Simbolismul filosofic

Audiin o carte despre Viaţa lui Confucius (JZL - Jizni zameciatelinîh liudei) am forst atent la o relaţie dintre filosofia chineză antică şi muntele. Dacă aţi observat Muntele în Pictura chineză antică este destul de frecvent întîlnit, îndeosebi cînd are ca scop să se facă o "concluzie a vieţii" De ce?
Presupun eu că muntele prezintă omului o altă perspectivă de a vedea lucrurile. Odacă ce filosofia încearcă să vadă lucrurile global, abstract atunci nu găseşti o mai bună poziţionare decît o privire de la înălţime a ceea ce se întîmplă la poale. Cu alte cuvinte urcă-te pe un vîrf, pe o casă şi vei vedea totul mai mic ca particularitate (dispar mărunţişurile: intonaţiile feţelor, micro-gesturile oamenilor, poate anumite nuanţe etc.), însă în acelaşi timp se decupează o nouă perspectivă - vezi lucrurile că "dansează" în altă dinamică, alte relaţii cauzale, alte sisteme. Persoanele care tind către munte, presupun eu, au ceva un-dincolo-de (vezi "Aşa grăit-a Zaratustra" de Nietzsche, anume cum se începe lucrarea).
Are ce are filosofia şi cu dromo-mania (o obsesie de a merge pe drum, ca o formă de vagabondaj), îndeosebi în filosofia din india antică. pentru a te ocupa cu yoga, meditaţii atunci e nevoie de singurătate, de pustiitate şi doar acolo se dau cele mai aprige lupte - cu tine însuţi. Cînd este noapte şi nu poţi dormi, se iscă un dialog cu sine mult mai înalt şi profilat.
Dar, mă gîndesc eu, dacă amesteci muntele cu dromo-mania şi singurătate ajungi la o formulă deplină de filosofie. Această formulă pare perfectă pentru deschidere spre filosofie. De multe ori ajungeam la o singură concluzie - Tu însuţi eşti instrumentul cu care sapi în realitate. Îndeosebi dacă realitatea presupune a fi o persoană, o carte, un caz, o suferinţă sau o bucurie. e nevoie să te acordezi în primul rînd tu însuţi şi doar după aceea poţi disseca cu analizele gîndirii obiectul studiat. Fără această acordare, pract, este închisă, impenetrabilă posibilitatea unei cunoaşteri profunde. Şi iarăşi - de multe ori mă blocam atunci cînd între Eu-l "creativ" (impulsiv, neaşteptat, sincopat, afectiv) şi Eu-l epistemic (raţional, organizat, etic, monitorizat, poate şi instituţionalizat într-o anumită măsură) distanţele sunt prea mici. Adică dacă Eu-l creativ explodează de emoţie sau de antipatie atunci nu poate fi funcţionabil Eu-l epistemic şi deci obiectul rămîne sau necunoscut, sau distorsionat. Formula filosofică: Muntele + Drumeţia + Singurătatea face ca omul să "ascute" instrumentul său - pe sine.
P.S. M-am pornit de la simbol şi am ajuns la o formulă de nu ştiu ce ... scuzaţi ... aşa ... mi-a ieşit şi mie ceva ... fără să prea realizez eu ce.

Blin am scris un comentariu de stul de lung si numai sa da sa postez mi se deconecteaza internetul si nu se posteaza mesajul, gata fiind deja ster si pierdut pentru toteauna
Atunci cind scriu si eu un coment, si atunci nu-mi merge

E ok. Sper că a fost ceva lipsit de importanţă, însă dacă totuşi crez că se merita să se ajungă la punctul de destinaţie, atunci mai scrie o dată ... aştept

Dacă tot s-a pornit de la simbolism, haideți să vedem un pic mai altfel ce poate simboliza formula filosofică. Muntele - după cum s-a spus ar putea reprezenta o privire generală asupra lucrurilor, nu doar generală ci și cât mai cuprinzătoare; ”privirea” filosofică ca cea mai demnă de considerație, un Everest al cunoașterii, pe care doar cei mai puternici și cei mai răbdători îl pot escalada.
Ce-ar putea semnifica drumul pentru filosofie. Chestia cu drumul pe care trebuie sa-l parcurgi ca să ajungi ... bla bla bla ... este cam răsuflată deacum ... cred eu. Ce-ar fi dacă am observa în ”drum” expresia simbolică a multiplicității, care îi este indispensabilă omului, iar în singurătate reflecția unității, spre care atât de mult tinde rațiunea umană, în sinteza cărora (drum + singurătate) aflăm devenirea filosofică. Primim o interpretare simbolică cu miros dialectic.