O analiza hermeneutica si fenomenologica a diminutivelor

Pornesc io de la intrbarea si idea lui dandanachi, care sunt diminutivele utilizate de filosofi, precum ca ar fi trebuit sa fie originale. Da “ar fi trebuit” dar totusi ma tem ca remine mmm un “dar”…
Defapt in istoria genetica a filosifilor, nu doar ca nu vom gasi nici-un diminutiv original, dar nici pe cele banale nu vom gasi… Da asta pentru ca ei nu aveau cui sa le adreseze … Si in genere extreme de putine filosofii au fost preocupte de problema iubirii erotici, si totusi daca ai abordat-o atunci la sigur n-au abordat-o in nume de bine… (Erasmus par example, iubirea este asociata cu prostia vesela si la Shopenhauer cu o naivitate si o manipulare a naturii)
Dar sa presupunem totusi ca da, prin “nu-stiu-cum-acolo”, un filosof se indragosteste… Sansa ca el sa construiasca un diminutive original, este putin probabil… El are practic doua variante la dispozitie… Sau le utilizeaza pe cele banale… Sau in locului expresiei de “puisor” se va apuca de scris un “tratat” filosofic, care va avea aceeleasi conotatii semantice ca si cuvintul “puisor”. Din care motive?
Eee, probabil este vorba de doua niveluri ale diminutivelor, nivelul estetic si nivelul etic. Dar pina aici sa se analizeze de exemplu expromt, ca un brainstorming, cuivintele care ni se asociaza in legatura cu “puisor”, in majoritatea cazurilor acestea vor fi: mic mucutz, inocent, gingas, dragutz, pufosel, etc. La “pisicutza” la fel, ceva micutz, dragutz, gincas, pufos, fin, miscari mindre etc… Ursuletz, floricele, iepurasi si ververitza aceeasi chestie, si cit de ciudat toate manifesta caractere estetice… Nici unul nu manifesta practice caractere etice sau intelectuale…
In cadrul societatii aceste diminutive “banale” au prins anumite conotatii semantic semnificative, care evident ca s-au indepartat de la la sensul propriu al cuvintelor. Dar cine creaza aceasta conotatii semnatice? Evident, societate in cadrul lingvistic le imbogateste semantic.
Da, ele sunt déjà cuvinte utilizate, resutilizate, din generatie in generatie, iar bogatie lor semantica a foicarui cuvint creste cu fiecare generatie, cuvintul capata noi si noi semnificatii, isi largeste cimpul semantic, prin aceasta este mai usor sa utilizezi aceste cuvinte, caci ele au déjà o istorie si o semnificatie mult mai bogata si mai clara atunci cind doresti sa exprimi ceva, si ele sunt cunoscute de toti unanim. Insa ce se poate intimpla daca un “filosof” incearca sa recurga la ceva original? Balenuzta, tabloutzic, muzicutzo, sau cel mai bun exemplu aldebarutza mea sau siriusutza mea. Din punct de vedere analitico-sintetic si structural nu exista nici o difernta intre Soare si Sirius. In limba rusa este expresia des utilizata solnushka maea, care la fel este unul “banal”. Dar ce este un Soare? Astru ceresesc ce emana lumina si energie proprie, adica o stea, din sin sitemul solar. Ce este un Sirius? Un astru ceresc ce emana lumina si energie proprie, adica o stea, din constilatia Ciinele Mare, ca dimensiune este de 17 ori mai mare si mai stralucitor decit un Soarel.
Ce ar pati un filosof daca in loc de soarelutza mea, va zice siriusutza mea? Va fi rsepins si neinteles, oarecum nu suna, asai? Caci cu toate ca nu exista nici o diferenta intre soare si Sirius, totusi soarele pe parcusul generatiilor in socitate a capatat anumite conotatzii semnatice, oamenii le-au oferi aceste conotatii, (lumina, speranta, frumusete, stralucire, viata, sensuri semnatice pe care nu le are Sirius) este deci mai bine si mai simplu sa recurgi la acestea, caci esti sigur ca vei fi inteles.
Sau daca totusi se insista ca filsofii sa fie originali, atunci acestia totusi nu vor putea utiliza diminutive originale la inceputul unor relatii, caci ambii pe parcusul istoriei lor, unele cuvinte pe care ambii le utilizeaza pot capata sensuri specifice, daca de exemplu ambii au pasiune pentru astronomie, si anume pentru steaua Sirius, si a trecut 10 de studiu asupra acestei stele de ambii, atunci el (filsooful) la un moment dat sigur ca-i va zice siriusirutza mea, caci dea lungul cerceatarilor cuvintul Sirius putea fi legat ba de un banc, ba de o expresie interesanta etc., astfel ca el capata noi semnificatii, care pot sa depaseasca totatliattea semnificatiilor ale soarelui.
Totusi insa la ceea ce m-ar referit mai sus este nivelul estetic al diminutivelor… Adica pina la urma se rezuma la idea “ca-mi esti foarte draga”. Draga din punct de vedere esthetic…
Insa la nivelul estetic totusi ramin doar oamenii din masa “sorry, mediocri” care in femeie nu vede nimic mai mult decit ceva dragutz sexual (nu in zadar expresia aia ca barbatii iubesc cu ochii)
Filosofii daca totusi se indrgostesc vor vedea mereu ceva si dincolo de nivelul estetic, ceva de genul ideatic (spiritual)? Da probabil ceva de genu acesta! Si unoeri acest nivel iese in prim plan decit nivelul estetic. Unoeri doresti sa exprimi printr-un diminutiv, expresia ideatico-spirituala a domnisoarei (ce merita), dar ele nu exista, pentru ca societatea nu lea creat, caci n-a avut nevoie de ele, caci n-au vauzt in femeie ceva mai mult decit esteticul. Dar iarasi aici filosoful nu poate sa aplice noi diminutive (copac, bufnitza, ceas, echer, compas, cerc, piramida etc) care din punct de vedere filosofic, au conotatzii semnatice extreme de bogate cum ar fi idea de intellect, ordine morala, armonie spirituala, inteligenta creatoare etc. Ia sa-mi zica cinevam ca tare s-ar mai inflora la auzitul acestor diminutive? Dar care filsofic, exprima idei mult mai profude decit banalul “puisor”!
Deci fenomenologic vorbin daca punem in parneteza (reductia fenomenologica) toate conotatiile sematice ale “puisorului” si celei ale “cotileztului” nu exista nici o diferenta, apoi societatea le construeste semnificatii fugrate… la puisor le atribui semnificatii estetice, ia la cotiletz nu le atribuie nimic, dar s-ar putea de atribuit semnificatii etice, daca este sa ne aducem aminte din verstul din Biblie unde Iisus este asociat cu “piatra din capul unghiului (piramida)”! Vedeti, Iisus ca divinitate este, asociat cu o caramida! Ceea ce sa uilizezi aceasta ca diminutive pare ceva absurd, insa filosofic are profunde semnificatii caramida, care depaseste semnificatiile banale ale “puisorului”. Dar totusi nu preferam aceste diminutive, adica originalitatea in fond… De aia filosful pin ace ramine sa le utilizeze pe cele “banale”!

Eşti bestial, omule ... aici m-am convins că nu există teme sau temuţe simple, nicidecum poţi să porneşti un sistem filosofic de la un oftat, dacă desigur sunt respectate cerinţele şi terminologia. Poţi să faci multe cărţi pornindu-te de la o ideea de creion .
Totuşi , cît de non-filosofic ar suna "fenomenologia diminutivelor", prin intermediul fenomenologiei (respect pentru această metodă liberală) se poate de realizat o cercetare serioasă. Limbajele lumii au multe astfel de cuvinte "diminutive" care este sensul lor? de ce oare este un atribut indispensabil a vocabularelor indrăgostiţilor? ce schimbă în relaţie aplicarea lor (vorbesc de rezonanţe)? în ce circumstanţe sunt valabile şi de ce nu le poţi aplica la toţi. (Odată mi s-a întîmplat o situaţie... anume legat de diminutive. M-a telefonat o persoană de sex femenin, şi din neatenţie m-a numit "puişor", soţia era alături .... wwwaaawwww ce scandal a fost după aia? - diminutivul - oare nu este un cod, o cheie de "inrtare" sau permitere a unei persoane sociale să se apropie de o altă persoană?) ... Totuşi ajung la o concluzie că semiotica poate fi o metodă absolut fertilă pentru analiza acestui fenomen social. Nu neg posibilitatea de a se implica şi alte şcoli, atît filosofice cît şi psihologice sau antropologice.

Bufniță , în momentul când ai s-o dezmierzi așa chiar o să facă un ”face” de bufnița , dar, treaba care mă interesează pe mine este următoarea: de ce noi ar trebui să apreciem caracteristicile intelectuale, etice etc mai degrabă decât simpla frumusețe? Eu înțeleg că fizicul nostru este mai mult un dat, în comparație cu inteligența, simțul moral care se capătă cu un anumit ”efort” pe parcursul vieții noastre, dar vreau să înțeleg care este criteriul fundamental pe baza căruia noi ierarhizăm valorile astea, precum frumusețea și inteligența. Putem spune că frumusețea-i trecătoare, dar și inteligența nu-i mai veșnică ... era o glumă pe seama lui Kant, cum că la vârsta când deacum era ”cucu”, citind Critica Rațiunii Pure a spus ”Ce nebun a scris cartea asta?”)) Așa că nici aici nu văd un criteriu fundamental. Poate este vorba totuși de faptul că inteligența impune o anumită stăruință și străduința pentru realizarea ei, însă cunoaștem o mulțimea de ”ființe” care petrec ore în șir în fața oglinzii, se îmbracă stilat, se fardează, au grijă de esteticul său, oare nu-i și asta demn de considerare. Ap dar de unde???!!!! Știu că n-are treabă cu diminutivele, dar demult mă preocupă întrebarea asta, poate n-am gândit îndeajuns asupra-i, help please!!!

Aa se cauta criterii fundamentale. Ele nici o data nu vor exista atita timp cit suntem pozitivisti in sensul analitic (Russel & Co). Criteriile fundamentale sunt subiective, for me par exemple se afla desigur in zona transcendenta. Dar eu nu pot sa vorbesc cu tine despre aceste criterii, intrucit tu esti o alta subiectivitate.
Poate nu e necesar tocmai chestia intelectuala, dar mai corect chestia de natura ideatica. (A se vedea termenul de "ideatic" in ontologie)
Dar hai sa se faca o analiza hermeneutica a lui "te iubesc", dar al unui "te iubesc" nu in sensul postmodernist, (aici da, poti sa-l indentifici si cu un iPod).
Si daca se afectuiaza sensul profuns a lui "te iubesc" poti sa ajungi la concluzia ca "te iubesc" este incompatibila cu diminutivele "puisor, ratzusca, pisicuta, iepuras, solnushka etc). Cineva mai extrimal si mai fundamentalist in sensul lui "te iubesc" se poate supara pe buna daca ii zici "puisor", asta inseamna ca defapt nu-l Iubesti, in notiunea a ceea ce ar fi trebuit sa fie iubirea

nu ştiu ce are, dar o are zdravă Admin cu "Iubsec-ul" ista . Criterii veridice asupra constituierii unor valori pozitive, şi în general valori, nu sunt general-recunoscute. E tragic pentru matematicieni însă este o binecuvîntare a Fiinţei noastre - suntem, cîte o dată, liberi. Nietzsche a spus-o bine: Valoarea tuturor valorilor este de a căuta valori. Dinamica - asta e poziţia de fapt filosofică - dialectica - altcineva o să spună. Eu consider şi da şi nu ... totuşi în societate există nişte nucleie a unor axiologii. De exemplu la noi există două: comunismul şi democraţia, ambele sunt pozitive şi în acelaşi timp negative (pur şi simplu mai comod să fii democrat şi nu liberal). Presupun eu că este mult mai comod să aderi la o axiologie care este mai frecvent întîlnită în societate - pur şi simplu e mai comod să exişti, să-ţi găseşti de serviciu, să găseşti prieteni etc. Însă paralel cu un sistem valoric majoritar, coexistă şi altele mai mici sau mai mari. Aşa că alegerea aparţine subiectului (desigur că parţial .... fiindcă de mic copil sunt injectate valorificări, odată ce copii sug laptele mamei sale. Însă cu o maturizare intelectuală, atunci cînd apare o gîndire post-formală şi o maturizare intelectuală, el, subiectul poate să participe la valorificarea unei alte axiologii. Cu alte cuvinte cineva, la nivel diminutiv consideră că este bine să spui Cristinel, altcineva Cristinuţ ... cine este mai coarect?

convenția, până la urmă tot ea impune corectitudinea...