Moldova – imagine de acomodare

Ieri am sosit în Moldova, în Moldova pe care o doream cînd eram în afara ei. Moldova care reprezenta căsuţa mea, unde mă simt „ca la mine acasă”. Cu alte cuvinte caldă, care mă face să-mi recapăt încrederea în sine, unde sunt EU. Chiar din secunda cînd am bronat locurile din microbuz, din Gara Filaret (Bucureşti România), m-am ciocnit cu o altă imagine, debusolantă şi foarte dură – Moldova pe care o cunoşti atunci cînd pleci, suficient doar pentru 10 zile, şi reintri pe teritoriul ei (probabil că oricine a trecut printr-o astfel de experienţă). Şi în acel moment, cu o minte mai proaspătă, alimentată cu un aer occidental, înţelegi ceea ce reprezintă Moldova din afară. Ce am remarcat?
În primul rînd lipsa respectului unuia faţă de altul, chiar şi românii din cîte am observat, subiectiv, că poartă două sau trei măşti (de aici îţi zîmbesc, dar de la spate eşti centrul criticilor şi "cuvintelor rele"), încearcă să fie amabili unii faţă de alţii (orice cultură îşi are aspectul său şi încă mai dai că analizezi o cultură din perspectiva altei culturi face să devii hiper-subiectiv). Aceasta reiese, probabil, că noi nu avem conştiinţa socială: fiecare există pentru el însuşi, egocentrismul face ravagii în valori umane. Vulgaritate, fiecare pentru fiecare este duşman, aştepţi ca vecinul să te lovească şi o faci, cîte o dată, primul, atacul este cea mai bună ofensivă. Prostia, mai bine zis lipsa de cultură comportamentală şi în general se aruncă în faţă lipsa oricărei culturi (o cultură presupune simboluri, ritualuri, un sistem lingvistic, taboo-uri etc.).
Al doilea moment – vorbim cu foarte-foarte-foarte multe rusisme, sau chiar în limba rusă. Azi am remarcat într-o instituţie: un moldovean a intrat şi a întrebat în limba rusă ceva, după care a începu să vorbească în româneşte la telefon, altcineva iar răspuns tot ruseşte, însă chiar în momentul dat s-a întors la vecinul său continuînd discuţia în română. Paradoxul, fiţi atenţi, paradoxul a fost atunci cînd a încetat să discute în româneşte la telefon el l-a mai întrebat pe aceeaşi persoană, pentru a concretiza ceva, în limba rusă şi celălalt ia răspuns în rusă – CUM DE SE POATE AŞA? (Ei ambii sunt modoveni şi vorbesc româna, de ce se discută în rusă, deşi ambii înţeleg că-ş modloveni). Aşa cu mintea proaspătă, am înţeles un luru ... fiindcă nu observăm, ne-am pierdut sensibilitatea, nu facem o prea mare diferenţă între limba rusă şi cea română. Neavînd smboluri, ritualuri suntem transformaţi într-o turmă de oameni adunaţi laolaltă şi încercăm să rupem cît mai mult de la cei care ne înconjoară.
În cele din urmă am simţit o conluzie ce mă supără - suntem o societate pierdută, bolnavă, mărginită, rătăcită, fără vre-un sens, unde supraveţuirea se află în prim plan. Valorile morale sunt prea departe de noi, doar le vorbim în superficialitate. Analogic, vorbesc într-o imagine: un organism, care se mănîncă pe sine însuşi, se devorează muşcînd din muşchi, din cap, din ochi, cu multă durere (însă din cauza vechimii devoraţiunii, şi-a pierdut sensibilitatea de a se simţi – s-a acomadat). O societate bolnavă crează oameni bolnavi – DA ... noi suntem bolnavi rău de tot, inclusiv eu. Oameni bolnavi nu pot să facă decît gînduri bolnave – filosofie bolnavă. Doar în varianta Nietzschi-ană, cînd nu mai poţi de durere, cînd stai la marginea prăpastiei, cristalin îţi vin idei, gînduri frumoase şi măreţe. Să amplificăm durerea asta este salvarea noastră, sau asta ne poate fi şi pierzania. Să fii patriot pentru o ţară, ce zic de ţară?, ci de o turmă – e o prostie şi o nebunie totală.
E bine să pleci peste hotarele moldovei, fiindcă cînd revii vezi realitatea sub alţi ochi. Cu timpul am să intru iarăşi în jocul de aici, am să devin la fel de insensibil, la fel de elefant şi rinocer (citiţi Rinocerul de E. Ionescu) ca toţi alţii şi am să mă mîndresc că sunt Moldovean şi am să sper la fel ca toţi că o să trăim mai bine (muşcînd din mîna de alături) şi am să fiu ... oricum... mulţumit de ceea ce fac, de ceea cum o fac, şi ce rezultate voi obţine din ceea ce fac. Iată ... am scris cîteva cuvinte cînd trec vama, nu vama de la graniţă, ci vama de acomodare. Acum îmi este silă de mocirla în care înotăm – î-mi va place să gust din rahatul de aici, ştiu asta ... dar cît e de simpatic să înţeleg un lucrur – Mînînc totuşi Rahat ... pe urmă va fi dulce, pe urmă poate nu va fi chiar atît de rahat, pe urmă voi găsi ceva frumos în el, şi după ce voi trece definitiv vama – îmi va plăcea Moldova şi voi fi şi eu Patriot. Nu patriot, nu Patriot, nu PATRIOT, ci PATRIOT.

