Citatul zilei
Playlist
Gandire, suflet, spirit

Mar Iul 28, 2015 1:42 am Scris de FiicaInteleptului

'' Gandirea ridica sufletul la rangul de spirit. '' Hegel

Comentarii?

Ce este gandirea? Ce este sufletul? Ce este spiritul? Sunt sufletul si spiritul identice? Ne …

Comentarii: 0

problema adevarului la Berkeley

Mar Dec 09, 2014 12:57 am Scris de virlan.nelu

Salut, am nevoie urgent de ajutor, nu gasesk informatie despre conceptul de adevar la berkeley!!!


Comentarii: 0

Cunoasterea si limitele ei

Dum Noi 02, 2014 9:03 am Scris de Pathei Mathos

'' Adevarata ta fiinta exista anterior nasterii oricarui concept. Poti tu, ca un obiect, sa intelegi ceva care exista inaintea aparitiei vreunui concept? In absenta constiintei …

Comentarii: 21

Cînd vorbesc despre Dumnezeu nu despre Dumnezeu vorbesc

Mar Feb 26, 2013 11:07 am Scris de Volodea

Suntem nevoiţi să recunoaştem că omul este o fiinţă limitată. Limitele sale nu sînt trasate doar de instrumentele imperfecte de cunoaştere, de o infinitate de …

Comentarii: 12


Există o filosofie naţională!!!

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Există o filosofie naţională!!!

Mesaj  Volodea la data de Dum Mar 17, 2013 12:35 pm

Cît de paradoxală este totuşi viaţa. Acum, în secolul XXI, ai ocazia să guşti din roadele trecutului care depăşesc practic orice conştiinţă capabilă să le cuprindă. Uneori citeşti un Seneca, un Platon, un Epictet şi eşti minunat de învăţăturile lor atît de profunde care încă mai sînt actuale. Cîte-odată deschizi Noul Testament şi te înfrupţi din pildele christice; ai impresia că acesta ar fi suficient dacă într-o zi ar arde toate cărţile de pe lume. În momentele de pierdere toatală în speculativ, citeşti filosofie--şi n-are importanţă ce anume--căci pînă la urmă toată literatura e doar o risipă inutilă de foi şi cerneală. Poate că e prea radicală această constatare pentru că la drept vorbind fără această literatură inutilă nu era probabil nici computer-ul la care scriu acum, nici lampa care menţine atmosfera în această noapte funestă, nici chiar ideile din capul meu; de aceea ar fi mai just să calific această risipă de care vorbesc drept o redundanţă a expresiei. Orice cuvînt, orice idee, orice încercare de a spune ceva e o manifestare a Ego-ului, a dorinţei de a fi înţeles şi apreciat. Toate aşa-zisele "nobilis causa" de la care au apărut cărţile în numele întregii umanităţi sau pretenţiile unui Einstein drept "omenirea nu e încă pregătită pentru descoperirile mele" sunt nişte minciuni gogonate a unor egoişti care au ştiut întotdeauna că sunt singuri în această existenţă iar lucrările lor sunt nişte tentative de a imortaliza propriul lor Ego. La ce se gîndea neandertalianul cînd desena tauri, scene de vînătoare sau fel de fel de ieroglife pe pereţii peşterilor? Poate că nu se gîndea să rămînă în istorie dar oricum o făcea pentru ceva; pentru a se înţelege cu alţii, poate pentru a cuceri vre-o femelă sau poate pentru a pierde timpul, dracu ştie! Cert lucru este că acesta ca şi toţi oamenii din toate secolele dorea să fie apreciat sau cel puţin să se manifeste---ehhh potaie, om de nimic aruncat într-o existenţă în care nu vrei să te accepţi ca fiind SINGUR!!! La ce mă refer? da ce oare nu-i clar? ce rost are încercarea de a spune ceva dacă pînă la urmă numai tu ştii cu adevărat ce ai vrut să spui. Ce rost are opera lui Platon dacă încă şi azi se face filosofie?? ce rost au cuvintele lui Isus dacă azi avem mii de confesiuni care se bat cap în cap că ştiu cel mai bine ce a avut el în vedere?? Cine să-şi şteargă fundul cu Critica Raţiunii Practice pentru că ea real asta merită ...ce folos din toată etica kantiană dacă peste două secole de la el au loc două războie mondiale în care mor milioane de oameni??? Cine-s bădăranii ăştia pe care îi numim filosofi, biologi, fizicieni, geografi, astronomi, medici, chimişti, matematicieni, muzicieni, arhitectori, sportivi, şoferi, manageri, oameni de ştiinţă, exploratori, istorici etc etc etc dacă acum se dezgheaţă polul nord, se încălzeşte planeta, e infectat oceanul şi pămîntul, mor animale, se duc războaie, se taie păduri etc etc etc....SPUNEŢI-MI VĂ ROG CINE-S BĂDĂRANII ĂŞTIA ŞI CE ROL AU AVUT, AU ŞI VOR AVEA PENTRU ISTORIE?????????????????(poate că l-au avut şi-l au dar degrabă nu o să-l mai aibă)
Iată de ce tot trecutul nostru e pe nicăieri, el nu ne-a învăţat nimic; iată de ce orice încercare de a spune ceva e mai degrabă o zbatere de EGO decît o "nobilis causa", iată de ce eu nu trebuie să scriu acest mesaj....cine o să mă audă şi chiar dacă o să mă audă ce-o să se schimbe? De pe fund pe burtă cum se spune în popor---cea mai potrivită definiţie a "evoluţiei". Cît de paradoxală este viaţa---orice n-ai spune nu poţi fi înţeles. Omenii or să-ţi zîmbească, or să-ţi bată din palme, poate chiar şi o să ţi se închine dar pun capul pe trunchi că tot ai să fii singur. Nu fugi omule de singurătate, n-ai cum să scapi de ea orice n-ai face, oricîte cărţi n-ai scrie şi oricît de mulţi prieteni n-ai avea eşti doar TU şi universul...haaaaaa..beatitudine.....aici şi acum.... o înţeles cineva ceva?---mă îndoiesc---doar eu ştiu ce am simţit acum....mai pe scurt, vorba lungă sărăcia omului.
Totuşi titlul subiectului e legat de filosofia naţională Very Happy Very Happy Very Happy parcă am uitat de asta. Defapt cel care mi-a provocat aceste halucinaţii ontologice e Eminescu. Am avut norocul să citesc azi în locul potrivit şi la timpul potrivit o poezie monumentală. Desigur că ştiţi despre ce poezie vorbesc şi chiar mii interesant la ce variante vă gîndiţi acum. Da desigur că nu-i Luceafărul ci Rugăciunea Unui Dac.
Poezia sa este de o tristete fara margini. Eminescu s-a situat întotdeauna între credinţă si tragedie. Foarte mulţi îl numesc un poet credincios, dar el era însetat de nefiinţă, de neant. Dacă un creştin îşi doreşte să moştenească Împărăţia cerurilor, viaţa de veci şi bucuria de a-şi petrece veşnicia în apropierea lui Dumnezeu, dacul lui Eminescu îşi doreşte să se stingă cu totul, cadavrul lui să fie terfelit şi are tupeul să-l înfrunte pe zeu că i-a daruit aceasta viaţă de care el nu mai are nevoie. Dacul care de fapt se identifica cu poetul este un răzvrătit. Lecturile schopenhaueriene l-au dus la cea mai cumplită formă de nihilism, iar influenţele vedice l-au băgat cu totul în ceaţă. Nici Kant nu l-a dus pe drumuri mai bune. E trist că CEL MAI MARE (nu mă tem de calificative) poet român a fost atît de chinuit de demoni. Dar dincolo de angoase şi căutari fără răspuns, Eminescu nu va putea fi egalat niciodata. Îl vom citi întotdeauna străbatuţi de un fior unic...
Apropo, prima strofă mă rupe...iată de ce există o filosofie naţională!!!


Ultima editare efectuata de catre Dumitru in Mar Mar 19, 2013 6:00 am, editata de 2 ori
avatar
Volodea

Mesaje : 91
Puncte : 129
Reputatie : 6
Data de inscriere : 29/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Mihai Eminescu-Rugăciunea Unui Dac

Mesaj  Volodea la data de Dum Mar 17, 2013 12:39 pm

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!

Şi el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Şi inima-mi umplut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
Şi-n glas purtat de cântec simţii duiosu-i viers,
Şi tot pe lângă-acestea cerşesc înc-un adaos:
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n braţul ce-ar sta să mă ucidă,
Ş-acela între oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simţi că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un duşman mi se naşte,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaşte,
Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi şi voi putea să mor.

Străin şi făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliţă l-arunce,
Ş-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să asmuţe câinii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în faţă,
Îndură-te, stăpâne, şi dă-i pe veci viaţă!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi şi frunte nu plec,
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ţi suflarea mea se curmă
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!
avatar
Volodea

Mesaje : 91
Puncte : 129
Reputatie : 6
Data de inscriere : 29/04/2011

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum