Lumi onotologice

În lumea sistemelor ontologice s-au profilat practic două direcţii, orientări: pe de o parte este direcţia post-modernă – se afirmă multi-dimensionalitatea existenţei (în sine include: diversitatea comportamnetlaă, atitudinală, existenţa concomitentă a opozanţilor etc.) şi pe de altă parte aşa-zisa „ontologia normativă” (vezi Filosovskaia suiţîdologhia de Avanesov Serghei, curs de lecţii) – ontologii care preferă totalitatea. Totalitatea ar reprezenta un cvasi-sitem, global, care re în sistema sa o singură axiologie, care determină comportamente pozitive versus negative.
Sunt şi subiecţi care fiinţează paradigmal în una dintre ele: Subiecţi care sunt siguri că există bine şi există rău, există anumite norme sociale, oamenii răi trebuie să plătească pentru actele sale „rele”, fileme, cărţile, trebuie să se finalizeze cu hapy end (răul este pedepsit de bine) etc. Şi subiecţii care recunosc că nu există „rău” sau „bine” în principiu – adevărul, fenomenologic vorbind, este dincolo de bine şi de rău, nu poate fi captat, „criminalii” sunt nişte etalonări foarte abstracte, căci fiecare din noi suntem „criminali” în dependenţă faţă de cine sau face de ce (pentru vegetarieni este „criminal” să măninci carne).
În prima categorie poate fi incluse următoarele ontologii: ideologii, misticisme, scientiste, ştiinţifice, juridice, politice – ontologii care reduc existenţa la o structură bine-determinată; în cea de a doua este complicat să le prinzi ... ele pur şi simplu există, plutesc fără a fi captate, poate că un pic s apropie de cea liberalistă sau aşa-zisa democraţie (aici aş dori să pun un mare semn al asteriscului, deoarece dacă se ucide, se presează, se lobează principiul libertăţii şi democraţiei atunci aşa valori ca: libertate, poli-, multi-, perspectivitate devin tiranice şi deci moarte în faţa Fiinţei). Pur şi simplu există oameni, pe care sincer îi invidiez, care se înalţă peste „binele versus răul”, „corect – incorect”, „frumos-urît”-ul normativ şi se ţine de ei însăşi. Această ontologie este trăită şi „simţită” individual, ea ad starto, aprori nu poate fi impusă, injectată, îmblînzită, proiectată asupra societăţii - ea se naşte într-un singur subiect, fiindu-i libertatea sa.
Doreşti sau nu, însă printr-un miracol alături de ei te simţi bine, te simţi liber, te simţi straniu (a te simţi straniu s-ar asemăna cu o evadare din închisoarea fiinţei tale – e o stare destul de pozitivă, ce se poate fructifica în multe originalităţi). Nu sunt de tipul acesta, şi-mi pare rău, nu pot să fiu chiar dacă aş dori – sunt totuşi normativ . Sunt cel care cunoaşte cîte ceva şi poate răspunde la cîteva mici întrebări, cel puţin ştiu unde să cauţi răspunsuri desigur „normative” – ei nu oferă răspunsuri, tu singur ajungi altărui de eila ceea ce te interesează, apre din senin.
P.S. Cel mai paradoxal, poate mi-am inventat aceşti oameni?, poate că nostalgia de a fi „mîntuit” mă face să le dau înţelegere? Poate că nu sunt satisfăcut de ceea ce sunt? Nu ştiu. Aş dori să cred că există o altă ontologie, decît cea normativă, aş dori să consider că totuşi cineva este mulţumit de lumea asta? De faptul că este undeva libertate, sinceritate cu tine însuţi, o existenţă diferită de cea a mea? (nu zic că nu sunt mulţumit – poate că o formul mai masochistă ar fi mai aproape sunt mulţumit în nemulţumirea mea.

Un gen de ontologie non-normativa, imi aduce aminte de timpurile imemoriare ale omenirii, timpurile ale "epocilor sau virstelor de aur", gradina Eden in traditia iude-crestina sau Tep-Zepi la egipteni etc... Caci aceasta normativitate apare din momentul in care omul pierde aceasta stare "paradisiaca" si deja lumea i se deschide ca fiind duala, polara, bivalenta, aici se nasc toate perchile opozante bine-rau, adevar-fals, frumos-urit etc. etc. si structura lor axiologica si polara deja implica in substratul lor sau in sinea lor existenta unor structuri normative...
Aceasta polaritatea ii este determinata de inteligenta pe care a capatat-o, inteligenta reprezinta un fel de ochelari care imparte lumea in doua polaritati...
In geneza Biblica omul incepe sa cunoasca binele si raul dupa aparitia inteligentei, indemnat de sarpe-diavaol, si cum am mai mentionat pe aici, caci natura lui diavol este de a imparti in doua de la grecescul "dia", si daca vrem ne legam si de limba sarpelui despicata in doua...
Din momentul in care omul priveste aceasta lume prin aceata inteligenta polarizanta, in mod automat in creierul sau isi situaza toate elemente percepute intr-un raft (pe polucika) ierarhizat normativ si axiologic...
Inteligenta e flexibila, ea poate determina structura ierarhiei, a raftului, dar nu poate elimina esenta structurilor, adica esenta ei normativa si ierarhizatoare...
Post-modernismul defapt e un sarlatan, el mimeaza ca poate depasi aceasta dualitate, dar aceasta la nivel teoretic, iar rezultate mi se par destul de vulgare, tinind cont de faptul ca omul nu poate evada din acest spatiu polarizat...
Da, post-modernistul vorbeste ca orcine e criminal, dar il v-a impusca numai pe cel, care o sa-i violeze fata, el zice ca frumosul e relativ, dar el va alege sa faca sex cu cea mai frumoasa femeie, el zice ca binele nu exista, dar totusi in viata v-a lua decizi optime in functie de careva structuri normative...
Nu cred ca exista oameni care sa se situeze deaspura unei ontologii normative, cu exceptia unor asceti sau sfinti in stare de gratie, care nu stiu cum poate se pot elibera de aceasta matrice dualista a lumii si pot evada in lumile ancestrale sau in epociile de aur a omenirii....
Ca tot se vorbea aici in alt topic cu referire la libertate, atunci am putea remarca faptul, ca libertatea este in mod absolut legat indubitabil de aceast dualism ontologic... Atita timp cit omul va oscila in aceasta ontologie normativa fixata intre extreme polarizate, atita timp libertate ii v-a fi ingradita, caci el este condamnat sa aleaga una din aceste doua, o valoare pe scarea valorilor, sa se situeze mai sus sau mai jos...
Ceea ce vorbeati Iluminator in acel topic cu libertatea la molodeni, este tocmai ca ati atins acest subiect si ati indentificat libertatea ca fiind posibil cind nu stii nimic... Mergi in padure si nu ai nici o referinta, vrei acolo, acolo si acolo... Dar totusi v-a face o alegere, ca acel "acolo" pe care l-a ales pina la urma, i se pare mai frumos si mai util....
Libertatea poate fi atinsa ( teoretic) doar prin depasirea acestei paradigme ontologice umane de a vedea lumea in dualismul ei....