Proiect de autorealizare

Demult m-am gîndit la o afişare de "proiect de autorealizare", în primul rînd de a mă mobiliza şi în al doilea pentru a arăta o atare strategie şi poate că în al treila rînd pentru ca voi să mă susţineţi.
Ce reprezintă un proiect de autorealizare? - în primul rînd o elaborare gîndită, repet GÎNDITĂ, a unor sume de activităţi, pentru a mă ţine într-un oarecare tonus intelectual. Un proiect presupune cîteva cărţi de o importanţă majoră, sau mai puţin majoră, pe care mă oblig să le lecturez într-o perioadă limitată de timp. Repet LIMITATĂ. Mă gîndesc ca în timp de o lună, de concediu de iarnă, care mai mult timp stau şi mă "coc" în casă, să "dobor": 2 cărţi de filosofie (mediu 300 pagini) 2 cărţi psihologie (în sumă de 400 de pagini) şi 3 cărţi de literatură universală sau /şi cea română (în sumă de 1000 pagini). probabil că start dau începînd cu ziua de mîine. Azi şi pînă mîine o să-mi aleg cărţile: ele nu pot fi schimbate pe parcursul realizării strategiei.
Sensul constă că în fiecare 2 zile, sau poate chiar în fiecare zi am să indic: ce am făcut şi cît am lecturat?!. ca un fel de "dare de seamă".

De ce am nevoie de implimentarea acestui proiect? - fiindcă pe parcursul anului eu citem pe "sărite": două-trei pagini dintr-o carte, după care 2-4 pagini din altă carte, vre-o 2-3 articole din net şi totul de la temă la alta, de la problemă la altă problemă. Soluţionam "situaţiile" pe parcurs ce ele apăreau - aşa că în cele din urmă am citit "do-fi-ga" text (adică mult) şi nimic nu am structurat, menajat în capul meu - parcă nici nu m-am atins de lectură - mi-i ciudă (însă aşa este realitatea, trebuie să rupi de ici-colo ca să pari "deştept"). Î-mi urez succes şi poşlo-poehalo!!!!!! (adică ÎNAINTE !!!!)

Deci prima carte de filosofie este "Înghite Platon, nu Prozac" autorul Lu Marinoff (cîntăreşte 500 pagini, dar am lecturat 200 aşa că e simplu de tot). Această carte demult am încercat să o termin ... de fapt e o restanţă. Am lecturat-o undeva la 20 procente şi m-am oprit. E o carte simpăticuţă cu o tematică de "Consiliere filosofică" (adică ceea ce-mi trebuie "la gît") în stilul lui Luc Ferry "Învaţă să trăieşti" [recenzia este scrisă undeva în forrum].
A doua carte mă gîndesc sau Spinoza, sau Platon "Republica", sau Montaigne (experienţele), sau Foucault (istoria nebuniei - iarăşi este o restanţă 20 procente e lecturată), sau Buber M. (Eu şi tu), sau Liiceanu G. "Uşa interzisă" ... (sau poate veniţi şi voi cu vre-o propunere?).

În psihologie situaţia îmi este destul de clară:
1. Conflictul interpersonal de Ana Stoica-Constantin
2. Psihologie interculturală de Alin Gavreliuc

Problema constă că aceste cărţi sunt nişte cărţi "tehnice", î-mi trebuie pentru serviciu, însă cu mare plăcere aş lectura nişte cărţi ce ţin de terapie şi psihanaliză ... înţeleg un lucru - nu prea am timp

În domeniul literaturii universale , situaţia-i mai complexă, din păcate mă oblig să reduc "interesul" meu, la doar trei cărţi:
1. Dostoevsky - Idiotul (intenţionat, demult, am lăsat această carte pentru timpurile "viitoare" adică prezente ... aşa că voi avea luxul să-l re-descoper pe preferatul meu Dostoevsky.
2. Stieg Larsson - "Bărbaţii care urăsc femeile" am recomandări destul de multe vis-a-vis de această lucrare (este sub semnul întrebării )
3. Saint- Exupery - "Planeta oamenilor" ... e unul dintre preferaţii mei scriitori ... e atît de frumos ... analogic vorbind ... parcă deschizi, după o iarnă îndelungată, pentru prima oară fereastra şi camera se umple cu un aer proaspă de primăvară.

Alegerile mele de mai sus sunt cam pripite ... însă pînă mîine dimineaţă mai am ceva timp. Şi asta e în timp de o lună - 30 de zile ... practic pe săptămînă eu trebuie să finisez o carte şi jumătate. - voi încerca

Gata .... a treia carte de literatură universală eu am găsit
Irvin Yalom - Schopenhauer ca leac

Doar subiectul în 4 fraze cît de intrigant sună:

Опытный психотерапевт Джулиус узнает, что смертельно болен. Его дни сочтены, и в последний год жизни он решает исправить давнюю ошибку и вылечить пациента, с которым двадцать лет назад потерпел крах. Филип – философ по профессии и мизантроп по призванию – планирует заниматься «философским консультированием» и лечить людей философией Шопенгауэра – так, как вылечил когда-то себя. Эти двое сталкиваются в психотерапевтической группе и за год меняются до неузнаваемости. Один учится умирать. Другой учится жить. «Генеральная репетиция жизни», происходящая в группе, от жизни неотличима, столь же увлекательна и так же полна неожиданностей.

Ideea este fenomenală - Am mai citit 4-5 cărţi de Yalom - se merită lecturat.

Astăzi 21 decembrie este primul meu pas în "luarea" unei înălţimi intelectuale. Totuşi este interesantă lecturarea contra timp - nu recomand pentru toţi. Bine ... deci ieri şi azi am citit:
1. 17 pagini din Saint-Exupery (de fapt ieri) ... nu m-am dezamăgit, la sigur am făcut o alegere foarte bună. Din primele pagini, înţelegi că intri în lumea "pictorului de cunvinte". Autorul este un pictor, precum îţi pune nişte acuarelă în faţa ta şi cu pensula încerci să schiţezi nişte obiecte (concretizare - eu nu prea ştiu a picta) şi în alt caz cînd un profesional, cu abilităţile sale, poate să facă o magie de tablou. Aşa şi el, Sant-Exupery, pictează cu cuvinte în aşa mod încît, te sufoci cînd protagonistul nu are aer, şi eşti ud, cînd citeşti că un om înoată prin valurile mării la ţărm. Ieri, eu am zburat, am păşit pe aer, m-am ridicat deasupra norilor, şi înţelegeam cît de importantă este poşta pentru oameni. Ca să se înţeleagă corec Autorul relatează despre viaţa unui poştaş aeronaut. Şi, toate astea, citindu-l doar 17 pagini.

2. 118 pagini de Marinoff. Este simpatic, se lecturează foarte uşor... totuşi este preconizat mai mult pentru mase de oameni, cu o mică, poate pe alocuri "banală" (mai bine zis - elementară) cunoaştere a filosofiei. Acest fapt nu spune că este mediocru, ci poate ne-structurat, foarte subiectiv în interpretarea filosofiei originare; şi este firesc - el face o filosofie foarte apropiată de problemele cotidiene: probleme la muncă, conflicte în familie, cu şeful, cu soţia/soţul, complexitatea luării deciziilor etc. Este o filosofie adusă la viaţa de zi-de-zi. Nu cere o meditaţie, o analiză profundă a esenţelor lui Platon, Aristotel sau Buddha, ci încearcă să-i aclimatizeze într-o gaşcă de "sfetnici", de nişte prieteni înţelepţi la care le ceri un sfat vis-a-vis de o problemă absolut cotidiană: cum să procedez cu vecinul care face gălăgie deasupra mea?

Să zicem că este o problemă - meaună pisicile în fiecare dimineaţă, fiindcă cineva la o oră anumită le aruncă nişte mîncare peste geam - şi asta mă scoate din sărite ... ce trebuie să fac? Să apelez la un avocat? - e prea simplă problema, să apelezi la un preot? - e prea banală, la cine oare să apelezi ... la poliţie? - te-or rîde de la o poştă ... fiecare din noi avem un evantai de astfel de probleme, nu? ... corect ari fi să zic problemuţe, sau problemuţi-şoricuţele.... mici, incomode, parşive ca eticheta de la maiou care te roade cînd întorci capul, insolvabile la prima vedere, ele te muşcă, mai bine zis te pişcă ... dar dacă le laşi, îţi fac viaţa un calvar ... şi trebuie ceva să faci!!! Ce face Marinoff? - îţi oferă să alegi ... de exemplu Platon îţi va recomanda să apelezi la un dialog constructiv cu cel care aruncă peste geam mîncare, Machiavelli ţi-ar sugera să vorbeşti cu mai multă lume ... care şi ea se chinuie (dar de fapt tu ar trebui să-i sensibilizezi la incomoditatea ta ca sa fie şi a lor), după care să faci un proiect de asediu, prin frică, prin pressing etc. ca să-i dispară pofta de a mai arunca peste geam. Lao-tzi ţi-ar spune: "Învaţă să trăieşti cu astfel de problemă - ea de fapt nu este, fiindcă tu nu eşti, pur şi simplu linişteşte-te şi va fi bine pentru toţi" alt filosof ţi-ar recomanda să faci o izolare de sunet (geamuri anti-"gălăgie", etc.) ... iată am făcut un pic de Marinoff - aici e frumuseţea lui. Încă nu s-a finisat ziua de azi ... aşa că mai înghit nişte text

Interesant Marinoff...sa inteleg ca e un analist filosofic.
Dar el ce zice ?care e parerea lui ?ce ar trebui sa faca omul deranjat de pisica ?

Si din curiozitate...ce editura ai la Saint Exubery ?Din Romania sau din Moldova?
Pe net nu am gasit nicicum , doar din Franta de undeva.Micul Print mi-a placut enorm si mi-ar placea sa gasesc si Terre des hommes.

Eu îl lecturez în rusa. Din păcate literatura universală nu e tradusă la un nivel bun în română, deşi sunt şi excepţii, ruşii au o plasticitate şi un profesionalism mai înalt. Îmi pare rău să recunosc dar e mai fain.

Este data de 29 decembrie. Tăcerea mea de cîteva zile nu înseamnă, uitare de proiect - el este pus în realizare ... doar că nu chiar în tempoul pe care mi l-aş dori, totuşi el "merge". În primul rînd sunt peste 50 pagini din Marinoff, îl al doilea rînd peste 40 pagini din "Conflictologie" în al treile rînd peste 50 pagini de Sant-Exsupery - el este fenomen.
Un piculeţ despre această pierlă a literaturii universale - el este un titan. Lectura lui, pentru început, mi s-a părut extra-metaforică, după care am obosit, însă - subliniez - însă dacă intri în ritmul său (un ritm foarte neobişnuit pentru lecturare ... prin grandoarea stilului său seamănă cu Hemingoway, Masimo, Kandzabură Ouă, Kundera - fiecare din ei îşi deţine ritmul, sincopele, intonaţia absolut specifică) atunci eşti pierdut pentru realitate: pentru "spălarea veselei", pentru curăţenia generală, pentru dejunul de seară - tu nu mai simţi gust, miros, chiar şi prezenţă - eşti în "PLaneta oamenilor". Fenomenală lucrare - deja obosesc repetînd atîta. Optica sa de a construi imagini este foarte specifică, probabil că distanţa de limbajul cotidian este într-atît de mare încît se pare că el amestecă toate cîmpurile semantice, noţiunile încît se pare că face un tablou expresionist.

De exemplu: "Eu obosit, mă aşez la masă, pentru a lua un ceai".

Var 1. - "Fiinţa-mi obosită de existenţă, în sfîrşit se prăbuşeşte lîngă masă. Ea-mi întinde o mînă de ceai, care-mi mîngîie şi încălzeşte oasele mele"

Var 2. - "Mă preling prin fisurile vieţii, încăpînd oarecum, incomod pe scaunul de lîngă masă, fără să aştept mult mîina-mi toarnă-n gîtlejul meu înghiţituri de ceai cald - viaţa are sens"

Var 3. - "M-a rpins masa, pe cîteva secunde în mrejele ei, mîina obosită apropie de buze nişte stropi de ceai, care şi el obosit m-a aşteptat să moară undeva în adîncul corpului meu. El moare pentru mine, eu pentru cine mor?"

şi tot aşa ... e ok dacă se utilizează 2-3-5 astfel de strategii, însă autorul ţese toată cartea cu astfel de "viziuni", de mecanisme pentru redarea unei simple idei "Eu, obosit, mă aşez la masă să beu o cană de ceai". Nu este atît de simplu să o lecturezi. Ea, cartea, este practic formată din două dimensiuni: una este reprezentată prin stilistică şi a doua prin ideile sale - la fel strălucite. Mă învăţ să îl citesc, ceea ce îmi reuşeşte, place mult.

Am gasit pana la urma pe net cartea in franceza -in romana nu e nicaieri ..acum , sunt legat de obiceiurile lenese de vacanta , dar , dupa ce imi voi face un dus rece de trezire intelectuala cu siguranta o voi lectura ( oricum e frumos ca aici , pe forum gasesc idei de beletristica )

2.01.2012 ora 4.22 dimineaţă

E noapte. Cîteva secunde în umră am finisat o nuvelă de Saint-Exupery, şi anume "Planeta oamenilor". Ca să se înţeleagă corect Planeta oamenilor este o culegere de novele, printre care şi Micul prinţ şi una din nuvele este Planeta oamenilor. Zguduitor de profund. Înţeleg un lucru - cărţile de filosofie sunt pline de locigă, de arugmentare însă prea-i puţină viaţă ... viaţa înc are se chinuie oamenii, viaţa în care doi tineri îndrăgostiţi stau certaţi, viaţa cînd mama face o mustrare copilului său că a mîncat prea multe bomboane, undeva ea înţeege "mişcarea" lui, fiincă singură a fost copilă şi singură fura bomboane la prima ocazie. Filosofia curge prin toate fisurile pereţilor caselor, crăpăturilor din străzile oraşului CHişinău, din vocile disperate a hăitorilor, cărora nu li se deschide uşa - iată unde-i rîul filosofiei.

Saint-Exupery e fenomenal de profund, pe ici-colo se pomeneşte şi un Kant, şi un Schopenhauer şi un Marx (el a fost foarte citit şi foarte aproape de filosofie). E seamănă, în această privinţă cu Thomas Mann, cu Tolstoy care citeau filosofie şi aveau curajul "să se joace" în ea. Autorul este un mare umanist, foarte atent la rosturile şi sensurile vieţii - viaţa fărăsens este o robie."Precum ţăranul ară cu plugul pămîntul, sensul lui nu este în plug, ci în roada pe care o va aştepta, aşa şi avionul nu este un sens în sine, ci de a duce poşta la oameni ..." şi atunci care-i sensul filosofiei, mă întreb eu?

azi am lecturat ceva din COnflictologie şi la 100 de pagini din Saint-Exupery (recomand şi prima şi a doua carte)

