriei cunoasteri si a prejudecatilor pe care le-am avea despre insasi natura umana.
Din acest punct de vedere eu consider ca omul este poate nelimitat si daca isi poate
reprezenta fie si ca posibilitate un model perfect bazat  deja pe  calitatile sale  ,
atribuindu-i-l  unei  fiinte supranaturale ca rezultat al inexplicabilui  , poate ca acest lucru nu face decat sa tradeze ceea ce se afla  deja in el dar nu stie cum poate fi adus la suprafata.
De unde ne-ar veni altfel intuitia aceasta numita imaginatia daca nu tot din ceva ce ar exista deja in noi.


Ultima editare efectuata de catre Viosophia in Joi Oct 30, 2014 6:44 am, editata de 2 ori

Pathei Mathos

Mesaje : 17
Puncte : 24
Reputatie : 5
Data de inscriere : 14/09/2014

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Un tren pe linga ureche

Mesaj  iluminator la data de Joi Oct 23, 2014 9:23 am

Salutare la toți …
Sunt plăcut surprins să-l găsesc aici pe Dumitru și maniera sa de a vedea lucrurile așa cum el doar le știe menaja.
Demult îl căutam pe EL, băteam pe la casele școlilor religioase, fie filosofice, fie științifice… și în ultimul timp l-am găsit într-o idee și țin la ea foarte mult – nu-l pot găsi.
Deoarece pur și simplu nu l-am căutat cu adevărat, undeva îl căutam cu jumătate de intenție, undeva trișînd față de mine, undeva aproape că făceam primul pas. Deci, cu adevărat să-l cauți în primul rînd trebuie să te lași de tot ce ești tu: plăcerile, bucuriile, speranțele viitorul și trecutul, maniile și fobiile, oamenii care te înconjoară să ieși din sfera confortului previzibil… - undeva asta e calea veritabilă – să ieși din tine însuți. Să te lași de ideea că trebuie să cauți ceva, deoarece atunci cînd ceva cauți… apriori îți faci o formă, o structură de ceva pe care trebuie să fie găsit. Pur și simplu să cauți un ceva e cu neputință pentru felul de a fi om – deci trebuie să-l cauți pe Dumnezeu!!!!!
Dar cum să înțelegi că anume el este și nu umbra sa, sau „doamne ferește” dai de Dracu (filosofic spus… îl respect enorm). Și ce faci în momentul acesta???? - Cauți cum să fie EL înainte de însuși procesul de a căuta… aici noi nimerim într-un paradox. Nu poți căuta ceva pînă nu știi ce anume este ceva-ul acesta, deci însăși căutarea reprezintă impasul pentru lucrul căutat – el nu va fi găsit, ci re-găsit . Obții o cooncordanță între ceea ce aștepți și ceea ce ai găsit, dacă nu este cooncordanța atunci în continuare cauți – cauți ceva exact, ceva într-o anumită formă, într-o formă anticipată de un fel de a fi „al casei”, pe care trebuie să o părăsești… și iarăși ne întoarcem ca să-l găsești pe el trebuie să părăsești acasă cu tot ce este acolo domesticit de tine.
Dumnezeu nu poate apărea atunci cînd este căutat – este mai bine zis o ÎNTÎLNIRE (neprogramată, spectaculoasă, indezirabilă, ca un topor în cap). Problema că această ÎNTÎLNIRE este atît de drastică, încît nu se poate pune în istorie, este o întîlnire an-istorică… o întîlnire pe care nu știi unde să o pui, pe ce raft al trecututlui tău, nu știi de evenimente pe care îl pre- sau post-concepe. Și atunci iarăși avem un paradox –ÎNTÎLNIREA nu o poți trăi decît cu sau prin amintirea ei – ca un tren care a trecut pe lîngă patul tău din dormitor, mai să te atingă (știți că trenul acolo nu poate fi…. sau el merge pe șinele de tren…) și tu somnoros pe la trei noapte pe de o parte, pe de o altă parte este situația a-logică și … îți trebuie timp să înțelegi (dar nu poț să înțelegi, fiindcă pentru o înțelegere trebuie o oarecare logică …)… este un fapt ieșit din comun, pe care nu îl poți morsoca. Pur și simplu admiți că „a tercut un tren pe lîngă urechile tale atunci cînd tu dormeai și poate că era EL„ și de faptul acesta taci, taci cu înverșunare deoarece nimeni nu o să te creadă (pentru a te crede trebuie să faci minuni), și nimeni nu o să te înțeleagă că nu are cum să-i explici (te va crede nebun)…
De aceea Dumnezeu nu ne poate atinge niciodată cît suntm „acasă” și cînd îl căutăm, EL dă pur și simplu peste noi acolo unde noi niciodată nu-l vom căuta sau aștepta. Poate unicul lucru pe care îl putem face e să ne deschidem pentru o posibilă ÎNTÎLNIRE… să fim în standby (e prea mare luxul) … și iarăși cădem în dileme și paradoxuri…
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Admin la data de Joi Oct 30, 2014 6:08 am