Prima mea deplasare pe care am avut-o in exteriorul acestei cutii, cei drept tot pa ici pe aproape in Romania, la revenire am constatat, ca er fi destul de periculos sa plec undeva prin occident sau peste ocean, caci la revenire voi simti numai voma de la realitate de aici... Caci oricum Romania ca Romania, la intoarece durerile de cap si greatza sunt mai minuscule, caci oricum e inca Romania...
Cel putin acum stiu ca traesc intr-o tzara de mizerie si intr-o societate bolnava (precum atzi zis), la fel si eu sunt o mizerie si un bolnav, prin urmare conform principiilor relativitatii clasice, eu nu pot sa sesizez aceasta mizerie si bolnaviciune si atita timp mai pot striga "Moldova - tzara mea de vis, si de plai, si de rai si de tot felul de floricele pe cimpii"
Am primit solicitari sa parasesc moldova na-fse-gda, da eu nuu, ca nuuu, ca eu is patriot, ca eu am sa lupt pentru moldova, ca eu trebuie sa fac ceva pentru dinsa, ca eu nu pot s-o parasesc, ca-mi este cea mai draga si oamenii de aici cu toate ca-s bolnavi si eu impreuna cu ei, mor de foame dar ramin aici... La care primesc un raspuns putin ironic, "asta pentru ca tu, n-ai trait intr-o alta societate"
Tot cienva din ai mei, cind s-a intors in tzara a intrat pur si simplu in depresie pe bune, acomodarea era destul de dificila...
Am devenit constient de aceste posibile pericole, de aceea o eventuala plecare a me, m-ar pune serios pe ginduri, dar si in acelasi absolut necesara sub aspect gnosiologic, de aia totusi evident ca nu m-as feri, dar totusi cu ideea absoluta a revenirii...
Consider ca filosofia m-a pregatit serios de o chestie, acea de a rezista totusi cu o usurinta la cele mai imposibile conditii... A intelege realitate in care esti, a fi constient ca esti o celula al acelei realitati, ca acea realitate sau fi organism mai bine, care este dependenta de tine, si chiar dac nu esti capabil sa transformi ceva, tu esti parte a organismului si accepti realitatea cum este, acceptind realitatea cum e... devii fericit... cu toate ca asta nu ma aranjeaza Dar in orce caz cel putin o stare de calm, dar in acelasi timp iti provoaca o drama care te mobilizeaza...

Desigur, chiar şi Aristotel, la un moment dat, exclamă "Filosofie te învaţă să ai plăcere chiar şi atunci cînd curăţi veceele" (cam aşa ceva). Totuşi propun o altă alternativă - De a crea o Moldovă în MOldovă. Ce ar semnifica? Aceste dezastre spirituale în primul rînd, cum sunt oamenii simpatici ai moldovei, cîte o dată, pe alocuri, (poate fi considerat ca şi o normă) se nasc niste constructe foarte evoluate: inteligente, cu un catifelat rafinament esetic, puternice. Problema acestor oameni este singurătatea, nu este realizată legătura între ei (din păcate sunt prea solitare, satisfăcute prin sine, neavînd nevoia de resurse externe) şi totuşi să-ţi găseşti 3-4 din aceste persoane şi să ai ocazia de a-i întîlni. poate la un picnic, în stradă, în parcare etc. Şi aici se crează o moldovă în Moldova. Afară devii, urli, muşti ca lupii, între ei mimezi haina îngerească. DE afpt astfel de constructe ele se găsesc şi nu prea puţine: Familie, Rude, Prieteni, Cumetri etc. Doar că nu pre am întîlnit formate filosofice, sau cel puţin inteligente. Aşa că ar fi meritul fiecărui om să-şi creeze Moldova sa în Moldova.

Da numai ca aceste structuri familii, prieteni, cumatri etc. la fel sunt prin natura lor oameni simpatici, doar combinati si recombinati in moduri diferite, insa in cazul filosofilor e ceva mai special, ceva de genul - cahalul ovreiesc, cum tocmai este numit "un stat in stat"... propriile lor legi si conduite...
Legaturile dintre acest stat al nostru filosofic, ca sa existam ca moldova in moldova, trebuie sa se impleteasca intr-o retea... Caci spre exemplu eu nu observ nici o legatura de cooperare ca atare intre oamenii mai tineri de la catedra noastra (nu-i mai implic pe cei in virsta) aicea toti sunt pe cont propriu... Doar daca se mai face cite un Cafe philosophique se mai aduna un pic, sau la art labirint, dar acolo e un caz mai specific... Dar cit de mult sunt si atacat de acest sindrom al individualismului... Prin agora incerc cumva sa ma deschid spre cooperare... Spre crearea acestei moldovei in moldova...
Sper ca SIS-ul sa nu deie de acest mesaj. Caci acestia or intelege adliteram

Via-a-vis de cumătrism sau de rude se simte anumite nuanţe mai specifice decît cele care sunt între prieteni sau "colaboratori" a unui "partid" modlovenesc. Dacă îtnre rude doreşti sa nu eşti inclus în joc, aici o faci de bună voie: îţi este intersant, în rezonanţă sau ba?
Probabil că în rîndul tinerilor de la catedră sunt îmbolnăviţiei sau suferă de sindromul stelar: cineva, de obicei un tînăr, se consideră mult mai specific, mai iniţiat, mai elevat decît ceilalţi din jur. În momentul cînd îşi fac întîlnirea depistează contrariul, ceea ce distruge unicitatea şi irepetabilitatea sa. E o traumă pentru ei, de aceea, cum gîndesc eu în "unicitatea mea" se vită contactele cu "presupuşii alţii înţelepţi". Dacă vei lua un microscop şi le vei testa originalitatea nu ştiu dacă vei descoperi cîte ceva .... doar în greşeli sau interpretări distante, MARII (nu ştiu cum să le spun) nu sunt deocamdată în arialul nostru. Sunt persoane care trezesc simpatia un multe ceea ce fac, nu zic nu ... însă sunt departe de epitetul MARE.