6. 01.2012
Acum 3 minute în urmă am terminat romanul "Voennîi liotcik" (Aviatorul Militar). Este un roman foarte bun, nu poate încăpea în cuvîntul foarte. Spre sfîrşitul acestui roman, el îşi aşterne înstilul său metaforic filosofia sa (metaforic nu în sensul de poezie, ci în profunditate, ca în Biblie ... Iisus dar vorbea în parabole, de ce? - fiindcă spiritul trebuie să pătrundă singur în miezul ESENŢEI, ca nişte exerciţii a Duhului, aşa şi metafora ea îşi are forţa sa). Da este filosofie, este o filosofie a vieţi, este aproape de un umanism al Omului, nu al omului ci al Omului. Poate se aseamănă un pic cu Supra-omul lui NIetzsche, fiindcă omul are în potenţă să se ridice la nivelul de a fi Om (ceea ce presupune sacrificu). Omul din om presupune o cădere a barajelor culutrale, rasiale, religioase - Omul este o esenţă de a fi, rpin activitatea sa de a îmbunătăţi. Omul nu poate suporta Omul maselor (deoarece domină statistica şi omului-masei i se cere o simplă sacrificare aritmetică: să supraveţuiască mai mulţi prin sacrificiul a mai puţini), dar pe de altă parte nu poate admite Omul sau societatea bazată pe principiile liberalismului pur (nu poţi - spunea el - să fii izolat în nefericirea ta, omul nefericit îi face nefericit pe ceilalţi, omul flămînd îi face flămînzi pe ceilalţi, şi omul fericit este fericit doar pentru el însuşi [aici eu singur nu prea am înţeles .... mă voi întoarce la el mai încolo ....]. Saint Exupery - este foarte pătrunzător, cît de frumos el scrie ... un stil cu totul diferit. Citiţi-l !!!!! - azi şi ieri am citit la 120 de pagini din Saint Exupery şi vre-o 20 pagini din Conflictologie. Şitu şi înţeleg că "merg" cam lent în proiectul meu ... îsnă-s de vină sărbătorile, care cu toată dorinţa mea vreau să se termine cît mai repede. Chiar dacă te izolezi în apartamentul tău .... totdeauna nu le poţi feri de tine. Ele aşteaptă momentul cînd eşti mai "slăbit" şi fără ca să înţelegi îţi face un nock-down, pomenindu-te la masă cu un păhar de vin ... şi atunci Filosofia, lucrul cu sine, este în ascundere undeva în-trun subsol din Galaxia îndepărtată

9.01.2012
Cîteva minute în urmă, cu regret, am terminat seria de culegeri: "Planeta omaneilor". De ce "cu regret"? - Fiindcă a fost nişte experienţe foarte frumoase şi foarte profunde cu un prieten intim de-al meu Sant-Exupery. Demult nu am stat alături de aşa profunditate - Este o "Groapă a Marianelor" - mult mai profund decît limitele mele, însă ca orice personalitate remarcablă, din toată forţa ea încearcă să te scoată, să te întindă la lungimea lui, ca patul lui Procust. Pe alocuri mă durea capul, mă măcina plictisul, şi multe idei, protrete, imagini descrise foarte amnunţit ... înţelegerea fascinaţiei lor vin din urmă.

Fiecare roman, nuvelă, corespondenţă, "poveste" (mă refer la Micul Prinţ) este ca o urcare pe un munte, ideea majoră te facă să vezi lumea ta de sus. El vrea Omul din mine - e un lait motiv. Deci, lanţul muntos Saint Exupery, îşi are un summum, un vîrf dominant - pentru mine - Micul Prinţ. Nu am cuvinte să redau fascinaţia! Micul Prinţ sunt Eu uitat, mai corect ar fi sugrumat de "lumea celor adulţi". Eu am uitat că se poate de călătorit şi pe alte planete, eu am uitat să vorbesc cu Roza mea, nu ştiu de ce dar, absolut incorect, mă încredeam în forţele oarbe ale unul "Savant învăţat" (Personaj), a unui Geograf (Persoanj - om care fără să "vadă" despre cea ce scrie - scrie prin cuvintele altuia) ... nu e bine aşa - Eu trebuie să mă experimentez, să mă arunc nu în lecturarea despre război, ci în războiul însăşi, nu să vorbesc despre Schopenhauer, ci să-l trăiesc pe Schopenhauer în interiorul meu. Eu exist este atunci cînd îmi lărgesc limitele înţelegerii mele ca act şi mai apoi ca reflecţie. El mă întreabă, practic în fiecare pagină: ce faci tu pentru a te exista? - înţeleg că nimic ... eu pur şi simplu - nu exist ... eu nu fac nimic pentru a exista!!!! Eu sunt unul din personajele din Micul Prinţ care trăieşte pe o a sa planetă, încercînd să racolez cetăţeni... dar ce le propun eu lor? ... cum este planeta mea? care sunt valorile (constituţia) planetei mele? În primul rînd nu e cazul să racolez, ci să înţelg un fapt, un fapt radical: ei sunt călători, şi ca nişte călători doresc apă. Apa pentru Sant-Exupery nu semnifică apa H2O, ci apă vie ... spirituală ... şi nu e cazul să-i ţin cu forţa lîngă mine, dar să am grijă de calitatea apei ... ei singur vor veni, şi vor sta cît le va cere dorinţa lor, după care vor fi liberi să plece. ... mult timp o să mă kalbaseaskă (o să mă ţină) ideile lui Exupery. Mîine voi începe ... poate ... Yalom, poate Dostoevsky ... nu ştiu ... dar azi sunt un "Micul Prinţ" .... succese!!!

16.01.2012
Şase zile nu am scris nimic .... nu prea am avut ce . În limba rusă există un termen maritim - Ştili (este atunci cînd nu există nici o boare de vînt, ca să mişte pînzele navei - ea stă, mortal, în acelaşi loc). Eu am stat pe loc, doar astăzi, a apărut un vîntuleţ şi am mai mişcat ceva corabia mea. Am început să citesc Yalom "Scopengauer ca medicament" - lucrearea-i interesantă. Dar dacă ai lecturat "CÎnd Nietzsche plîngea" atunci o să-ţi pară prea asemănător - şi este adevărat. Linia romanului foarte mult seamănă cu Nietzsche: o şemcherie propusă de autor (protagonistul principal): un contract cu "cel bolnav".

Adică acel bolnav î-l va învăţa pe Protagonist filosofia lui Schopengauer (mai cu seamă "arta de a muri"), pe cînd protagonistul, fiind psihoterapeut îi oferă supervizare (un fel de training pentru terapeuţi, prin care ei obţin dreptul de a avea clienţi şi în general de a activa). Pe parcursul cărţii, oglinde a "Cînd Nietzsche plîngea, bolnavul este cel sănătos (poate va avea mici schimbări, însă în mare el se dovedeşte sănătos) şi cel sănătos este de fapt un bolnav, care se "lecuieşte". Această strategie este înaintată de teoria absurdului Ionescu E. Din punct de vedere filosofic este interesant-uşel.

Se observă în redare două teme, mai bine zis motive: Viaţa lui Schopenhauer, la nivel biografic este un pic relativ; şi alt motiv este procesul de terapie-supervizare a relaţiei Psihoterapeut-Client. Pentru filosoful care are de gînd să se ocupe cu consilierea filosofică paote absorbi multe nuanţe şi teme de reflecţie: Analiza unoer idei filosofie în contextul situaţiilor de viaţă. Foarte des se pomenesc astfel de nume ca Kierkegaad, Sartre, Nietzsche, Schopenauer, Seneca, Aurelius, Socrate, Epictet etc. cu alte cuvinte existenţialiştii, filosofia vieţii şi grecii antici. Un mometn interesant, redat în această carte, este atunci cînd Protagonistului i se spune că mai are de trăit un an, din cauza cancerului destul de agresiv ca să poată fi vindecat. NU este o carte de beletristică pură, limbajul nu este descriptiv, chiar nu e nimic simpatic în el (să nu uitaţi că eu nu demult l-am lecturat pe Sant-Exupery, după el şi Eminescu mi se pare sec şi steril). Autorul nu este "artist al cuvîntului" prea departe de stil. Seamănă mult cu o analiză psihologică, cu o modalitate, tip de agîndi psihologic.

Mîine sper să fie o furtună, m-am cam săturat să stau locului: stelele de pe acelaşi cer, mult timp stat locului, devin prea plictisitoare - e cazul să schimb cerul, optica ... perspectiva . Succese la toţi .... printre altele ar fi o chestie interesantă, ca altcineva să facă o încercare , de acest tip, poate într-o altă formă. DIntr-o parte, oare, cum pare să fie?

17 ianuarie. Azi a fost destul de binişor ... am lecturat mai multicel Yalom "Schopenhauer ca medicament". Te pune pe gînduri şi anume rosut filosofiei în devenirea ta ca personalitate. Să ştiţi că Yalom nu prea este deschis spre o filosofie pură. Filosofia pentru el, şi poate că nu doar pentru el, este o fugă de realitate. Filosoful încearcă să înţeleeagă realitatea să o analizeze, îna celaşi timp ucigînd-o. CU alte civinte Nietzsche a fost foarte aproape de sens "Dumnezeu a murit, noi cu analiza noastră l-am ucis". Deci filosoful ucide şi în acelaşi timp el se distanţează de realitate. Protagonistul a întîlnit un filosof care doreşte să deschidă un cabinet de consiliere filosofică şi acel filosof a devenit filosof fiindcă, doar prin analiză el îşi ucidea emoţiile şi instinctele sale. Înainte filosoful avea o problemă - se culca la stînga şi la dreapta cu multe-multe femei ... cîte o dată 2-3 pe zi, parcă era un blestem pe capul lui - obsesie sexuală. Descoperind filosofie el şi-a stins emoţia, dar l-a făcut să piardă legutura cu astfel de rpocese psihice ca empatia, simpatia, bunăvoinţa, dragostea etc.

Şi atunci o întrebare noi, filosofii, fugim de realitate? Am observat un lucru, în domeniul consilierii - atunci cînd persoana nu poate să-şi rezolve problemele de viaţă (problemele care cu adevărat îl ţine în suspans) el începe să facă filosofie: să se intereseze despre spaţiu, depsre timp, despre teoriile izico-filosofice - cu alte cuvinte - el fuge de realitate. În altă carte, Psihopatologia, am întîlnit un simptom al schisofreniei - simptomul filosofului. Persoana, îşi pune nişte întrebări foarte banale, şi încearcă să răspundă foarte sofisticat, dar în acelaşi timp respectă principiile logice; şi încă ceva ... această persoană este foarte tentată către problemele filosofice. Tot în acest context ... oamenii care se hirotonisesc, devin călugări, nu cumva fug de realitate şi ei? sau oamenii care se didică ştinţei .... paote că ei au un motiv emoţional, care-i maltratează şi în ştiinţă, oarecum uită de problema sa?

Cum înţeleg Yalom vrea să afirme că filosofia pură, analitică, nu face bine omului. Omul are nevoie nu doar de logică şi raţiune ci şi de emoţii. Atunci cînd forţat încerci să-ţi înabuşi emoţiile prin raţionalizare nu faci decît rău. Chiar şi dacă mă uit în urmă, la oamneii pe care-i respect, oameni care s-au dedicat filosofiei la 100 de procente - eu sunt nişte "rataţi" din punct de vedere uman (sunt arhi-subiectiv). Undeva în această carte a sunat o frază din Schopnhauer: "O femeie foarte frumoasă, ca şi un bărbat foarte înţelept, este sortit către neînţelegere, ură şi evitare din partea societăţii" Deci fetele frumoase şi bărbaţii deştepţi sunt nişte "monştri" umani: singuri, neînţeleşi, se coc în ură şi în descurajare, ca mai poi să se consoleze în filosofie, literatură, analiză, ştiinţă etc.etc.etc - este important să trăieşti, să împaci aspectul emoţional cu cel raţional - este rău cînd ceva prevalează. Devii parcă un distrofic (dismorfic) [cînd, demult, m-am ocupat cu body-building, am remarcat astfel de persoane: ei forţau doar anumiţi muşchi: piept extra-dezvoltat sub nişte picioare subdezvoltate - părea foarte haioşi: un dulapoi pe două picioruşe ] Trebuie să te dezvolţi armonic în toate direcţiile: învăţătură, viaţă privată, prieteni, iubită/iubit, bibliotecă etc. Şi de asta noi, filosofii adesea uităm: avem riscul să ne transformăm în nişte dismorfici: cap mare, idei multe însă imposibili să avem sentimente puternice. De ce? - Fiindcă totul analizăm ... asta e

19.01.2012
Cîteva minute în urmă eu am terminat cartea Yalom "Schopenhauer ca medicament" - fenomenală lucrare, cel puţin finalul ei. Este o lucrare de etică: cum trebuie să trăieşti, ce trebuie să faci?, ce trebuie să facă filosofia ca să înţeleagă şi alţi oameni? etc. Lait-motivul cărţii, cel puţin spre sfîrşitul ei ( şi cel puţin aşa cum eu şi numai eu, cu toate săltarele mele ascunse, problemele şi neurozele mele, mă face să o simt) - ca să ajuţi oamenii trebuie să te înveţi să comuneci. Filosofia vine cu idei fixe, însă ele trebuies interpretate, hemreneutizate la viaţa noastră cotidiană, doar atunci se poate de adus filosofia în dimensiunea practică. Filosofia, conform acestei cărţi, vine să înveţe omul cum să fie în faţa morţii (îndeosebi în faţa morţii - moartea dă esenţă). A face filosofie este de a ajuta oamenii să reziste la suferinţe vieţii, să vadă un luminiş undeva, ca posibilitate, dar nu se opreşte aici - filosofia poate să ajute şi la apropiere. Cu alte cuvinte în faţa ta ai anumite prodcte, în stare naturală: cartofi, pătrunjel, 2 oruă, pesmeţi, făină etc. Ele se odihnesc în fiinţarea sa brută, dar este nevoie să le prepari, să amesteci într-o formulă deosebită (poate mai mult strategie + improvizaţie; poate improvizaţie mai densă şi cîte o dată strategie ... la un moment dat ambele mega-strategii sunt valabile ... ), aşa şi ideile filosofilor ele sunt brute dacă stau şi se profuiesc printre cărţi. Atunci cîn apare o problemă, trebuie să faci o concluzie teoretică pe bza căreia să o soluţionezi. Şi atunci ideile încep să se amestece cu lumea cotidiană, cu limitele vieţii fiecărui subiect şi în fine se formează o viaţă în filosofie.

Această carte o recomand, filosofilor, care doresc să facă practică (consiliere filosofică), să inter-conexioneze filosofia cu viaţa oamenilor (avînd problemele sale, atuurile, cum am spus mai înainte nevrozele şi fobiile sale). Problema nu apare decît în algoritm, desigur dacă o poţi vedea, dacă se repetă problema (nu vorbesc în maniera heraclitică) în diverse situaţii, atunci tu trăieşte aceeaşi zi de mai multe ori. Omul este proiect (Sartre) el trebuie să meargă înainte - filosofia îl face pe om conştient şi responsbil de actele sale - e o chestie crucială.

P.S Bine ... plec să "caifuisc" mai departe - mă simt ca după o bătălie cîştigată

hm, Trilogia lui Larsson, deci. Toate trei carti sunt destul de voluminoase, dar daca citesti din ele, nici nu simti cum trece timpul. Eu termin Fata care s-a jucat cu focul, dar nu am avut rabdare si am vazut si ecranizarea, prea curioasa pentru a sti finalul. Barbati care urasc femeile isi asteapta randul intr-un alt week-end:) si apoi un altul pentru Castelul din nori s-a sfarmat. cine doreste le poate gasi si pe internet:)