-Adevărat a inviat! (Agora)
Cine ştie, poate moartea Agorei a fost un fel de sacrificiu? Very Happy În sens că, după învierea Agorei se desăvârşeşte misiunea ei! bounce

Teac, da să mă refer si eu oleaca la subiectul in cauza. Iluminator poate nici sa nu mai citeasca, el apriori deja stie ca voi incepe acus cu mecanica cuantica! Very Happy

Cu regret nu despre aceasta vreau sa zic.

Da eu iaca chiar am sa zic ca nu suntem sub nicio forma limitati. Noi avem la dispozitii fseakii instrumente pentru al cunoaste integral pe Dumnezeu. Ideea e că nimeni nu nea invatat cum sa utilizam aceste instrumente.

Este exact ca si cum ai avea la dispozite un cutit, dar pentru tine o utopie sa-l poti utiliza din moment ce nu stii cum se gestionează un cuţit.

Eu cred ca suntem afectati de orbire cognitiva si nu vedem instrumentele noastre de a cunoaste pe Dumnezeu.

Da, cu siguranta el nu poate fi exprimat prin limbaj. Dar de ce sa nu elaboram un alt limbaj pentru al putea exprima?

Oamenii au avut nevoie sa-si trimita niste semnale informationale si au fost nevoizi sa-şi dezvolte un limbaj pentru chestiuni practice.

In aceeasi masura consider ca putem dezvolta un alt timp de limbaj pentru chestiuni metafizice (nu limbaj lingvistic)

Eu cred ca intreaga informatie ce poate exista in acest univers se afla in fiecare celula a organismului nostru (conform priciupiul hologramei).


Da iaca, cum blin să o capat si sa ajunga in planul constiintei?


Da, Kant vorbea de categoriile lui si cu fenomenele lui, dar problema e ca tot noi formam aceste categorii. Nu exista nici-un fel de apriorism. In cel mai rau caz sunt niste categorii inascute pe cale genetica datorita unor experiente anterioare. Sau ceva de genu arhietipurile lui Jung.

Eu cred ca trebuie sa cautam solutii şi metode de cunoastere, poate ceva dincolo de ratiune si intuitie.

Eu cred ca putem cauta aceste solutii printre cei care sunt catalogati de medicii psihiatri drept nebuni. Raspunsurile cred ca se afla la Costiujeni.

Oameni nebuni (schizofrenicii, psihoticii etc) ceva au inteles, dar nu vor sa ne spuna.


Daca facem un studiu pe 300 de bolnavi care se dau drept Iisus, inoplaniteni, Napoleon, sau au alte halucinatii ciudate, eu cred ca putem afla ceva interesant.

Ei nu trebuie abordati prin prima diagnozelor si abordarilor psihologiei clinice. Noi trebuie sa-i privim prin noi paradigme. Si o sa aflam raspunsuri la lucruri incredbile.


Eu serios vorbesc.

Ce ziceti?



avatar
Admin
Admin

Mesaje : 348
Puncte : 621
Reputatie : 14
Data de inscriere : 17/04/2011

Vezi profilul utilizatorului http://agorasophie.forummo.com

Sus In jos

cum să vrei fără să vrei?

Mesaj  Volodea la data de Joi Oct 30, 2014 8:02 am

Srila Prabhupada: Because God is absolute, His name, His form, and His qualities are also absolute, and they are nondifferent from Him. Therefore to chant God's holy name means to associate directly with Him. When one associates with God, one acquires godly qualities, and when one is completely purified, one becomes an associate of the Supreme Lord.

Father Emanuel: But our understanding of the name of God is limited.

Srila Prabhupada: Yes, we are limited, but God is unlimited. And because He is unlimited, or absolute, He has unlimited names, each of which is God. We can understand His names as our spiritual understanding is developed.Therefore, even if you accept designations like "Hindu", "Christian" or "Muhammadan",if you simply chant the nameof God found in your own scriptures, you will attain the spiritual platform. Human life is meant for self-realization-to learn how to love God. That is the actual duty of man. Whether you discharge thi duty as a Hindu, a Christian, or a Muhammadan, it doesn't matter - but discharge it!

The science of Self-Realization, the bhaktivedanta book trust.

Am zis să încep cu câteva referințe autoritare la subiect ca să dizolv senzația unui forum plin de "doxe". Glumesc desigur, chiar şi cei care au dovedit prin minuni că trenul a trecut prin dormitorul lor tot se dau cu părerea. Minunile lor nu pot elucida nedumeririle noastre, ele ne pot doar împinge spre căutare, sau, cum s-a întâmplat cu mai toate religiile, spre venerare oarbă a celor care ne-au arătat o altă fațadă a realității. De altfel, mulți proproci ne vorbesc despre faptul că odată ce progresăm în cunoaşterea divinului, ni se deschid noi forțe pe care oamenii obişnuiți le văd drept minuni. Problema e că aceste aşa-zise puteri paranormale nu trebuiesc folosite ca dovezi pentru alții căci altfel regresăm în evoluția noastră sprituală alimentându-ne Ego-ul cu importanța inutilă şi "împământându-ne". Până la urmă, presupun că cineva care s-a întâlnit cu Sinele nu are nevoie de aprobare din partea altora şi chiar dacă poate depăși legile fizicii nu defilează cu aceste aptitudini. Aşa că scoate mâța din sac iluminator. Eu ştiu că tu poți răsturna munții şi vindeca din priviri doar că altul e scopul tău.
Revenind la calea prin care putem re-găsi Sinele. Îmi pare o idee destul de profundă şi esențială conştientizarea faptului că noi nu găsim ci re-găsim şi că această regăsire poate fi realizată doar prin dorință pasivă. Atâta timp cât există obiectul căutării, existăm şi noi ca agenți ai acestei căutări. Dacă dorința de a găsi dispare iar noi ne mulțumim cu starea noastră de a fi în tăcere atunci dispare şi dihotomia (Probabil) iar noi nu mai lăsăm trenul să treacă pe lângă noi ci ne suim în el şi......
Am impresia, Admin, că limbajul despre care vorbeşti tu deja există undeva în adâncurile noastre doar că forma comună de înțelegere blochează accesul la acest instrument. Mintea noastră e în permanentă confruntare cu gânduri haotice care vin şi se duc fară voia noastră. Noi nu ne întrebăm ce se întâmplă când acest zumzet al minții este oprit; mai existăm ca subiecți? Mai există ceva în afară noastra? Mai există întrebări în genere. De ce să nu încercăm? Poate aici se ascunde cheia....



Ultima editare efectuata de catre Dumitru in Sam Noi 01, 2014 3:12 am, editata de 1 ori
avatar
Volodea

Mesaje : 91
Puncte : 129
Reputatie : 6
Data de inscriere : 29/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Admin la data de Joi Oct 30, 2014 11:07 am

O da, iata si iluminarea! Gandurile noastre imbracate in cuvinte si in genre limbajul nostru e ca un voal care acopera esenta. Asta cum ai imbraca un sac pe un televizor si sa incerci sa te uiti la el printre micile fisuri care exista, dupa care faci interpretarea a ceea ce ai vazut. Eu cred ca trebuie sa scoatem sacul, adica limbajul nostru, trebuie sa inlaturam acest sac pentru a vedea ecranul, adica esenta aia metafizica si acolo imediat vom descoperi si un alt tip de limbaj. probabil...
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 348
Puncte : 621
Reputatie : 14
Data de inscriere : 17/04/2011

Vezi profilul utilizatorului http://agorasophie.forummo.com

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  iluminator la data de Joi Oct 30, 2014 2:27 pm

Mda...
Neașteptate rezonanțe....
Admit totuși că undeva în adîncuile noastre există o conectare la ceea ce poate să se numească D-zeu - poate undeva și este plăcerea de a scrie aceste cuvinte (cel puțin pe care le scriu eu acum). Suntem concetați ... doar că-s prea multe bruiaje. Undeva, conform lui Montaigne care afirmă că „cîte o dată eu pînă la mine sunt mai departe decît eu pînă la tine ... de aceea și suntem nestatornici ...” de aceea, continui eu suntem bucățiți și fiecare din bucata-mi are vocea sa. Și atunci se întmplă ca în piață - toți vorbesc din mine - și pînă la urmă eu nu TE aud - prea multă gălăgie.

Pentru început - așa un fel de strategie întru stabilirea dialogului - trebuie să te găsești, mai bine zis să te aduni pe tine (ar semăna cu exercițiul lui Don Juan, cînd îi spune lui Carlos Castnieda să-și aducă aminte de toate și de toți din viața sa), Un tine generic, împrăștiat prin colțurile galacticii pe nume de Eu. Să aduni totul într-un punct, într-un punct de la care a pornit totul - un fel de revers spre acel punct de la care a început Big Banul, doar că mă refer la Big Banul Eu-lui.

După care ... și aici mă cam lasă imaginația, fiindcă intrăm pe teritoriul a non-ființei... odată ce temporalitatea și spațialitatea nu mai există nu mai putem discuta despre o posibilă înțelegere. Un fel de salt în dincolo de MINE. Atunci cînd l-am lecturat e Kierkegaard, cu salturile cele ale lui: estetic, etic și religios, sau cînd îți aduci aminte de Avraam cînd îl ducea pe fiul său la sacrificare - se afirma că noi nu putem ști ce era în gîndul lui Avraam, deoarece el nu gîndea în formatele omului cotidian, sau formatele comprehensibilității (la nivel paradigmatic).

Eu nu pot să admit poziivismul cunoașterii lui D-zeu, îndeosebi cu limbajul în sens brut al cuvîntului. Vis-a-vis de părerea lui Admin - este posibil un limbaj, mai bine zis un meta-limbaj, în stilul lui Chomsky - la geneza tuturoro limbajelor și a limbilor există o structură nativă... de aceea și se poate de tradus dintr-o limbă în alta ... fiindcă la origini există un limbaj unic, universal. Însă el este atît de primitiv (ca un DOS pe baza căruia se organizează înterg Windows: al doilea se operează în grafică, pe cînd primul în scriere... și atunci... sunt undeva incompatibile ... cu toate că DOS-ul este mai rudimentar....) COnsider că la început este starea ... sau obiectul indeva la nivelul intuitiv, după care să desemneze cuvintele (înțeleg greșeala mea ... aproximativ știu care sunt reproșurile voastre .... de tipul ... nu poți gîndi dacă nu ai cuvînt, sau poate că ... merg pe o altă idee - pe metaforă - iată unde se paote accede. Anume pe ea în reprezentarea celui ... doar că se accesează intuiția....

Ha-ha-ha Smile - am citit răspunsul lui Dumitru, după ce am scris cuvintele de mai sus ... și ce credeți - cam le repet.... Smile - amuzant.

Mă bucur că s-a mai înviorat treaba de aici ... nu știu cum dar îmi place să revin
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Black&White la data de Joi Oct 30, 2014 3:01 pm

Îmi place Tematica

Pentru mine este ca și cum Ai dori să te apropii de foc, cu cît te apropii cu atît ai șansa să arzi, pe de o parte avem nevoie de foc ca să vedem, ca să simțim siguranță, să nu ne pape lupul (lupul în stilul scufiței roșii din interpretarea originală la Hinduși). Lupul a mîncat pe Scufiță, pe Bunică și the end, ocidentalii au făcut sfîritul. CU alte cuvinte ne ținem aproape de foc ca să obținem undeva veșnicia, chiar și iluzorică, suntem lîngă stihie care nui parțial o putem controla, dar ea tine oricînd s ne copleșească, odată ce ne-a copleșit - nu suntem. Și atunci ci face , ca și un fluture ne batem de de o fereastră fără să putem intra, sau dacă și nuami dacă intrăm murim - ies creierii pe nas și pe urechi. E alt ceva - o problemă metafizică - DUMNEZEU (cu litere majuscule) și atunci nu putem să facem decît speculații muulllttteee!!!!! dar fără tolc - căci este o problemă METAFIZICĂ!!!! băieți treziți-vă!!!! Nu ține de noi ci de după noi, ca în peșta lui PLaton - ni suntem în peșteră și niciodată nu vomputea ieși în mod direct din acea peșteră, doar după moarte, dar și asta-i pod voprosom. Nu ne este nouă dat să-l vedem și să vorbim cu el - el este în altă parte, terbuie să-ți rupi ochii de la băltoacă unde se reflectă luna și să te uiți la ea direct, ei bine poți să te uiți, dar luna ca atare nu o vezi ci vezi reflecția soarelui pe lună, luna nu luminează!!!!!! Deci ca să-l vezi pe dumnezeu trebuie să/l amesteci cu ceva!!! Smile cu ce ? - cu noi înșine!!! - noi dăm formă, a spus tătica Kant , și gîndim această formă, problema că reprezentarea și obiectul reprezentat este ca cerul și pămîntul, tare diferite, îți zboară creierii Smile....

Black&White

Mesaje : 26
Puncte : 31
Reputatie : 1
Data de inscriere : 23/09/2012

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  iluminator la data de Dum Noi 02, 2014 6:43 am

Super Black&White ... ai crescut în ochii mei ....
ai făcut filosofia? unde?
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum