Citatul zilei
Playlist
Gandire, suflet, spirit

Mar Iul 28, 2015 1:42 am Scris de FiicaInteleptului

'' Gandirea ridica sufletul la rangul de spirit. '' Hegel

Comentarii?

Ce este gandirea? Ce este sufletul? Ce este spiritul? Sunt sufletul si spiritul identice? Ne …

Comentarii: 0

problema adevarului la Berkeley

Mar Dec 09, 2014 12:57 am Scris de virlan.nelu

Salut, am nevoie urgent de ajutor, nu gasesk informatie despre conceptul de adevar la berkeley!!!


Comentarii: 0

Cunoasterea si limitele ei

Dum Noi 02, 2014 9:03 am Scris de Pathei Mathos

'' Adevarata ta fiinta exista anterior nasterii oricarui concept. Poti tu, ca un obiect, sa intelegi ceva care exista inaintea aparitiei vreunui concept? In absenta constiintei …

Comentarii: 21

Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mar Feb 26, 2013 11:07 am Scris de Volodea

Suntem nevoiţi să recunoaştem că omul este o fiinţă limitată. Limitele sale nu sînt trasate doar de instrumentele imperfecte de cunoaştere, de o infinitate de …

Comentarii: 12


Eu-l romanticin laboratorul naturii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Eu-l romanticin laboratorul naturii

Mesaj  iluminator la data de Lun Dec 01, 2014 1:13 am

Agora
Am venit acasă!!!! Și ce am găsit??? – Casa, undeva fără „acasă”. Îmi este detul de dificil să zic ce înseamnă a veni „acasă”… fiindcă adesea acasă nu înseamnă neapărat să ai „acasă”. Cînd ești pe dealuri, en plenum ești… te probezi ca existență autonomă (relativa autonomă). Depinzi doar de puterile și inteligența, și echipamentul tău (undeva ajungi să înțelegi că echipamentul nu conteză într-atît de mult, aceasta este valabil doar dacă îl ai Smile). Revenind pe tărîmurile polisului mi-am dat seama că oamenii de aici duc cont treburilor pe mili-secunde. Un plan de existență foarte bine întomit, intersectat și fuzionat cu celelalte planuri – dacă unul începe să iasă din limitele prestabilite atunci îi forțează pe ceilalți să ajusteze planurile lor așa că veșnic se telefonează se re-întreabă dacă nu sunt careva schimbări etc., cu alte cuvinte se autocontrolează reciproc.

În aproape iarnă, pe dealurile Moldave, ești undeva la intersecția limitelor… undeva ești pe lîngă zero temperatură (deși a fost mai mult sub zero). Ce însemană asta?... pericol, disconfort la temperatură joasă, un pic de zăpadă, mai mult umeditate, nu ai timp să navighezi prin zi (la șapte se face ziuă și la 5 seara practic este întuneric beznă). În aceste limite ești pus în situații de peste limitele polisului. Eu ca o cochilie îmi tîrîiam bordeiul în spinare – romantică? DA … este absolut romantic. Ce însemnă romantism? – dincolo de o serie de exponenți ca Schelling, Schlegel sau Gheothe, romantismul se naște din Noumenalismul clasic german. „Lucrul în sine” iese în avanpostul predilecțiilor celor care încearcă să-l caute pe D-zeu sau Absolutul. Una din tezele romantismului – frumosul va salva omenirea. De fapt astea ar însemna că noumenul kantian poate fi elucidat prin artă. De exemplu un copac, cotidian este copac – formaula A=A. Însă în romantism Copacul pictat este trecut prin interiorul unei personalități foarte speciale (picorul care dă esență lucrurilor, lumii oamenilor, el are un ochi special, sensibil, antrent de a vedea mai mult decît restul), la ieșire prin pictură, el îmbracă copacul cu o altă semnificație, cu o altă optică. Un om cînd se uită la pictură este…. Undeva cutermurat… undeva simte plăcere … undeva vede și sesizează mai mult decît un simplu copac. Așa și eu cănd mă ridica pe un deal vedeam în zare ... și mă cutremuram… acea zare văzută de restul oamenilor încorsetați în treburile pămîntului, cultivatorii, țăranii, meșteșugarii, etc.etc.etc. este deosebită – eu o contemplam. Era o zare + încă ceva …+ o cutremurare + o plăcere existențială.

Prima zi, chiar din start, mi-a adus surpriza nefuncționării GPS-ului. Telefonul s-a stins (cu toate că l-am re-verficat acasă de mai multe ori, și era pe 100 procente full energy.) Deci mi s-a desconectat GPS-ul exact la un loc foarte nepotrivit – în sînul pădurii și nu cunoșteam exact locul unde eram. Punctul de unde să începe „găsirea” mea și – m-am pierdut în codru. E o senzație super de faină cînd nu știi unde ești. Totuși noi undeva trebuie să avem punctul de la carte pornește oikuemna, acel punct Arhimedic de poziție în spațiu și timp… este un punct de accesare a planului, mai bine de o realizare a lui. Și eu am început să „mă găsesc” și cum credeți ??? – m-am găsit cu greu și întîrziere )))))!!! După care totul era strună. M-am alimentat cu apă din Lipoveni și m-am pornit la drum – trebuia să ajung pînă la o fîntină (știam sigur că o voi găsi). Am mers, am mers, am mers, am mers. Spre seară … adică pe la 14.00 a început să fulguie și să bată un vîntuleț de iarnă… nimic nu conta pentru a ajunge la fîntînă… mi-am pus lanterna și am mers…. Am ajuns aproape de 18.00 la valea unde era plasată fîntîna, dar era foarte noapte… noapte-noapte. Și am început să probez cu pipăitul întrun cîmp fîntîna și ce credeți nu am găsit-o!!!! eram practic cu foarte puțină apă. Iată aici cam se începe un bob de panică… știam că la întindere de mînă este fîntînă și nu o pot dibui… GROAZNIC… M-am luat în mîini și prin neaua care a acoperit pămîntul m-am reîntors în pădurice și mi-am instalat cortul – pe un strat subțire de omăt. Aveam undeva 1.5 litri de apă + 0.5 de ceai în termos… - am reușit să fac un terci… beam doar ceai și îmi părea că este super de fain…deasupra se auzea cum pe cort ninge – romantică…

Ziua 2. M-am trezit foarte bine dispus… incredibil de bine am dormit noaptea, mi-am împlinit toate visele din ultima lună. Cu greu am ieșit din confortul sacului meu de dormit – în jur, în cort era doar condens (apă), umed, afară era un strat subțire de zăpadă. Mi-am pus în rucsac și am parcurs la drum… cum am ieși din pădure am zărit făntîna. Foarte mirat am fost cînd am înțeles că ieri noaptea am mers de 3 ori la 15 metri de ea. Mi-am suplinit apa și la drum. Drumul era prin zăpadă… secțiuni am mers prin cîmp și nu pe drum, adică „pe de-a dreptul” (m-am învățat de la Dumitru) și de fiecare dată îmi făcea nervi (mergeam prin arătură, prin spini și totul era acoperit cu un strat subțire de zăpadă – nu vedeau exact ce puteai întîlni sub zăpadă: o sărîmă ruginită, o crăpătură, un spin etc.). Am început să simt oboseală de ieri, însă peizajele pitorești îmi dădeau energy să continui mai departe. După Gura Galbenă m-am aprovizionat cu apă (undeva 3 litri și jumătate) și greu, m-am dus mai departe (echipamentul + mîncarea + apa cîntărea în jur de 20 kg). Am descoperit o alee foarte frumoasă ce trecea prin toată pădurea, după care am dat de un drumuleț prin cîmp și iarăși pe marginea pădurii, pe la 17.00 am conectat lanterna și în scurt timp mi-am găsit un loc de popas… undeva lîngă Văsieni. Soția m-a contactat și m-a rugat să vin mai repede din pădure (era preconizat să ajung la Șoseaua de la Leușeni, asta-mi trebuia să merg toată ziua), dar în circumstanțele puse de karma mea, eu am decis să decolez din „Romantism” la Ulmu. Noaptea a fost fără peripeții, am instalat cortul super-umed de ieri și „în apă” ma-m culcat. Noaptea a fost luuuuunnnngggăăăăă m-am trezit de multe ori – îmi era și mai frig. În sfîrșit a venit dimineață.

Ziua 3 – Dificil mi-am pus în rucsac echipamentul – natura era foarte faină – un piculeț de ger de dimineață și … gata de pornire. Ușor am ridicat-coborît 2-3 dealuri am ajuns la trasă, lîngă mănăstirea de la Ulmu am urcat în mașină, care m-a dus direct în Polis….

Deci astea sunt 3 zile de hoinăreală prin Moldova, de fapt o hoinăreală prin sine și problemele personale. Am vrut să le etajez după semnificație, după importanță, dar s-a întîmplat un pic mai diferit – m-am deconectat de la ele și m-am conectat la un Mine însumi. În urma unor reflecții de-a mele … vezi timp și temporalitate… eu am înțeles că de fapt totul ce vedeam, simțeam, auzeam era doar în mintea mea… în figurațiile experienței mele. Era în spațialitatea fenomenelor generate de „lucrurile în sine” - și eu însumi sunt un „lucru în sine”. Deci eu nu mergeam decît prin fenomenele mele, printre care și gerul de afară – erau segmente cînd puteam să mă dezbrac pînă la tricou și să nu simt frigul. Eram destul de surprins atunci cînd întîlneam oameni-scafandri: îmbrăcați groșo cu glugă etc…. eu doar aveam un maiou cu mînica lungă și un flis subțirel + o jaletă de flis. Frigul este o chetie de obișnuință și de fapt nu este frig, ci doar senzația de rece, care în dependență de cum te simți, cum percepi frigul – îl simți. Frigul în afară de tine nu există… este doar un fenomen… Atunci cînd ești inclus în existența polisului, „frigul” celui de alături influențează „frigul” tău, însă atunci cînd ești tu pentru tine și nu există cel de alături „frigul”, valoarea sa, senzația ta față de el este diferit.
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Eu-l romanticin laboratorul naturii

Mesaj  Medusa Gorgoner la data de Lun Dec 01, 2014 10:30 am

Îți mulțumesc că ai împărtășit ASTA cu noi.

Medusa Gorgoner

Mesaje : 26
Puncte : 32
Reputatie : 2
Data de inscriere : 17/11/2014

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Eu-l romanticin laboratorul naturii

Mesaj  iluminator la data de Lun Dec 08, 2014 11:29 pm

LUMEA ANTLANȚILOR
Am fost în românia în munții ceahlău pentru 2 zile pe timp de aproape-iarnă. Expediția a fost orgnizată de echipa exitpoint, care presupun, că au vrut să se antreneze pentru tura pe care o vor face în ianuarie în Munții Himalaia track-ul Anapurnei –10-14 zile, se vor ridica la o altitudine de 7000 de metri (pe alocuri); poate că și doresc să realizeze un comunity de cei interesați de turism.
Tura era preconizată pentru 2 zile cu o singură înoptare în cabana Dochia (dar cine vrea poate să facă campare și în aer liber – în cort)… deci cum a-ți înțeles eu am ales a doua variantă… și în continuare voi face o schițare a gîndurilor, a trăirilor și a experienței mele vis-a-vis de această tură de iarnă. Majoritatea, de fapt marea majoritate din cei care au optat sau pregătit intens – alergări de trei ori în săptămînă la valea morilor – eu, în  schimba mi-am ales modalitatea mea – am fost în pădure pe 3 zile (textul de mai sus)
Ziua 0 (zero) – seara la 22.40 eu primul am venit la locul de destinție și m-am mirat că nu era nimeni (poate că nu am înțeles bine unde???) peste 10 minute a aterizat următorul rucsac și „am revenit pe traseu”. În timp de 15 minute au apărut restul rucsacilor – la număr undeva 17-18  … eu eram perplex de mirat la tot ce se întîmplă în fața mea. Nu mi-am dat încă seama, dar am văzut pentru prima oară oameni Atlanți (nu știuam de capacitățile și rezistențele lor în acel timp). Ce m-a impresionat – oameni care sunt super de deschiși față de cei prezenți (o parte din ei se cunoșteau super de bine – au făcut ture de mii și mii kilometri, au dormit în același cort, au respirat cu același aer etc.etc.etc. – deci erau foarte intimi unul cu celălalt, parcă undeva înțelegeu că sunt dintr-o altă specie; o altă parte cam la 47 de procente erau aproape că neofiți au fost la munte undeva de 3-4 ori… ca să înțelegeți – EU NU AM FIST NICODATĂ LA MUNTE!!!!!). Atlanții erau foarte deschiși cu ceilalți, erau atenți și psihologic vorbind, emanau forță interioară (liniștiți, fără fățărnicie, destul de emoționați și nu aveau problema exteriorizării, arau foarte sociabili fără impunere, și fără laudă… la început eu nu am  făcut mare deosebire între ei și ceilalți …  
Ne-am urcat întro rutieră și am purces la drum… în interior nu prea se lega discuția… doar cei care se cunoșteau… de la o poștă se observa familiaritatea celor prezenți Atlanți… nu am putut dormi noaptea… dacă am adormit pentru 30 de minute – un somn mai mult de suprafață. Mi-am pus căștile în urechi și sub acompanimentul lui Coltrane urmăream drumul. Orice ativitate, doar atunci cînd nu este previzibilă, se începe cu mult mai înainte de activitatea însăși, nu știu dacă poți să spui „activitatea însăși” fiindcă track-ul  (traseul) se pornește practic din nimic …(undeva la un segment de drum de la serviciu spre casă, îți vine un vînt de plecare, după care apare ideea de plecare, urmează rătăcirea ei printre alte idei cotidiene, după care zumzetul acelei idei se face mai mare și devine ca un underground ale cotidianului tău, după care se încep pregătirile, drumul spre drum, drumul însăși (TRASEUL), finalul drumului, care de fapt vine cu aceleași etape doar că în descreștere…. Să știți că atunci cînd scriu … sunt încă pe DRUM… acum fac Track-ul.
Ziua I - Am ajuns dimineață la 7.00 – ceață și omăt multicel. Am aterizat la Cabana „Izvorul …” ne-am scos rucsacele și ne-am pregătit de Traseu. Natura era Incredibilă!!! Eram în plină iarnă și nu prea frig…un minus de 3 grade. Un coleg de traseu mi-a spus că la fiecare 100 de metri înălțime temperatura scade cu minus un grad. Și noi aveam să urcăm undeva mai mult de un kilometru – nu mi-a plăcut statistica lui. Am observat un lucru – cel mai ne-echipat eram eu și cu încă 2 băieți, dar cel mai ușor echipat… de fapt am utilizat echipamentul de toamnă tîrzie… eram EU. Parcă eram un jiguli înconjurat de Mercedesuri, Jeep-uri și BMW-uri. A venit instructorul Andrei (Un atlant aparte – el fără să diminuez era aproximativ Atlantul Atlanților – cu o forță interioară incredibilă). Pentru cei noi (pentru mine) a explicat ce să facem în caz de ne pierdem și anumite chestiuțe stranii, dar utile… la toaletă cum să ne ducem etc. Și în fine am prces la urcare. Ca un șarpe de aproximativ 20 de persoane am început să ridicăm muntele. Încetișor, încetișor … eu deja m-am plictisit … am început să îngheț – nu făceam mișcare rapidă pînă la primul popas adică peste vre-o oră. Aici am mîncat am băut ceai și… am luat-o pe drumul greșit… această încurcătură s-a luat ca glumă și re-găsind drumul potrivit cu intențiile noastre am re-început urcarea. După 200 de metri am înțeles că îmi este deja cald, după încă 1000 de metri, căldura s-a transformat într-o abundență de transpirație. Am lăsat primul strat, am descheiat cel de-al doila strat. Și grupa a început să se divizeze în două sub echipe … cea din față și cea din spate. Eu eram în cea din față … mai rapidă. Peste 500 de metri am lăsat jos și cel de al doilea strat și am rămas doar cu tricoul, prin omăt… Eram … cum se zice la sat „Ghioalcă” … curgea șiroaie – ceilalți nu suferau atît de mult (deși simțeam că și lor undeva le este în disconfort) printre noi erau din 7 persoane 3 Atlanți. La un popas cînd respirația mă lăsa – un Atlant a găsit o rocă de în jur de 40 de metri a lăsat rucsacul jos (noi toți am lăsat), s-a apucat, cu două degete de la o mînă și două degete din altă mînă, de niște nișe în rocă și a început să facă lejer ridicări la bară (a stat la 2 minute cocoțat de stîncă), un alt Atlant a început să se cațere pe rocă. Fiți atenți - primul Atlant era o doamnă în vărstă de aproximativ 45 de ani, al doilea un tănăr de 2 metri (am înțeles că este mai deosebit mai înainte, încă la un popas cînd mergeam cu rutiera… noi am coborît din mașină, degeram încotroșmănați, EL însă a ieșit în maiou și în „izmene„ și lejer, fără să fie deranjat de sub-zeroul de afară, contempla benzinăria). În fine… am început să îngheț -  să nu uitați că eram doar în maiou… am așteptat cît am așteptat, am înțeles că ne-am rupt mult de ceilalți și am continuat urcarea. După aproximativ o oră de urcare… simțeam că puterile mă lasă, rezistența scade… și îmi era mai dificil să urc în tempoul lor… așa că am rămas în urmă. Mi s-a deschis niște priveliști incredibile… eram deja deasupra ceții, se vedeau stîncile și se vedea orizontul. Am reluat cățărarea pe limita puterilor mele și am ieșit din pădure… o priveliște incredibilă și Cabana Dochia era SUS. Ma întîmpinat un Senbernar Mare care lătra la mine, l-am lăsat să mă miroase și ca stăpînul situației, m-a lăsat să mă apropii de Cabană. Eram sleit de puteri, dar în același timp încîntat la tot ce vedeam sus, sau de sus. Am lăsat hainele la bătaia Soarelui să se usuce, m-am descălțat de șosete, m-am pus în poziția lotosului pe margine și am început să mă uit de „sus” la „jos”. Cîinele Senbernar se rotea pe lîngă mine, din gura lui picura salivă și văscos se cobora pe o traiectorie verticală, cam la 30 de cm. de fața mea. Natura era încîntătoare!!! Omăt – Cald – Soare – Snebernard – Salivă – eram în poveste. În scurt timp „garda” ma lăsat, și cum am intuit eu, sărind prin omăt s-a dus să-i întîmine pe ceilalți din echipa noastră. În general atlanți sunt destul de sensibili vis-a-vis de animale, pot „comunica” cu ei și îi respectă.
Am așteptat ceilalți să vină, fiindcă am înțeles că au mai făcut un poas micuț, în timp ce noi, prima echipă, înaintam „rapid”. Am mîncat, am lăsat rucsacile, și ne-am dus să „hoinărim” prin preajmă. Existau două puncte, care erau cele mai de sus. După 20 de minute de mers spre unul am dat de un indicator, care ne avertiza că „Trecerea este interzisă” și noi ca adevărați moldoveni, am căutat un drum de ocoliș (ziceam că dacă nu putem direct pe track-ul oficial să mergem, ca și cum ne-am rătăcit și am nimerit dincolo de semnul avertizării) nu a mers strategia, deoarece dădeam peste desișuri de brazi micuți impenetrabile și impracticabile. Întorși și cu zîmbetul pe buze am început să ne apropiem, deja oficia, de celălalt vîrf. Segmente relativ complicate, pentru mine, și în vîrf am simțit că-mi tremură picioarele (frica de înălțime… aici în polis nu observam chestia asta, dar acolo ești foarte aproape). Din dimensiunea „susului” am zărit josul – era superb!!! Ceața acoperea o mare parte din suprafața de jos, din ea ieșeau stînci de diferite forme. Drumul înapoi a fost mai lejer, impresionat de lumina soarelui care apunea, făcea fotografie peste fotografie. În cabană noi toți ne-am încălzit – eu totuși eram un străin printre ei, nu pentru că nu fuzionam cu atmosfera, ci pentur că eram dintr-un alt cerc lingvistic – se vorbea doar în Rusă, și cei Moldoveni care erau, vorbeau și ei în Rusă. Desigur că atunci cînd debitul verbal este redus doar la anumite chestiuțe esențiale, plate și cotidiene nu puteam să fac impresia a unei persoane mai eleate și mai citite. Dar impresia cumva trebuia să o fac… fiindcă undeva depindea de posibilitatea de a fi luat și în alte expediții mult mai îndelungate și mai interesant (da cu asta eu am frînat-o zdravăn de tot – ei au descoperit doar la ieșirea din România că există o așa persoană ca Iluminator Smile)))) )
Am mîncat la Cabană, am băut ceai cît am putut, am mai discutat, Românii din camera de alături ne scotea la hat, noi eram muuuuulllltttt mai liniștiți și mai contemplativi. În fine… ne-am echipat rucsacele, mi-am încărac termosul și undeva 8 persoane ne-am dus să dormim în cort (restul au rămas în cabană). Eu aveam cortul bun de vară Smile)), ceilalți corturi bunicele de iarnă. Avantajul meu era 1 – timpul foarte frumos, cu o lună magică de plină și maaaarrreeee și 2 – am pus fustă la cortul meu de vară – și asta m-a sălvat un piculeț de vîntișorul de munte. Instalarea cortului era o altă poveste interesantă. Aici în Moldova eu de obicei legam cortul sau de vre-un copac sau introduceam țărușul în pămîntul semi-înghețat după care acopeream cu un strat tatonat de zăpadă (am și alte strategii), însă cînd ești la munte jos este piatră, 2- totul este acoperit cu zăpadă de 30-40 de centimetri și m-am descurcat. Noaptea a fost foarte caldă… am avut parte de un mic incident – Dimineață pe la 6.00 m-am trezit și am deschis o parte din cort… peste puțin timp am simțit că ceva se apropie de cort și de intrare, noaptea la cîțiva centimetri de mine a apărut un nas negru – era un Cîine negru de la cabană (în primele 2 secunde, am înlemnit și am „făcut-o pe mine” după care tot așa de rapid și bucuros am zis „pașiol de aici” (în rusă, la momentul dat, îi părea că suna mai în forță)
Ziua 2. Dimineață ne-am întors în cabană unde ne aștepta iarăși ceai muuullllltttt. Am mîncat, ne-au invidiat și mulțumiți de sine am purces la drumul de întoarcere. Era splendid, mergeam printr-o semi-ceață, ca în romanele gotice. Brusc la 30 de metri apăreau stînci, mici bucăți de peizaje montane, noi parcă pluteam prin burta unei realități mitice. Popas, picioare umede și reci, eram acoperit cu un strat foarte subțire de rouă și condens, m-am așezat jos (stăteam cu poponeața pe o bucată de covoraș – unicul care am luat de acasă) și am început să înfulec o bucată de cașcaval cu covrigei + ceai fierbinte cu lapte. Pentru ca să mă simt fericit nu-mi trebuia nimic. O parte au plecat mai repede și o altă parte au rămas, eu eram în cea din urmă. Am vrut să fiu singur… ma-m rupt de ceilalți din urmă și am încercat să-i ajung pe ceilalți din-naintea mea. Aproximativ 30 de minute am mers singur-singurel prin pădure. Totuși eu sunt o fire singuratică, îmi place solitudinea, ea mă oferă mie,  mult mai bine și mai en plenum decît alături de celălalt. Am ieșit la trasă și mi-am comandat o ciorbă rădăuțeană – nu era de fel gustoasă, însă nu mai conta. Eu eram fericit de faptul că am fost la munte, că am descoperit oameni Atlanți, că mi-am muiat zilnic existența în savoarea muntelui, că am contemplat vîrful alături de salivația groasă a unui Senbernard- TOTUL ERA PERFECT!!!! – EUDAIMONIA abunda în mine. Drumul spre casă a fost în tonus, desigur eram în afara lui, aproape toți din rutieră se jucau de-a cuvintele – o echilibristică în limba rusă – nu o puteam simți… așa că mi-am pus în căști muzica anilor 50 și așteptam să mă apropii de Realitatea vieții mele cotidiene din Moldova. În scurt timp ea m-a captat definitiv.
Cu ce am rămas:
1 – Cu orgoliul distrus în țăndări, precum că eu sunt o persoană mai specială că mergeam peste 15 ani singur prin păduri. Ale mele 7-10 zile nici pe departe nu se estima cu o zi Atlantică, doar dacă eu voi merge nu cu picioare ci în mîni.
2 – Înțelegerea că există Atlanți, ce presupun o rezistență colosală, o dragoste de viață în situații extremale, un mod de viață calculat, econom și minimalist, alte seturi de valori. Ei sunt gata să-și vîndă mașina și să plece într-o tură în Himalaia. Pentru ei banii sunt un mijloc pentru a integra lumea din afara sa, în sistemele interioare de referină ca un Fichte din non-Eu în EU.
3 – Achipamentul trebuie de revizuit radical pentru astfel de călătorii.
4 – Cunoașterea limbilor străine și a altor culturi
5 – Aș dori foarte mult să-mi schimb formatul de trasee – mai vreau așa ceva!!!!
avatar
iluminator

Mesaje : 610
Puncte : 873
Reputatie : 34
Data de inscriere : 26/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Eu-l romanticin laboratorul naturii

Mesaj  Admin la data de Mar Dec 09, 2014 3:09 am

Vreu si euuuuu! Very Happy
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 348
Puncte : 621
Reputatie : 14
Data de inscriere : 17/04/2011

Vezi profilul utilizatorului http://agorasophie.forummo.com

Sus In jos

fhh

Mesaj  Volodea la data de Joi Ian 29, 2015 8:59 am

Trebuie să recunosc că această descriere captivantă nu se reduce la abilități stilistice. Pentru 5 min eu am fost în munții din România și am văzut poate mai mult decât iluminator a descris. M-am simțit atât de aproape de aspirațiile mele, mi-am revindecat direcțiile, mi-am adus aminte de mine..nu exagerez și nu compilez...mulțumesc
avatar
Volodea

Mesaje : 91
Puncte : 129
Reputatie : 6
Data de inscriere : 29/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Eu-l romanticin laboratorul naturii

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum